Bienala la pas

Pavilionul Sfântului Scaun

Prietenii sociale: întâlniri în grădină

Noul Dicaster pentru Cultură și Educație ia parte la cea de-a optsprezecea ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, dedicând Pavilionul Național al Sfântului Scaun temei Întâlnirii.
Expoziția, intitulată „Prietenii sociale: întâlniri în grădină”, a fost deschisă pe 20 mai și va putea fi vizitată până pe 26 noiembrie 2023 la Abația San Giorgio Maggiore. Aceasta este amenajată în spațiile expoziționale și în grădina mănăstirii benedictine și invită vizitatorii „să aibă grijă de planetă așa cum ne îngrijim de noi înșine și sărbătorim cultura întâlnirii”.
Curatorul, arhitectul Roberto Cremascoli, a selectat aceste cuvinte pentru a sintetiza învățăturile Papei Francisc din Enciclicele sale Laudato Si’ (2015) și Fratelli tutti (2020) care servesc, la rândul lor, drept ghid al itinerarului expoziției.
Comisarul, cardinalul José Tolentino de Mendonça, și curatorul l-au invitat pe arhitectul portughez Álvaro Siza (Premiul Pritzker 1992) - o personalitate cu un prestigiu internațional incontestabil în lumea artei și arhitecturii - să-și expună lucrările în cadrul Pavilionului Sfântului Scaun împreună cu Collective Studio Albori din Italia (Emanuele Almagioni, Giacomo Borella, Francesca Riva). Acest din urmă grup reușește înfăptuirea proiectului prin integrarea activităților arhitecturale în cadrul proceselor participative și ecologice, ca urmare a dezvoltării unei practici multidisciplinare.
Traseul expoziției
Prima parte a traseului se desfășoară în interiorul spațiilor expoziționale ale mănăstirii benedictine San Giorgio Maggiore, administrate de Benedicti Claustra Onlus, care colaborează activ în cadrul proiectului. Accesul în spațiu se face din Darsena Grande dell’Isola - pe partea opusă a bazinului San Marco - la parterul clădirii istorice cunoscute drept „Manica Lunga” (Mâneca Lungă).
Vizitatorii vor fi întâmpinați de o relatare video realizată de Mattia Borgioli, care subliniază procesul ce a dus la crearea tuturor instalațiilor, de la conceperea primelor prototipuri la sosirea acestora pe insulă. Acest incipit deschide telescopul galeriei care, prin intermediul contribuțiilor științifice din catalog, schițelor participanților la proiect și fotografiilor lui Marco Cremascoli, inițiază narațiunea.
Instalația lui Álvaro Siza, „O Encontro”, întâmpină vizitatorii și îi poartă către spațiile în aer liber în timp ce dialoghează cu „siluetele” proiectate de maestru: prezențe ample ale căror geometrii și dinamism fac referire în mod concret la curajoasa viziune socială a Papei Francisc.
Interacțiunea evocatoare determină o mișcare continuă cu pauze și surprize, culminând cu ultimul monolit marmorat, similar celui ce deschide calea, care ne ghidează către grădina monastică regăsită și la facilitățile de primire special proiectate.
Configurația inedită a grădinii, proiectată de Studio Albori, prinde viață datorită contribuției Asociației Culturale Venețiene About (Agostino Vazzoler, Michela Valerio, Riccardo Bermani), care lucrează cu diligență de pe 17 martie 2023 și până la sfârșitul Biennale Architettura pentru a readuce grădina monastică la atmosfera sa originală, cu plante locale, atenție pentru sezonalitate și resurse aflate la îndemână.
Designul realizat de Studio Albori acompaniază noua plimbare prin grădină, printre suprafețele plantate, creând atât spații în aer liber umbrite datorită pergolelor din lemn și bambus, cât și semiumbrite.
Lemnul utilizat aici își trăiește a doua viață, asemenea celei de-a doua șanse acordate locurilor, culturilor și ființelor vii.
Conceput ca un spațiu disponibil tuturor, noua amenajare permite oamenilor să se plimbe printre grădini de legume, cotețe de păsări, magazii pentru semințe și zone de odihnă într-un mod care facilitează reconectarea și contemplarea. Acest cadru material și spiritual, clădit pe gesturi mici dozate cu grijă, ne aduce mai aproape de viața de zi cu zi a mănăstirii benedictine și de normele sale, deschizând posibilitatea unui dialog reînnoit cu acele spații emblematice ale tradiției arhitecturale.

SLOVENIA+/- 1 °C: In Search of Well-Tempered Architecture

Proiectul pavilionului sloven abordează problema ecologiei, care a jucat un rol definitoriu în modelarea dezvoltării arhitecturii în ultimul deceniu. În arhitectură, ecologia este cel mai adesea înțeleasă ca „eficiență energetică”, care abordează de obicei problema ecologiei cu tehnologia ascunsă între pereți. În căutarea unei alternative la sistemele de construcție existente, curatorii pavilionului, împreună cu cincizeci de arhitecți și creatori europeni, au cercetat și analizat exemple de clădiri vernaculare din Europa care – spre deosebire de practica contemporană actuală – abordează problema ecologiei în mod holistic, ca parte integrantă a designul arhitectural. Arhitectura vernaculară este astfel înțeleasă ca un exemplu viu al principiilor energetice care sunt relevante pentru timpul prezent și poate fi folosită ca bază pentru o reinterpretare critică a producției arhitecturale contemporane.

PARTICIPANTS
Anna Bach, Eugeni Bach (Anna & Eugeni Bach) Marcello Galiotto, Alessandra Rampazzo (AMAA) Urban Petranovič, Davor Počivašek
(Arhitekti Počivašek Petranovič)
Niklas Fanelsa (Atelier Fanelsa)
Alicja Bielawska, Simone De Iacobis,
Aleksandra Kędziorek, Małgorzata Kuciewicz Laura Bonell, Daniel López-Dòriga (Bonell+Dòriga) Radim Louda, Paul Mouchet (CENTRAL ofaau) Velika Ivkovska
Artem Kitaev (KOSMOS)
Aidas Krutejavas
(KSFA Krutejavas Studio For Architecture) Laura Linsi, Roland Reemaa (LLRRLLRR) Benjamin Lafore, Sébastien Martinez-Barat (MBL architectes)
Ana Victoria Munteanu, Daniel Tudor Munteanu Daniel Norell, Einar Rodhe (Norell/Rodhe) Søren Pihlmann (Pihlmann architects)

Tudor Daniel Munteanu

Bordei este un tip de locuință semisubterană cu podeaua la aproximativ 1,2 metri sub pământ și un acoperiș care iese doar puțin deasupra solului. Acest tip de casă, descoperită pe siturile arheologice neolitice cu aproximativ 4.800 de ani înainte de epoca noastră, este cea mai veche locuință permanentă cunoscută în România. Aceste case aveau pereți tencuiți cu noroi, acoperișuri de paie și sobe pe lemne. Deoarece podeaua este situată sub adâncimea de îngheț, temperatura constantă a solului de 8-12°C a încălzit interiorul în timpul iernii și l-a răcit în timpul verii. Datorită climei aspre, cu vânturile puternice și extremele sezoniere considerabile, precum și lipsa lemnului și a pietrelor de construcție, acest tip de locuințe a persistat din cele mai vechi timpuri până în prima jumătate a secolului al XX-lea. În vremurile moderne, locuința Bordei a devenit o sursă de rușine națională datorită asocierii sale cu sărăcia extremă.

LOCUINȚĂ ÎN OSTROV
Această casă din secolul al XIX-lea este compusă din trei camere: un hol spațios de intrare în centru și două camere mai mici, adiacente. Holul de intrare servește ca spațiu multifuncțional pentru gătit, curățare, lucru și luat masa, în timp ce celelalte două camere funcționează ca dormitor și cameră de oaspeți. Fiind singura cameră conectată direct la exterior, holul de la intrare este cel mai vulnerabil la vremea severă de iarnă. Dispune de două șeminee mari cu vetre deschise, care funcționează și ca orificii de aerisire pentru sobele oarbe din încăperile alăturate. Semineele sunt concepute ca spații de locuit în interiorul unei case, completate cu acoperisuri si pereti laterali. Interiorul șemineelor este suficient de mare pentru a găzdui o persoană care lucrează lângă foc, iar pereții acestora emit căldură în holul de la intrare. În plus, acoperișul cald al coșului este prevăzut cu nișe înălțate care pot fi folosite ca spații de dormit suplimentare.