Dumnezeu începe cu acoperișul pe când noi trebuie să începem cu temelia

La sfârșitul lunii august 2009, Andrei Pleșu a venit la Școala de la Bunești și a adresat un cuvânt de învățătură despre Sensul Culturii. Au asistat atât studenții și profesorii Școlii, cât și meșterii șițari, săteni din Bunești, Zărnești, Bohari sau alte sate ale comunei Mălureni și chiar de mai departe.

Având în vedere că proiectul de arhitectură era la început și machetele construcțiilor abia trecuseră de prima etapă a modelării, dar mai ales fiindcă plouase de mai multe zile, tot șantierul era înglodat, iar curtea interioară se transformase într-o baltă, s-a ridicat foarte direct întrebarea dacă Școala de la Bunești poate să fie un loc de refugiu pentru cultură. Cuvântul de învățătură s-a înfiripat într-un dialog în cadrul căruia profesorul Pleșu a formulat un gând, pe care l-am perceput ca dedicat Școlii de la Bunești și de aceea l-am ales ca titlu al acestui capitol.

La interogațiile noastre despre felul în care se petrece școala în zilele noastre, dar și despre șansa de a face alt fel de Școală, pornind de la idealul școlilor filosofice din antichitate sau de la școlile marilor cărți, Andrei Pleșu și-a început cuvântul astfel:

Școala nu trebuie să fie locul unde încasezi, de-a valma, informații, ci locul în care capeți o formație: formația omului întreg. La fel, cultura nu e strict apanajul unor inși cu foarte multe dioptrii, izolați, fără glas, printre rafturile bibliotecilor. Cultura adevărată este combustibil, energie vie, nu un fel de a sta pe margine, ci temeiul optim al faptei înțelepte. Îmi aduc aminte că, atunci când l-am întâlnit pentru prima oară, Constantin Noica a vrut să știe câte ceva despre trecutul meu și, tânăr fiind, a trebuit să îi mărturisesc că, după terminarea liceului, am vrut să mă fac actor și am mers atât de departe încât am dat examen și l-am și luat... Pe urmă am simțit că ceva nu e în regulă și am renunțat. Amuzant este că dl Noica, auzind povestea mea și aflând că și Liiceanu vrusese să se fie actor, a amuțit pentru câteva minute, și după aceea a întrebat: „Vreți să spuneți că voi, la 18 ani, încă nu descoperiserăți cultura?”. Adică pentru el meseria de actor n-avea nicio legătură cu cartea. În orice caz a fost stupefiat, fiindcă, se pare, avea o imagine despre cultură foarte diferită de a noastră. Constat însă, acum, că imaginea aceea a lui despre cultură poate fi legată de ceea ce faceți dumneavoastră aici, la Bunești. Pentru că visul lui din tinerețe și până în anii târzii a fost să construiască o culă care să găzduiască o școală de înțelepciune, unde să vină tineri, fără un program fix, și să conviețuiască colocvial, în jurul câtorva cărți, în jurul câtorva piese de muzică bună. A visat toată viața să construiască o culă ca asta și a făcut-o până la urmă, la Andronache, lângă București, unde însă nu a putut să-și pună proiectul în aplicare, din cauza instaurării comunismului. Dar ideea unei construcții care să adăpostească un fapt de cultură a continuat să-l viziteze și cred că ar fi fost încântat să vadă că se naște așa ceva aici, în spațiul Școlii de la Bunești.

Cred că ele sunt deja conținute în lista dumneavoastră. Așa, luat repede, aș recomanda o meditație la parabola evanghelică a casei zidite pe nisip: „De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și la îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit casa aceea, și a căzut. Și căderea ei a fost mare. Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor”. Întrucât m-am ocupat un timp de exegeza parabolelor, vă pot mărturisi că unele comentarii moderne pe marginea acestui pasaj evanghelic sunt o dovadă despre cât de mult poate delira erudiția în jurul unui text. Oare cele două case evocate în parabolă erau una lângă alta sau erau la distanță? - se întreabă unii. O întrebare vidă. Întâi că n-ai cum să răspunzi și doi, chiar dacă ai putea, n-ar ajuta cu nimic pentru înțelegerea parabolei. Altă „întrebare”: Oare cum arăta tehnica de punere a temeliei în Palestina secolului I? Ce faci când n-ai la îndemână decât nisip? Păi, să citim Vitruviu! De unde rezultă că, fără Vitruviu, n-ai nicio șansă să înțelegi parabola… Or, eu nu vă recomand această parabolă fiindcă v-ar da unele idei în materie de arhitectură, ci ca sursă de reflecție despre ce fel de Școală vreți să întemeiați. Cred, de pildă, că ceea ce s-ar putea reține din metaforele arhitecturale ale Scripturii este faptul că felul de a construi al omului este inversul felului de a construi al lui Dumnezeu. Dumnezeu începe cu acoperișul, pe când noi trebuie să începem cu temelia.

De ce sunt cucerit de călătoria mea la Bunești?

Pentru că am întâlnit acolo o mulțime de tineri dispuși să-și petreacă timpul în condiții precare (nu există curent electric, nu există apă curentă), de dragul câtorva idei și al câtorva oameni. Pentru că, alături de studenți, lucrează acolo meseriași locali, uimiți să descopere că ceea ce făceau părinții și bunicii lor poate încă să aibă preț. Pentru că Petre Guran a înțeles să pună la dispoziția acestui proiect un teren moștenit din familie, în loc să-l transforme într-o afacere lucrativă.

Și pentru că am auzit vorbindu-se, în poiana de la Bunești, despre înțelepciune, onoare, maniere și seriozitate, adică despre lucruri neincluse încă în feluritele eforturi oficiale de a reforma învățământul românesc.

Andrei Pleșu

Care sunt cărțile pe care i le-ați pune în mână tânărului arhitect?

LISTA CĂRȚILOR DIN PERIOADA ANTICHITĂȚII ȘI A EVULUI MEDIU

1. Homer, Iliada și Odiseea

2. Herodot, Istorii

3. Eschil, Orestia; Sofocle, Antigona; Euripide, Bachantele

4. Platon, Gorgias, Protagoras, Apologia lui Socrate, Banchetul și Parmenide

5. Aristotel, Etica nicomahică

6. Vergiliu, Eneida

7. Ovidiu, Metamorfozele

8. Cicero, Despre prietenie, Despre îndatoriri

9. Manualul lui Epictet și Cugetările lui Marcu Aureliu

10. Biblia: Geneza, Exodul, Eclesiastul, Isaia, Macabeii, Evangheliile, Faptele Apostolilor

11. Augustin, Confesiunile

12. Viața lui Alexandru cel Mare (Alexandria)

13. Viața sfinților Varlaam și Ioasaf

14. Cântecul Nibelungilor și/sau Chrétien de Troyes, Lancelot, Perceval, Yvain

15. Dante, Infernul

LISTA CĂRȚILOR DIN PERIOADA MODERNĂ

1. Machiavelli, Principele

2. Cervantes, Don Quijote

3. Montaigne, Les Essais

4. Shakespeare, Hamlet, Visul unei nopți de vară, Regele Lear, Furtuna, Macbeth

5. Pascal, Cugetări (Pensées, 1670)

6. Molière, Tartuffe, Burghezul gentilom

7. Voltaire, Candide

8. Goethe, Faust

9. Balzac, Șuanii, Pielea de sagri, Moș Goriot, Iluzii pierdute, O afacere tenebroasă; Jane Austen, Mândrie și prejudecată; W. M. Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor: roman fără erou

10. Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra

11. Tolstoi, Război și pace

12. Dostoievski, Crimă și pedeapsă, Idiotul și Frații Karamazov

13. Thomas Mann, Doctor Faustus

14. Alexandr Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici și Primul Cerc

15. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii