6 curți la bloc

Arhitectură: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR)

Structuri: Lucian Stanciu, Mihai Pavel (Altfel Construct)

Instalații: Florentina Radu, Mirela Neculai, Alexandru Damian

Constructor: Baupartner

Amplasament: str. Mărășești, nr. 270, Ploiești, Prahova

Beneficiar: Blue Spot

Arie desfășurată: 571 mp

Perioada: 2009-2013

Foto: studioBASAR

La casă sau la bloc? Răspunsul la această întrebare a oscilat între extreme în societatea românească a ultimilor ani. După industrializarea rapidă și explozia locuirii colective de masă, ce s-a încheiat brusc la sfârșitul anilor ’80, a urmat cursa nebunească în direcția opusă, ce s-a manifestat începând cu anii ’90 prin puzderia de vile răsărite la marginea orașelor. Fuga din „cutiile de chibrituri”, de vecinul de sus, de mirosul de prăjeală și de bezna de pe casa scării s-a încheiat în fundătura vilei pe câmp, unde lipsa infrastructurii utilitare, dar și sociale, a generat un confort mai degrabă apatic, într-un cadru de izolare și segregare. Între timp, nici calitatea locuirii colective nu s-a reformat substanțial - intervențiile post-1989 asupra blocurilor existente au reluat și continuat logica uniformizării prin placări de fațade sau amenajări stereotipe ale spațiilor dintre blocuri - iar majoritatea blocurilor din ansamblurile imobiliare noi au urmat, în mare, aceleași tipare moștenite din socialism.

Între aceste extreme a supraviețuit însă și o lume de mijloc, un teritoriu aflat în interiorul, dar mai spre marginea orașelor, ce nu a apucat să fie sistematizat în anii socialismului, păstrând caracteristici aproape rurale și care a fost încadrat în categoria ce ne-am obișnuit s-o numim, mai mult peiorativ, „mahala”. În acest context, strada Mărășești, situată în marginea de vest a orașului Ploiești, pune față în față două moduri de locuire radical diferite. Rezultat al unei sistematizări neterminate, ce a lăsat în urmă un bulevard parțial, aici coabitează un cartier unitar de locuințe colective realizate în anii socialismului, cu o mahala pestriță de case la curte. Treptat, brutalitatea alăturării s-a diminuat printr-o hibridizare lentă, vizibilă la nivelul relațiilor spațiale, practicilor cotidiene și expresiilor arhitecturale dintre cele două țesuturi, ce parcă împrumută unele de la altele peste bulevard.

Imobilul parter și trei etaje se așază la calcan pe latura lungă și este retras pe latura îngustă a terenului la limita virtuală, și probabil niciodată realizabilă, a prelungirii bulevardului neterminat, împărțind lotul în două curți de folosință comună. Ca o ipoteză de locuire încă nevalidată de utilizarea curentă - doar două din cele patru apartamente sunt ocupate momentan. Clădirea oferă o tipologie de locuit contemporană și o serie de spații-suport ce sunt disponibile interpretării funcționale a utilizatorilor. Cu câte un singur apartament pe etaj, volumul construit se deschide către țesutul fragmentar din față și spate prin goluri și balcoane minimale, iar în lateral tăieturi adânci organizează interiorul fiecărui nivel în jurul unor semicurți interioare. Geometria și posibilitatea funcțională a acestor balcoane și terase continuă condiția ambiguă a contextului, parțial planificată, parțial vernaculară. Prin intermediul acestor spații intermediare, locuirea nouă se poate racorda la vecinătate prin provocarea unor practici înrudite și a unor relații vizuale sau de vecinătate, ca o formă de testare a unui posibil tip de locuire‚ și la casă, și la bloc.