Ambulanța pentru monumente

Eugen Vaida este arhitect și este pasionat de restaurare, patrimoniu și cultură în general, având o activitate deosebită în proiectarea de arhitectură din mediul rural, cu preponderență în zona Transilvaniei. Obiectivele sale pe termen lung fac referire la creșterea calității obiectului arhitectural din mediul rural și, implicit, la creșterea calității vieții locuitorilor de la sat, formarea arhitecților în scopul de a răspunde corect și coerent oricărei intervenții de restaurare/punere în siguranță a unui monument istoric.

În anul 2016 creează, sub egida Asociației MONUMENTUM, proiectul-pilot Ambulanța pentru Monumente, proiect ce reprezintă o rețea în continuă expansiune de voluntari, studenți și specialiști, toți reuniți sub un țel comun, și anume salvarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural românesc.

În anul 2020, Ambulanța pentru Monumente este laureată a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, oferite de organizația pan-europeană Europa Nostra, la categoria Educare, Formare și Sensibilizare.

Europa Nostra, organizația fondată în anul 1963, în Paris, reunește astăzi membri din peste 40 de țări, cu unicul scop de a ocroti patrimonul cultural european. Unanim acceptată la nivel internațional ca fiind vocea patrimoniului cultural european, Europa Nostra recompensează, în fiecare an, excelența în conservarea patrimoniului. Categoriile sub care sunt oferite premiile sunt: Conservare, Cercetare, Serviciu dedicat și Educație, Formare și Sensibilizare.

Premiile Europene pentru Patrimoniu, cunoscute sub denumirea de Premiile Europa Nostra, au fost lansate în 2002 de către Comisia Europeană, iar Europa Nostra se ocupă încă de atunci de organizarea lor, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul Europa Creativă.

Alexandra Florea: Cum ați decis crearea Ambulanței?

Eugen Vaida.: Am fost mai mulți colegi, la început, care am avut ideea asta, dar numele nu a apărut tot atunci. Noi făceam de ceva vreme, împreună cu Asociația MONUMENTUM, intervenții de punere în siguranță, însă nu aveam o camionetă, aveam doar o mașină cu remorcă. Atunci, o colegă, Cătălina Bulburea, a venit cu titlul, după care am ajustat puțin proiectul și, împreună cu 6 specialiști, am hotărât să-l facem prin intermediul Asociației MONUMENTUM, pentru că aveam experiență în sudul Transilvaniei.

Ideea era să lansăm Ambulanța într-o zonă în care există șanse mari să aibă succes, să reușească să pună în siguranță monumentele și, de aceea, am ales Transilvania de sud. Ne gândeam și la București, unde există mai multe organizații, dar acolo, problemele de natură juridică și imobiliară erau mai complicate din punctul de vedere al intervenției. De aceea, am preferat să începem cu zona rurală din sudul Transilvaniei, unde comunitățile rezonau mult mai bine la patrimoniu.

Am început în 2016 și am ajuns să avem, astăzi, câteva zeci de monumente salvate. Așa a început proiectul. Noi suntem la Cetatea Costești acum, unde, pe cele două turnuri-locuință, dacice, s-a pus, prin anii '60, o suprastructură care a cedat. Noi venim acum cu o nouă suprastructură, proiectată de Institutul Patrimoniului, de Ștefan Bâlici. Creăm această nouă suprastructură ca să protejăm cele două turnuri care s-au degradat în urma ploilor ce s-au scurs prin invelitoarea de tablă. Este un proiect amplu, pe un sit UNESCO, cu participarea mai multor arheologi, avem și urmărire de săpătură, sunt și 3 arhitecți de la „Babeș Bolyai” din Cluj, de la Muzeul Transilvaniei și de la muzeul din Deva.

Universitatea „Babeș” ne pune la dispoziție cazarea și masa, Consiliul Județean și Institutul Patrimoniului ne-au ajutat cu avizarea și avem sponsori destul de mari care ne susțin, Profi România fiind cel mai mare dintre ei. Societatea a rezonat destul de bine cu ideea, am făcut și un call de donații pentru cele două obiective, pentru materiale (cost destul de mare, 25.000-30.000 de euro), ca să lucrăm doar pe un singur turn, urmând ca anul viitor să lucrăm pe cel de-al doilea. Sunt multe probleme de arheologie, de curățarea pietrei, avem și un restaurator pietrar care ne-a învățat să restaurăm piatra și să o consolidăm, a venit chiar cu uneltele lui, ne-a și donat materiale de restaurare piatră.

Este foarte multă lume implicată. Dar e nevoie de timp, pentru că e destul de greu de dat jos structura existentă fără să stricăm pietrele și fără să afectăm partea istorică. Ca să nu plouă înăuntru și să nu se deterioreze turnurile, în timp ce montăm structura nouă, mai facem un fel de cort până reușim să schimbăm suprastructura veche. Sunt lucruri mai complicate și o intervenție mai amplă, dar va ieși frumos, dacă reușim să o finalizăm în 2-3 săptămâni. Echipa e faină.

A.F.: Care este deviza după care vă ghidați la Ambulanța pentru Monumente?

E.V.: Nu avem neapărat o deviză, pot spune doar că ne dorim salvarea, într-un mod sustenabil, a patrimoniului din țările în care acesta este neglijat. Am reușit să coagulăm energiile tuturor actorilor implicați în ceea ce ar trebui să însemne salvgardarea sustenabilă a patrimoniului și punerea lui în siguranță. Aici vorbim de autorități, de mediatori, de ONG-ul pe care-l reprezentăm, de comunitățile locale și de comunitatea specialiștilor. Lucrăm cu meșteri și cu voluntari sub stricta supraveghere a specialiștilor și a celor care coordonează lucrările. Avem, mai degrabă, un obiectiv prin care încercăm să extindem acest proiect în țările vecine cu probleme similare de neglijare a patrimoniului, pe de o parte din partea autorităților, pe de alta din partea comunităților care se tem de el, deoarece li se pare că e prea multă birocrație... Și atunci, venim și le punem pe masă toată formularistica și avizarea, îi ajutăm și le povestim despre ce patrimoniu au, iar ei încep cumva să-și asume.

A.F.: Ce ne puteți spune despre execuția lucrărilor? Este dificil să găsiți meșteri calificați să lucreze pe monumente istorice?

E.V.: Trebuie să definim ce înseamnă calificat, pentru că este o diferență între un membru al comunității care are câteva noțiuni din domeniul construcțiilor și al tehnicilor tradiționale, locale, și meșterul care are cunoștințe temeinice pe care le-a exersat într-un timp mai îndelungat. Sunt diferențe și între meșterii și tehnicienii din domeniul restaurării, pe care nu-i mai avem, din păcate, iar apoi venim cu tot ce înseamnă restauratorii propriu-ziși, implicați în proiectare și în urmărirea execuției pe șantier.

Eu cred că nu e nevoie numai de un responsabil cu execuția, ci trebuie să se implice și arheologul, și istoricul, și arhitectul, și inginerul. Toți trebuie să vină la fața locului, să stea pe șantier, să urmărească lucrările, să ia decizii pe sit, pentru că nu poți să faci restaurare din birou, să predai un proiect și să vii după două luni să vezi ce s-a întâmplat. Deci, da, e dificil să găsești meșteri care să aibă experiență. Tocmai de aceea noi am și creat, împreună cu OAR, acea hartă a meșterilor care se găsește și online; de acolo ne luăm câteodată și meșterii de care avem nevoie, însă avem totodată și o echipă experimentată cu care lucrăm, cel puțin pe partea de învelitori. Deși sunt tineri, în jur de 30 de ani, au câteva zeci de lucrări în spate. Evident că tot noi îi supraveghem și pe ei, sunt anumite detalii unde decidem împreună chiar și tehnicile meșteșugărești și soluțiile tehnice care trebuie aplicate.

A.F.: Cum vă descurcați cu birocrația? Ce tip de documentație este necesară pentru a începe salvarea unui monument istoric?

E.V.: Suprinzător, punerea în siguranță, în regim de urgență, este o procedură destul de simplă, însă tot ar mai trebui simplificată. Intervențiile de arhitectură sunt destul de simplu de documentat, dar cele pe partea inginerească sunt mai dificile, pentru că ai nevoie de un specialist atestat. Sunt lucruri simple, un documentar fotografic, o descriere a lucrărilor, asemănător unui memoriu de arhitectură și niște schițe, cam asta este baza de la care plecăm. Bineînțeles, uneori este nevoie și de releveu, noi facem chiar și relevee 3D, alteori este nevoie de un studiu dendro-cronologic ca să aflăm anumite date despre tipurile de învelitori sau structura acoperișului, ca să putem corela cu ce există acolo și să știm cu ce putem înlocui. Uneori este nevoie de un studiu biologic pentru a afla degradările.

Față de această documentație de bază, care este stipulată în Ordinului ministrului culturii din 2016, noi mai venim cu acele cercetări/studii care ne ajută să decidem metoda și soluțiile de intervenție, dar și ele se fac de la caz la caz. Documentația este destul de simplă, uneori o realizăm în două zile, alteori în 2-3 săptămâni, iar avizarea este de scurtă durată, pentru că, de multe ori, luăm avizele și avem parteneriate cu direcțiile pentru cultură, iar organele emitente înțeleg, adesea, urgența ce presupune salvarea acestor monumente și emit autorizații destul de repede. Anul acesta avem în jur de 15 intervenții și am luat deja autorizații și avize pentru majoritatea. Tot anul acesta, apare o lege care ne ajută foarte mult și-i ajută și pe cei care vor să facă lucrări ușoare pentru salvarea unor monumente. Legea presupune că nu mai ai nevoie de toate avizele și autorizațiile, ci doar de un acord al Ministerului Culturii.

Noi facem o documentație minimă, intervenim, dar proprietarului îi revine obligația de a completa toată documentația necesară, până la finalizarea lucrărilor sau în cei doi ani de autorizare. Asta este dificil de realizat. În mod evident, proprietarul, când se vede cu monumentul deja pus în siguranță, începe să se întrebe de ce ar mai trebui să dea bani pe alte documente care oricum nu-l mai ajută, ele certifică doar ceea ce am făcut deja.

A.F.: Cum procedați în cazul unei puneri în siguranță care necesită studii arheologice?

E.V.: Pentru punerea în siguranță, de cele mai multe ori, se dă doar urmărirea arheologică, deci urmărirea lucrărilor din partea arheologilor, ceea ce facem și acum la Costești. Pentru restaurare, da, se face cercetare arheologică și ea este vitală ca să afli anumite lucruri, îți dă niște informații prețioase cu care să lucrezi. Noi lucrăm foarte mult la acoperișuri. Englezii spun că tot ce îți trebuie este o pălărie bună și bocanci. Când e vorba de învelitori, arheologia ne ajută mai puțin sau ne-ar ajuta, să spunem, la partea de fundații. Acum facem doar urmărire, avem suportul arheologilor.

A.F.: Care sunt criteriile de selecție a unui monument/ansamblu istoric pentru a beneficia de acțiunile oferite de Ambulanță?

E.V.: Noi ne adresăm monumentelor care se află în stare de colaps, pre-colaps sau chiar cu un început de degradare, dacă degradarea pune în pericol, spre exemplu, o pictură foarte frumoasă și importantă. Primul criteriu este, din punctul nostru de vedere, valoarea monumentului istoric, ne adresăm în special monumentelor de categoria A, dar nu numai, întrucât, pentru unele monumente de categoria B s-au mai descoperit lucruri și merită și ele clasate. Ne adresăm și acelor clădiri care au valoare foarte mare, dar nu au fost clasate. Când considerăm că trebuie să intervenim, facem o solicitare de clasare, atunci când găsim o clădire care are valoare de monument.

Al doilea criteriu ar fi implicarea și rezonanța comunității cu acel monument. De foarte multe ori, am avut bisericuțe, iar ele erau singurele lăcașe de cult pe care le deținea comunitatea și în care își oficiau slujbele.

Oamenii ne-au ajutat foarte mult, ne-au oferit cazare și masă, ne-au ajutat cu suportul logistic, au și venit, au pus mâna la treaba, la desfacerea șindrilei etc. Dacă noi punem în siguranță un monument și, ulterior, nu se mai întâmplă nimic, aceea nu mai este o intervenție sustenabilă. În al treilea rând, ne interesează dacă tehnicile pe care le aplicăm sunt unele importante pentru voluntari, pentru studenții la Arhitectură, Arte, Arheologie, Istoria Artei, Geografie, chiar și Turism.

Diferența dintre punere în siguranță și restaurare nu este neapărat așa de mare, noi lucrăm și cu elemente de restaurare și conservare, iar toate aceste lucruri sunt foarte interesante pentru voluntarii noștri. Dacă avem lucrări care presupun restaurarea unei învelitori din piatră, confecționarea și baterea șindrilei horjite sau o subzidire uscată, cu piatră, a unei biserici, atunci ne dorim foarte tare să începem lucrul.

Chiar acum veneam de la biserica Mănăstirii Colț, unde există o învelitoare din piatră a turnului. Acolo plouă în turn, se scuge apa pe toți pereții și se formează o umiditate mare. Provocarea este să învățăm să restaurăm o învelitoare din piatră, iar acesta va fi un alt proiect pentru anul viitor. De asemenea, o condiție, mai degrabă decât un criteriu, este să avem finanțare cel puțin pentru materiale din partea beneficiarului și să avem asigurate cazare și masă din partea comunității sau a beneficiarului. Mai facem și concesii, mai negociem, poate nu toți își permit, poate primăria nu poate acoperi cheltuielile pentru cazare, dar, dacă susține partea de materiale, găsim noi o altă soluție, avem sponsori și donatori care ne sprijină și pe partea aceasta.

A.F.: Bănuiesc că există și proprietari privați.

E.V.: Da, nu facem diferența, lucrăm și punem în siguranță cu drag și monumentele aflate în proprietate privată, doar că, în astfel de cazuri, comunitatea rezonează mai puțin, pentru că se întreabă de ce acel proprietar, care este obligat să-și întrețină monumentul, nu o face și de ce ar trebui comunitatea să susțină această situație.

Avem, până în momentul de față, doar două monumente private pe care am intervenit și 32 aflate în proprietate publică.

A.F.: În cazul în care proprietarii privați nu întrețin și monumentul ajunge iar în stare de pre-colaps, există vreo pedeapsă pentru ei?

E.V.: Nu, noi încă de la început ne-am propus să salvăm patrimoniul. Acțiunile noastre, raportate la o restaurare, sunt destul de mici ca anvergură și ar fi dificil să obligăm proprietarii să semneze un contract prin care se obligă cu anumite lucruri vizavi de mentenanța clădirii respective, pentru că un astfel de lucru nu are o predictibilitate, proprietarul nu știe dacă va avea bani pe viitor. Dacă ar fi avut bani, tot el ar fi făcut și partea de punere în siguranță. Cred că importantă este capacitatea noastră de a-l face pe proprietar să conștientizeze toate lucrurile, de a-l face să înțeleagă cu ce are de-a face, să înțeleagă importanța studiilor dendrologice, a studiilor biologice etc. Mulți consideră că proiectele sunt doar niște hârtii pentru a lua o autorizație... Noi încercăm să-i facem să înțeleagă că nu este așa, că toate aceste lucruri sunt vitale pentru a ajunge să cunoască monumentul.

Este important să-i facem să conștientizeze importanța patrimoniului pe care-l posedă, să le deschidem ochii, acesta este rolul nostru, al Ambulanței pentru Monumente.

A.F.: Ați salvat până acum câteva zeci de monumente. Care a fost primul monument salvat?

E.V.: Am pornit Ambulanța printr-o finanțare de la Alteța Sa Regală, Prințul de Wales și AFCN pentru primele 6 intervenții. Prima a fost poarta conacului brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, unde am montat o supraprotecție pentru poarta care începea să se degradeze.

A.F.: Alteța Sa Regală Prințul de Wales este unul dintre susținătorii proiectului și un mare pasionat al arhitecturii vechi românești. Cum a aflat de acest proiect?

E.V.: Noi avem un prieten comun care este susținător al Ambulanței pentru Monumente, și anume scriitorul William Blacker, care a avut un rol crucial în salvgardarea patrimoniului românesc. El a fost implicat, la nivel destul de înalt, în Fundația Mihai Eminescu Trust. Eu l-am întâlnit în 2011, mi-a povestit ce vrea să facă, eu i-am povestit ce idei am, iar când a aflat de Ambulanță, a susținut-o și i-a transmis Prințului de Wales că ar fi un proiect care merită susținut. Alteța Sa Regală a reacționat din prima clipă și ne-a susținut, fără să ceară foarte multe informații. Avea încredere în noi, lucrasem pe alte câteva proiecte, înființasem deja o țiglărie împreună, la Apoș și a avut mare încredere că va fi un proiect de succes, susținându-l semnificativ și din punct de vedere financiar. Este la curent cu toate intervențiile, noi trimitem fotografii.

La un moment dat, a venit special să viziteze una dintre intervenții, în Târnăveni, a interacționat cu oamenii, cu locurile, îi plac meșteșugurile, îi plac oamenii care acționează, îi plac tinerii și dorește să sprijine aceste intervenții, pe cât posibil.

Sunt foarte multe proiecte și este foarte solicitat, dar noi am reușit să coagulăm energii care ne-au adus previziunea pe care o are și dânsul. Fiecare proiect face parte dintr-un puzzle mare prin care noi încercăm să salvăm și să dăm o nouă față patrimoniului românesc.

Prințul de Wales sprijină și alte proiecte din alte domenii, precum mediul, agricultura sau schimbarea climatică etc. Aș mai dori să menționez că fundația prin care sprijină aceste proiecte se numește The Prince’s Foundation și cred că ar merita menționată pentru că va activa și în România cât de curând, iar toate proiectele pe care le facem cu Alteța Sa Regală vor fi gestionate prin intermediul acestei fundații. Eu voi fi implicat în The Prince’s Foundation în România.

A.F.: Care este firul logic al unei acțiuni de salvgardare a unui monument istoric?

E.V.: Ne contactează foarte multă lume pe Facebook, este principala pagină de socializare pe care activăm. În general, ne contactează preoți, dar și alți beneficiari, ne trimit fotografii cu monumentul respectiv, mergem și facem o vizită de monitorizare dacă n-am făcut-o în prealabil, stabilim care sunt operațiunile de punere în siguranță, ce presupune, din punctul de vedere al costurilor și al organizării, timpul pe care-l alocăm, după care stabilim un buget pentru materiale și ne interesăm unde am putea să fim cazați și cine ne-ar oferi mâncare, totul cu sprijinul beneficiarului bineînțeles.

Am avut și primării care au finanțat materialele necesare, dar dacă nu există un sprijin din partea lor, noi facem un call public sau facem fundraising, prin activități precum concerte, expoziții etc. ca să adunăm banii necesari. Mai departe, facem documentația necesară, o avizăm, o autorizăm, găsim meșterii și voluntarii și, la scurt timp, începem acțiunea. După finalizarea lucrării, beneficiarul are timp să mai pregătească restul de documentație.

A.F.: Deci documentația trebuie continuată și după acțiunea de punere în siguranță.

E.V.: Se presupune că nu ai timp să o faci în 2-3 zile, așa că ai posibilitatea să vii cu o documentație sumară, în care scrii care sunt urgențele, le avizezi și le autorizezi repede, având timp, ulterior, să vii cu o documentație completă ca să închei tot acest proces. Revenirea și completarea documentației intră în atribuțiile beneficiarului...

A.F.: Plănuiți să vă extindeți în toată țara. Care sunt regiunile în care ați reușit să ajungeți până acum?

E.V.: În acest moment, acoperim aproximativ 35% din teritoriul național. Sigur că Transilvania este cea mai acoperită, însă, de anul acesta, ne-am extins și în Muntenia. Avem o Ambulanță în zona Munteniei de Nord, care funcționează în județele Dâmbovița, Argeș și Prahova. Tot în acest an, înființăm o Ambulanță în zona Olteniei și o alta în zona Moldovei de Nord. Toate aceste 3 noi Ambulanțe, care sunt gestionate de 3 asociații diferite din afara arcului carpatic, vor avea câte o intervenție. Începem ușor cu nou-veniții și preferăm să consolidăm modul de funcționare al Ambulanței decât să ne extindem.

A.F.: Care sunt categoriile de voluntari care se implică în acțiunile Ambulanței?

E.V.: Sunt în general tineri, însă echilibrul este totuși cam 50-50. Majoritatea dintre ei sunt studenți, în principiu studenți la Arhitectură.

Eu activez și în domeniul școlilor de vară și avem mai multe proiecte începute cu OAR, care-i vizează pe studenții la Arhitectură. Chiar am lansat un call de burse și am avut 107 candidați pe 50 de locuri pentru a participa la școlile de vară. Suntem cunoscuți și din această perspectivă, am avut o școală la Apoș, una la Topârcea, unde am consolidat relațiile cu studenții, care ulterior au venit la activitățile Ambulanței pentru Monumente.

Dincolo de studenți sunt și tineri specialiști din alte domenii, avem istorici, avem oameni care lucrează în IT, în multinaționale, avem politicieni sau oameni care sunt implicați în administrație, care vin când au timp pentru a învăța lucruri noi și pentru a simți această atmosferă a Ambulanței. Am avut și oameni mai în vârstă, pensionari, care s-au gândit că, în a doua parte a vieții, vor să pună mâna la reconstrucția acestei țări.

A.F.: Cum instruiți voluntarii?

E.V.: Avem workshopuri specializate, spre exemplu pe țiglării și cărămidă, pe tehnici de restaurare a învelitorilor din ceramică, avem această școală la Topârcea, care este înființată împreună cu partenerii noștri de la Asociația pentru Patrimoniu Activ, unde am învățat foarte multe lucruri despre mortare.

Sunt colegi de-ai noștri care coordonează altă școală de vară, fiecare având specificul ei. Sunt școli de vară care lucrează mult cu tencuieli din lut, altele își propun să facă doar cercetare în domeniul patrimoniului, altele își doresc să înțeleagă și să folosească tehnicile tradiționale pentru configurarea unei arhitecturi contemporane, precum Școala de la Bunești ș.a.

Sunt și alte școli specializate, precum cea de la Țibănești, care este axată pe fierărit. Deci, în general, școlile de vară se axează pe anumite tehnici tradiționale sau pe un anumit meștesug. Și din aceste școli de vară vin voluntarii, de la noi se duc la ei și tot așa. Noi suntem o rețea de asociații care coordonează aceste școli de vară și ne bucurăm foarte mult când studenții circulă de la o școală la alta, pentru că ne dorim ca studenții noștri să beneficieze de o formare cât mai complexă.

A.F.: Ce credeți că s-a schimbat în mentalul colectiv în urma acțiunilor Ambulanței?

E.V.: Rolul nostru este de mediator și mobilizator, principalul scop fiind conștientizarea comunităților locale asupra valorii propriului patrimoniu. Bineînțeles că ei, în momentul când văd că noi apreciem și venim din toate părțile țării ca să salvăm un monument, își imaginează că respectiva clădire trebuie să aibă valoare, să fie specială. Prima observație ar fi că nu-l mai deteriorează.

Am avut, la un moment dat, o intervenție la un monument din care comunitatea lua piatră, pentru că nu mai considera că e de utilitate și că, oricum, se degradează. Totul a culminat cu întrebarea: „Cum să vină niște străini să le salveze monumentele, adică, ce, e al lor?”. Acesta a fost un prim indicator de succes, am reușit să mobilizăm acea comunitate. Următorul pas a venit odată cu încercările altor membri ai comunității de a avea grijă și de alte monumente, aceștia prinzând curaj în urma intervenției noastre. Câteodată, comandă chiar ei și documentație de restaurare mai elaborată, pentru tratarea lemnului, paratrăsnet etc.

A.F.: Privind retrospectiv, ce concluzii ați tras?

E.V.: Într-adevăr, avem 4 ani de experiență și am intervenit pe probleme tot mai mari, de multe ori am ajuns chiar să facem lucrări și intervenții majore care sunt la limita punerii în siguranță și merg foarte mult către restaurare și conservare, toate acestea pentru că nu poți să pui doar o șindrilă pe un acoperiș putred, nu poți să pui doar căpriorii când, de fapt, cosoroaba are probleme și atunci ajungem să intervenim la foarte multe elemente ca să putem oferi o viață mai lungă acelui monument, după intervenție.

Am învățat să negociem cu autoritățile, să strângem fonduri într-un mod mai eficient, să convingem sponsorii că toată lumea trebuie să pună umărul, am reușit să convingem comunitățile că, fără ajutorul lor, nu reușim să ducem la capăt aceste intervenții. Am găsit un rețetar pentru angrenarea tuturor actorilor care concură la salvarea patrimoniului.

Faptul că ne-au fost acordate autorizațiile într-un timp record, faptul că mai și donează o parte din materiale, faptul că preoții, care sunt în general beneficiari, încearcă să mobilizeze comunitatea, faptul că vin mulți voluntari care încearcă să ajute, toate aceste lucruri au ajutat la succesul intervențiilor. Încercăm să abordăm transversal aceste intervenții de patrimoniu și să învățăm cât mai mult din ele.

A.F.: Cum vedeți proiectul în viitor?

E.V.: Deocamdată, preocuparea noastră se referă la creșterea personalului, a oamenilor care au o oarecare experiență cu monumentele, care sunt pasionați și doresc să participe, în calitate de voluntari. Este foarte greu, pentru că ei trebuie să se și asocieze, într-o echipă ar fi bine să fie și un arhitect, și un inginer, poate un istoric, undeva la 5-6 oameni care să formeze o asociație și să deruleze acest proiect. Eu găsesc acest lucru destul de greu și am hotărât ca, de anul viitor, să nu ne mai extindem foarte mult în teritoriu, întrucât pentru noi este foarte dificil să gestionăm primele intervenții în toate regiunile. Abia peste 2 ani am vrea să ne continuăm extinderile.

Pe plan internațional, sigur că putem aplica niște modele din România, întrucât vom avea suficientă experiență cât să-i putem garanta succesul. Dorim să extindem proiectul în zona Balcanilor sau în zonele cu probleme similare, în țări în care patrimoniul s-a degradat, din cauza globalizării și a migrației forței de muncă sau a altor probleme de natură politică și socială. Vrem să intrăm în legătură cu anumite asociații, să dezvoltăm acest proiect și în alte țări, sub fomă de franciză.

Am început să fim recunoscuți pe plan internațional, nu numai prin premii, dar și prin intermediul altor acțiuni pe care le facem. De curând am aplicat la o conferință în Japonia, cu tematica „Punerea în siguranță a monumentelor” și sperăm să exportăm măcar modelul de punere în siguranță, întrucât acesta vine cu foarte multe obiective care oferă sustenabilitate și o abordare mai responsabilă pentru patrimoniu, dincolo de acel prim obiectiv de punere în siguranță.

Nu în ultimul rând, ca asociație, dorim să susținem ONG-urile care implementează Ambulanța, pentru că au nevoie de sprijin logistic, financiar și, de multe ori, chiar de personal auxiliar ca să reușească să coordoneze acele proiecte.

A.F.: Ce a însemnat pentru Ambulanța pentru Monumente câștigarea celei mai importante distincții din domeniul conservării patrimoniului, respectiv premiul Europa Nostra?

E.V.: Bucuria a fost de foarte scurtă durată, întrucât ne-am dat seama că premiul vine cu o responsabilitate foarte mare, am primit multe mesaje, de multe ori nu putem să le onorăm și ne pare rău, ne dăm seama că încă avem multe de îmbunătățit pe partea de organizare, de implementare a legislației, care se bate cap în cap de cele mai multe ori. Pentru voluntari, a fost o mare bucurie și o onoare.

Am câștigat multă vizibilitate și trebuie să structurăm mai bine proiectul. Avem o experiență scurtă în care am avansat destul de repede. Acum încercăm să ne uităm în urmă și să învățăm din greșelile noastre, poate și din greșelile altora, învățăm unii de la alții, încercăm să îmbunătățim, pe partea de organizare, pe partea de protecția mediului etc. Nu este ușor, pentru că astfel de intervenții se petrec, de regulă, în zone mai retrase, unde satele au fost abandonate și ne este greu să ne ocupăm de partea asta, dar încercăm. Am avut și intervenții pe partea de peisaj și natură. Aici am încercat să păstrăm toate elementele naturale, îndeosebi copacii care sunt parte integrantă din ansamblul monumentului istoric, încercăm să ne gândim la reciclarea materialelor, la cum le vom certifica pe acelea pe care dorim să le folosim pe viitor etc.

Este o abordare transversală, pe mai multe paliere, întrucât patrimoniul este un domeniu amplu care necesită multe cunoștințe. Facem totul într-un mod responsabil și încercăm să imprimăm în intervențiile noastre și o perspectivă pe termen lung, care poate fi un model, în primul rând, pentru comunitate.

interviu realizat de Alexandra FLOREA