Școlile mele de vară

Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte, din perspectiva mea, ce reprezintă şcolile de vară, le-aş defini ca fiind prilej de eliberare a curiozităţii în scop creativ şi formator, în mijlocul oamenilor, într-o continuă conexiune cu aceştia. Şcolile de vară au fost cele mai frumoase experienţe din perioada studenţiei, mi-au deschis mintea, mi-au modelat abilităţile practice şi au prilejuit întâlniri cu oameni generoşi, de la care am învăţat lucruri valoroase. Sunt mulţi... şi le sunt infinit recunoscătoare.

Acum câţiva ani, descopeream în ziarul „Batem fierul la conac!” o hartă a şcolilor de vară din întreaga ţară, Transilvania fiind pe departe cea mai bogată regiune din acest punct de vedere. În zona Moldovei era marcat un singur punct pe atunci: Ţibăneşti, locul în care meşteşugurile, tehnicile tradiţionale şi spiritul comunitar se împletesc într-un mod armonios, la Conacul Petre P. Carp.

Țibănești, locul unde „de ce”-uri îşi găsesc, rând pe rând, răspunsul

Şcoala de meşteşuguri tradiţionale şi tehnici experimentale Batem fierul la conac!, care are loc în fiecare an, integrează atelierul de fierărie, unde participanţii învaţă de la companioni francezi despre istoria şi tehnicile feroneriei de artă, ca în cele din urmă să experimenteze, la forjă, lucrul cu metalul. Se realizează proiecte mici, de la banalul cui, pentru care se trudeşte mult, dacă nu te-ai mai întâlnit până atunci cu forja, ciocanul şi nicovala, la obiecte de decor, pe care ai satisfacţia să le creezi de la schiţa pe hârtie până la produsul final. Mulţi meșteri de feronerie au venit la Ţibăneşti şi au rămas aici vreme de cel puţin un an, împărtăşind din cunoştinţele lor elevilor din comună sau curioşilor ce au păşit pragul atelierului. Pe lângă atelierul de fierărie, mai au loc ateliere de frescă, tencuieli tradiţionale, sobărie şi olărit. Fiecare dintre acestea reuşeşte să potenţeze creativitatea şi să ne provoace mintea spre o continuă descoperire, de la lucruri simple la complexe, experimentăm proporţii, pigmenți, texturi. Şi se adună vreme de două săptămâni o traistă plină cu „de ce”-uri care îşi găsesc, rând pe rând, răspunsul.

În jurul focului se spun poveşti şi se făuresc amintiri, prietenii, proiecte, cu şi pentru oameni, de mai bine de zece ani, iar termenul de comunitate, în acest loc, îşi extinde cu mult înţelesul: de la cea locală, în jurul căreia gravitează întregul efort de revitalizare a ansamblului arhitectural din inima satului, la comunitatea celor pasionaţi de patrimoniu şi experienţe autentice. Aceasta din urmă se îmbogăţeşte după fiecare atelier, eveniment cultural sau rezidenţă artistică. La Ţibăneşti, regăseşti un spaţiu de joacă infinit, mai ales pentru studenţii arhitecţi, unde eşti liber să experimentezi, să greşeşti şi să găseşti soluţii, mereu în echipă. Un loc al timpului trăit în tihnă, simplu, cu rost şi cu foarte mult sens.

Conacul Cantacuzino-Paşcanu printre podurile lui Ștefan cel Mare

Şcoala de vară de la Conacul Cantacuzino-Paşcanu, din Cepleniţa, este o iniţiativă a Institutului Naţional al Patrimoniului în colaborare cu Ministerul Culturii şi administraţia locală. Ruina conacului este, în egală măsură, martor al trecutului şi fărâma de speranţă pentru oamenii ce îşi doresc ca locul acesta să renască, iar odată cu el să supravieţuiască tradiţiile locale şi puţinele amintiri încă rămase vii. O comunitate cu oameni veseli şi muncitori, înrădăcinaţi în câteva sate răsfirate, despărţite de pajişti, dealurile cu viţă-de-vie şi conectate prin drumurile şerpuite şi podurile lui Ştefan cel Mare. În 2020 a avut loc prima ediţie a şcolii de vară: două săptămâni, patru ateliere şi 20 de tineri entuziaşti. Atelierul de documentare a presupus un amplu studiu antropologic, în comunitate şi un studiu de arhivă, în urma căruia s-a realizat dosarul de clasare al monumentului. În paralel s-au desfăşurat trei ateliere practice de studiu şi punere în siguranţă. Atelierul de arheologie, în cadrul căruia, prin secţiunile realizate, s-a urmărit studierea diferitelor etape de construcţie, de la cea de pe vremea familiei Ureche până la intervenţiile de pe vremea când ansamblul aparţinea familiei Zarifopol. Atelierul de zidărie a presupus studierea deschiderilor şi refacerea unui arc din cărămidă, iar în cadrul atelierului de tencuieli s-a urmărit punerea în siguranţă a tencuielii originale, de la analiza acesteia la stabilirea compoziţiei mortarului potrivit pentru asigurările marginale, prioritizarea zonelor vulnerabile şi punerea în siguranţă a acestora.

Prima ediţie a şcolii de vară a avut ca scop aducerea împreună a specialiştilor şi pasionaţilor din domenii diverse: arhitectură, arheologie, antropologie, istorie, iar la scurt timp după a luat naştere Asociaţia ACOLO (Apropierea Culturii de Oameni, Locuri şi Obiceiuri), la iniţiativa participanţilor din prima ediţie.

În vara anului trecut, ne-am regăsit din nou la Cepleniţa, pentru o nouă şcoală de vară la conac. De data aceasta, pe lângă atelierele de tencuieli şi arheologie, care au continuat studiul pe monument, am încercat să ne integrăm în comunitate şi să documentăm parte din obiceiurile şi tradiţiile pe care puţini le mai păstrează. Am simţit căldura oamenilor, ataşamentul faţă de acest loc şi dorinţa de implicare, şcoala de vară fiind o punte de legătură între comunitate şi voluntari, prin care încercăm să promovăm zona, cu toate punctele sale de interes.

Casa cu aripi, Victoria și Marian Zidaru

La Liteni Moară, în inima Bucovinei, sculptorii Victoria şi Marian Zidaru vor să construiască un muzeu şi în jurul acestuia un spaţiu de rezidenţă pentru artişti, compus dintr-o serie de căsuţe cu poveste. „Casa cu aripi” este primul spaţiu experiment, parte din viitorul ansamblu, la construcţia căreia am avut ocazia să iau parte în 2019. După un proiect gândit de arh. Alexandra Culescu şi arh. Alexandra Mihailciuc, ce reinterpretează imaginea casei tradiţionale, cu şarpantă abruptă şi acoperită cu şindrilă, casa cu ale sale aripi, element simbol, oferă ocazia celor ce vor locui şi însufleţi acest spaţiu să-şi deschidă cuibul către exterior. În acest loc, arhitectura este suport în actul creaţiei, la umbra nucilor, privind către valea cu drumuri şerpuite, iar materialele naturale favorizează conturarea unui spaţiu minimal propice regăsirii de sine şi inspiraţiei artistice.

Cacica, oameni și sare

Nu departe de Ferma de artă se dezvoltă o altă iniţiativă pentru recuperarea şi valorificarea patrimoniului material şi imaterial. Şcoala de vară Cacica: oameni şi sare gravitează în jurul comunităţilor etnice ale zonei şi este compusă dintr-o serie de ateliere diverse: promovare turistică, gastronomie, arhitectură, patrimoniu imaterial. Desfăşurată într-un timp relativ scurt, mai puţin de o săptămână, ediţia din 2019 a avut rezultate concrete, aplicate: produse şi strategii de promovare turistică, trasee de promenadă în natură, marcate şi cartografiate, materiale de informare despre casele cu o valoare arhitecturală deosebită, din incinta salinei şi o expoziţie, „Case conectate”, realizată în cadrul atelierului dedicat patrimoniului imaterial. Acesta din urmă a presupus o cercetare antropologică, pe teren, din care au rezultat trei capsule video documentare, reprezentând punctul de pornire al expoziţiei. S-a urmărit punerea în evidenţă a diversităţii etnice şi arhitecturale, care au definit de-a lungul timpului spiritul comunitar şi, implicit, legăturile interumane. A rezultat un mixt armonios, în care au fost îmbinate materiale video, instantanee fotografice contemporane şi de arhivă, obiecte personale din comunitate, într-un parcurs menit să individualizeze şi să aducă împreună, în egală măsură, povestea a trei doamne, din trei comunităţi etnice şi trei case ce-şi fac simţită prezenţa în peisajul local.

Fiecare LOC, fie că este vorba de Ţibăneşti, Liteni, Cepleniţa sau Cacica, este viu datorită COMUNITĂŢII, iar iniţiativele de revitalizare ce s-au integrat de-a lungul anilor în aceste locuri au căpătat însemnătate datorită implicării permanente în beneficiul comunităţii.