Paradisuri Verzi sau Ghetouri Cenușii

O problemă pe care și-o pun autoritățile orașelor mari, când se concentrează, e aceea a regimului general de înălțime. El antrenează, la rândul lui, densitatea, raportul liber-construit, tipul de lotizare și altele. Realitatea dură exercită presiuni în favoarea locuirii colective de medie și chiar mare înălțime, dar înțelepții de cultură insistă pentru păstrarea tradiției de locuire. Dacă lucrurile se petrec la Milano, la Marsilia, la Barcelona, la Lyon (ce să mai zicem de Villeurbanne, apropo), nimic mai simplu. Acolo oamenii trăiesc fericiți de aproape două secole, așternuți unii peste alții pe multe etaje. În apartamentele lor decente, din imobile cu demnitate, au ei sentimentul de „acasă”. O arhitectă barceloneză spunea chiar că o explicație a coagulării comunitare exemplare din Barcelona poate fi tocmai această tradiție a locuirii nediferențiate. Fie la ei acolo, zicem noi, după experiențele noastre.

Fără îndoială însă că o formă superioară de viață rămâne locuirea în case individuale. Muthesius îndemna în 1904, în Prusia dumnealui, la păstrarea predilecției anglo-saxone pentru casele individuale, aflate cât mai aproape de natură, pentru că permit dezvoltarea personalității. Sigur că avea dreptate, bătea la porți deschise și a fost ascultat. Numai că păstrarea acestei culturi e posibilă în țări ca aceea a domului Muthesius - cu economii dezvoltate, societate evoluată și autorități educate. Chiar și acolo însă, nu înseamnă că, pe lângă unifamiliale, nu există locuire colectivă de medie și mare înălțime. Ba bine că nu.

The authorities in big cities focus on the maximum height of structures. Urban height restrictions have consequences on the housing density, free built environment, type of lotization and others. The harsh reality makes the collective living of medium and tall height the preferred solution, yet the wise men of culture insist on maintaining traditional housing. If we are talking about Milan, Marseille, Barcelona, Lyon (not to mention Villeurbanne), nothing simpler. There, for almost two centuries, people lived happily on different layers. In their decent apartments, part of dignified buildings, they have the feeling of “home”. A female architect from Barcelona argued that this exemplary living community could be explained through the tradition of undifferentiated living. According to our experiences, we note, be their way there.

Without a doubt individual houses are the preferred form of living. In 1904, in Prussia, Muthesius suggested to keep Anglo-Saxon’s propensity for individual housing, closely connected to the nature because they developed the personality. Of course, he was right, knocking at open doors, and, he was listened. Nonetheless, this culture of housing is possible in countries such as Mr. Muthesius was - with developed economies, evolved society and educated authorities. Even there, besides uni-familiar housing, there are medium and tall collective buildings. By all means!