Dosar tematic

Oradea Heritage

Dosar tematic

Oradea Heritage

text: Angela LUPȘEA

Oradea, parte a moștenirii europene
Capitalul noilor puncte de atracție de pe harta arhitecturii orădene, readuse la viață prin eforturile Primăriei Oradea, ale constructorilor, restauratorilor și ale proprietarilor, merită să fie făcut cunoscut publicului european, care țintește, în planurile de călătorie, destinații cu o astfel de încărcătură culturală.
Oradea te întâmpină, la fiecare pas, cu palate și ansambluri arhitecturale care încearcă să îți vorbească despre o anumită perioadă istorică, în care locuitorii săi de vază s-au simțit datori să își prezinte, în mod vizibil, statutul social. Arhitecții timpului, acum personaje celebre, prezentați în materiale bine documentate, au avut, la momentul respectiv, inspirația să creioneze adevărate bijuterii arhitecturale, înțesate de elemente artistice unice, care astăzi ne fascinează. Fiecare epocă a avut curentul ei de influență, descifrat azi de istorici și oameni de cultură pentru a putea prezenta întreaga paletă de stiluri într-un tot unitar, definit ca patrimoniu care ne caracterizează ca oraș.
Palatele și clădirile emblematice au, fiecare, o poveste dincolo de aspectul perfect integrat, încă din secolul trecut, în curentele culturale și arhitecturale europene.
PALATELE PIEȚEI UNIRII sunt unele dintre cele mai reprezentative palate ale orașului.

Piața prezintă, prin clădirile ce o marchează, mai multe stiluri arhitecturale care îmbină funcțiuni culturale, administrative și ecumenice într-o conviețuire multietnică inedită. Palatul Vulturul Negru, simbolul orașului mai bine de 100 de ani, a fost centrul cultural al începutului de secol XX, fiind emblema arhitectonică a unei epoci înfloritoare. Este cel mai important monument istoric pentru arhitectura Secession orădeană.
Clădirea Primăriei Municipiului Oradea a fost construită în stil eclectic, în perioada 1901-1904, după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy jr. Trebuie să remarcăm faptul că edificiul ce adăpostește administrația locală reprezintă una dintre puținele clădiri ale urbei care și-a păstrat destinația inițială.

Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost ridicat, între anii 1903 și 1905, de către arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. Soluțiile arhitecturale și decorative pentru care a optat aparțin repertoriului stilului eclectic, foarte spectaculos în sine, astfel încât, în anul 1905, clădirea oferea orădenilor o adevărată demonstrație a artei de a combina cu rafinament diferite stiluri istorice, de la neo-romanic la neo-bizantin, cu accente ale Artei 1900.
Stilul neoclasic este prezentat de Casa Kovács - o construcție civilă ridicată la începutul secolului al XIX-lea, imobil ce primește actuala înfățișare în anul 1836. Ceea ce a determinat înscrierea arhitecturală a clădirii în stilul clasicist este bolta semicirculară casetată, ce acoperă gangul intrării principale.
Palatul Moskovits Adolf și fiii este opera arhitecților László și József Vágó, născuți la Oradea. József Vágó și-a început activitatea lucrând pentru arhitectul secessionist Ödön Lechner, a cărui influență poate fi observată în clădirile proiectate de Vágó în Oradea.

caption><img src= PALATUL VULTURUL NEGRU este cea mai spectaculoasă realizare arhitecturală din Oradea și din Transilvania în stilul Secession.
Povestea Palatului Vulturul Negru se leagă de noua viziune de dezvoltare urbanistică a orașului, având în vedere reorganizarea Pieței Mici (Piața St. Ladislau), azi Piața Unirii. Pe amplasamentul clădirii actuale, situată la intersecția Străzii Independenței cu Piața, exista la 1714 un local, cu parter, numit Hanul Vulturul sau Berăria Orașului.
Hanul vechi găzduia majoritatea evenimentelor publice importante din oraș: baluri, întruniri, spectacole de teatru sau evenimente politice. La început, a fost o clădire mică, având doar trei încăperi, în care a funcționat și Primăria orașului, până în anul 1861. În anul 1807, a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important.

Clădirea era situată pe două fronturi stradale, cu parter înalt și patru etaje, formată din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat. Fațada principală, dinspre Piața Unirii, este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce relevă cel mai bine stilul Secession. Pasajul din sticlă a fost inspirat după celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano și face legătura cu trei străzi. Vitraliul din centrul pasajului, cu un vultur în zbor deasupra unor dealuri verzi, a fost realizat după finalizarea construcției (1909), în atelierul sticlarului Neumann Kálmán, ca emblemă a ansamblului arhitectural.

S-a acordat o mare atenție tuturor detaliilor și simbolurilor utilizate. Stilul floral curbiliniu, specific stilului Secession berlinez, face totuși concesii viziunii eclectice, cu nostalgii neo-baroce, foarte apreciate în epocă. Ornamentele sunt dispuse pe toate elementele interioare (plafoane, bolți, ferestre, uși, lambriuri, balustrade, pereți, coloane, vitralii).

STRADA VASILE ALECSANDRI
În secolul al XVIII-lea, casele de pe strada Vasile Alecsandri aveau doar parter sau parter și un etaj, găzduind multe prăvălii. Treptat, aceste case au fost demolate și locul lor a fost luat de clădiri construite într-o concepție modernă. Cea mai veche clădire de pe stradă este Hanul Arborele Verde, care datează din anul 1760 și, de-a lungul timpului, a fost reconstruit de câteva ori. Azi, aici se află Teatrul Arcadia. Colțul străzii, dinspre Piața Unirii, era ocupat de Casa lui Nikolits și Casa Diamandi (1882), locații preluate ulterior de Palatul Moskovits Adolf și fiii (1910).
Următorul imobil, după Palatul Moskovits Adolf și fiii, este Casa Roth care a aparținut comerciantului Henric Roth. La parter se găseau magazinul de bijuterii al lui József Pollatsek și magazinul de modă pentru bărbați al lui Izsó Hajnal.
Casa Munk (la numărul 7) are o replică pe strada Gen. Traian Moșoiu, cele două case având curte comună. Proiectul, pornit în anul 1893, avea o idee grandioasă, prin care se crea un complex comercial tip bazar care leagă două străzi, iar curtea interioară era acoperită cu o cupolă din sticlă. Casele au fost finalizate în anul următor, restul proiectului nemaifiind realizat.

><img src= Casa Rendes Vilmos (la numărul 9), denumită după numele arhitectului și, în același timp, al proprietarului. Construcția a fost executată în perioada 1903-1904. „Casa Rendes Vilmos, o frumoasă construcție în stil neo-renascentist, realizată de Ignác Frenkel, un constructor local priceput... “, se scria în presa anului 1903.
Casa Amant (la numărul 13) este construită în stil clasicist și a funcționat ca hotel și loc de întâlnire pentru înalta societate. În urma înfrângerii Revoluției Pașoptiste din anul 1848, după semnarea capitulării la Șiria, la 13 august 1849, generalul Arthúr Görgey, care a deținut funcția de ministru de război al Ungariei, în timpul Revoluției Maghiare de la 1848, a fost adus la Oradea, iar o perioadă scurtă de timp a fost ținut în captivitate în Casa Amant.
PALATUL MOSKOVITS MIKSA - imobil de raport, emblematic pentru Arhitectura 1900, este una dintre cele mai spectaculoase clădiri ridicate în acest stil, datorită ornamentației bogate. A fost comandat de inginerul Moskovits Miksa, care locuia în această clădire.
Construcția a fost ridicată în perioada 1904-1905, după planul lui Kálmán Rimanóczy jr., un arhitect cu un apetit aparte pentru Secessionul münchenez, denumit „Lilienstil”. Rimanóczy jr. și-a dat frâu liber imaginației și a îmbogățit clădirea de două etaje cu ornamente de sorginte vegetală, creând un tablou spectaculos. Fațada e plină de simboluri: arborele vieții, sceptrul lui Mercur, un compas cu un echer, o roată zimțată, o mână și o nicovală, toate regăsindu-se pe fațadă. Palatul Moskovits are subsol, parter înalt, parțial mezanin și două etaje. Subsolul era destinat spațiilor de depozitare, parterul - magazinelor și magaziilor, iar în curte există un mic apartament cu două camere și bucătărie. Intrarea, amplasată pe strada Parcul Traian, se face printr-un culoar în capătul căruia se găsește scara principală. O a doua scară, de serviciu, este amplasată în aripa paralelă celei cu scara principală, în curte. La etajul întâi și al doilea, galeriile suspendate care înconjoară curtea deservesc locuințele. Apartamentele au fost recompartimentate în timp. Inițial, erau apartamente mai mari, cu trei până la cinci camere, orientate înspre stradă, spre curtea interioară fiind orientate spațiile de serviciu.