1937 Trei proiecte în Delta Dunării

Sergiu Dimitriu (al cincilea de la stânga spre dreapta), președintele Oficiului Național de Turism, cu o delegație oficială în Delta Dunării, 1937 / sursa: Colecția Liliana Chiaburu

După demisia de la Primăria Capitalei, din 8 noiembrie 1936, unde funcționase din 1929, Octav Doicescu are, în cursul anului 1937, o colaborare intensă cu recent înființatul Oficiu Național de Turism, pentru care va realiza mai multe proiecte: sediul Oficiului Național de Turism din str. Wilson 8 (actuala stradă Dem. I. Dobrescu), Cabana Babele în Munții Bucegi, câteva proiecte tip de cabane montane, Hotelul Delta și cabanele Ilgani și Insula Lupilor din Vâlcov, în Delta Dunării. ONT-ul se întemeiază în 24 februarie 1936, odată cu votarea Legii de organizare a turismului. Președinte al organismului este numit Sergiu Dimitriu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, cel care îl va coopta în echipa sa pe Octav Doicescu.

„Capul de afiș al secțiunii turistice este ținut de o amplă dioramă de 16 metri lungime, 3 înălțime și 4 adâncime care reprezenta flora și fauna Deltei Dunării, acel Eden melancolic, cum îl prezentau oficialii români”1.
Necesitatea existenței unui oficiu național de turism în România a apărut nu doar ca urmare a înființării unor organisme similare în alte țări europene, dar și ca strategie a Regelui Carol II de a face România cunoscută în țările din Vestul Europei și de a le câștiga ca prieteni și aliați, dată fiind temerea generată de ascensiunea Germaniei naziste și de spectrul războiului care deja se întrevedea.
Acesta este și motivul principal pentru care, în cadrul Pavilionului României, la Expoziția Internațională de la Paris, profesorul Dimitrie Gusti, organizatorul pavilionului, alocă turismului românesc un spațiu amplu la subsol.

Hotelul Delta de la Vâlcov

Seria de lucrări din Delta Dunării, la care Octav Doicescu l-a avut colaborator pe arh. Sorin Mincu, începe cu Hotelul Delta de la Vâlcov2, localitate situată pe Brațul Chilia, în județul Ismail, aflată în prezent în Ucraina. Vâlcovul număra, în anii ’30, aproximativ 12.000 de locuitori. Vâlcovul, numit de presa interbelică Veneția Deltei, era unul dintre cele mai pitorești ținuturi din Delta Dunării. Străbătut de-a lungul și de-a latul de canale, lipovenii ajungeau cu lotcile chiar în dreptul caselor lor.
Delta Brațului Chilia ce ținea de Basarabia până în 1918, după Unirea cu Basarabia din 27 martie 1918, a revenit României. Prin cedarea Basarabiei din iunie 1940, județul Ismail devine parte a URSS până la destrămarea comunismului, cu excepția unei scurte perioade, din 1941 până în 1944, când în timpul războiului a fost recâștigat de România. În prezent, Vâlcovul și delta Brațului Chilia fac parte din Ucraina.
Din motivele strategice expuse mai sus, dar și din necesitatea de a face cunoscut pe plan internațional apartenența la România a acestui teritoriu, ONT-ul pune în centrul atenției lui intensificarea turismului în această zonă.
Se inițiază croaziere pe Dunăre până la Vâlcov. Pentru turiștii care vor să viziteze acest colț de țară este pus la dispoziție elegantul vapor „Regele Carol II” - cel mai mare vas fluvial din Europa la acea dată, construit la șantierele navale de la Turnu Severin și inaugurat, în mai 1936, în prezența președintelui Benek al Cehoslovaciei. Se editează pliante care popularizează pitorescul Vâlcovului.
Octav Doicescu proiectează la Vâlcov, în imediata apropiere a debarcaderului, „un mare hotel înzestrat cu tot confortul modern, în stilul hotelurilor occidentale”3.
Clădirea de 525 mp, realizată în stil regional, din lemn și acoperită cu stuf, este alimentată de o uzină electrică, are 23 de camere cu un total de 46 de paturi, săli de baie, un hol mare la parter, săli de lectură, restaurant, terase4. Relatările din presa epocii vorbesc despre „luxul și confortul acestui unic hotel construit numai din lemn, la peste 200 km de Galați”5. Hotelul este dotat cu fețe de masă și lenjerie de pat din olandă, perne de puf, pleduri de lână, perdelele din creton englezesc și olandă românească, veselă de porțelan6. În jurul hotelului se construiesc punți și poduri, se asanează canalele, se amenajează un frumos parc7. Piatra de temelie este pusă în 6 august 1937 în prezența președintelui ONT, Sergiu Dimitriu, a prefectului, a altor oficialități și a arhitecților Octav Doicescu și Sorin Mincu8, iar inaugurarea are loc în 29 iulie 19399. În timpul ocupației sovietice din 1940-1941 hotelul fiind devastat și distrus parțial, în 1942, are loc restaurarea lui de către administrația română.

Două cabane vânătorești, Ilgani și Insula Lupilor

„În campania sa de înzestrare a țării cu creațiuni în toate laturile problemei turismului, Oficiul Național de Turism a prevăzut și ridicarea unui număr de cabane de vânătoare. În afară de regiunile de munte, unde se practică vânatul, unde se mai găsesc asemenea adăposturi și unde Oficiul Național de Turism are în proiect să mai clădească altele, după toate regulile și cerințele moderne, s-a pus problema înzestrării regiunii Deltei Dunării cu astfel de cabane. Această regiune, care constituie un imens rai vânătoresc, unde speciile cele mai diverse, mai rare și în considerabil număr atrag turiști vânători, aduși de renumele mondial pe care și l-a făcut acest colț al țării noastre, avea o imediată nevoie de o amenajare în acest sens.”10
Construite cu parter și mansardă, în stil regional, din bârne și acoperite cu stuf, cele două cabane de vânătoare au fost proiectate de arh. Octav Doicescu și arh. Sorin Mincu11/12 pentru persoane din clasa de sus a societății, astfel că ele ofereau condiții superioare de cazare. La parter exista o sufragerie spațioasă, iar la mansardă au fost prevăzute opt camere de câte un pat și două camere de trei paturi, aceste camere fiind dotate cu dușuri cu apă caldă și rece13. Ele au fost complet înzestrate și utilate cu instalații speciale pentru vânători și păstrarea vânatului.
„Interiorul cabanelor a fost decorat în spiritul artei locale, întrebuințând coloritul viu al decorativului lipovenesc. Lemn lucrat rustic, motive pescărești și ornamentație, cu trofee alese din diversitatea cinegetică a locurilor. Cabanele sunt clădite pe prival înalt de doi metri spre a fi ferite de pericolul inundațiilor.”14
Cele două locuri de amplasament au fost alese „în punctele cele mai bogate în vânat, pe unde sunt pasajele vânatului de baltă. Insula Lupilor este un loc chiar foarte cunoscut de vânători, fiind vizitat des de către personalități marcante din lumea politică și vânătorească din țară și străinătate”15. Cabana de vânătoare Ilgani a fost construită în 1937 pe Canalul Sulina, la mila 32, în mica localitate Ilganii de Sus, față în față cu satul Principele Carol.

O mică incursiune istorică

După sute de ani de stăpânire otomană, prin tratatul de pace de la Adrianopol, din 1829, gurile Dunării trec sub stăpânirea Imperiului Țarist. Traficul pe Dunăre spre mare începe să crească datorită faptului că eliberarea Principatelor de sub monopolul economic al Porții are ca rezultat creșterea masivă a exportului. La asta se adaugă faptul că industrializarea țărilor occidentale a dus la scăderea producției agricole și a apărut necesitatea găsirii unor surse de cereale ieftine pentru proletariatul industrial al acestor țări, în special cel englez, cât și piețe de desfacere pentru produsele lor industriale.
Dacă până în 1829 Turcia se îngrijise de menținerea unei navigații corespunzătoare la gurile Dunării, fiind interesată în aprovizionarea Constantinopolului cu grâne, lemn, oi, unt și miere, Rusia devenită noua stăpână a gurilor Dunării trece la împotmolirea intenționată a gurilor Dunării atât din motive politice, cât și economice, favorizându-și portul Odessa. Acest motiv, dar și altele duc la izbucnirea războiului Crimeii dintre anii 1853-1856, ce va avea ca efect îndepărtarea Rusiei de la gurile Dunării.
Congresul de pace de la Paris, din 1856, pune bazele Comisiei Europene a Dunării (CED) care are ca sarcină și deblocarea gurilor Dunării, și stabilirea Brațului Dunării pe care se vor face lucrările de rectificare - Dunărea fiind foarte sinuoasă era greu navigabilă și se impunea alegerea unuia dintre cele trei brațe pentru a fi îndreptat. Dintre Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe a fost ales Brațul Sulina, care a devenit în final Canalul Sulina.
De rectificarea Brațului Sulina este legată și apariția unor noi localități înființate de către autoritățile românești. „Dacă satul Ilganii de Sus se pare că exista și înainte de 1856, satul Principele Carol, numit în prezent Partizani, este înființat abia la 26 iulie 1899.”16
Navigabilitatea foarte bună a Canalului Sulina permitea parcurgerea lui de către impunătorul vapor „Regele Carol II”, turiștii străini puteau ajunge la Ilgani rapid, îmbarcându-se chiar de la Turnu Severin. Vecinătatea localității Principele Carol (devenit între timp Regele Carol II) oferea prestanță locației. Dar lucrul care a cântărit cel mai mult în stabilirea acestui amplasament pentru cabana de vânătoare au fost bălțile cu păsări rare aflate în imediata vecinătate a cabanei, în partea de nord și pădurile pline cu vânat, situate puțin mai la est față de bălți. De la cabană se putea vâna cu lotca în lacul Tătarul, Lungulețu, Meșterul și alte lacuri mai mărunte. Întreagă această zonă era de pe atunci deja rezervație naturală, vânatul era permis doar celor care obțineau autorizare, aceștia fiind îndeosebi străinii, în aducerea cărora guvernul era foarte interesat. Fauna care se găsea în jurul cabanei Ilgani, mult râvnită de vânătorii occidentali împătimiți, era alcătuită îndeosebi din țigănuș, egretă mică, rață, sitar de pădure, vulpe, iepure și bizam.
Cabana, situată inițial într-o poziție retrasă, la debutul unui mic braț ce se desprindea din Canalul Sulina, în zilele noastre este mult mai expusă după ce lucrările de rectificare a canalului, care au continuat și după 1944, au schimbat morfologia locului, brațul secundar fiind eliminat și în fața cabanei croindu-se canalul principal. În prezent, Cabana Ilgani este proprietatea unei persoane particulare.
Hotelul de la Vâlcov a fost destinat turismului
„[...] Dar îndrăgostitului de drumeție deplină, îi trebuie cealaltă parte a Deltei, cea stăpânită de singurătate și îngrijită doar de Cel care a durat-o. Sunt mai aproape de Delta aceasta cabanele de la Ilgani și din Insula Lupilor, cu singurătatea lor plină de pace și cu drumurile lor pierdute printre ierburi și bălți.
Pribeag prin Delta această, în ceasurile de amurg liniștit, poți prinde din zborul lin al păsărilor cu țipăt prelung, ceva din nesfârșita pace a firii desăvârșite.
Pe luciul apelor, apar tainic din stufărișuri, cu plutirea lor lină și unduioasă, pelicanii cu gușa înfiptă în puful pieptului. Țâșnesc din desișuri lișițele, cu dâră ascuțită pe oglinda apei și-și iau zborul pe deasupra păpurișurilor rațele cu zbor întins și repede.
Spun cercetătorii singurateci ai Deltei, că s-ar plimba pe alocuri cu pasul înalt și delicat de baletistă, ibișii și flamingii, la ceasul când cufundarul cu cap moțat și căutătură obraznică se ascunde prin coclauri întunecate și când doar luna mai rămâne să se ițească printre sălciile despletite ca’ntr-o rugă singuratecă, peste veghea apelor adormite.
Pe lângă grinduri, unde apele sunt mai puțin viclene, se hârjonesc, la ceasul acela, iepurii. Iar de prin cine-știe ce desiș de sălcii scorburoase, adulmecă lupul adierea vânatului dinspre târle. Porcul mistreț se zbuciumă în somn și sperie odihna jivinelor mai mici, iar vulpea își strecoară iscoditoare botul ascuțit printre trestii, după vreo dâră de pene scuturate din zbor.
În fundul apelor, la ceas de zori, încep să lunece țiparii printre ierburile împletite des și se joacă prin mărunte crăpuștenii cu burți argintii. La adâncuri, în brațele mari de apă, încep să se miște peștii mari, nisetrul și păstruga, cu cap ascuțit și aripi tăioase.
Iar în firul apei, ca niște stoluri de cer primăvăratec, trec fugărindu-se, sumedenie, scrumbiile mărunte și iuți, cu sclipiri albastre.”
(Mugur Mardan, revista Romania, 5/1940)

Cabana Insula Lupilor

Cabana de vânătoare situată pe Insula Lupilor (în prezent locul se numește Grindul Lupilor) a fost construită în același timp cu Cabana Ilgani, după un proiect identic. Grindul Lupilor este o limbă de pământ nou care s-a sedimentat în ultimii 2.000 de ani în ansamblul de lacuri Sinoe - Zmeica - Golovița - Razelm și separă apele Lacului Sinoe de cele ale Lacului Zmeica.
Cabana Insula (Grindul) Lupilor este situată în extremitatea de nord-est a grindului, pe malul Lacului Golovița, la doar 5 kilometri în linie dreaptă față de Gura Portiței. În cealaltă extremitate de sud-vest a grindului, la o distanță de aproximativ 20 de km, se află ruinele Cetății Histria, abandonată de ultimii ei locuitori în jurul anului 800 d.Hr. din pricina închiderii treptate cu aluviuni a golfului la mare care făcuse posibilă existența aici a unui înfloritor port comercial, timp de sute de ani. Spre deosebire de Ilgani, aici nu există păduri, ci doar stufăriș crescut pe solul aluvionar. Motivația alegerii Insulei Lupilor a fost foarte marea varietate de păsări migratoare rare care poposesc aici în timpul iernii.
Cabana s-a ridicat „într-un punct excelent de vânătoare... într-un peisaj excepțional de interesant”17.
Delta Dunării era considerată un „rai al vânătorilor”. Nu există în Europa un teren de vânătoare care să întrunească o variație atât de mare de vânat ca Delta Dunării, datorită faptului că, pe lângă vânatul autohton, pe aici trec cinci căi de migrație pe care se scurg păsările din Europa și din Asia. În calea lor, toată Delta, dar mai ales Grindul Lupilor, este un loc de popas care le oferă condiții optime de adăpost și hrană. Ele poposesc adesea timp mai îndelungat; iar când condițiile atmosferice, toamna, devin vitrege pentru ele, își continuă drumul spre sud, iar primăvara, când instinctul de reproducere le solicită, unele specii continuă drumul spre nord, iar altele cuibăresc iar în Deltă. Aici se puteau vâna, la timp potrivit, atât rațe și alt vânat de baltă, cât și cocori, lebede, pelicani, gâște sălbatice, gâsca de semănătură, gârlița, becaține, dublete, sitari, egrete, stârci. În anii ’70, cabana Insula Lupilor a suferit un incendiu, fiind ulterior refăcută cu câteva modificări. În cabană și-a avut sediul, până în 2019, Centrul de Monitorizare Ornitologică Grindul Lupilor.

NOTE:

1 Laurențiu Vlad, Imagini ale identității românești, Ed. Meridiane, 2001, pag. 110.
2 Revista Romania, 1937, nr. 9, publică perspectiva desenată a proiectului semnat de arh. Octav Doicescu și arh. Sorin Mincu. Clădirea hotelului de la Vâlcov lipsește din lista de lucrări ale lui Octav Doicescu publicată de prof. arh. Peter Derer în volumul Despre arhitectură, Editura Tehnică, 1983, motivul probabil fiind că s-a evitat menționarea lucrării în timpul regimului comunist.
3 Revista Romania, 1937, nr. 7, pag. 30.
4 Revista Romania, 1939, nr. 6-7.
5 Opinia, 30 iulie 1939.
6 Curentul, 18 ianuarie 1939.
7 Universul, 9 august 1937.
8 Adevărul, 8 august 1937.
9 Universul, 30 iunie 1939.
10 Revista Romania, 1937, nr. 11.
11 Peter Derer, Despre arhitectură, Editura Tehnică, 1983, pag. 11.
12 În revista Romania, 1937, nr. 11, pag. 18, este publicată perspectiva desenată a proiectului celor două cabane, Ilgani și Insula Lupilor, cu menționarea autorilor arh. Octav Doicescu și arh. Sorin Mincu.
13 Broșura ONT - patru ani de existență, 1936-1940, apărută în 1942.
14 Revista Romania, 1937, nr. 11.
15 Idem.
16 Motoc C. Corneliu, Manole I. Gheorghe, Monografia satelor Partizani și Ilganii de Sus, Tulcea, 2015.
17 Broșura ONT - patru ani de existență, 1936-1940, apărută în 1942.
18 Idem.