Virginia Sp. Haret (Andreescu) Prima arhitectă care a activat în România (1894-1962)

VIRGINIA SP. HARET (ANDREESCU)

Prima arhitectă care a activat în România (1894-1962)

„Virginia a spart zidul, Virginia a pătruns pe ușa mare, natura ei a învins și a croit drumul femeilor în arhitectură. Convinsă, demnă și foarte sigură, atît de naturală la locul ei, nimeni n-a îndrăznit s-o conteste…” (Henriette Delavrancea-Gibory, Cine are ceva de spus?, alocuțiune rostită la Sesiunea de comunicări a Academiei R.S. România din 5-7 mai 1976)
În istoria României, femeia a avut, sub toate aspectele, un rol important alături de bărbat, făcînd adesea - „chiar mai mult și cu mai multă pricepere” [1], dar locul ei a fost multă vreme contestat în arhitectură. Astăzi (1976 - n.r.), cînd arhitectele din România constituie o forță remarcabilă a construcției noii societăți, se cuvine să fie reconstituit drumul greu, inerent oricărui început, spre a se vedea conjunctura în care femeia română și-a făcut apariția în acest domeniu complex al activității umane.
În 1919, la 6/13 iulie, în baza Procesului-Verbal nr. 216 încheiat de Consiliul Profesoral al Școalei Superioare de Arhitectură din București, se conferă tinerei absolvente Maria (Virginia) Andreescu diploma de arhitect, cu mențiunea maximă „foarte bine”. Era primul proces-verbal prin care se atribuia unei femei diploma de arhitect în țara noastră.
Prof. em. dr. doc. arh. Grigore lonescu arăta recent [1976 - n.r.]: „Virginia Andreescu-Haret este prima româncă arhitect diplomat, care a avut de la absolvirea studiilor și pînă în anul 1962, cînd ne-a părăsit, o foarte bogată și apreciată activitate”.
Spirit creator, dotat cu o energie și o voință deosebite, fire hotărîtă, cu disciplină matematică la lucru și în viață, dar cu multă bunătate și înțelegere pentru oameni, conferite de nobilele sale trăsături de caracter, arhitecta Virginia Haret s-a consacrat în activitatea sa multilaterală propășirii ideilor noi în arhitectura românească și îndeosebi în cea școlară, înscriindu-se pe linia unor glorioase tradiții naționale. A reprezentat o strălucită continuare, dar și o ridicare pe o treaptă superioară a ideilor preconizate de marii ctitori ai arhitecturii românești. A fost, în același timp, o deschizătoare de drumuri și de orizonturi pentru surorile ei mai tinere, fixînd astfel pentru totdeauna locul femeii în arhitectura noastră.
Omul și viața
Nepoată de frate a marelui pictor român Ion Andreescu, Virginia Andreescu s-a născut în București, la 9/21 iunie 1894, dintr-o familie cu venituri modeste și 4 copii. Avea numai 9 ani, cînd rămînea unica prezență feminină în casă, cu grija celor 3 frați mai mici. Încă de copil a avut prilejul să-și dezvolte gustul pentru frumos, trăind în mijlocul capodoperelor create de unchiul său care, în bună parte, decorau pereții locuinței unde a crescut. Cu toată lipsa căldurii materne la o vîrstă atît de fragedă, trăsăturile ei morale s-au dezvoltat armonios, grefînd un spirit energic pe temperamentul romantic ce-i dăruise natura, călindu-i caracterul și dezvoltîndu-i aptitudinile artistice naturale, pentru a crește ca o marcantă personalitate în arta și tehnica românească.
În 1928, în plină maturitate de creație, arhitecta Virginia Andreescu se căsătorește cu Spiru I. Haret (1892-1970), nepotul savantului, „distins inginer-profesor, colaborator al Virginiei pe șantiere” , cu care va conlucra de acum înainte, în toate domeniile de activitate. Și cum viața e mai puternică decît toate și-și impune menirea, ea a reușit să-și rezerve timp și pentru un fiu, ce va prelua ulterior tradiția familiei, devenind inginer constructor - a patra generație în linie directă.
Colaborarea cu soțul ei, atît în viața de toate zilele, cît și pe tărîm profesional, a reprezentat un exemplu caracteristic, demn de imitat, al vastelor orizonturi deschise de simbioza profesiunilor de inginer constructor și arhitect.
Zi de zi am văzut, mulți ani de-a rîndul, instalîndu-se în casă, după orele obligatorii de serviciu ale ambilor, o atmosferă susținută de lucru, ce dura pînă seara tîrziu, unde schimburile de opinii privind alegerea soluției optime a unui proiect sau a unui capitol de tratat științific se desfășurau cu multă dăruire cauzei slujite.
Din cînd în cînd, în zilele de sărbătoare, această atmosferă era întreruptă: „Virginia făcea față la toate, întrebuințîndu-și calitățile naturale cu un spirit chibzuit și metodic, găsindu-și și timpul să adune la ea, în casa pe care și-o construise, un mic cerc de prieteni, arhitecți, arheologi, ingineri și critici de artă și să le creeze un mediu cald și plăcut, în interiorul ei încărcat de tablouri, multe ale unchiului, marele Andreescu, de cărți, bibelouri, arămuri, broderii, amintiri din multele călătorii de studii pentru care își rezerva timp să le mai facă”.

Imobilul de apartamente al „Societății Construcția Modernă”

Cu toate că obligațiile profesionale o țineau adesea departe de casă, a existat întotdeauna o punte de legătură cu cei rămași în urmă, datorită frecvenței și amplorii corespondenței ce întreținea. Temperament romantic, îndrăgostit de frumos, a trebuit de multe ori să renunțe la plăcerile personale, punînd grija împlinirii datoriei mai presus de orice.
Din păcate, o boală necruțătoare a secerat-o, pe cînd era încă în plină activitate, smulgînd-o la 6 mai 1962 din mijlocul celor dragi, după o viață plină de realizări, închinată profesiunii și familiei.
Formația
După ce urmează clasele primare la Școala Pitar Moș, din București, absolvă liceul Mihai Viteazul la 18 ani și se înscrie în Școala Superioară de Arhitectură din București, întemeiată de Spiru C. Haret, fiind clasificată prima la concursul de admitere din 1912, cu media 9,25. După cum rezultă din documentele vremii, a fost în școală o elevă strălucită, foarte apreciată de toți profesorii, obținînd 56 de mențiuni la lucrările și proiectele executate pe parcursul anilor de studiu.
Decana de vîrstă de azi [1976 - n.r.] a arhitectelor din România [Henrieta Delavrancea-Gibory, n.r.) își amintește: „Eram în extaz în fața lucrărilor ei, țin minte și acum, după 63 de ani, cît erau de hotărîte, profund chibzuite, armonioase și constructiv compuse concepțiile ei, întrecînd cu mult pe ale celorlalți colegi. Fusese epoca marelui Mincu, care nu admitea o femeie arhitect. Virginia a spart zidul, Virginia a pătruns pe ușa mare, natura ei a învins și a croit drumul femeilor în arhitectură. Convinsă, demnă și foarte sigură, atît de naturală la locul ei, nimeni n-a îndrăznit s-o conteste... Și tot așa a pășit în viață, cu talent, putere de muncă și perseverență, fără a lăsa să se bănuiască greutățile prin care trecea ca să pătrundă și să reușească”.
În timpul primului război mondial, Virginia Andreescu răspunde la chemarea patriei, activînd în mijlocul ostașilor ca soră de caritate.
După terminarea ostilităților, își desăvîrșește studiile, proiectul său de diplomă cu tema „O academie de arte frumoase” fiind cotat, după cum s-a arătat, cu mențiunea maximă. Prezentat ulterior la expoziția de la Ateneul Român a absolvenților școlii, el a fost distins cu Premiul Ministerului Educației și învățământului.
Preluînd moștenirea artistică a pictorului Ion Andreescu, a vădit, încă de pe băncile liceului, un talent deosebit pentru artele grafice. De aceea, concomitent cu Școala de Arhitectură, a urmat și cursurile Școlii de Belle Arte din București - fapt ce se poate corela cu tema aleasă la proiectul de diplomă de la arhitectură - fiind o elevă foarte apreciată a pictorului Ip. Strîmbu.
Încă pe cînd era elev-arhitect, în atelierul academicianului Petre Antonescu, precum și pe șantierele clădirilor pe care el le proiecta, s-a simțit atrasă în mod special de studiile de arhitectură specific românească, care reprezentau un punct de orientare important al epocii respective și a căror influență se va reflecta în creația sa ulterioară.
Plecînd la Roma, în 1921, spre a-și completa formația, lucrează timp de un an și jumătate în atelierul maestrului Gr. Bargellini, iar cu prof. Montecchi, arheolog cunoscut și președinte al societății „Fra i cultori dell' architettura e archeologia”, efectuează diferite studii. Mai tîrziu, de cîte ori a avut ocazia, a întreprins călătorii de studii în străinătate, în marile centre ale culturii și artei universale din Europa și Africa de Nord.
Una din colegele ei mai tinere [Marica Cotescu - n.r.] consemnează în amintirile sale: „Virginia venea cu impresii vii pe care ni le împărtășea cu multă vioiciune. Căci știa să vadă și să înțeleagă lucrurile și oamenii. Fire de artist, era îndrăgostită de viață și de frumos” .
Personal, am avut fericitul prilej de a o însoți într-una din aceste călătorii în Italia. În căutarea perfecțiunii și a desăvîrșirii proprii, încerca să descopere operele care exprimau desăvîrșirea altora. Cu toate că le văzuse de atîtea ori, nu ezita să zăbovească ore întregi în fața operelor de artă arhitecturală ale înaintașilor. Adesea, întreprindea plimbări lungi prin diferite cartiere, spre a lua cunoștință de evoluția stilurilor diferitelor epoci, întipărite în piatra patinată de vreme, ce ne transmite mesajul marilor creatori „...fiind într-o perpetuă căutare a frumosului, pe care îl fixa în albumul purtat mereu la subțioară...”.

Liceul Dimitrie Cantemir 1925, Bd. Dacia 117, București

Artista-arhitect
Arte plastice. Încă de la începutul carierei, paralel cu activitatea de arhitectură, execută o serie de desene, acuarele și picturi în ulei cu diferite tematici. Lucrările denotă un spirit fin de observație a formelor și proporțiilor, iar gama cromatică, întinsă pe un spectru larg, traduce, datorită nuanțărilor fine, deosebita sensibilitate a artistei.
În decembrie 1920, cu o parte din acuarelele executate după monumentele noastre de artă națională și populară, deschide o expoziție cuprinzînd 66 lucrări din a căror tematică reiese cu claritate amprenta puternică pe care studiul arhitecturii tradiționale locale o lăsase asupra tinerei artiste. Întreaga sa activitate de mai tîrziu în arhitectură va fi dominată de simțul artistic ce-i dăruise natura. Expoziția a fost foarte bine apreciată, după cum reiese din presa timpului. Spicuim din cronica scrisă de criticul Victor Bilciurescu: „D-ra Andreescu expune la Maison d'Art cîteva acuarele în care se observă mult simț artistic. Între domnișoarele expozante de pînă acum, este aceea care are cea mai multă chemare. Genul domniei sale este... unul propriu, care are farmecul lui și care denotă gustul ales și temperamentul puternic al artistei”...Iar criticul B. Brănișteanu con¬semnează: „D-ra Andreescu expune case, biserici, interioare, bine văzute, simțite cu tact și hotărîre în formele lor constructive” . Douăzeci și opt de lucrări s-au achiziționat imediat de Comisiunea Monumentelor Istorice pentru colecțiile sale, iar o parte au fost reținute de diferiți cunoscători de artă ai timpului, banii realizați servindu-i la călătoria pentru completarea studiilor în Italia. Un număr din acuarelele sale, inclusiv catalogul expoziției din 1920 se află în prezent la cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei R. S. România.
Mai tîrziu, timpul nu-i va mai permite pictarea monumentelor istorice și de artă și, de aceea, va începe să le imortalizeze pe peliculă, dovedind o adevărată măiestrie în alegerea unghiurilor și subiectelor tratate. Realizează, astfel, sute de fotografii cu monumente dintre cele mai reprezentative din țară și străinătate, multe fiind adevărate opere de artă fotografică.
Construcții școlare. Reîntoarsă în țară, în 1922, plină de entuziasm, conștientă de imperativele stringente ale perioadei postbelice, după un scurt interval cînd a lucrat la Soc. „Construcția Modernă”, tînăra arhitectă atacă una din problemele acute ale epocii, construcțiile școlare, angajîndu-se în Serviciul tehnic al Ministerului Instrucțiunii. La Minister, unde va lucra fără întrerupere în cadrul Casei Școalelor pînă în 1947, cînd a trebuit să se pensioneze, și unde va trece prin toate gradele corpului tehnic al arhitecților din România, ajungînd a fi prima femeie arhitect inspector general, i se deschide un larg și variat cîmp de activitate. Proiectele elaborate aci, cele mai importante în număr de cca. 40, cuprind: școli primare și secundare, internate, instituții de învățămînt superior, proiecte tip sau proiecte speciale etc., majoritatea tratate în spiritul curentului de afirmare a specificului național.
Însușindu-și o experiență bogată în acest domeniu, a încercat, de cîte ori a fost posibil, să conceapă și să aplice soluții speciale, prin introducerea în compoziție a unor înaintate principii de distribuție și confort, iar în înfățișare, a expresiei sincere a lăcașurilor destinate pregătirii tinerelor generații. În afară de elaborarea proiectelor, a răspuns și de urmărirea traducerii lor în practică. A condus îndeaproape execuția lucrărilor respective, participînd și la numeroase expertize, recepții etc. Tot în cadrul acestui serviciu, i s-a încredințat sarcina de a studia, împreună cu conducătorii oficiilor sportive, amenajarea terenurilor de sport de pe lîngă școlile secundare și profesionale.

Imobilul „Societății Locuințe Ieftine”, 1926, Bd. Hristo Botev 1, București

Indicăm cîteva din principalele localități pentru care a proiectat și executat construcții școlare: București, Tîrgoviște, Pitești, Făgăraș, Cluj, Rîmnicu-Sărat, Focșani, Tecuci, Vaslui, lași.
În București, a elaborat în 1926 proiectul corpului central al Liceului Cantemir-Vodă, căruia i s-au adăugat, ulterior, celelalte aripi. Stilul clădirii este viguros, vădind o concepție unitară, bine cristalizată a tematicii propuse. Alte lucrări din acea perioadă sînt: aripa dinspre Șerban Vodă a Liceului Șincai, precum și corpul secției antropologie, uzina de încălzire centrală și castelul de apă de pe lîngă Facultatea de Medicină. Acesta din urmă se remarcă printr-o influență specifică a stilului arhitectonic tradițional românesc. În București, mai menționăm supraetajarea și amenajarea Școlii Comerciale din str. Traian.
Printre lucrările din provincie, se află Școala primară din Socola - lași, al cărui proiect a fost publicat în revista Arhitectura, Liceul de fete din Focșani, Școala normală de fete din Bîrlad (internat și sală de gimnastică), Liceul Domnița Ruxandra din Botoșani, adăugiri și amenajări), Școala de meserii din Ploiești și multe altele.
Trebuie remarcate și proiectele-tip de școală primară - care fuseseră inițiate de Spiru C. Haret -, cu 2, 3, 4 și 7 clase, în diferite variante, cu și fără sală de gimnastică și locuință pentru director, care s-au executat în tot cuprinsul țării.
Diferite programe. Concomitent cu activitatea din serviciul public, cu energia care o caracteriza, realizează, singură sau în colaborare, o serie de construcții civile cu diverse programe.
Printre lucrările sub semnătură proprie figurează „Teatru-cinema-cazinou” la Băile Govora, lucrare dominată de un foișor unde se relevă stilul arhitectonic neoromânesc cu arcade și, tot la Băile Govora, grădina de deasupra pavilionului apelor (Cucurigul).
În București, menționăm: depozite și locuințe pentru Banca Viticolă, executate de asemenea în stil neoromânesc, Biserica Ghencea din Calea 13 Septembrie, stație meteorologică și pavilion birouri la Aeroportul Băneasa.
Pe DN1, între Comarnic și Sinaia, trei fîntîni comemorative, dintre care astăzi mai există numai una lîngă campingul „Izvorul rece”.
Colaborînd cu prof. arh. I. Pompilian execut, încă din 1923, palatul Soc. „Tinerimea Română”, situat în Bd. Schitu Măgureanu din București, lucrare de anvergură pentru acea epocă, cu 5 etaje și un vast program de distribuție interioară, printre care o sală de spectacole cu 1.200 locuri. În 1926, vor executa tot împreună palatul cu 8 etaje al Soc. „Locuințe ieftine”, situat în Piața Rosetti colț cu Bd. Hristo Botev. Profesorul arhitect Constantin lotzu a condus acolo pe una din colegele sale, pentru a-i arăta „cea mai puternică și mai expresivă cornișă, în stil neoromânesc, la coronamentul unei clădiri, construită de Virginia Haret”.
Clădiri de locuit. Pe lângă realizările prezentate, s-a preocupat îndeosebi de problemele privind economia și confortul locuinței, studiind și elaborând sub semnătură proprie numeroase proiecte pentru case de locuit individuale sau cu mai multe apartamente, care s-au executat în București și în diferite orașe din provincie.
Din timpul activității la „Construcția Modernă” datează primele lucrări de arhitectură și construcții executate sub semnătură proprie, blocul de locuințe din str. Frumoasă colț cu Calea Victoriei fiind prima clădire de acest gen în București.
A proiectat și executat singură 17 case de locuit pentru o familie, prevăzute în general cu distribuție pe două niveluri (parter și etaj) și 26 case de locuit cu mai multe apartamente, afară de cele executate în colaborare cu arhitecții Ernest Doneaud, Ion Maier și prof. Ion Pompilian.
„Energică, talentată și foarte întreprinzătoare, a fost o adeptă a învățăturii foștilor ei maeștri, propovăduitori și creatori ai curentului arhitectural, care a dominat viața constructivă a primelor trei decenii ale veacului nostru, școală care a avut la bază ideea afirmării specificului național în artă”.

Palatul „Societății Tinerimea Română”, 1923-1927, str. Johann Guttenberg 19, București

Este interesant, în această privință, să se urmărească evoluția stilului său propriu în arhitectură. La clădirile datînd din deceniul al treilea, predomină, în general, în fațadă arcadele întîlnite în arhitectura populară tradițională și în cea clasică a edificiilor de cult. Majoritatea au la unul din colțuri un foișor, jocul volumelor fiind deosebit de variat. Totodată, sînt prevăzute de obicei cu logii în stilul brâncovenesc.
Începînd cu deceniul al patrulea, asistăm la o modificare a stilului arhitectei Virginia Haret, în pas cu noile curente din arhitectura epocii. Se remarcă o tendință mai mare de stabilitate a compoziției unde, deși este conservat jocul volumelor - spre deosebire de prima perioadă de creație, la care predomină desfășurarea, adesea îndrăzneață, pe verticală - încep să se impună liniile orizontale. Compoziția este mai liniștită, mai sobră, iar influența stilului arhitectural modern se resimte în mod sensibil, fără a aduce însă monotonia ivită adesea la clădirile similare.
Nu este vorba de o rupere cu arhitectura tradițională, ci mai degrabă de o adaptare la cerințele societății moderne.
Volumetria aduce cu cea a culelor, volumul este adunat, menținîndu-se raporturile corespunzătoare între plinuri și goluri. Datorită acestei concepții, ochiul se plimbă liniștit pe o astfel de fațadă, se încălzește, simțind o senzație de împlinire și de echilibru.
Trebuie menționată din această perioadă casa din Bd. Ana Ipătescu 14, unde a locuit ultimii 32 de ani din viață, creînd cu aceeași energică pasiune care o caracteriza în tinerețe.
Datorită studiilor de specialitate ce urmase, la multe din clădirile de locuit executate, a realizat și decorațiile interioare, purtînd și ele imprimată influența spiritului său original, dotat cu o rafinată sensibilitate pentru frumos.
Diverse. Atrasă de frumusețea și originalitatea operelor vechi de arhitectură, care îmbogățesc patrimoniul cultural lăsat de înaintași, și-a început activitatea de tînără arhitectă la Comisiunea Monumentelor Istorice unde, sub îndrumarea arh. N. Ghika-Budești, a executat o serie de relevee, studii, cercetări și restaurări ale monumentelor noastre naționale, parte din ele fiind publicate în Buletinul Comisiunii.
Trebuie remarcat că este pentru prima oară cînd numele unei femei-arhitect apare în literatura de specialitate de la noi. Va continua această activitate în paralel cu altele, colaborînd cu maestrul pînă la sfîrșitul deceniului al treilea, la lucrarea de mari proporții „Evoluția Arhitecturii în Muntenia și Oltenia”, unde publică sub semnătură proprie o serie de planșe cu tematici variate .
Aceste studii au lăsat o amprentă determinantă asupra stilului adoptat în proiectele sale de arhitectură.
Numeroasele lucrări pe care le-a proiectat și executat s-au făcut cunoscute și prin publicarea lor frecventă în literatura de specialitate. În 1922, este înscrisă pe lista colaboratorilor revistei Artele Frumoase, tot ca primă și unică prezență feminină, alături de nume ca prof. ing. E. Pangratti, directorul Școlii superioare de arhitectură, pictorul Ip. Strîmbu, pictorul G. Verona, sculptorul D. Paciurea, profesorii arhitecți Șt. Burcuș. D. Hârjeu și alții [10].
În revista Arhitectura, organ al Societății Arhitecților Români, publică numeroase lucrări de arhitectură, precum și unele reproduceri după acuarele, fiind și de această dată unica prezență feminină în paginile acestei reviste în tot cursul deceniului al treilea .
Mai tîrziu, din însărcinarea Editurii Tehnice, s-a ocupat de elaborarea Manualului Arhitectului Proiectant, făcînd primele lucrări și realizînd strîngerea materialului documentar pentru cele trei volume, apărute între 1954 și 1958, din ale căror colective de redacție a făcut parte și soțul ei.
În ultimii ani ai vieții a elaborat monografia „Istoricul clădirii Teatrului Național din București”.
A lucrat în mod susținut în calitate de colaborator extern la Editura Tehnică și la alte edituri de specialitate, pentru fazele redacționale ale diferitelor lucrări originale și traduceri, pînă în 1960.
Pe parcursul activității sale, a făcut parte din toate organizațiile arhitecților din România. A fost membră a Societății Arhitecților Români și singura femeie în comitetul Societății , membră titulară a Societății Arhitecților Diplomați din România și singura femeie făcînd parte din Comitetul de redacție al Buletinului Societății , membră a Corpului Tehnic al Arhitecților îndată după înființarea sa în 1932 , a Fondului de Arhitectură și a Uniunii Arhitecților, încă de la constituire. Prima femeie membră a Societății politehnice din România, începînd cu data de 1 dec. 1929 . La 6 aprilie 1933 este înscrisă pe tabloul urbaniștilor.

Vila col. Cezar Golici, 1928, str. Obedenaru 28, București

Cu toate că a fost pensionată în 1947 de la minister, continuă o activitate multilaterală pînă la sfîrșitul vieții: la Asociația Generală a Inginerilor din România, AGIR, face parte din comisiile pentru studierea problemelor tehnice referitoare la organizarea muncii, normarea lucrărilor etc., participînd la diferite colective de specialitate; predă cursuri de profil în cadrul Ministerului Construcțiilor; lucrează la Serviciul de Documentare al Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Construcții; colaborator extern în domeniul arhitecturii în Institutul de Studii Româno-Sovietice de pe lîngă Academia R. S. România; efectuează expertize tehnice pentru organele juridice.
Prezentîndu-se la o serie de concursuri publice, a fost premiată, obținînd adesea și executarea lucrării. A executat astfel cartierul de locuințe pentru funcționarii Casei de Depuneri din București, Calea Plevnei, și clădirea cu 4 apartamente pentru abonamentele cu premii ale ziarului Universul din str. Madrid 5B. Este premiat proiectul aripii Ministerului Agriculturii și Domeniilor din Piața Universității, București. Obține premiul I la concursul pentru proiectul de primărie, băi și cinema la Făgăraș în colaborare cu prof. em. arh. Gheorghe Simotta. La un concurs lansat de C.A.M., pentru un proiect de timbru fiscal, i se decernează premiul I.
A elaborat și un număr de cca. 16 proiecte, unele de mari proporții, dar care, din cauza războiului sau altor împrejurări, nu au mai fost executate, printre care: Bursa de mărfuri a orașului Constanța; Căminul Societății studenților în medicină, București; Halele centrale din Ploiești; Institutul de fizioterapie, Băile Călimănești; locuințe pentru personal, birouri și restaurant, Govora etc.

Adesea, a fost chemată a-și reprezenta țara, fie ca delegată a Societății Arhitecților, fie a Ministerului Educației și Învățămîntului, la diferite congrese ținute peste hotare. A participat la congresele internaționale ale arhitecților ținute la Roma în 1935, la Paris în 1937, la Bruxelles ș.a.

Bibliografie

1 Ceaușescu Nicolae, Cuvîntare la Plenara C.C. a P.C.R. din 18-19 iunie 1973.
2 Prof. emerit dr. doc. arh. lonescu Grigore: interviu la TVR în cadrul filmului de montaj „O viață pentru o idee : Virginia Andreescu-Haret”, 1976.
3 Arh. Delavrancea-Gibory Henriette: Cine are ceva de spus?, alocuțiune rostită la Sesiunea de comunicări a Academiei R.S. România din 5-7 mai 1976.
4 Arh. Cotescu Marica: Amintiri despre Virginia Sp. Haret.
5 Bilciurescu Victor: „Șase noi expoziții”. Universul, 38 (1920), nr. 292, dec. 6, p.3.
6 Brănișteanu B.: „Expoziții”. Adevărul literar și artistic. 1 (1920), dec. 12, p. 3.
7 Prof. emerit arh. Simotta Gh.: însemnări în legătură cu începuturile activității feminine în arhitectura românească.
8 Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. București. Anul X-XVI (1917-1923), p. 116, 117, 119.
9 „Ghika-Budești N.: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia”. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1927-1931. București.
10 Artele Frumoase, 1 (1923), 10-11. 12.
11 Arhitectura. București, 1919-1934.
12 Arh. Haret Virginia: Documentare. Manualul arhitectului proiectant, Vol. I, București, 1954, p. 5.
13 Idem, vol. II, București, 1957, p.5.
14 Idem, vol. III, București, 1958, p. 5.
15 Arh. Haret Virginia: Istoricul clădirii Teatrului Național din București. CSCAS, București 1959.
16 Buletinul Societății Arhitecților Diplomați din România, I (1927-1928), nr. 1, p. 4, 7
17 Ghidul inginerilor și arhitecților 1935-’36. București, p. 8.
18 Buletinul Societății Politehnica din România. București, 12 (1930), p. 1.179.
19 Scrisoarea adresată Virginiei Haret de președintele Uniunii Arhitecților URSS. Moscova, 1937.
20 Dr. ing. prof. Haret Radu: Les débuts de l'activité féminine dans l'architecture roumaine: Virginia Sp. Haret (Andreescu). Communication (06.05.1976). Noesis. Acad. R. S. România (sub tipar).
21 Arh. Haret Virginia: „Localuri de învățămînt”. Architectura, nr. 12, 1938.

Articol apărut în revista ARHITECTURA nr. 5/1976, p. 33-41

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR 2-3/2017
Femei în arhitectura românească