Arhitectura amforă

Să scriu despre arhitectura vinăriilor, a cramelor și despre domeniile viilor este o provocare la care o să răspund cu ajutorul memoriei subiective. Arhitectura, oamenii și vinul se aseamănă prin felul în care acoperă tot spectrul între sublim și ridicol, între relevanță culturală și comerț sau chiar între artă și viciu.

O să încep cu proiectele de diplomă ale absolvenților de arhitectură, acele punți dintre studenție și titlul de arhitect pe care îl vor purta restul vieții. Am spus de multe ori că există o magie de neuitat a acestui moment, a acestui proiect care nu e ca nici un altul de dinainte sau de după. Libertatea grea de a alege tema, locul și îndrumătorul pentru proiectul de diplomă, împreună cu responsabilitatea de a-i conduce singur evoluția, creșterea și maturizarea, fac din acest proiect, prin care trecem cu toții ca viitori arhitecți, o experiență intensă, aparte și de neuitat. Printre sutele de proiecte de diplomă adunate în timp, generație cu generație, din câ

Coperta revistei

Citiți continuarea in revista

Arhitectura 5-6/2024 (713-714)
Vin