Școli de vară de arhitectură, tabere de creație

Școlile de vară au egal dificila și importanta sarcină de a suplini învățământul clasic, deseori axat doar pe teorie, în marginile precise ale corectului și incorectului. Însă pentru teorie este absolut necesară experimentarea, testarea, documentarea, cercetarea, într-un cuvânt experiența personală a realității și imaginarului proiectat. Considerăm școala de vară și învățământul clasic cele două părți esențiale ale aceluiași binom, a cărui finalitate este formarea autonomă a gândirii critice, alături de o practică pregătire profesională a viitorului profesionist. Ceea ce reușesc însă școlile de vară din țară să întreprindă în plus, ca o consecință a nevoilor individualizate dincolo de cadrul academic, este să contamineze pozitiv comunități locale - lărgindu-și astfel spectrul educațional și asupra celor ce trăiesc și folosesc contextul gazdă. Pentru elevii lor, școlile de vară țes atașamente față de locuri, oameni, tradiții, meserii, metode, materiale, ajutându-i să se descopere și pe sine în proces. Pentru localnici, școlile de vară țes speranța că istoriile vizibile și grăite sunt împărtășite, că din uitare, izolare, obișnuință sau nepăsare, locurile cotidianului cunoscut pot căpăta din nou valoare, viață, uz, sens și apropriere.

Este abia a doua ediție în care Bienala Națională de Arhitectură celebrează și recunoaște meritele școlilor de vară de arhitectură, marea majoritate a acestora având însă deja îndelungă și bogată tradiție, precum și diversă tematică. Fiind încă la început, condițiile de înscriere au permis participarea proiectelor în varii etape de realizare, fără diferențieri pe anverguri, livrabile, interdisciplinaritate, durată, număr de participanți și subiect aplicat. Prin urmare, calibrarea jurizării celor 21 de proiecte s-a realizat pe următoarele criterii:

consistența arhitecturală a proiectului;

șantier, ateliere, experiență practică directă (pe lângă relevee și documentare teoretică);

mentorat (de la om la om);

valoare de manifest, exemplu de bună practică;

rezultat în beneficiul comunității;

educație practică de arhitectură pentru categorii cât mai variate și responsabilizare față de cultura construită;

promovarea potențialului creativ al arhitecturii vernaculare (adică, locale, în sens etimologic), rurale sau urbane;

implicarea și responsabilizarea tinerei generații, elevi, studenți, membri ai comunității și meșteșugari, pe lângă specialiști, arhitecți și studenți la Arhitectură.

Pentru a naviga varietatea proiectelor înscrise, curatorul și membrii juriului au fost desemnați dintre profesioniști pasionați, cu experiența pedagogică a învățării formale și non-formale, a facilitării comunitare, a cercetării practice și teoretice a realităților urbane și rurale. Alexandra Mihailciuc - Batem fierul la conac! și Triunghi. Arhitectură. Sculptură și Peisaj, Ana Maria Goilav - Școala de la Bunești și nou înființata Arheia, Caroline Fernolend – cea care a revitalizat satul și comunitatea de la Viscri, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, și subsemnata, Maria Duda - Scenarii urbane și parte a Asociației Baza. Deschidem orașul sunt ele însele, chiar dacă nu toate arhitecte, organizatoare de școli de vară. Efortul depus de participanți, metodele și dificultățile administrative, economice sau birocratice le sunt cunoscute, la fel de bine ca entuziasmul molipsitor și necesar pe care nu doar rezultatele, dar în special intensitatea desfășurării școlilor de vară îl produc, și, cu puțin noroc, radiază.

După cum ușor se observă din cele 21 de înscrieri, putem extrapola că oferta educațională a școlilor de vară de arhitectură este deosebit de amplă, tematic și teritorial, și, îndeosebi, nediluată de conținut. Realitatea din teren își regăsește permeabilitate în interesul și resursele profesionale ale arhitecților, ale artizanilor auto-organizați în asociații. Gradul ridicat de independență, care nu exclude colaborările cu instituțiile de învățământ, se remarcă la nivel de metodologii dezvoltate în manieră proprie, puse în practică cu exercițiu expus rafinării.

Dintre toate înscrierile, având la bază descrierile oferite de înscriși, precum și investigațiile proprii, curatorul și juriul au departajat patru proiecte, și menționat alte două, remarcându-le gradul imersiv de documentare, calitatea intervenției arhitecturale, practicile colaborative: Tabăra de creație de arhitectură Valea Uzului, Casa cu Har, Școala de vară ArheoArhitectura, Case călătoare, IMUAU Summer School Shönberg și EASA 1:1 2022.

Deja tradițională, aflată la a 17-a ediție încheiată, tabăra de creație de arhitectură din zona județului Harghita (arh. Máthé Klára-Krisztina, arh. Anamaria Felvinczi, arh. Korodi Szabolcs) a devenit un ritual local al înțelegerii relației om-teritoriu și al îmblânzirii reciproce pe care arhitectura micilor intervenții o realizează. Organizată de secția de arhitectură a Liceului de Arte „Nagy István” din Miercurea Ciuc în colaborare cu secția de arhitectură a Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș, tabăra de creație se adresează în principal adolescenților, liceenilor locali, aflați la începutul formării personale și în căutarea ancorelor identitare. Liceul reprezintă ultima treaptă formatoare pe care o pot parcurge în zonă, facultățile cele mai apropiate fiind în orașele mari din județele adiacente - un pas ce presupune astfel și o plecare de acasă. Școala de vară vine în întâmpinarea nu doar a descoperirii peisajului cultural, a adresării constructive a unor problematici punctuale, dar și în sprijinirea independenței, autonomiei individuale a foarte tinerilor săi elevi. Tabăra de creație își alege în fiecare an o altă zonă de intervenție, răspunzând altor nevoi și public țintă; cea de anul acesta tratează Valea Uzului, zonă cu încărcătură istorică, cu așezări abandonate de 40 de ani, și ale căror urme sunt în prezent observabile doar datorită livezilor supraviețuitoare. Valea renaturată este folosită de turiști și sezonier de ciobani, de a căror activitate depinde în mare parte păstrarea biodiversității pășunilor noastre. În mod exclusiv s-au folosit doar unelte de mână, care au înlesnit înțelegerea materialului și a tehnicilor de construcție; juriul a apreciat forța formatoare a lucrului construit cu propriile mâini, într-o lume care se reformulează digital. Cele 6 piese arhitecturale construite se înscriu natural în peisaj, preluând și reinterpretând tipologiile vernaculare ale adăposturilor oierilor, ale punctelor de veghe și protecție a turmelor, ale spațiilor dedicate prelucrării laptelui și integrând, de asemenea, zone prielnice scăldatului sau observării non-invazive a naturii. Consistența și coerența metodologiei aplicate, perpetuarea educației profesionale și filosofice relative la tradiție - inovație - ecologie - cultura locului sunt remarcabile, iar comisia nu poate decât să spere în durabilitatea și întreținerea obiectelor realizate.

„Casa cu Har”, organizată de Asociația pentru Patrimoniu Activ - PACT ​​(coordonatori de proiect: arh. Diana BELCI, arh. Adrian BANCOȘ, asistenți de proiect: arh. Ionuț DOHOTARIU, consultanți: arh. Teodor Octavian GHEORGHIU - în calitate de expert MCC, și arh. Gabriela PAȘCU), este titlul și subiectul școlii de vară de restaurare aflată la a 8-a ediție încheiată, ce tratează salvgardarea, restaurarea și refuncționalizarea casei în care a trăit părintele Teofil Părăian, în satul Tăpârcea din zona Ocnei Sibiului. Scopul proiectului este transformarea casei în centru permanent de studii în arhitectură și meșteșuguri tradiționale, iar succesiunea de ediții a reușit să sedimenteze relația dintre studenții arhitecți și meșterii specializați în tehnici tradiționale, oferind în același timp și locuitorilor un exemplu vizibil de bune practici. Deși ritmul poate părea greoi, fiecare an fiind dedicat câte unei etape, de-a lungul celor 8 ani, casa memorială a fost tratată ca un loc viu, un șantier-școală cu darul de a polariza o comunitate mai largă decât cea strict profesională, reușind să sensibilizeze nu doar mentorii tineri, studenții, meșteșugarii ce și-au împărtășit expertiza, dar și autoritățile locale și comunitatea în direcția unei mai bune înțelegeri a valorii propriului patrimoniu cultural local. Misiunea culturală a părintelui Părăian transcende astfel înspre casă, care își dobândește propriul har pentru comunitatea locală și cea profesională.

Școala de vară ArheoArhitectura (coordonatori de proiect: arh. Diana Oprea, arh. Nicoleta Marian; coordonator activități de cercetare - arheol. Răzvan Mateescu) realizează o punte necesară între arhitectură și arheologie, ajutând concret studenții să conștientizeze importanța modului de intervenție, chiar și minimă, asupra siturilor antice și monumentelor. Protejarea, conservarea, punerea în valoare prin parcurs muzeografic, semnalizarea, mentenanța siturilor antice presupun colaborarea strânsă între multiple discipline, în care fiecare participant este invitat să contribuie și să învețe de la ceilalți. Proiect incipient, merită încurajat pentru dimensiunea interdisciplinară și faptul că readuce în orizontul arhitectului cultura clasică, familiarizând participanții cu noțiunile și terminologia „celuilalt domeniu”, cu modul de abordare și înțelegere a sitului și monumentelor specific arhitecturii, respectiv arheologiei, crescând totodată gradul de informare a viitorilor profesioniști față de situația actuală a monumentelor antice. În plus, zona cetăților dacice din munții Orăștiei, clasate pe lista patrimoniului mondial UNESCO, are nevoie de mult mai multă atenție din partea autorităților naționale, regionale și locale, a comunităților din jur și a specialiștilor, iar valorile sitului pot fi promovate mai bine față de vizitatori.

​​Tabăra de voluntariat Case călătoare, organizată de Asociația Sinaptica (dr. Pîrvu Ionică, arh. Monica-Andreea Crăciun) abordează greaua temă a abandonului satului și, concentrat, a abandonului caselor vechi. Alături de comunitatea locală, casele vechi se repară, recuperează, relochează și capătă roluri noi, necesare comunității. Demersul este clar, de utilitate imediată în planul vieții comunitare, într-o zonă astăzi depopulată din județul Sălaj. Casele se află la a treia călătorie, organizatorii preluând din tradiția bisericilor călătoare nu doar metoda de supraviețuire a unei construcții cu semnificație colectivă, ci împrumutând și aura de acoperire a unor nevoi: casele se reinventează ca funcțiune în satele unde sunt transplantate, devenind resurse comunitare cu diverse valențe. În context educativ, prin reconstruire, participanții învață nu numai tehnici vechi, de la fundație la învelitoare, sau regionalisme de șantier (acoperișul de paie și văioagă), ci fac totodată un exercițiu de conștientizare a modalităților de punere în valoare a unor asemenea construcții. Deși juriul remarcă valoarea păstrării „în situ” a patrimoniul construit, apreciază în acest proiect îndrumările tehnice privind relocarea, reparațiile și/sau modificările unor case vechi din lemn și pământ și promovarea acestei zone.

Dincolo de lista scurtă, juriul a remarcat IMUAU Summer School. Schönberg 2023 - un proiect la intersecția dintre meșteșug și formație universitară, și EASA 1:1 2022 - un proiect ce prin intervenții punctuale și efemere reprogramează spațiile tipice ale unui oraș de provincie, scoțându-le temporar din obișnuit. Am apreciat intenția de a retrezi astfel potențialul tipicului, cu speranța că însuși locuitorii și administrația orașului Călărași și-au privit locurile cu o nouă curiozitate și afecțiune.

Câștigătoarea ediției a fost desemnată „Tabără de creație de arhitectură - 2023 Valea Uzului” și cu bucurie am salutat prezența la premiere a elevilor participanți.

Apariția secțiunii „Școli de Vară” la Bienala Națională de Arhitectură este o validare importantă a unei realități din teren, aceste ateliere jucând un rol decisiv în formarea viitorilor specialiști. Recunoașterea acestor inițiative din partea breslei, oferirea unui context vizibil pentru societate pot genera, în timp, un aflux de creativitate și inovație și pot genera apariția unor noi inițiative.

Școlile de vară, dacă sunt privite ca o rețea, și nu singular, sunt un instrument practic pentru dezvoltarea culturală și socioeconomică a României. Aceste noduri s-au format spontan și ocupă locuri diverse în infrastructura țării. Până în prezent, generația actuală a creat o rețea care a fost testată și s-a dovedit extrem de eficientă, meritând sprijinul cuvenit.

Alexandra Mihailciuc, curatorul secțiunii

Gândurile curatorului

Școlile de vară ocupă un segment mare, între cele două limite: „incubatoare de normalitate” și „laboratoare de excelență”. Oriunde s-ar situa, școlile de vară vorbesc despre cunoaștere, despre transmitere și despre culisele profesiei. Despre învingerea unei inerții prezente în societate.

Aici înveți pe viu despre proprietățile și specificul materialelor, despre integrarea materialelor locale sau a meșteșugurilor. Aici testezi materiale noi, aici experimentezi, greșești, reîncerci, testezi și reiei cicluri de gândire care te formează. Aici înveți să nu te mai raportezi la patrimoniu ca la un cuvânt abstract și din alte timpuri. Aici înveți să te uiți altfel la ruralitate.

Rețeaua școlilor de vară completează o ruralitate tradițională și o împinge către altceva, pune întrebări legate de sustenabilitate și de croirea unui trai actual în context rural. Astfel se generează o ruralitate avansată. Comunică între sat și oraș la nivel de producție și desfacere. Creează mici huburi de producție. Produsele locale sunt uneori preluate de comunități în colaborare cu arhitecți și designeri.

Această rețea încurajează exemple și modele care vor contribui la dezvoltarea stimei de sine. Ea colaborează cu comunitățile din nodurile rețelei pentru a le pregăti să adopte nu numai trecutul, dar și tehnologii de ultimă oră și să pună în valoare într-un mod înțelept și profitabil patrimoniul local.

Tradițiile creative pot genera o gamă variată de produse care satisfac diverse categorii de oameni.

În final, rețeaua reprezintă o inițiativă de echipă, unde fiecare succes în cadrul rețelei se transformă într-un succes comun. Această rețea este despre acțiune, despre transfer de cunoștințe și despre a fi împreună.

În momentul în care se creează, cu timpul, o rețea densă, cu noduri puternice, adaptate noilor necesități, în care există programe culturale puternice, dublate de pragmatism economic și comunități aproape de și folosind aceste proiecte, putem vorbi despre performanță și adevărate ecosisteme.

Până atunci, ne rămâne să clădim cu efort susținut, an de an, aceste programe alternative de învățare pentru mii de studenți și să încurajăm noi oameni ai școlilor de vară să-și creeze propriile lor locuri și să ducă în chip propriu o poveste relevantă mai departe.