Omul de artă total

Ultimul început

La 23 februarie 1941, Marcel Iancu debarca, împreună cu soția lui și cele două fete, la Tel Aviv. Urma ca aici să-și ia el viața de la început, la 46 de ani și cu responsabilitatea unei familii. Era însă încrezător că pământul strămoșilor va fi plin de făgăduințe și pentru el. Optimist, constructiv și cu inițiativă fusese el întotdeauna, și la Zürich, și la Paris, și la București, poate și pentru că, după cum se confesa el mai târziu, „născut în frumoasa Românie, într-o familie de oameni înstăriţi, am avut fericirea de a mă forma într-un climat de libertate şi lumină spirituală”¹. Atunci era tânăr, dar mai ales, fiecare început de etapă avusese loc din voința lui.
Acum viața și cariera îi fuseseră fracturate din voința altora și anume într-un mod dureros. „...Cunoscând apropierea în creaţie şi compoziţie a formelor din arhitectură şi artele plastice, am luptat toată viaţa pentru o nouă sinteză a acestor arte. D