Sinagogile Oradei

Dosar tematic

text: Angela LUPȘEA, Hajnal TAVASZI și Diana IANCU
foto: Echipa Oradea Heritage

Comunitatea evreilor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Începând cu anul 1867, anul emancipării evreilor, se poate observa o schimbare în mentalitatea celor stabiliți în cartierul Subcetate; ei vor fi atinși de această „febră creatoare” a orașului, vor căuta noi oportunități pentru antreprizele lor, vor direcționa investițiile către celelalte cartiere ale orașului, cu precădere către Orașul Nou, unde vor deschide prăvălii sau vor construi case de locuit. La sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea magazinelor elegante au fost deschise pe arterele importante ale orașului, iar în zona centrală au fost ridicate spectaculoasele palate (imobile) de raport.
În această perioadă, în fruntea comunității evreiești ortodoxe se afla Izidor Ullmann, o personalitate cunoscută și în afara comunității evreiești ortodoxe, fiind președintele acesteia. Era un om înstărit și influent (supranumit „craiul evreu”). El era de părere că, în situația dată, sediile noilor instituții evreiești ortodoxe trebuiau construite în Orașul Nou. Locul cel mai potrivit pentru acest proiect se afla pe partea dreaptă a Pieței Mari (Piața 1 Decembrie, Nagypiactér) colț cu strada Mihai Viteazul (Zárda utca), aflată în proprietatea familiei contelui Rhédey Lajos. În urma negocierilor purtate de Izidor Ullmann, terenul a fost cedat, cu titlu gratuit, comunității evreiești ortodoxe de la Oradea.
Pe acest teren, într-un interval scurt de timp (lucrările se vor accelera în urma scindării comunității, în anul 1870), se va construi cartierul instituțiilor de cult ale comunității evreilor ortodocși. În acest perimetru se vor construi: Sinagoga Mare Ortodoxă (1890), clădirea sediului administrativ; tot aici s-a mutat biroul Chevra Kadișei (Confreria Sacră), a fost construit abatorul cușer de păsări, baia rituală (mikve), au fost ridicate locuințele funcționarilor comunității, Școala elementară evreiască pentru băieți (în 1891), apoi Școala elementară pentru fete (1897).

Treptat, în jurul acestui cartier, s-a format un cartier locuit de evrei, pe străzile Mihai Viteazul (Zárda utca), Sucevei (Vámház utca), Cuza Vodă (Szacsvay utca), Mihail Kogălniceanu (Várady Zsigmond), Cezar Bolliac (Moskovits utca).

Sinagoga Mare Ortodoxă

Pe strada Mihai Viteazul, la nr. 4 a fost construită Sinagoga Mare Ortodoxă (1890). Câțiva ani mai târziu, în curtea acesteia a fost înălțată o sinagogă mai mică - Chevra Sas (1908, Asociația Talmudică) fiind lăcașul de rugăciune al elitei evreimii ortodoxe de la Oradea.
Demararea construcțiilor se leagă de numele lui Izidor Ullmann, care a condus comunitatea ortodoxă în perioada 1881-1898. În acest interval, conducătorul spiritual al comunității a fost prim rabinul Mose Hersch Fuchs (1882-1911).

Inginerul constructor Nándor Bach
Sinagoga Ortodoxă a fost construită după planurile inginerului constructor Nándor Bach, originar din Vác - Ungaria, cu studiile absolvite la Universitatea Tehnică de la Budapesta, unde a obținut diploma în domeniile ingineriei mecanice și construcțiilor. Între anii 1872 și 1899 lucrează ca profesor de desen la Școala reală de la Oradea. În anul 1895, sub numele lui va apărea istoria acestei instituții. În timpul șederii la Oradea a intrat în rândul membrilor Lojei Masonice „St. Ladislau”. A fost cunoscut ca pictor și grafician, desenele lui cu interioarele lăcașurilor de cult fiind apreciate și astăzi.
De la începutul secolului al XX-lea se va stabili la Mezőberény (județul Békés, Ungaria) unde a devenit inginerul constructor al orașului, funcție pe care a îndeplinit-o până la moarte, în anul 1905.
În 1890, pe baza desenelor tehnice prezentate de el, s-a construit Sinagoga Mare Ortodoxă pe str. Mihai Viteazul, nr. 4; după un an, planurile lui au fost acceptate și la Satu Mare, unde s-a realizat o sinagogă geamănă pe Dealul Cetății, între 1891-1892.
Sinagoga Mare Ortodoxă de la Oradea a fost construită de întreprinzătorul orădean Knapp Ferenc, maestru constructor.
Sinagoga Mare este considerată una dintre cele mai decorate sinagogi din monarhia austro-ungară.

Arhitectura
Sinagoga, realizată în stil eclectic, se încadrează în tipologia sinagogilor răspândite la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu spațiu longitudinal pe structură tip hală și cu galeria femeilor dezvoltată pe trei laturi. Clădirea este orientată est-vest, cu fațada principală spre stradă.
Fațada principală, compusă pe trei axe, pe lângă suprafețele placate cu cărămidă aparentă, este caracterizată de marea diversitate a elementelor arhitectonice, precum pilaștrii puternici cu cinci laturi, de înălțime variabilă, încheindu-se deasupra cornișei cu urne decorative, respectiv brâurile și golurile terminate semicircular, cu chenare decorative de tencuială și flancate de pilaștrii cu capiteluri stilizate.

Interiorul
Naosul cuprinde 600 de locuri pentru bărbați, iar la etaj cele 450 de locuri pentru femei sunt mascate de un grilaj de lemn. În centru, bima (podiumul de pe care se citește Tora) este înălțată cu circa 50 cm. Interiorul se accesează prin holul utilizat ca sală de rugăciune.
Opus intrării principale, pe peretele estic, se află compoziția tripartită cu nișa Torei, decorată cu coloane și semicoloane, ușa chivotului fiind acoperită de o draperie din catifea, brodată cu fire aurii. În fața acesteia se găsește bima, înconjurată cu un grilaj decorativ.
Decorațiunea este exclusiv antropomorfă, motivele geometrice acoperind complet pereții. Atmosfera orientală din interiorul templului se datorează picturii ornamentale generale, pe suprafața bolții teșite existând motive geometrice și florale stilizate, înconjurate de chenare pătrate sau romboidale, iar decorațiunea pereților este compusă din tipare alternant colorate, reprezentând palmete. Importanță deosebită în decorațiunea interioară o au vitraliile, compuse din elemente geometrice colorate în alb-mat, albastru și portocaliu, aplicate în golurile de diverse forme și lustra impozantă, de factură orientală, ce atârnă deasupra bimei.
În axa mediană, flancată de pilaștrii de forma unor turnuri, se găsește intrarea principală cuprinsă între două ferestre cu închidere semicirculară. Deasupra intrării principale este amplasată o fereastră tripartită amplă, divizată de colonete ce susțin arce de potcoavă, cuprinse sub un arc semicircular cu câmpul străpuns de goluri circulare. În axele laterale ale fațadei principale se află intrările secundare mai modeste, care asigură accesul la tribuna rezervată femeilor. Deasupra intrărilor secundare sunt ferestre cu închidere semicirculară.
Vârful frontoanelor este decorat cu diferite ornamente stilizate: cu steaua lui David și palmete stilizate, iar peste frontonul central se află o placă de piatră inscripționată cu primele rânduri ale Decalogului.
Deasupra portalului principal se vede o placă inscripționată cu un citat din Tora, iar panoul comemorativ din stânga acestuia este dedicat victimelor Holocaustului.
În curtea sinagogii, pe partea dreaptă, în fața intrării laterale sunt montați patru stâlpi din piatră, cu vârf decorat, destinați construirii unui cort ritual de nuntă.
Sinagoga Mare Ortodoxă a fost reabilitată și restaurată. Proiectul de restaurare a Sinagogii Ortodoxe din Oradea a început în anul 2009, iar festivitățile de reinagurare au avut loc la data de 4 septembrie 2018. Sinagoga intră în circuitul religios.
În curte s-a mai construit o casă de rugăciuni mult mai modestă în 1908, după proiectul lui Lajos Incze. Sinagoga Mică Ortodoxă, Sas Chevra, este folosită în prezent pentru desfășurarea minian-ului și a altor servicii religioase. Pictura parietală este de inspirație orientală. Proiectul de reabilitare a fost realizat de către arhitectul Cristian Pușcaș.
În luna mai a anului 1944, în timpul administrației maghiare, ghetoul mare din Oradea a fost organizat în jurul sinagogii, cuprinzând 36 de străzi. Singura intrare în ghetou a fost amplasată pe str. Mihai Viteazul, colț cu str. Traian Moșoiu, lângă Sinagoga Mare Ortodoxă.
Decenii mai târziu, tot în curtea sinagogii, pe partea stângă a fost ridicat, din marmură neagră, Monumentul Holocaustului din Oradea, monumentul comemorativ al membrilor comunității evreiești ortodoxe, victime ale lagărelor naziste.

Sinagoga Neologă din Oradea (Sinagoga Sion)

Sinagoga Neologă Sion se află în ansamblul Centrul Istoric al Municipiului Oradea, fiind înscrisă în Lista Monumentelor Istorice. Templul a fost construit de către evreii reformiști din Oradea în anul 1878, ca urmare a separării acestora de comunitatea evreiască ortodoxă.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 9 aprilie 1877, iar în 24 septembrie 1878, zestrea edilitară a orașului s-a îmbogățit cu un edificiu a cărui siluetă modernă a remodelat profilul urban, central al orașului. Sinagoga a devenit un simbol al emancipării izraelite și al liberalismului noii epoci deschise spre ideea de progres economic și social. Proiectul a fost elaborat de Busch Dávid, arhitectul-șef al orașului Oradea și membru al comunității evreiești. Construcția clădirii a fost încredințată lui Rimanóczi Kálmán Senior, nume consacrat al arhitecturii orădene, maestru al stilului eclectic.

Încă de la intrare, privirea este impresionată de vastitatea și măreția spațiului interior. Cele trei nave sunt scăldate în lumină în fiecare ceas al zilei datorită ferestrelor dantelate foarte ample și, mai ales, datorită anvergurii cupolei pe tambur. Asemenea ochiului lui Dumnezeu, acest izvor de lumină transfigurează întreaga arhitectură și atrage privirea oriunde te-ai afla în spațiul sinagogii. Strălucirea celor 16 ferestre și mai ales cea a albastrului azuriu al bolții creează un efect vizual de neuitat. Cupola pare că plutește peste vastitatea spațiului, subliniind, prin lumină și culoare, prezența Divinității în mijlocul „poporului ales”.

Dar efectul rece, strălucitor al albastrului cupolei este contrabalansat de căldura gamelor de ocru și auriu ale picturii parietale. Decorațiunea este eminamente alcătuită din împletituri seriale de figuri geometrice, știut fiind faptul că arta iudaică, la fel ca și cea islamică, interzice reprezentarea figurii umane în arta religioasă. Pentru că acest stil geometric sofisticat și cu puternice conotații simbolice a fost adus în secolul al VIII-lea în Spania de către arabi (denumiți mauri), a primit denumirea de stil maur. Datorită frumuseții și complexității sale decorative, el a fost adaptat și de evrei pentru a-și decora sinagogile. Sinagoga din Oradea a fost pictată de Horovitz Mór, meșter din Košice. Dantelăria geometrică a suprafeței parietale are forme geometrice repetitive, realizate modular prin șabloane. În mod firesc, motivul cel mai frecvent este Steaua lui David, rozeta sacră cu șase raze, rezultată din două triunghiuri opuse și suprapuse. Acest laitmotiv semnifică legământul dintre om și Dumnezeu, este armonizat cu rozeta cu opt colțuri, precum și cu alte motive simbolice repetitive: cercuri, romburi, flori de iris, împletituri geometrice, arabescuri, palmete sau fleuroane.

La Răsărit, se poate vedea dulapul unde se țineau sulurile Cărții Sfinte - Tora, lăcaș ce și-a păstrat capitonarea originală cu catifea albastru-închis, fiind placată cu stelele aurii ale regelui David. Deasupra acestor porți se înalță orga, instrument folosit doar în serviciul religios neolog. Tot în acest spațiu, înălțat și separat prin tribuna de fier forjat se pot admira, în vitrine, recipientul cilindric din metal, descoperit cu ocazia restaurării bisericii, ce conține actul de întemeiere din 1878, precum și obiecte de cult iudaice.

Un alt element important și motiv de atracție îl reprezintă stâlpii argintii din fontă ce susțin și separă nava centrală. Această feronerie structurală, alcătuită din 20 de coloane suple ce susțin descărcările cupolei, conferă spațiului un spectacol vizual deosebit. Un alt element important este și balustrada din fier cu motive vegetale elegant arcuite, ce desparte zona unificată de unde se citeau rugăciunile (bimahul) și dulapul Torei (chivotul) de restul navei.

Pășind spre zonele care duc la galeria de la etaj rezervată femeilor, descoperim un alt motiv deosebit al feroneriei la balustradele din casa scării. În aceste două spații laterale este amenajat un impresionant memorial cu numele celor uciși în timpul Holocaustului.
Privită în ansamblu, structura acestui lăcaș este puternică și elegantă. Pereții conțin ferestre înalte, în ale căror profile dantelate din lemn se recunosc rozasele artei neogotice, dar și geometriile octogonale ale artei maure. Golurile foarte ample fac din arhitectura Sinagogii Sion un spațiu fluid, traversat de lumină, ce poate fi citit în transparență.

Decorațiunea exterioară aparține unei viziuni eclectice reținute, cu câteva accente neoclasice, specifice sfârșitului de secol XIX. Ea prezintă cinci ferestre ample ce sugerează ideea de arc de triumf. În cele patru colțuri ale clădirii stau de veghe Tablele Legii, dăltuite în bronz pentru a aminti de prezența perpetuă a legământului sacru dintre Dumnezeu și umanitate.

Reabilitarea monumentului marchează recâștigarea unei clădiri emblematice pentru întreaga comunitate, prin păstrarea valorii sale istorice și arhitecturale în deplină autenticitate. Prin intermediul acestei reabilitări și refuncționalizări este posibilă valorificarea la maxim a potențialului cultural, religios, arhitectural, istoric și artistic a unui monument arhitectural excepțional.

Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea

Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea funcționează în cadrul Complexului Cultural Muzeul Orașului Oradea, instituție muzeală subordonată Consiliului Local al Municipiului Oradea. Este deschis în Sinagoga Ortodoxă „Aachvas Rein”, situată pe Strada Primăriei, nr. 25. Proiectul de reabilitare a sinagogii „Aachvas Rein” a fost finanțat de Municipiul Oradea și de Comunitatea Evreilor din oraș. Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea a fost inaugurat în data de 5 decembrie 2018.
Sinagoga „Aachvas Rein” a fost înălțată pe locul unde, începând cu anul 1870, a funcționat o casă de rugăciune a Comunității Izraelite Ortodoxe. Actuala clădire a fost ridicată în anul 1926, de către constructorul Béla Weimann, după proiectul arhitectului István Pintér.
Expoziția muzeală dezvăluie, prin mărturii documentare și materiale, istoria comunității evreiești din Oradea.
Colecția expusă la parter aduce în fața vizitatorilor sulurile Torei, obiecte de cult, cărți de rugăciune, tablouri ale rabinilor, fotografii și documente despre instituțiile școlare evreiești.
Un loc aparte îl ocupă spațiul dedicat familiei Sonnenfeld din Oradea, renumită în domeniul tipografic. În anul 1856, Simon Sonnenfeld a pus bazele tipografiei Sonnenfeld, care va cunoaște o continuă dezvoltare, devenind unul dintre atelierele grafice cele mai însemnate din zona de vest, iar după anul 1919, una dintre cele mai performante tipografii din România.
Declinul Societății Sonnenfeld a început după anul 1940. Încercând o salvare a tipografiei, la data de 1 februarie 1946, proprietarii Gusztáv Sonnenfeld și Adam Friedländer vor înregistra o întreprindere cu numele Grafica Sonnenfeld și Friedländer. Tipografia a fost naționalizată în anul 1948 și transformată în Tipografia Breiner Béla, care ulterior se va numi Întreprinderea Poligrafică Crișana.
Contribuția comunității evreiești la arhitectura orașului Oradea este incontestabilă. Pe panouri foto-documentare este oglindită frumusețea palatelor orădene: Palatul Vulturul Negru sau casele Adorján, construite de arhitecții Jakab Deszső și Marcell Komor, pentru Emil Adorján; Palatul Moskovits, edificat de frații József și László Vágó; Palatul Stern; Palatul Moskovits-Miksa; Palatul Füchsl; Palatul Sonnenfeld; Palatul Ullmann - reprezentativ pentru comunitatea evreiască prin motivele decorative: menorah străjuită de doi lei. Stilul arhitectural abordat este Secession.
La etaj, ca o mărturie a ororilor Holocaustului, este ilustrată tragedia evreilor orădeni care, în anul 1944, au fost deposedați de bunurile lor, închiși în ghetou și deportați în lagărele morții. Exponatele reprezentative pentru această perioadă sunt: regulamentul din ghetou, documente care atestă predarea lucrurilor personale, steaua galbenă, documente din detașamentele de muncă forțată, fotografii și obiecte din lagărul de la Auschwitz.
O mare încărcătură emoțională este dată de numele inscripționate pe pereți ale celor care au pierit în lagărele naziste, precum și de o grafică pe pardoseală ce ilustrează evreii închiși în ghetou și lagăr, privați de drepturi, umiliți, chinuiți și dezumanizați.

Este prezentată mărturia Terezei Mozés, supraviețuitoare a Holocaustului, a cărei uniformă purtată când a fost eliberată din lagăr este expusă într-o vitrină impozantă. Referitor la această uniformă, Tereza Mozés consemnează: „... Și a mai avut loc o schimbare plăcută în viața noastră. Rușii au vrut să ne ajute să schimbăm ceva în înfățișarea noastră zdrențăroasă, jalnică. Deoarece nu ne puteau da haine civile, ne-au împărțit articole de uniformă militară: «shimnastiorce», rubăști, pufoaice”.
Sunt expuse scrisorile pe care dr. Carol Mozés și Tereza și le-au trimis în primele zile de la închiderea acesteia din urmă în ghetou. După scurt timp, pe principiul că „evreii internați în ghetou nu pot fi destinatari”, și acest drept le-a fost luat.
Tereza Mózes s-a născut la 6 noiembrie 1919. Viața de familie și visul de a studia i-au fost spulberate de închiderea în ghetou și deportarea, la 1 iunie 1944, la Auschwitz-Birkenau. De aici a fost dusă în lagărele din Letonia: Kaiserwald și Riga. I-a fost tatuat un număr matricol, care-i anula identitatea. A fost închisă și în lagărul Stutthof. A avut șansa de a supraviețui ororilor din lagărele naziste. În acele locuri de suferință și nedreptate, orice sentiment și drept i-au fost interzise. Firea puternică și norocul au ajutat-o să supraviețuiască.
Atrag atenția exponatele dedicate Évei Heyman - fetița de 13 ani care relatează grozăviile petrecute în ghetou în jurnalul intitulat „Am trăit atât de puțin”. Éva Heyman s-a născut la 13 februarie 1931 în Oradea. La 13 februarie 1944, Éva începe să scrie în jurnal, descriind condițiile de viață tot mai dificile ale evreilor din oraș. În scurt timp, lumea ei, până atunci senină, în ciuda războiului, s-a prăbușit. Jurnalul se încheie la 30 mai 1944 cu o invocație a vieții: „Dar eu nu vreau să mor, micul meu Jurnal, eu vreau să trăiesc (...)”.
Din paginile jurnalului aflăm că Évei îi plăcea să se plimbe cu bicicleta roșie, să patineze și dorea să devină fotoreporter. Înainte de a fi închisă în ghetou, Éva conștientiza pericolul în care se afla, consemnând, la data de 18 martie 1944, următoarele: „Vreau să rămân în viață cu orice preț!”.
Éva și bunicii săi au fost deportați la Auschwitz într-un vagon de vite, în ultimul tren cu deportați din Oradea. Éva a fost selecționată de doctorul Josef Mengele pentru a fi subiectul unor experimente umane și a murit pe 17 octombrie 1944, la 13 ani.

Auschwitz e patrimoniul tuturor! Nimeni nu trebuie să uite și să nege! Alături de partea documentară și de obiectele expuse, prin instalații alcătuite din valize, coșuri, pantofi - necesari pentru a rămâne viu în lagăr, deși nu sunt originali - ne-am propus să creăm un loc al memoriei în care vizitatorul să cunoască realitățile terifiante ale anului 1944 în Oradea și consecințele unui regim totalitar, dar și să poată lăsa o piatră, potrivit obiceiului evreiesc, în amintirea victimelor Holocaustului.

Bibliografie

Bihor - Biharmegye. Oradea - Nagyvárad kultúrtörténete és öregdiákjainak emlékkönyve, szerk. Fehér Dezső, Nagyvárad, Sonnenfeld Nyomda, 1935-1937
A Tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve, szerk Schön Dezső, Tel-Aviv, 1981
Istoria orașului Oradea, coord. Liviu Borcea, Oradea, Editura COGITO, 1995
Löwy Dániel: Az úri város zsidó lakosai. A nagyváradi zsidóság története. Magyar Unitárius Egyházkerület, 2015
Pașca, Mircea: Dezvoltarea urbanistică a orașului Oradea la începutul secolului al XX- lea, Oradea, Editura Primus, 2015
Monumente - Sinagoga Ortodoxă, Oradea - Transindex

Grupaj realizat cu sprijinul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Angela LUPȘEA - coordonator; Hajnal TAVASZI - documentarist) și a Muzeului Orașului Oradea (Diana IANCU - muzeograf)

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.4/ 2019
MULTICULTURALIA ORADEA