Note de proiect

StudioBASAR. Către o practică angajată

Note de proiect

StudioBASAR.
Către o practică angajată

text: Alex AXINTE, Cristi BORCAN

Creșterea în complexitate a problemelor cu care se confruntă lumea de azi, alimentate de un neoliberalism globalizat, generator de crize economice, ecologice, sociale și politice, cere o schimbare de paradigmă în formularea soluțiilor. Modelul expertului, ce se bazează doar pe cunoașterea disciplinară, oferind soluții către factorii de decizie spre aplicare de sus în jos, nu mai corespunde nici cu scara problemelor, nici cu dinamica societății. Acestea impun o abordare interdisciplinară, prin care soluțiile sunt construite în contextul aplicării lor, într-un cadru participativ, ce permite actorilor afectați să se implice, să acționeze, să valideze și să coproducă schimbarea. Astfel, putem să re-învățăm ca profesioniști și cetățeni, deopotrivă, cum să fim și parte a soluției, nu doar a problemei.

Incluzând în practica sa utilizatorii în procesul de design ca o modalitate de emancipare, Giancarlo de Carlo ne avertiza că „arhitectura este prea importantă să fie lăsată arhitecților”¹. Cu 50 de ani mai târziu, lecțiile generației ’68 pare că n-au fost învățate, iar apelul său capătă un sens nou în contextul contemporan global, inclusiv în cel românesc. Până la urmă arhitectura a fost împărtășită, însă mai degrabă cu forțele pieței și cu elitele socio-economice, devenind un vehicul de consolidare și validare ale rapoartelor inechitabile de putere. Într-o practică centrată aproape exclusiv pe formă, spațiu și expresie, interesul public a devenit sub-dimensionat în raport cu nevoile societății. În acest context, proiecte ca „Școala de Oraș” și „Centrul Comunitar Tei” afirmă necesitatea recâștigării relevanței sociale și articulează modalități alternative de producție și de gestiune a spațiului împreună cu utilizatorii și actorii interesați.

Școala din oraș. Învățare prin acțiune

Declanșate de studioBASAR începând cu 2011, „Ateliere de Spațiu Public” au funcționat ca în viziunea despre educație a lui Paolo Freire, unde „studenții-profesori cu profesorii-studenți”² învață reciproc, mediați de context. Atelierele ne-au angajat împreună în exerciții „pe viu” de producție a spațiului public urban. Micro-situațiile urbane au cerut răspunsuri aplicate ce au trebuit să țină cont de nevoile actorilor reali, de condiționările materialului de lucru, bazându-se în același timp pe solidaritatea echipei. Astfel, am descoperit potențialul pedagogic al intervențiilor urbane și capacitatea lor de a genera participare publică, în care coproducția nu este doar o metodă, ci un produs final al procesului de design.

În continuarea Atelierelor, proiectul „Școala de Oraș” a debutat în 2015 cu un format extins, în care am diversificat metodele de cercetare aplicată printr-o abordare interdisciplinară a echipei. Am urmărit construirea temelor Școlii pe baza parteneriatelor cu actori ce nu beneficiază în mod uzual nici de resurse, nici de cunoaștere asociată designului și nici de o voce puternică în sfera publică. Un astfel de actor este Biblioteca Metropolitană București (BMB), una dintre puținele instituții și resurse de spațiu public care, prin producția și distribuția de cultură și educație în cartiere, are un potențial de activare și coagulare a comunității. În același timp, BMB se afla în plin proces de ieșire către comunitate, având nevoie de parteneri, de structuri suport și de expertiză în acest demers. Prin urmare, bibliotecile publice au devenit pentru Școală obiect de studiu și sală de clasă, cadru de înțelegere și chiar șantier de lucru.

Între 2015 și 2017 au avut loc primele două ediții ale proiectului, găzduite de bibliotecile „Gheorghe Lazăr” și „George Topîrceanu”, din spatele Pieței Veteranilor, din cartierul Militari, din București. Pe durata semestrului doi al unui an universitar, îndrumătorii și studenții de la Arhitectură, Sociologie și Peisagistică au trecut prin acțiuni de cercetare pe teren, activare, consultare, ateliere de idei și ateliere de construcție. La finalul ediției 2015-2016, după mai mulți ani de inactivitate și ca o consecință directă și a acțiunilor Școlii, Biblioteca „Gheorghe Lazăr” s-a redeschis. Rezultatul a venit în urma unui proces participativ gestionat de echipa proiectului, ce a implicat vecini, utilizatori ai bibliotecii și bibliotecari în transformarea spațiului interior al instituției. În cadrul ediției 2016-2017, Școala a ieșit din bibliotecă și, printr-o serie de acțiuni participative, a redat cartierului o zonă adiacentă unei alei betonate și un spațiu verde închis cu gard, amenajând o ludotecă în aer liber și un loc de socializare în grădină. Procesul s-a concretizat cu asumarea activă a intervențiilor de către locuitorii din proximitate și, în premieră, de către administrația locală. Următoarea ediție a Școlii își propune transformarea grădinii din proximitatea bibliotecii, ca răspuns la nevoia spațială a bibliotecii de a interacționa cu comunitatea, dar și ca urmare a dorinței localnicilor de a gestiona și amenaja spațiul verde.

„Școala de Oraș” este un spațiu experimental, un loc pentru începători, un cadru unde lecțiile au fost învățate în context. Una dintre ele constă în potențialul intervențiilor tactice în spațiile publice de proximitate de a activa chiar și comunități mai diluate în jurul producției și gestiuni resurselor comune. O altă lecție a fost capacitatea formatului pedagogic de a construi un spațiu intermediar și sigur pentru colaborarea între actori ce în mod uzual se ignoră sau sunt în conflict. În același timp, abordarea interdisciplinară a contextului a oferit răspunsuri adaptate problemelor studiate, însă s-a dovedit dificilă menținerea acesteia pe termen lung, necesitând o practică dedicată.
În concluzie, Școala a afirmat potențialul educației aplicate de a funcționa ca o instituție civică angajată în a iniția și susține procese participative ce valorizează infrastructura publică, acționând ca un model pentru regenerarea urbană la scară mai mare.

Centrul Comunitar Tei.
Spațializarea condiției civice

În ultimii ani, degradarea constantă a infrastructurii și a resurselor publice a condus, în București și în marile orașe, la apariția unor inițiative cetățenești cristalizate în jurul unor probleme comune. Formate din „oameni obișnuiți - cetățeni cu al șaselea simț, simțul civic”³, aceste grupuri vin să compenseze un deficit de democrație în modelul, instrumentele și structurile actuale de guvernanță urbană locală. Fenomen nou și fără istorie în contextul local, grupurile civice ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „nevoia de asociere voluntară ce mediază între distanța guvernamentală și izolarea cetățenilor individuali”⁴. Sprijinite cu expertiză de către „CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică”, aceste grupuri au devenit actori activi în contextul bucureștean. Însă, așa cum Henri Lefebvre observa că „relațiile sociale noi cer spații noi și viceversa”⁵, cristalizarea treptată a grupurilor a condus către o nevoie acută de resurse spațiale care să le faciliteze interacțiunea cu comunitatea și autoritățile, dar să funcționeze și ca un spațiu de lucru pentru grup.

Grupul de Inițiativă Civică „Lacul Tei” este un astfel de grup cu care am colaborat începând din 2015 în cadrul unei intervenții urbane participative⁶. Ca răspuns al nevoii spațiale identificate de grup în consultări interne și în comunitate, am dezvoltat împreună tema și aplicația pentru finanțarea „Centrului Comunitar Tei”. Inaugurat în 2016, Centrul este și un răspuns la dispariția din marile cartiere de blocuri a spațiilor publice de socializare și de distribuție și producție culturală. Amplasat în Parcul Circului și găzduit într-un container maritim transformat, mobilat și echipat tehnologic, Centrul este primul spațiu comunitar gestionat de către un grup de cetățeni.
La mai bine de 1 an de la deschidere, Centrul a devenit un reper în geografia spațiului public local, funcționând, pe de o parte, ca un cadru de socializare și platformă de colaborare între diverși actori și, pe de altă parte, ca un catalizator pentru acțiunile grupului. Perceput fie ca un „acasă” pentru grup, ori ca un „statement” al societății civile, Centrul susține acțiunile de organizare și comunicare ale grupului, dar funcționează și ca un „centru cultural”⁷ al cartierului, găzduind proiecții de film, expoziții, ateliere sau dezbateri. Centrul facilitează intersecția dimensiunilor civice, culturale și educative, testând gestiunea în interes public a unei resurse comune de către un grup de cetățeni organizați.
Astfel, „Centrul Comunitar Tei” nu este doar un container într-un parc, iar contribuția noastră nu s-a încheiat odată cu inaugurarea. Construcția Centrului este un proces continuu, care necesită coproducție permanentă între actorii implicați, ce rămân angrenați într-un format de învățare reciprocă. Aici am experimentat ceea ce Doina Petrescu numește „pierderea controlului” arhitectului și transformarea sa în arhitect-rezident sau arhitect-utilizator angajat în design-prin-acțiune, unde utilizarea nu mai este separată de procesul de design⁸. Cu un format flexibil și deschis, Centrul facilitează spațializarea unor noi relații sociale bazate pe participare și colaborare între locuitorii cartierului și între cetățeni și autorități. În același timp însă, provocarea pe termen lung rezidă în potențialul Grupului de a evolua către o organizație comunitară incluzivă și în capacitatea de replicare a Centrului în contextul urban local.

Către o practică angajată

Drumul către participarea publică nu este ferit nici de riscuri, excese și deturnări, nici de limitări și inadecvări la context. În același timp, necesită instrumente, structuri și resurse dedicate, dar mai ales parteneri de dialog. Însă participarea nu se întâmplă de la sine și nu se aplică după manual, ci se dezvoltă printr-o practică îndelungată și presupune un proces susținut. Proiecte ca „Școala de Oraș” și „Centrul Comunitar Tei” afirmă potențialul comunitar al revalorizării infrastructurii publice prin instrumentele educației aplicate sau ale emancipării civice. Aici se pot genera situații spațiale de micro-participare ce au potențialul de a se difuza atât către relațiile cotidiene, dar și la scară mai mare, spre alte zone și practici din societate. Astfel, în contextul creșterii complexității provocărilor globale și al efectelor lor pe plan local, participarea poate reangaja practica de arhitectură ca un instrument de spațializare al democrației.

Credite „Școala de Oraș”
„Școala de Oraș 2015-2016: Biblioteca din Militari” este un program de educație aplicată, inițiat și coordonat de studioBASAR și finanțat prin Programul Mobilizăm

Excelența, creat de Porsche România și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București.
Îndrumători: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Daniela Calciu, Anca Crețu, Diana Culescu, Tudor Elian, Bogdan Iancu, Ana-Dora Matei, Andrei Tudor Mihail, Alecs Vasiliu;
Participanți: Ediția 1: Diana Beatrice Buța, Anca Crețu, Lucian Ștefan Călugărescu, Matei David, Magda Iulia Juravlea, Ana-Dora Matei, Anisia Mouhamed, Andreea Nicuț, Andrei Suhan, Iris Șerban, Alecs Vasiliu; Ediția 2: Alexandra-Cristiana Comănici, Ionuț Alexandru Dima, Mihai Dobre, Irina Onicioiu, Bianca Maria Păun, Adina Popa, Cristian Popescu, Silvia-Georgiana Pușcașu, Ovidiu-Cristinel Ritco, Mihai Andrei Șom, Andreea Ștefan, Dragoș Ionuț Toaca, Anca Ioana Vedrami, Vlad Andrei Șomăcescu, Alina-Marina Stoica, Mihaela Stoean (UAUIM, an II); Ioan Cosmin Făgețean, Emilia-Alexandra Pribeagu, Mihai Ioan Surdu, Cristian Stamatin, Cristina Florentina Stancu, Ana Smărăndescu, Maria Trifon (SNSPA an I);
Voluntari și colaboratori: Adi Bratu, Ana-Maria Bucur, Cosmina Balint, Anca Marin, Andrei-Florian Staicu, Alin Voitescu; Daniel-Paul Ciobanu, Anca Ivan, Cristina Popovici, Gabriela Toma, Anca Râpeanu, Liliana Radu; Cristian Stoian, Neagu Adrian Constantin, Binișor Andreea Daniela, Loredana Ardeleanu, Gina Roman, Mona Mihai.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București (BMB); Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București (UAUIM); Departamentul de Sociologie, Facultatea de Științe Politice, București (SNSPA).

Credite „Centrul Comunitar Tei”
Centrul Comunitar Tei este primul echipament comunitar urban grassroots, rezultat al unui parteneriat între Grupul de Inițiativă Civică „Lacul Tei” și grupul de arhitecți studioBASAR.
Echipa: Alex Axinte, Cristi Borcan, Matei David (studioBASAR)/Elena Anghel , Vivi Cernescu, Silvia Cruceanu, Roberto Pătrășcoiu, Ioana Maria Rusu, Irina Sandu (Grupul de Inițiativă Civică „Lacul Tei”)/Vlad Cătună (CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică).

studioBASAR este un studio de arhitectură și practică a spațiului public, înființat în București în 2006 de Alex Axinte și Cristi Borcan. Preocupați de latura dinamică a culturii urbane și de dispariția spațiilor publice, studioBASAR inițiază și dezvoltă acțiuni și proiecte în spațiul public. Variind de la temporare la permanente, aceste procese includ cercetare aplicată, cercetare participativă, activare comunitară, coproducere și co-design, design urban, educație aplicată și pedagogie civică.
Proiectele studioBASAR diferă de la instalații artistice, cercetare urbană, ateliere educaționale, intervenții în spații publice și proiecte comunitare până la concursuri și diferite tipologii de clădiri rezidențiale și publice.
În 2010, studioBASAR a publicat, prin Asociația pepluspatru/Centrul de Introspecție Vizuală, volumul bilingv „Evacuarea fantomei. Arhitecturi ale supraviețuirii/Evicting the Ghost. Architectures of Survival” (Concept editorial: Alina Șerban, Design: Cătălin Rulea) care reunește textele mai multor autori, arhitecți, sociologi - Ole Bouman, Cătălin Berescu, Liviu Chelcea, Yona Friedman, Ștefan Ghenciulescu, Iulia Modiga, Damiana Oțoiu, Doina Petrescu, Lavinia Stan, Kai Vockler, Filippo M. Zerilli & Marie-Benedicte Dembour, Srdjan Jovanovic Weiss - pentru o examinare cât mai precisă a unui fenomen specific al istoriei sociale românești recente, cel de naționalizare-retrocedare-evacuare. Proiectul grupului de arhitecți studioBASAR (Alex Axinte & Cristi Borcan) prezintă și documentează realitatea multi-fațetată a evacuărilor forțate, oferind informații despre istoria legislativă a evacuărilor și statutul incert al proprietății private în România ultimilor ani, etapele evacuării, povestea mai multor familii supuse acestor măsuri și despre diferitele tipologii de locuire dezvoltate de către cei evacuați, expresii ale supraviețuirii urbane contemporane.
Alte realizări: 2009, conceptul expoziției „Seducția intervalului”, pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția; 2014, proiectul „Baia Publică” a fost finalist la Premiul European pentru Spațiu Public Urban; 2016, curatorii expoziției „One Architecture Week” din Plovdiv, Bulgaria; 2017, laureați ai „Social Design Circle” oferit de Curry Stone Design Prize.

NOTE

1 De Carlo, G. (1992) Architecture’s Public. In Blundell-Jones, P., Petrescu, D., and Till, J. (eds.), 2006. Architecture & Participation. London, Taylor & Francis (traducerea autorului).
2 Freire, P. (2017) Pedagogy of the Oppressed. UK, Penguin Random House (traducerea autorului).
3 Grupul de Inițiativă Civică „Lacul Tei”.
4 Hannah, A. (1958) The Human Condition. Chicago, The University Press of Chicago (traducerea autorului).
5 Lefebvre, H. (1991) The Production of Space. Oxford, Blackwell (traducerea autorului).
6 Amenajarea „Loc de Tei” (2015) a fost coordonată de studioBASAR, în cadrul proiectului „Spații Urbane în Acțiune”, coordonat de Asociația Komunitas.
7 Extrase din testimonialele membrilor grupului cuprinse în publicația: „Centrul Comunitar Tei. Un centru pentru comunitatea din cartierul Tei din București”. Autori: Vlad Cătună, Cristi Borcan, Alex Axinte.
8 Petrescu, D. (2006) Losing control, keeping desire. In Blundell-Jones, P., Petrescu, D. and Till, J. (eds.) Architecture & Participation. London, Taylor & Francis (traducerea autorului).