Arta mea și sionismul

Născut în frumoasa Românie, într-o familie de oameni înstăriți, am avut fericirea de a mă forma într-un climat de libertate și lumină spirituală. Mama, femeie inteligentă, în posesia unui real talent muzical, și tata, om sever și harnic negustor, au creat condițiile favorabile dezvoltării tuturor aptitudinilor mele. Manifestam, încă din primele clase primare, o puternică atracție pentru desen și culoare. Pe cât de nemulțumit era tata că mâzgăleam toate caietele și cărțile mele, că umpleam spațiile libere cu așa-zisele «meneheleh», cu caricaturile și portretele profesorilor sau ale colegilor, pe atât de mândră era mama de înclinațiile mele artistice, pe care le încuraja neîntrerupt și pe toate căile. Tot mama a fost, de altfel, aceea care a încercat să mă atragă, ca și pe sora și pe frații mei, spre arta pe care ea însăși o practica virtuos, spre muzică. Zadarnic însă, căci repetatele încercări în această direcție au eșuat toate. Am rămas astfel credincios artei plastice. Eram o fi

Coperta revistei

Citiți continuarea in revista

Arhitectura 5-6/2022 (701-702)
Marcel Iancu / Janco