Terroir: Despre gustul pământului pus în operă

Înainte de pandemie, timp de câțiva ani, am participat la un club informal de food-pairing mai degrabă decât de wine-tasting, cum se spune acum într-o frumoasă limbă romgleză. Acolo am înțeles ceea ce, corporal și instinctiv, știam din copilărie (bunicii materni locuiau peste deal de Niculițel, jud. Tulcea): cât de importantă este noțiunea de terroir, din măiastrele discursuri ale somelierilor care ne prezentau feluritele soiuri și ani ai vinurilor.

Toți am auzit termenul, mulți știu și ce înseamnă¹. Cu toate acestea, întrebarea legitimă pe care o naște pentru arhitecți un așa concept este dublă. Prima întrebare sună astfel: putem stabili o relație între conceptul de terroir și cel de genius loci, al lui C. Norberg Schulz din cartea cu același nume²? Vorbesc despre cartea care a deschis calea unei aplicări destul de fidele a conceptelor filosofiei heideggeriene în înțelegerea și chiar proiectarea arhitecturii ultimilor cincizec