Un boier pe nume Carp și-al său conac

După ce a zburat peste mândre dealuri, pasărea purtătoare a cuvântului conac făcu un popas pe-un tărâm nou și-aduse un cuvânt cadou: savantul conac, zise ea nelipsită de trac.

Cuvântul se prinse și se înmulți și aici, și acolo în sufletul și vorbirea celor mulți. Dar, se întrebau ei, ce chip să-i dea acestui cuvânt? Cum arată clădirea aceasta, acolo de unde vine, în colțul acela de pământ?

Cum nu s-au regăsit întru totul în imaginea aceea și cum aveau propria gândire despre această zidire, s-au lăsat inspirați și s-au pus pe desenat și construit, pe știință multă s-au bizuit. Au chemat arhitecți plimbați prin lume, casa s-o înfrumusețeze ca să-și merite așa un nume.

Un asemenea cuvânt a ajuns și la un boier cu mult avânt: Petre P. Carp, junimist și literat, prim-ministru și întru toate talentat.

Pe scurt ți-aș spune-așa: cu moșia sa a făcut ceea ce se numește pionierat, transformând-o iute în locul său preferat: a plantat specii inteligente, a aclimatizat plante exotice, a făcut seră, uscător de fructe și legume, sisteme de irigații și numai rezolvări iscusite pe plantații.

Casa a fost clădită cu ziduri groase, volumetrie impunătoare, logie arătoasă, de o frumusețe contagioasă. Avea multiple dormitoare și cramă, și pivniță, și lăptărie, și birou, și bibliotecă, și salon, toate de bonton. Deși casa avea o înfățișare majestuoasă, lucrurile erau bine cântărite, traiul era mai degrabă cumpătat și boierul tare respectat. Căci, zice-se, degeaba casă mare fără o trăire formatoare.

Oamenii îl priveau cu admirație pentru a sa cunoaștere și îndelungă dărnicie: a clădit școală, dispensar și judecătorie, a adus preot, cântăreți, învățători și medici, depășind multe piedici. Biserica a fost clădită de neamul Carpilor, boierul înzestrând-o cu diferite odoare, prin muncă necontenită și sudoare. După război boierul le dăruia tinerilor căsătoriți câte o pereche de boi și o fâșie de ogor, un soi de dar roditor ce te-ndemna la vrednicie, aici se vede a boierului dibăcie.

Făcând un salt prin timp, până în zilele tale și ale mele, multe sunt numele pe care aceste ziduri le-au găzduit într-însele, căci permanent conacul a fost un loc pentru oameni, fie c-a fost casă, școală sau spital, a rămas mereu un loc vital.

Acum în satul unde s-a așezat, sat pe coline dulci moldovenești, pe nume Țibănești, conacul e laborator, un loc cât se poate de inovator: arte, meșteșuguri și arhitectură, se întâlnesc într-o nouă țesătură. Așa crește o nouă ruralitate, cu o puternică personalitate. Oameni mici și mari vin la conac să învețe, de acum și pân’ la bătrânețe.

Din neam în neam, un pui al acelei mândre păsări zbură peste peisajul cu conac și vru să cânte din cerdac, pardon logie, o mică pedagogie pentru ai săi pui verzui: zise că generozitatea e măsura conducătorului adevărat, așa se face că boierul Carp o lecție și pentru noi, azi, a lăsat. Fii boier mare pe a ta cărare!

Cum poate fi folosit un monument istoric degradat?

Cum poate fi reintegrat în viața comunității?

Ce întreține de la sine viața de acolo?

Cum se rezolvă problema proximităților?

Care sunt politicile pentru patrimoniu care se pot desprinde din acest studiu de caz și care pot fi preluate și folosite în alte situații?

Cum creezi circuite economice stabile?

Cum educi noile generații în problematica patrimoniului?

Când, cum și ce salvăm?

De ce și pentru ce?

În ce formă?

Cum comunicăm despre meșteșug, cum repovestim pentru noile generații?

Experiența Pocalului Carp

Sau despre transmiterea meșteșugului olăritului și educație în domeniul ceramicii

Ațâțate de dragostea cercetătorului Barbu Slătineanu, a celui considerat „părintele ceramicii românești”, atelierele de ceramică sunt subiecte constante ale proiectului în ultimii 10 ani.

Fie că este vorba de demonstrații de olărit, ateliere de raku sau ceramică contemporană - discutată şi experimentată, intrăm cu toții în lumea formelor, a pământurilor, a glazurilor și a cuptoarelor tradiționale sau electrice.

Obiectele sunt procese de învățare pentru generații de participanți.

Colecția de pocale Carp este un experiment unic de design și meșteșug, ce onorează mesele festive alături de cei dragi și de care ne bucurăm în zilele noastre cu bucate autentice savurate la bucătăria conacului Carp.

Folosit pentru supe, preparate cremoase sau aperitive servite într-o atmosferă de sărbătoare, Pocalul Carp face parte dintr-o lungă istorie de obiecte încărcate de semnificații.

Cu gândul la Rubliov și amintind de sacralitatea actului de a lua masa împreună, vasele sunt o adaptare contemporană ce a luat naștere cu ocazia Centenarului Petre P. Carp într-o echipă mixtă: designer-olar-ucenic-ceramist.

Concepute în atelierele Batem fierul la conac! - Șerban Sturdza, Alexandra Mihailciuc, Ana Gurduza, vasele au fost modelate și arse de către ceramiștii Ramona Biciușcă și Daniel Pop - FireKultur.