Frânturi de arhitectură orădeană la început de secol XX

Dosar tematic

text și foto: Mircea Pașca

Frigyes Spiegel (1866, Pesta - 1933, Budapesta) a obținut diploma de arhitect în 1887 la Universitatea Politehnică din Budapesta. În 1895, a deschis un birou de proiectare, împreună cu Fülöp Wéinreb. Au proiectat mai multe imobile de închiriat, folosind ornamente tipice Art Nouveau. Frigyes Spiegel a colaborat cu Gézá Márkus, iar după moartea acestuia, cu Károly Englerth. După instaurarea, în Ungaria, a regimului de dreapta, în frunte cu Horthy, s-a stabilit la Oradea, unde a proiectat câteva clădiri. Ulterior, s-a reîntors în Ungaria. Opera lui Frigyes Spiegel a acoperit un areal vast: clădiri publice oficiale, teatre, restaurante, imobile de raport, vile, decoruri de film și teatru. Spiegel a fost un artist complex, cu preocupări în diverse domenii: arhitectură, amenajări interioare, arte aplicate, bijuterii etc. S-a remarcat prin faptul că a proiectat la Budapesta primul imobil cu fațadă decorată în manieră Art Nouveau, Casa Lindenbaum (1896-1897) și prin concepția modernă privind organizarea spațiului interior al imobilelor și locuințelor. Clădirile proiectate de acesta se află la Budapesta, Debrecen, Szeged, Novi Sad, Cluj-Napoca (Teatrul de Vară - astăzi Opera Maghiară, 1909-1910).
La Oradea, Spiegel a proiectat: Casa Sonnenfeld (1898-1899); Casa Konrád (1909-1910); Casa Lajos Veiszlovits (1910-1911); Palatul Sonnenfeld (1911-1912); Casa Markovits-Mathéser (1911); imobilul de pe str. R. Ciorogariu, nr. 28 (1912); imobilul de pe str. Mihai Eminescu, nr. 3 (1922-1923); casa de pe Str. Postăvarului, nr. 13 (1923).
Casa Sonnenfeld, str. Aurel Lazăr, nr. 7
Clădirea, construită în perioada 1898-1899 (proiect din 1898), este prima în stil Secession din Oradea. Iren Spiegel, soția lui Adolf Sonnenfeld, era sora arhitectului casei, Frigyes Spiegel. Casa este o excepție în Oradea, un caz singular. Adolf Sonnenfeld a fost proprietarul tipografiei cu același nume din Oradea, tipografie modernă și renumită în epoca dinainte de Primul Război Mondial, dar și după 1919.
Casa Sonnenfeld este exemplul de locuință aristocratică, cu demisol înalt și parter. Prin formele curbilinii ale elementelor de la exterior și interior, prin folosirea cărămizii aparente la fațadă, ea amintește de Art Nouveau-ul belgian și cel francez și se încadrează în perioada de început a operei lui Spiegel, când acesta a fost puternic influențat de Art Nouveau-ul occidental. Este singura clădire proiectată la Oradea de către arhitect în această manieră.
În ceea ce privește concepția planimetrică și organizarea spațiului interior, casa era cea mai modernă și mai originală în Oradea, la 1900. În centru există holul cu două niveluri, cu luminator, încăperile situându-se la niveluri diferite, alternate.

Marcell Komor (1868, Pesta - 1944, Deutschkreutz) și Dezső Jakab (1864, Vadu Crișului - 1932, Budapesta) sunt cei mai importanți arhitecți din Ungaria de la începutul secolului al XX-lea, reprezentanți ai Secession-ului maghiar, ai „Stilului Lechnerian”. Komor a obținut diploma în 1891, la Universitatea Politehnică din Budapesta. A lucrat în mai multe birouri de arhitectură și în cadrul biroului lui Lechner. A scris numeroase articole în reviste de specialitate, sub pseudonimul „Ezrey”. Dezső Jakab a obținut diploma în 1893, la Universitatea Politehnică din Budapesta. A colaborat și cu Lechner. În 1897, Komor și Jakab au deschis un birou de arhitectură, care a funcționat până la sfârșitul războiului, colaborarea celor doi dovedindu-se fructuoasă. Jakab și Komor au fost doi dintre arhitecții care au preluat și folosit, cel mai fidel, limbajul stilistic al maestrului lor, Ödön Lechner.
Au avut numeroase proiecte, comenzi, câștigând mai multe concursuri. Clădirile proiectate au fost case, imobile de închiriat, teatre, bănci, sinagogi, școli, hoteluri, primării, diverse instituții. Pe teritoriul României, au proiectat Primăria din Târgu Mureș (1906-1908), Palatul Culturii din Târgu Mureș (1911-1913), Banca de Scont din Timișoara (1906-1908), Teatrul din Deva (1910-1911).
La Oradea, au proiectat: Casa Adorján I (1902-1903), Casa Adorján II (1904-1905), Palatul Stern (1904-1905), fosta Cameră de Comerț și Industrie (1906-1907), Palatul Vulturul Negru (1907-1908), Casa Schwarz (1910-1911).

Casa Adorján I, Str. Patrioților, nr. 6/Str. Moscovei, nr. 4 (1902-1903)
Este prima clădire proiectată de arhitecții Marcell Komor și Dezső Jakab la Oradea. Proprietarul a fost Emil Adorján, avocat și om de afaceri evreu, cel care a ridicat Palatul Vulturul Negru. Între 1902 și 1903 a fost construită Casa Adorján I, iar apoi Casa Adorján II (1904-1905, Str. Patrioților, nr. 6). În Casa Adorján I, proprietarul a avut locuința și biroul de avocatură. Antreprenorul ambelor clădiri a fost arhitectul orădean Ferenc Sztarill. Cele două clădiri, asemănătoare prin forme și prin limbajul ornamental, formează unul dintre cele mai spectaculoase și mai decorate colțuri ale orașului, din anii 1900.
Proiectul (semnat de arhitecți la Budapesta, datat în 4 și 10 august 1902) depus pentru autorizația de construire (30 octombrie 1902) este diferit de clădirea construită, dar prezintă aceeași concepție de bază (casa proiectată este mai mică decât cea construită).
Fațada prezentată de proiectul din 1902 este diferită de cea existentă, mai simplă, având o compoziție simetrică, ritmată prin bandouri, ancadramente din cărămidă aparentă, atice curbilinii și decorată cu elemente florale. Imobilul construit are subsol înalt, parter, un etaj și parțial un al doilea etaj doar spre stradă, mai scund, tratat sub forma unui atic înalt. Modalitatea de tratare a fațadelor este cea care face deosebită această construcție: organizarea în registre orizontale, ritmarea cu panouri decorative, ancadramente, benzi ondulate, linia curbilinie a cornișei și aticelor. Casa Adorján I este una dintre clădirile cel mai bogat decorate din anii 1900, din Oradea, cu un limbaj plastic care urmează stilul lui Ödön Lechner.

Zoltán Bálint (Bleier) (1871, Oradea - 1938, Budapesta) și Lajos Jámbor (Frommer) (1869, Pesta - 1955, Budapesta) au studiat la Universitatea Politehnică din Budapesta. După o perioadă în care fiecare a lucrat în cadrul birourilor unor arhitecți maghiari consacrați (Zoltán Bálint la Korb și Giergl, iar Lajos Jámbor la Hauszmann și Alpár) s-au asociat în 1897, lucrând împreună până în 1934. Stilul lor s-a modificat în timp. Au realizat imobile în manieră Lechneriană, Art Nouveau, eclectice sau caracterizate prin geometrism și stilizarea ornamentelor. Au proiectat Pavilionul Maghiar de la Expoziția Internațională de la Paris (1898, Premiul I, construit în 1900). Cei doi erau membri ai Lojii masonice Demokratia din Budapesta.
Pe teritoriul României au proiectat: Hotelul „Regele Ștefan”, azi Minerul, din Baia Mare (1906-1908); Biserica Greco-Catolică (azi Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”) din Baia Mare (1906-1908); Hotelul Panonia, azi Hotel Dacia, din Satu Mare (1899-1900); Complexul balnear de la Ocna Sibiului (1907-1911).

La Oradea, au proiectat sediul Lojii Masonice (1901) și Palatul Füchsl (1902-1903).

Palatul Füchsl, Str. Independenței, nr. 11-13, colț cu Piața 1 Decembrie (1902-1903)
Este printre primele clădiri în stil Secession din Oradea. A aparținut fraților Arnold și Mór Füchsl, importanți comercianți de vinuri. Antreprenor a fost orădeanul Vilmos Rendes. Edificiu de mari dimensiuni, având spre stradă parter și două etaje, acesta ascunde, sub aparența unei fațade unitare, două imobile de raport, fiecare cu o curte interioară și cu intrare proprie. La subsol, sub ambele imobile, se găseau pivnițele pentru vin, de mari dimensiuni și cămările pentru lemne și cărbuni. Parterul are spre stradă spații comerciale. Inițial, pe colț și spre Piața 1 Decembrie a funcționat Cafeneaua Bihar, având unul dintre cele mai frumoase interioare Secession. La etajul întâi și etajul al doilea se găseau apartamente.
Ceea ce face interesant acest imobil este modul de realizare a fațadei și simbolistica ornamentației, care evidențiază personalitatea proprietarilor. Stilul clădirii este Secessionul maghiar de factură Lechneriană. Pe colț, imobilul este rotunjit, linia superioară a aticului este vălurită, iar la nivelul acoperișului este marcat de un coif conic, încununat cu un lanternou din tablă zincată, sub formă de bulb. Acesta avea un fleuron, astăzi dispărut, reprezentând caduceul lui Mercur (zeul comerțului, protector al călătorilor). Fațada se remarcă prin aticul protejat de streașina curbilinie și puternic reliefată și prin ornamentația bogată, curbilinie, vegetală, simbolică, care este legată de proprietari și de activitatea lor (viță-de-vie și struguri, monograma proprietarilor „FT” - frații Füchsl). Feroneria este în aceeași manieră, tipică Artei 1900

Valér Mende (1886, Pinkóc - 1918, Viena) a făcut parte din generația de tineri arhitecți care au căutat să creeze un stil modern, inspirându-se direct din arhitectura țărănească. A aparținut cercului „Tinerilor”, al cărui lider a fost Károly Kós. Între 1904 și 1908 a studiat la Universitatea Politehnică din Budapesta, unde a obținut diploma de arhitect, în 1908. În 1909 și-a început activitatea, deschizând un birou individual de arhitectură.
La Oradea a proiectat: fațada fostei Bănci de Economii a Comitatului Bihor (1909-1910); Casa dr. Nemeș (1909); Casa dr. Ertler (1910); Casa Fodor, fosta Bancă Agricolă de Economii din Oradea (1910); Casa Róth (1912-1913); extinderea casei Várnai (1912).

Casa dr. Mór Ertler, str. Ep. Mihai Pavel, nr. 8 (1910)
Clădirea cu subsol, parter și două etaje este un imobil cu apartamente de închiriat, cu trei aripi și o curte interioară. Era proprietatea medicului Mór Ertler, care își avea aici domiciliul și cabinetul medical. Proiectul din 1910 este semnat de către Valér Mende, iar antreprenorul a fost firma Incze Lajos și Asociatul. Clădirea se remarcă prin simplitate, echilibru, prin jocul elementelor volumetrice și al golurilor și este agrementată cu detalii decorative discrete (în tencuială, feronerie, elemente din lemn, vitraliu).

László Vágó (1875, Oradea - 1933, Budapesta) și József Vágó (1877, Oradea - 1947, Salies de Béarn, Franța) s-au născut la Oradea, într-o familie de evrei. László Vágó a urmat cursurile de arhitectură la Școala Superioară de Industrie a Construcțiilor din Budapesta și a obținut diploma în 1893, iar József Vágó la Universitatea Politehnică din Budapesta, obținându-și diploma în 1900. Primele proiecte ale fraților Vágó sunt puternic influențate de stilul lui Lechner. József Vágó a colaborat cu acesta, dar s-a îndepărtat de stilul său și a fost influențat puternic de arhitectura Secession vieneză. În 1902, cei doi frați au înființat un birou de proiectare, în cadrul căruia au colaborat până în 1911. După acest an, frații Vágó nu au mai lucrat împreună, fiecare continuându-și individual activitatea de arhitect. După 1918, József Vágó s-a stabilit în Italia, apoi în Ungaria și Franța. În 1926, la concursul pentru Palatul Societății Națiunilor de la Geneva, a obținut Premiul I ex aequo, alături de alte opt proiecte. László Vágó a continuat să lucreze la Budapesta.

La Oradea au proiectat: Casa Lajos Weinberger (1904-1905); Casa Darvas (1909-1910); Palatul Moskovits Adolf și fiii (1910-1911); Școala de Jandarmi (în prezent Universitatea din Oradea, 1911-1913).

Fosta Școală de Jandarmi (azi Universitatea din Oradea), Str. Universității, nr. 1 (1911-1913)
Școala de Jandarmi din Oradea este ultima, cea mai mare și mai modernă lucrare a lui József Vágó la Oradea. Este cel mai complex proiect realizat de arhitect până în 1914. Ansamblul a fost apreciat și publicat în revistele de specialitate de arhitectură: Der Architekt, nr. XX, 1914; Magyar Iparművészet, 1916; L’ Architecture D’ Aujourd’ hui, nr. 2, martie, 1933.
Au fost construite 12 pavilioane. Patru clădiri principale și pavilioanele de poartă au fost dispuse simetric în jurul unei piețe centrale circulare - de fapt, o „curte pentru exerciții”. Clădirea școlii propriu-zise este amplasată la stradă. Pavilioanele de pază de la poartă sunt dispuse simetric, de o parte și de alta a clădirii școlii. Două mari imobile (cazărmi), care adăposteau dormitoarele elevilor școlii și spațiile anexe sunt dispuse față în față, simetric, de o parte și de alta a axului central al ansamblului. Pavilionul băii, infirmeriei și cabinetului medical a fost proiectat în ax cu clădirea școlii, în fața acesteia. În afara acestui cadru, în parcul din jur se găsesc alte construcții, tratate sub forma unor vile, de inspirație rustică: pavilionul comandamentului, pavilionul cantinei și frizeriei și patru vile destinate subofițerilor, amplasate în partea de nord a ansamblului, pe o linie paralelă cu principala clădire a școlii.
Stilistic vorbind, Școala de Jandarmi se încadrează între celelalte clădiri proiectate de J. Vágó, în perioada de maturitate a creației sale dinainte de război (vila Schiffer, Casa de vară a clubului din Lipótváros din Budapesta, Palatul Moskovits, Casa Darvas din Oradea). Școala de Jandarmi poate fi încadrată în arhitectura Secession de expresie geometrică și influență vieneză.

Franz Löbl (Ferenc Löbl) s-a născut la Oradea în data de 8 decembrie 1882. A făcut studiile liceale la Școala Reală din oraș. La vârsta de 19 ani a plecat la Budapesta, unde a studiat la Universitatea Politehnică (Budapesti Műegyetem). În 1904, a obținut diploma de inginer. S-a stabilit la Viena, unde a studiat arhitectura și a lucrat timp de șapte ani cu diverși arhitecți și profesori. După cei șapte ani de practică, a început să lucreze singur, având propriul birou de proiectare, începând cu 1911. În 1939, Franz Löbl ar fi dorit să emigreze în Marea Britanie, dar nu a reușit și a rămas în Viena în timpul războiului. A fost deportat într-un lagăr de concentrare, în 1942, la Izbica (Krasnystaw, Lublin, Polonia), unde a murit. La Oradea a proiectat Palatul Ullmann.

Palatul Ullmann, Piața 1 Decembrie, nr. 9 (1912-1913)
Este una dintre cele mai reprezentative construcții în stil Secession din Oradea, imobil spectaculos prin amplasamentul său și concepția arhitecturală. Este o clădire unică în Oradea prin stilul fațadei, care aparține Secessionului vienez. Se poate observa și influența arhitectului vienez Hubert Gessner. A fost construit de firma „Kurländer și Ullmann”, de Sándor (Alexandru) Ullmann. Firma „Kurländer și Ullmann” comercializa produse de băcănie, coloniale și mărfuri exotice. Sándor Ullmann a fost, ca și tatăl său, președintele Comunității Evreiești Ortodoxe din Oradea.
Conform proiectului din 1912, la subsol au fost prevăzute spații de depozitare, iar la parter magazine și depozitul mare. Etajul al doilea era ocupat, în întregime, de apartamentul lui Sándor Ullmann. Aici se găseau o sală de rugăciune („casă de rugăciune”), o baie rituală (mikva), un loc pentru cortul destinat sărbătorii Sucot și o terasă-grădină.
Ceea ce individualizează clădirea sunt cele două basoreliefuri din pirogranit (menorah cu șapte brațe, flancată de doi lei) de pe bovindouri. Palatul Ullmann este singura clădire civilă din Oradea marcată cu acest simbol.

Kálmán Rimanóczy junior (1870, Oradea - 1912, Viena) a făcut studiile primare și medii în Oradea. A studiat apoi la Școala Superioară Tehnică de la Charlottenburg, lângă Berlin, obținând diploma de arhitect în 1891 (sau 1892). Stagiul l-a făcut la Budapesta, în biroul profesorului universitar, arhitectul Gyözö Czigler. În 1894, Kálmán Rimanóczy junior a obținut o altă diplomă de arhitect.
Kálmán Rimanóczy junior a proiectat și a ridicat, la Oradea, importante clădiri publice și clădiri destinate locuirii. Printre proiectele sale amintim: fostul Palat al Finanțelor Publice, Str. Republicii, nr. 35 (1899-1900); Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1 (1902-1903); Spitalul de Neuropsihiatrie (1902-1904), str. Louis Pasteur, nr. 26; Biserica romano-catolică „Pogorârea Sfântului Duh” (1903-1905), str. Dunărea, nr. 1; Reședința Episcopiei Ortodoxe Române, fostul Palat K. Rimanóczy junior (cca. 1901), str. Roman Ciorogariu, nr. 3; Palatul Episcopiei Greco-Catolice (1903-1905), Piața Unirii, nr. 3; Palatul Miksa Moskovits, str. Parcul Traian, nr. 2 colț cu Str. Republicii (1904-1905) etc.; Palatul K. Rimanóczy senior, Str. Republicii colț cu Parcul Traian, nr. 1 (1905); fostul Sediu al Asociației Economice a Județului Bihor - azi Dispensarul de Pneumologie (1906), Aleea Ștrandului, nr. 18; fosta Casă Centrală de Economii din Oradea, Piața Regele Ferdinand, nr. 4 (1906-1907, extindere în 1912); Baroul (1908-1909), str. George Enescu, nr. 1; Palatul Apollo, Str. Republicii, nr. 12 (1912-1914); fosta casă Bölöny, str. M. Eminescu, nr. 5 (1912). În afara Oradei, arhitectul a proiectat Palatul Primei Case de Economii din Debrecen (1908-1910); Spitalul de Boli Mintale de la Sighetu Marmației și a renovat/reamenajat cinci castele.
Kálmán Rimanóczy junior se încadrează în Arhitectura 1900 prin unele proiecte ale sale, fără a fi însă un arhitect care adoptă integral modalitatea de expresie a Secessionului/Art Nouveau-ului. El rămâne un arhitect de formație eclectică. A realizat construcții al căror limbaj plastic este variat, eclectic, multe cu elemente istoriciste. A proiectat în stilul epocii, în concordanță cu moda din anii respectivi și cu preferințele comanditarului. A dovedit preferința pentru neogotic, arhitectura venețiană, din care s-a inspirat, fapt vizibil la fostul Palat K. Rimanóczy junior și la Palatul K. Rimanóczy senior. A fost unul dintre cei mai importanți antreprenori și constructori orădeni, a deținut fabrici de cărămidă, sobe și cherestea, mobilă.

Casa Ferenc Schwartz, str. M. Eminescu, nr. 15 (1900)
Casa a fost construită pentru Ferenc Schwartz, un mare moșier (Kálmán Rimanóczy junior a proiectat și realizat la începutul secolului al XX-lea un castel/conac pentru Schwartz, pe domeniul acestuia).
Proiectul este datat 5 martie 1900 și reprezintă o reședință aristocratică de mari dimensiuni, cu planul în forma literei L, cu numeroase încăperi și dependințe. Fațada casei existente este parțial diferită de cea din proiect și se remarcă prin tratarea cu cărămidă aparentă klinker, gălbuie, la ferestre existând ancadramente din cărămidă roșie, partea superioară fiind tratată în tencuială și stuc. Elementele decorative rafinate fac trimitere la o arhitectură romantică, neogotică, dar și la moda anilor 1900.

Ferenc Sztarill (Oradea, 1859/1860?-1943) și-a făcut studiile la Oradea. De la 15 ani a lucrat ca ucenic pe lângă arhitectul orădean Ferenc Knapp. Ulterior a devenit asociat în firma acestuia. A lucrat și la Budapesta, pe lângă arhitectul Jozsef Ámán, timp de doi ani. În acest timp, a obținut diploma de meșter zidar/meșter constructor, iar apoi a susținut examenul de arhitect. Din 1897, a început să lucreze pe cont propriu. Sztarill a fost unul dintre cei mai importați antreprenori și constructori din oraș și se distinge prin numărul mare de proiecte pe care le-a semnat. Proiectele sale acoperă diverse tipuri de construcții (biserici, capele, unele clădiri de interes public), dar mai ales clădiri de locuit - vile, case, imobile de raport.
Sztarill a proiectat și construit în Oradea numeroase imobile în manieră eclectică sau folosind limbajul Arhitecturii 1900. A fost influențat de arhitecții de renume, la ale căror proiecte a fost antreprenor (Marcell Komor și Dezső Jakab și probabil frații Vágó), preluând de la aceștia elemente decorative și limbajul arhitectural. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: fostul Institut/Azil „Sf. Ladislau” și Capela „Sf. Ladislau” (1900); Fostul Palat Sztarill - fosta cafenea „Emke” (1902); casa Poynar (1907); Palatele Gerliczy I și II (1906-1908); imobilul Goldstein (1910-1911); casa Kolozsvary (1910); casa Balassovits (1910-1911); imobilul Andrényi (1912-1913); sala de spectacole a fostului Cerc Catolic/azi Sala Filarmonicii din Oradea (1914). După Primul Război Mondial, Sztarill și-a continuat activitatea de arhitect în Oradea. În perioada interbelică, a proiectat câteva imobile de raport și mai multe biserici ortodoxe române, în județul Bihor.

Casa Poynar, str. N. Grigorescu, nr. 6, colț cu Piața Regele Ferdinand (1907)
Familia Poynar era o veche familie de origine aromână. Cel care a construit imobilul a fost János Poynar. Proiectul semnat de către Sztarill datează din 1907. Construcția a început în aprilie 1907, fiind terminată în noiembrie 1907. Din punct de vedere stilistic, casa Poynar se încadrează în arhitectura Secession, fiind influențată de stilul lui Komor și Jakab. La parter și mezanin erau magazine, la etajul întâi un singur apartament, iar la al doilea - două. Clădirea se remarcă prin amplasarea pe colț, pe o parcelă mică, prin volumul scos în consolă, formele curbilinii ale aticului și tratarea particulară a colțului.

Imobil strada Pescărușului

Imobil cu două etaje, Str. Pescărușului, nr. 14 (1914)
Imobilul este ultimul construit înainte de Primul Război Mondial, pe Str. Pescărușului, creată la începutul secolului al XX-lea. Clădirea, cu planul în forma literei „L”, este reprezentativă pentru stilul târziu al lui Rendes. Plastica fațadelor poate fi încadrată în modul de expresie al Secessionului târziu, care combină formele geometrice cu elemente preluate din limbajul clasic. La parter sunt magazine, iar la fiecare etaj erau, inițial, două apartamente.
Proiectantul și constructorul imobilului este inginerul orădean Vilmos Rendes. Acesta a fost unul dintre cei mai activi antreprenori și proiectanți orădeni, azi necunoscut. Printre lucrările sale se numără: imobilul de pe str. Vasile Alecsandri, nr. 21 (1910), cel de pe str. Roman Ciorogariu, nr. 25 (1912), casa de pe str. George Enescu, nr. 30 (1913), fațada Băncii Bihoreana (1914), fațada casei cu etaj din Piața Unirii, nr. 6 (1917).

Bibliografie

Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor (A.N.DJ.Bh.), Fondul Primăria Oradea, inventar 141, 142
CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, București, Ed. Meridiane, 1972

FEHÉR, Dezső, Bihor - Biharmegye, Oradea - Nagyvárad, Kulturtörténete és Öregdiákjainak. Emlékkönyve (Istoria culturală a județului Bihor, a Oradei și albumul memorial al vechilor săi elevi), Oradea, 1933-1937

FIRU, Nicolae, Oradea Mare, București, Cultura Națională, 1924

FLEISZ, János, Város, kinek nem látni mását. Nagyvárad a dualizmus korában (Orașul căruia nu-i găsim pereche. Oradea în perioada dualismului), Nagyvárad, Charta Könyvkiadó, 1997
GERLE, János, KOVÁCS Attila, MAKOVECZ Imre, A Századforduló Magyar Építészete (Arhitectura maghiară la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea), Budapest, Szépirodalmi Könyvkiadó - Bonex, 1990

Istoria orașului Oradea, coordonatori Liviu BORCEA, Gh. GORUN, Oradea, Ed. Cogito, 1995

KORMÁNYOS, László, Városfejlesztés Nagyváradon a 20. század elején (Dezvoltarea orașului Oradea la începutul secolului al XX-lea), în colecția Caietele Partium, nr. 39, Oradea, 2005

MORAVÁNSZKY, Ákos, Competing Visions: Aesthetic Invention and Social Imagination in Central European Architecture, 1867-1918, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, London, England, 1998

PÉTER, I. Zoltán, Nagyvárad 900 évés múltja és épített örörksége (Trecutul de 900 de ani al Oradei și moștenirea construită), Budapest, Noran Kiadó, 2005

PÉTER, I. Zoltán, Szecessziós építészet Nagyváradon (Arhitectura Secession la Oradea), Oradea, Ed. Varadinum Script, 2011

TRIPON, Aurel, Monografia almanah a Crișanei, Oradea, 1936

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.4/ 2019
MULTICULTURALIA ORADEA