Design

Tot ce avem, de fapt, e timpul

România este acum țara tuturor posibilităților creative și mă bucur că am ales să fiu arhitect aici și acum. Oamenii sunt deschiși mai mult ca oricând să-și exploreze dorințele și nevoile pentru a trăi în liberă exprimare, văd asta în fiecare zi, în discuțiile cu clienții mei.

Motivul pentru care am vrut să urmez această cale este pentru că eu cred cu pasiune că tot ce am de spus în această viață o pot face doar într-o manieră artistică. Cel mai fascinant moment este când această manifestare se întâlnește cu aspirațiile oamenilor, și astfel pot scoate la iveală unicitatea sentimentelor lor și particularitățile care le conturează personalitatea în spațiul în care ei decid să trăiască. Sunt mai mult decât interesat de această abordare umană a arhitecturii și designului pentru că e natural să locuim într-un spațiu extensie a personalității noastre, unde fiecare detaliu trebuie să se potrivească mănușă celui căruia îi aparține.

Pe lângă proiectele de arhitectură și design interior, am abordat și proiecte de design de produs pentru că au venit peste mine idei care nu au vrut să-mi dea pace. Două dintre ele îmi sunt foarte dragi pentru că povestesc atât de mult despre om.

Ceas de lut

Cum timpul stă mereu în noi și niciodată-n loc, uităm că el este, de fapt, o invenție a noastră care are menirea să ne asigure că existența se desfășoară între niște parametri și nicidecum haotic.

În 2014, m-am gândit că trebuie să existe un ceas de perete făcut din lut, atât de simplu. Deși pare, la prima vedere, o idee de inspirație românească, tradițională, vorbim, de fapt, de un ceas care ar putea aparține oricărei țări. Pământul este al Pământului de când ne știm, peste tot s-au făcut obiecte din lut. Vorbim totuși de un material primordial, atribut asociat și timpului. Nu am vrut să fie ars, ci să se întărească de la sine, cu toate că e mai fragil. Poate chiar se va sparge cu trecerea vremii și oamenii vor realiza în acest fel că timpul, de fapt, nici nu există. Constrângerile există doar în mintea noastră și suntem mereu liberi să facem ce vrem, când vrem.

Fiecare ceas e unic. Făcut de mâna unui om, îl percepi mult mai real, îi simți viața în construcție. Nu are finisajele și perfecțunea unui obiect făcut la o mașină, dar are suflul unuia care îți animă casa și aduce vibrații pozitive cu fiecare ticăit. Și pentru că forma este atât de simplă, lucrătura se vede pe el. Îi poți urmări procesul prin care a apărut din mâna creatorului, apariția sa în timp.

Ceas AT

Un an mai târziu, am vrut să continui ideea de ceasuri de perete cu design simplu, curat. Vorbisem de multe ori cu un prieten artist, Teodor Ișfan, să lucrăm la ceva împreună. Ideea, de această dată, a plecat de la a folosi o singură foaie de plexiglas și un mecanism aparent. Ceasul urma să fie de o sinceritate naivă și să se numească China Clock. Era important să fie și foarte ieftin. Îmi doresc dintotdeauna ca designul, bunul-gust, creațiile originale să fie accesibile oricui. De aici am făcut un pas mai departe și am venit cu ideea de a avea două foi de plexiglas pictate manual cu acrilic și prinse una de cealaltă pe partea pictată. Să vezi cu ochiul tău cum arta e mereu prinsă în timp și, astfel, veșnic nemuritoare. Numele lui este acum AT.

La fel ca la ceasurile de lut, și aici fiecare ceas e unic. Sunt și numerotate de la AT0 la AT9 pentru prima serie de 10 piese, pentru ca fiecare cumpărător să știe cu ce exemplar pleacă acasă, să fie sigur de unicitatea lui. Ceasurile sunt disponibile pentru publicul larg într-o expoziție cu vânzare în atelierul lui Teodor Ișfan și pe site-ul meu.