Premiul Henrieta Delavrancea, 2023 Arh. Militza SION

Iulia Stanciu, Alexandru Beldiman, Răzvan Luscov, Emma Pîrlac

„Am profesat arhitectura de peste 50 de ani, cot la cot cu artele plastice. Am încercat să sugerez dinamici explozive incluse în imagini, «neantul» condiției umane manifestate prin creații urbane pierdute în timp și spațiu.”

Militza Sion

Premiul Henrieta Delavrancea este acordat în premieră în cadrul actualei ediții a Bienalei Naționale de Arhitectură 2023, omagiind o prezență feminină de excepție, care s-a remarcat atât prin proiectele elaborate, cât și prin atitudine și moralitate, prin combativitate: distinsa doamnă arhitect Militza SION.

De-a lungul carierei sale, doamna SION a stăpânit curajos, lucid și empatic dublul har, de arhitect și artist plastic, legând prin bogate realizări două lumi: nici una prevalând în detrimentul celeilalte, ci armonizându-le, împrumutându-le accentele și dezvăluindu-le co-prezența.

Rafinată cercetătoare, ne-a oferit studii extinse și atent curatoriate asupra arhitecților Horia Creangă, Henrieta Delavrancea-Gibory, Gheorghe Simotta, G. M. Cantacuzino; istoriile lor migălos realcătuite sunt străbătute de evident afect față de valorile întruchipate de construit, luând uneori forma unui dialog nepurtat.

Transpare de altfel, ca filon al operei, minunarea în fața lumii și exersarea perpetuă a profundei ei observări, înțelegeri, completări. Ca o completare naturală a modelului renascentist, pe care mărturisește a-l avea drept etalon, doamna SION a condus bătălii administrative pentru oprirea actelor de distrugere a patrimoniului arhitectural românesc, folosind studiile elaborate ca suport pentru declararea clădirilor arhitecților sus-menționați drept monumente istorice.

Acordarea Premiului Henrieta Delavrancea arhitectei și pictoriței Militza SION este astfel și o expresie a recunoștinței breslei pe care o reprezentăm față de elegantul său exemplu profesional și personal.

Patru scrisori despre un om liber

Nu știu prea bine ce să povestesc despre Militza Sion ca să pot surprinde concis o personalitate multiplă. A descrie ce a făcut, cum ne-am cunoscut – parcă, de când sunt - oarecum independent de drumul meu de arhitect, dar intersectat la momente esențiale în lucru, în călătorii, în plimbările și șuetele asociate, ce am învățat de la dânsa, ce ferestre mi-a deschis, ce lucrări, ce expoziții, parcă n-aș spune destul și îmi pare întrucâtva neconform cu personajul. Pentru că vorbim din start despre un personaj, de admirat, de iubit, de urmat, de contestat poate uneori, dar imposibil de trecut pe lângă! De la tonul vocii, accentele, ținuta, prezența incontestabilă, intervențiile ferme, vertical morale, sar peste un CV și trec abrupt încercând să surprind justa măsură a tonurilor pasionale în care Militza respiră cu toată ființa.

Cei care o cunosc o vor recunoaște rapid din câteva cuvinte, dar scriu acum pentru cei care nu o cunosc și vor citi probabil această revistă Arhitectura. Cui i s-a acordat pentru prima oară Premiul Henrieta Delavrancea și cine este Militza Sion? Sigur, Militza Sion a făcut expoziția dedicată Henrietei Delavrancea. Cui să-i revină acest premiu dacă nu dânsei? Dar a mai făcut și Horia Creangă, Gheorghe Sitmotta, G. M. Cantacuzino și alte multe expoziții personale de arhitectură, grafică sau pictură...

Îndrăznesc să spun că, dincolo de cele (nu puține) pe care le-a făcut Militza, a fost și este încă personajul de admirat în căutarea personajului de admirat, cea care strânge cu pasiune o arhivă și face totul pentru a da mai departe darurile pe care le-a primit de la cei dinainte, arată cu obstinație pentru a nu se pierde. Și apoi caută un nou personaj care să-i concentreze admirația.

Cu frenezie și entuziasm, Militza Sion este permanent și tenace o căutătoare a subiectelor de admirație. O nevoie aproape vitală de a vedea, de a se confirma în cele văzute, de a-și crea amintiri și o enormă deschidere pentru a admira și a se bucura de tot ce este operă de valoare. Nu e vorba prin urmare doar de călătorii, nu e vorba doar de lucru, nu e vorba doar de expoziții. Personajul se lasă devorat de „filoxeră”, cum amuzată spune: bolnavă de admirație. Din momentele grele, foarte grele, „m-am scos cu frumusețea”.

Iar când Militza Sion admiră, știe ferm ce admiră, citește, caută, critică, iese din comoditatea pielii proprii parcă pentru a juca rolul personajului admirat. Te poate suna seara, pe la 10-11, să-ți vorbească despre Churchill, care, „Iulica, mai și picta și nu picta deloc rău”! Despre Picasso în toate ipostazele, Richard Burton, Russell Crowe, Martha Argerich, orice înseamnă vitalitate artistică.

Decodific puțin adăugând ceva absolut uluitor, dar și lămuritor. Pe toate astea le-a făcut preponderent, furibund aproape, la vârsta la care cei mai mulți, după o carieră de succes - arhitectură și grafică/pictură - se gândesc la pensie, la retragere. Ar fi de spus că, până în anii ’90, la 52 de ani, Militza - al cărei frate a fugit în Canada în perioada comunistă - nu a putut ieși din țară. Ținerea aceasta pe loc pentru un om liber („măi, eu sunt un om liber” - laitmotivul vieții ei) a chinuit-o. Nu a fost târziu pentru Militza Sion, cu această amărăciune rezolvată și cumva sub presiunea timpului, să înceapă cu fervoare viața de recuperare. A făcut lucrările de arhitectură pe cont propriu, a călătorit enorm și simultan a fost parte din ce se contura cu breasla, ca primi pași ai reașezării Uniunii Arhitecților și fondarea Ordinului Arhitecților din România.

La 85 de ani se bucură încă de prilejurile care i se ivesc - eu zic că și le provoacă - de a sta în prejma frumosului. „Am nimerit ca găina la boabe”, zice des, cu zâmbetul șiret, ochii penetranți, privirea satisfăcută, mulțumită că cineva acolo sus o iubește. S-a scos și cu hazul și autoironia!

Ceva din felul ei vital de a fi m-a contaminat și pe mine și mă înclin cu recunoștință pentru șansa minunatelor întâlniri pe care mi le-a oferit sau intermediat cu generozitate, cu personaje cu o ținută profesională și morală fără urmă de compromis, personaje de admirat care m-au înconjurat cu grija lor. E reconfortant să îmi mai spună acum cineva, „Iulica dragă”, cum face încă Militza Sion. Dragă doamnă, să ne trăiți!

Iulia Stanciu

Cu o formație intelectuală marcată de o generație de profesori universitari excepționali, dotată cu inteligență nativă și cu vocație pentru domeniile arhitecturii și al artelor vizuale, Militza ne-a dat nu numai obiecte de arhitectură - multe dintre ele premiate - ci și imagini ale propriei creații plastice.

Din prima categorie, obiecte de arhitectură, am selecționat câteva dintre cele pe care le-am văzut și dintre cele care au căpătat notorietate: Centrul Civic Miercurea Ciuc; blocuri de locuințe Bulevardul 1 Mai București (astăzi, Bd. Ion Mihalache); Casa de cultură Buzău; Casa de cultură Călan - toate realizate înainte de 1990; după acest moment: Hotel Holiday Inn Sinaia, comandă obținută în urma câștigării concursului organizat de UAR; Hotel pensiune Călimănești; orfelinat la Călărași; zona rezidențială Străulești/București; vile în București ș.a.

Dăruită în egală măsură pentru cercetarea creației, Militza a găsit satisfacțiile acesteia (ale creației) și în conceperea și ordonarea pe simeze a expozițiilor dedicate unor personalități ale arhitecturii și artei românești: G. M. Cantacuzino (1999), Henrieta Delavrancea-Gibory (2002), Gheorghe Simotta (2003, 2017), Horia Creangă (2017).

Această ultimă menționată categorie de lucrări ale Militzei a pus puternic în lumină o trăsătură de caracter puțin frecventă: colega și prietena noastră face parte din foarte rara și aleasa categorie de oameni care, atunci când și-au propus să facă un lucru, îl duc până la capăt indiferent de piedicile pe care le întâmpină.

Alexandru Beldiman

O știu pe Militza din copilărie. Este bună prietenă cu mama mea. O acuarelă a ei mi-a însoțit viața, așezată pe un perete al livingului, încă din vremea aceea. O navă ancorată la un țărm de apă dulce, o lucrare picturală, deloc exactă. Poezie.

Bineînțeles, îi cunoșteam și ocupația de bază, aceea de arhitect, cu multe realizări importante. Alături de părinții mei, amândoi arhitecți (se cunoșteau încă din vremea studenției), într-o călătorie prin țară, traseu cu mai multe destinații, am vizitat mai multe case de cultură proiectate de ea. Atunci, copil fiind, din discuțiile profesionale ale mamei și tatălui meu, am remarcat și înțeles multe legate de arhitectură, în general, dar, mai important, am cunoscut-o pe Militza dincolo de acea acuarelă minunată precum arhitectura sa, poetică, lirică, dar voluntară, frumoasă, în niciun caz dulceagă, cu o anumită forță liberă ce te seduce fără să te mângâie în sirop, toate acestea armonios dezvoltate într-o pictură tridimensională.

Forța Militzei, puterea și încăpățânarea ei, lupta permanentă cu toate obstacolele (nu numai cele specifice arhitecturii, în general, dar în special în comunism), izbândă cucerită greu, cu sacrificii, i-au adus forța de a merge mai departe către o altă bătălie, aleasă… sau de-a vieții. Arhitect neobosit, învingător, cu reușite majore, Militza și-a dedicat viața acestei meserii încă din perioada studenției, alături de o altă mare dragoste. Această îndârjire caracteristică pasiunii neliniștitoare a existat puternic și în această iubire paralelă, arta graficii. Aici, arta arhitecturii transfigurată în aură ordonatoare, structurată complex, a existat, paradoxal, în această făurire personală, spirituală, metafizică, după cum a existat și există mai accentuat, pe zi ce trece, în opera picturală de mare valoare ce a urmat graficii sale. Militza este în fața șevaletului aproape zi de zi. În zilele de pauză participă activ la ședințele UAP, face excursii de lucru în marile centre culturale ale Europei, în natura grădinilor din zona Hurezului, toate acestea finalizându-se în serii și expoziții tematice. Pictează cu fervoare. Dezlănțuite energii se luptă cu pânza chiar atunci când unele lucrări se nasc ușor (fără rațiune). Altele sunt elaborate, gândite, dar cu sufletul, cu spiritul gânditor. Intuiția, spontaneitatea, rațiunea, un anume gestualism, dicteu automat rapid, tușele mari, nervoase, materiale, fizice, se întrepătrund în crearea acelui univers dincolo de trup și mode, adânc și a-teluric, metafizic.

Arta, fie ea arhitectură, fie artă plastică, a constituit motorul ființării Militzei, a cărei viață, în general, nu a fost una ușoară, ci dimpotrivă. Sufletul ei, predestinat frumosului, îi oferă plăceri fie artistice, fie naturale. Natura o cucerește imediat și deplin, exultă fermecată…

Jovială, o mare doamnă, total naturală, lipsită de morgă și îngâmfare, știe dincolo de tristețe să izbucnească în râs autentic nemăsurat. Râdem în hohote amândoi, și asta aduce multă lumină, multă, multă desfătare.

Cu multă dragoste, Răzvan Luscov

Colaborarea mea cu Doamna Sion a început acum vreo 24 de ani, la puțin timp după absolvirea facultății. Era o expoziție care reunea munca de arhitect pasionat de meserie cu cea de pictor grafician. De atunci, am lucrat împreună la multe expoziții dedicate arhitecturii lui Creangă, Delavrancea, Simotta sau G. M. Cantacuzino, albume de arhitectură sau expoziții personale, dar și nenumărate proiecte de arhitectură cu teme foarte variate de la locuințe individuale și colective, la amenajări hoteliere, birouri, orfelinate sau un ansamblu mănăstiresc.

Mulțumită dânsei am aflat poveștile caselor, ale oamenilor care le-au locuit, istoria unor orașe pline de farmec, precum Balcicul, dar și lucruri mai puțin știute din viața și activitatea acestor mari figuri ale arhitecturii românești pe care, o parte, le-a cunoscut personal. Era o adevărată bucurie când în atelier se adunau colaboratori, colegi, prieteni și începeau să depene amintiri „arhitecturale” din vremi apuse.

Trebuie să amintesc aici că doamna este un călător pasionat. Fiecare călătorie era un tur de forță prin marile muzee ale lumii și o întâlnire cu capodoperele arhitecturii.

Și cel mai frumos moment după aceste călătorii era acela când intra în atelier și scotea din tolbă un caiet de schițe pe care abia așteptam să-l răsfoiesc. Crochiuri din Veneția, Roma, Florența, surprinse de ochiul îndrăgostit de arta italiană. Și dacă peste toate acestea răsuna și vocea lui Pavarotti era o adevărată evadare din griul cotidian.

Multe dintre aceste crochiuri s-au transformat, mai târziu, în exponate pe simezele diverselor galerii bucureștene, alături de alte teme precum piramida, drumul sau lacul.

Una dintre imaginile care îmi vin în minte, parcă decupată dintr-un film, este cea a doamnei așezată la pian, cântând Chopin în holul unui hotel devenit, din proiect, realitate. Sau interacțiunea cu echipele de meșteri pe șantier când anumite detalii nu erau finisate ca pe hârtie, iar concluzia plină de umor a doamnei, că perfecțiunea este a lui Dumnezeu, încheia orice dispută.

Ar mai fi de amintit despre pasiunea doamnei pentru design și modă, film și cărți, dar mai ales pentru arta pictorilor români contemporani, în ale căror ateliere fabuloase am pătruns uneori, alături de dânsa. Fără a uita de minunatul atelier de pe malul lacului unde arhitectura doamnei Sion se îmbină cu pictura și grafica, și unde apare mereu o nouă lucrare.

Emma Pîrlac

Arhitect Maria Militza Sion

Data și locul nașterii - 6 noiembrie 1938, Tg. Mureș

Membru al Uniunii Arhitecților din 1965

Membru al Ordinului Arhitecților din 2001

Lucrări realizate înainte de 1990, autor sau colaborator (selectiv):

1978 -1989 Centru Civic, Miercurea Ciuc, Blocuri de locuințe 300 ap., Bd. 1 Mai București, Casa de Cultură Buzău, 600 loc., Casa de Cultură Sibiu, 800 loc., Casa de Cultură Călan, 400 loc., Casa de Cultură Alba Iulia, 600 loc., Ambasada României la Sofia.

Lucrări realizate după 1990 (selectiv):

1992-1995 Complex hotelier Holiday Inn, Sinaia, 143 camere, Ad. 24.000 mp., Orfelinat Călărași, Orfelinat Turnu Severin, Imobil de birouri „RC”, Hotel pensiune Călimănești, Imobil locuințe str. Uruguay 23, București, Vilă Bușteni, Vilă Piatra Arsă, Vilă str. Herăstrău 20, București, Vilă Snagov.

2001-2008 Zona rezidențială Străulești, 28 Vile, P+1, blocuri P+4 - 50 apartamente, Locuință str. Zossima 43, București, Imobil str. N. Gogol 4, București.

2009-2010 Ansamblul Mănăstiresc Pătroaia, Dâmbovița.

Organizator expoziții de arhitectură

Autor Centenar G. M. Cantacuzino 1899-1999, expoziție - arhitectură și schițe de călătorie, Muzeul de Istorie al municipiului București, 1999.

Autor In memoriam prof. arh. Gheorghe Simotta, expoziție și catalog, Institutul de Arhitectura „Ion Mincu”, 2003.

Autor Henrieta Delavrancea-Gibory, Arhitectura 1930-1940, expoziție și catalog, Librăria Cărturești, 2007; Muzeul Național al Țăranului Român, 2007; Muzeul Național de Artă al României, sălile Cretzulescu, 2009.

Autor Horia Creangă, Crezul Simplității, Muzeul Național de Artă al României, sălile Cretzulescu, 2012.

Coautor NEDESPĂRȚITE DARURI. Arhitectură. Desen. Pictură, Galeria Romană, București, 2016.

Curator Profesorul nostru Gheorghe SIMOTTA, aromân din Vlaho-Clisura, Muzeul Național al Țăranului Român, 2017.

Curator Horia Creangă, Henrieta Delavrancea-Gibory - modernitate și tradiție în arhitectura românească a anilor 1930-1940, Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”, București, 2019.

Expoziții personale de grafică, pictură

1966 - Uniunea Arhitecților din România, Str. Episcopiei 9, Acuarelă Imagini din toate anotimpurile

1970 - Uniunea Arhitecților din România, Str. Episcopiei 9, tuș, Impresii din China

1979 - Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea, AGIR, Relief

1983, 1986, 2000 - Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” - Structuri, Orașe, Retrospectivă

2005 - Galeria Jean și Sabina Negulescu, București, Desene de Arhitect

2006 - Galeria de Artă A2, Timișoara, Omagiu Piramidei

2006 - Galeria de Artă, Timișoara, Călătorii

2013 - Muzeul Național al Țăranului Român, Între arte vizuale și arhitectură, expoziție și catalog

2016 - Galeria Romană, București, Expoziție personală pictură

2018 - Galeria Romană, București, Expoziție personală pictură - Atelier ROMA

2020 - Galeria Romană, București, Militza Sion, Atelier, invitată Daniela Tutunea