My SeFeGeH

Un lucru e cert: Sfântu Gheorghe rămâne un loc cum nu e altul pe harta României, și între satele din Deltă este, probabil, cel mai viu. Are oameni mulți care îl iubesc și nu îi este frică să se transforme pentru a-i putea primi pe toți cei care vor să-l cunoască. O face de aproape zece ani sub ochii mei și, pentru mine, nu și-a pierdut din atmosferă și naturalețe. Mi-e clar că voi reveni an de an aici încă mult timp de acum înainte, așa că, dacă n-ați văzut deja acest colț de țară, merită să faceți cunoștință!
În Sfântu Gheorghe se poate ajunge doar pe apă, așa că nu e de mirare că orice vizită aici începe pe unul dintre pontoane. Cel mai probabil unul de metal, stabil, la care pot trage atât șalupele mici, cât și vasele late de croazieră. Nu se potrivesc prea bine în decorul din lemn și stuf, dar au apărut din necesitate, odată cu creșterea satului ca destinație turistică. La cele vechi aproape că s-a renunțat, dar rămân în continuare în picioare, ca subiect pentru pozele turiștilor și mărturii ale vremurilor care au trecut peste sat.

San Giorgio
Sfântu Gheorghe apare menționat prima dată pe la 1300 sub denumirea italiană de San Giorgio. N-a mai rămas însă nimic care să spună povestea acelor vremuri, doar o hartă seacă a genovezului Pietro Visconte, păstrată la Biblioteca Națională din Viena. De fapt, Sfântu Gheorghe așa cum îl știm ia ființă pe la 1800, odată cu sosirea lipovenilor și ucrainenilor în zona Deltei. Pontoanele vechi, casele de stuf și lemn și bărcile tradiționale care se dizolvă în mediul ambiant pe canale lăturalnice, obiceiul copiilor de a călări fără șa și, mai ales, ulița acoperită cu nisip fin sunt parte din de modul de viață de atunci, rămas neschimbat până în anii ’70.
Avântul socialist a adus, ca mai peste tot, și bune, și rele. Localnicii își amintesc cu plăcere de viața de atunci, când Delta era plină de pește, puteau păstra ce doreau și cherhanaua duduia cu ceea ce le era de prisos. Tot atunci a început promovarea ca destinație turistică și au apărut cursele regulate ale vapoarelor (de câteva ori pe săptămână, 4-5 ore de la Tulcea) care să conecteze zona cu restul lumii. Pontoanele mari din metal pe butoaie plutitoare au împânzit Delta, și Sfântu Gheorghe a primit și el unul. Rămân în continuare în picioare, o trambulină ideală pentru copiii din sat, dar vasele noi nu le mai folosesc.

Granițele satului

Cel mai bun lucru rămas din anii ’80 este însă digul care înconjoară satul, și toți localnicii sunt de acord. Este următorul lucru pe care turistul pășește după ce coboară de pe ponton, dar nu inspiră nimic și e ușor să-l treci cu vederea. Pentru noi e până la urmă doar un drum prăfuit și ușor înălțat, dar pentru o localitate aflată la altitudinea de doar 1 metru deasupra nivelului mării a făcut o diferență uriașă. În sfârșit, se putea construi trainic, pentru că inundațiile anuale cu care localnicii ajunseseră să se obișnuiască deveneau istorie. 
Prin „trainic” în vremurile acelea unii înțelegeau blocuri de 4 etaje cu magazine „cooperatiste” la parter, o cicatrice ce rămâne în continuare vizibilă în centrul satului, complet nepotrivite în decorul din jur. Bătute de vânt și nisip, își arată vârsta și inspiră resemnare. Probabil că nu se va justifica în niciun fel refacere lor și Delta le va îngloba treptat. Le-a înconjurat deja strategic cu nisip și caută crăpături prin care să se infiltreze.
Pentru localnici însă, „trainic” a însemnat că puteau asana mlaștinile din curți, să își recupereze terenurile și să ridice case de chirpici, mai mari și mai confortabile decât cele tradiționale. Și dacă, odată cu bărcile, au început să vină și câțiva turiști, odată cu noile construcții aceștia au început să se simtă bine și să se întoarcă. Încă din anii ’90, pentru o mână de oameni, „cea mai frumoasă plajă din România” însemna Sfântu Gheorghe.

Plaja

Din centrul satului până la plajă e de mers vreo 3 kilometri, adică, ceva mai mult de jumătate de oră. 1 kilometru până la marginea estică a satului, și de acolo încă vreo 2, prin zona inundabilă, până la malul marii. În urmă cu câțiva ani, aici nu era nimic. De altfel, când am ajuns prima dată, mi-a fost greu să cred că „cea mai frumoasă plajă din România” nu e o exagerare, și am fost convinsă de asta până am ajuns la 50 de metri de ea.
Închipuiți-vă plaja de la Mamaia, lată, cu nisipul ei fin și o intrare în apă domoală. Exact asta am găsit la Sfântu, dar lungă de 40 de kilometri, fără vreun șezlong, umbrelă, mașină sau hotel. Din când în când, supermarketul din sat trimitea o remorcă de tractor cu gheață și băuturi răcoritoare și bere, dar asta era tot. Doar noi, pescărușii și, din când în când, o cireadă de vaci, împărțeam acest loc.
Azi, lucrurile s-au mai schimbat. Se pot închiria biciclete sau cumpăra bilete de microbuz pentru a scurta drumul, la intrarea pe plajă se pot închiria umbreluțe și șezlonguri și tot acolo a răsărit o terasă cu generator de curent și frigidere burdușite cu băuturi și înghețate. Din anumite unghiuri, mai ales la intrare, seamănă cu orice altă stațiune de la noi, dar cei 40 de km până la Sulina sunt la fel de pustii și plini de promisiuni. E suficient să mergeți doar 20 de minute de-a lungul malului și aglomerarea de turiști dispare în depărtare. Rămâne, pentru noi, de departe cea mai frumoasă din țară.

Satul verde

Dacă la începutul anilor 2000 Sfântu avea potențial de a deveni o destinație turistică de top, Green Village este resortul care a pus-o pe hartă și a dat valoare acestui potențial. În același timp, a pornit o suită de transformări care au trezit satul din amorțeală. 
Chiar dacă fiecare resort are personalitatea lui, nu sunt vreun mare fan al lor. Însă, când l-am văzut prima dată, acest complex din capătul Deltei mi s-a părut ceva special. Nu mai văzusem pe atunci ceva atât de bine localizat și integrat în peisaj, iar ideea că e posibil să ai o vilă de lux, dar din materiale tradiționale, înconjurată de lacuri cu nuferi, îngrijite cu grijă și totuși pe malul celui mai mare canal al Deltei, era ceva desprins din filme. Și, ca să-mi fie surpriza completă, peste drum, campingul Green Dolphin, cu cinema în aer liber, terasa cu Wi-Fi și toate facilitățile de care ai nevoie părea neverosimil, nu doar pentru un loc atât de rupt de lume, ci pentru oricare altă locație mai văzusem.
Între timp, pașii m-au plimbat pe multe meridiane și felurite hoteluri și complexuri, dar vă spun sincer, Green Village rămâne în top 3. Am văzut mai spectaculoase și mai confortabile, la fel cum am văzut unele așezate în zone mai retrase de atât și mai exotice, dar nici unul care să își propună să le combine pe cele două și să reușească cu atât de mult farmec. Spuneți-mi mie unde mai poți sta în jacuzzi în aer liber lângă un lac cu nuferi, în timp ce pe acoperișul vilei tale o familie de berze își curăța cuibul cu ochii la ariciul rezident ce își patrulează teritoriul? Ar fi multe de spus despre acest loc, dar merită văzut pe viu. Dacă vreți o vacanță la mare, într-un loc cum n-ați mai văzut, veniți aici, în marginea Deltei și veți avea ce povesti!

Pe canale

Povestind despre mare, plajă și cazare, am uitat poate cel mai important lucru. Sfântu Gheorghe este în Deltă cu tot ce înseamnă asta: mâncăruri de pește, variate și delicioase, animale multe și diverse și mai ales canale, apă și, desigur, țânțari. Nu lipsește nimic din experiența tradițională și, indiferent de nivelul de aventură la care ești dispus, găsești ceva pe gustul tău. Pentru amatorul de natură, cel puțin o excursie cu barca este recomandată.
În sudul satului, odată ce treci canalul, se deschide Gârla Turcească și la capătul ei o lagună imensă, puțin adâncă, unde majoritatea speciilor de păsări acvatice de la noi își găsesc adăpost. O excursie cu barca aici durează 2-3 ore și este ușor de rezervat la fața locului. În același timp este cea mai scurtă, și implicit ieftină, variantă de traseu. Pentru cei care vin prima dată aș spune că este de neratat. Asigurați-vă doar că prindeți una din primele bărci ce pleacă în jur de 7 dimineața, când activitatea pe baltă este în toi!
Pentru amatorii de drumuri lungi și poteci neumblate, o bicicletă este obligatorie. Cei 40 de kilometri până la Sulina nu sunt ușor de parcurs - din cauza soarelui și a drumului pe alocuri nisipos - însă ascund plantații, mici păduri, canale și lacuri în care prezența omului este în continuare o raritate. Planificați atent, luați-vă GPS și, chiar și așa, discutați cu cei din sat înainte de a alege un traseu pentru că, în Deltă, lucrurile se schimbă des, în funcție de sezon și vremea de moment!
Dar cel mai frumos lucru este că nu trebuie să faceți ceva din toate astea pentru a va simți în mijlocul naturii. E suficient să luați un loc pe malul oricărui canal de lângă sat și o suită de animăluțe vă va defila prin fața ochilor în timp ce își văd de rutina zilnică.

E de bine, e de rău?

Cred că vă dați seama ușor că locul acesta m-a vrăjit instantaneu, și că prima mea vacanță la Sfâtu nu a fost ultima. Am revenit aproape an de an și de fiecare dată vaporul era mai încărcat și campingul mai plin. Iar odată cu mutarea aici a festivalului de film Anonimul, ritmul s-a accelerat. Vară de vară, timp de o săptămână, 2.000-3.000 de persoane ocupau la propriu satul de 600 de locuitori, cu corturi, bivuace sau împrăștiați prin curți, odată ce toate cele 600 de locuri ale campingului se umpleau. 
Așa a început idila localnicilor cu turismul tradițional și semnele cu „organizăm excursii cu barca” și „prânz tradițional din pește” și-au scos timid capul pe la porți. Nimănui nu îi strică un ban în plus, iar ambele activități s-au dovedit extrem de apreciate. Și, dacă la început era motiv de amuzament pentru localnici că masa lor de zi cu zi și locurile prin care se plimbau cu barca de mici atrag exclamații de uimire și aprecieri, ușor-ușor a devenit treabă serioasă. După căderea în paragină a cherhanalei și instituirea restricțiilor la pescuit de sturioni, ele au devenit o sursă importantă de venit.
Cu trecerea anilor, transformările au căpătat un și mai mare avânt. Pensiunile și serviciile au început să răsară la fiecare colț, iar casele tradiționale și de chirpici au început să facă loc unora mai mari, din cărămizi de BCA și acoperiș de tablă. Birtul pescarilor din centru este acum terasa „La Sălcii”, cu servire impecabilă și televizoare LCD. Ulița se umple de oameni, iar mașinile care îi transportă la plajă creează din când în când mici ambuteiaje, într-un sat care acum câțiva ani avea un singur vehicul motorizat - un Oltcit adus nu se știe cum, care nu-și justifica nicicum costul de întoarcere la civilizație. 
E de bine, e de rău? Discuția este încă deschisă. Planuri există multe - se vorbește despre asfaltarea străzii principale pentru a elimina praful ridicat de microbuze, modificarea portului pentru ambarcațiunile din ce în ce mai multe și mai rapide, o nouă cherhana și extinderea rețelei de excursii opționale către rezervații din Deltă aproape inaccesibile până acum. În același timp, se pune la punct o organizare a turismului și poate chiar niște standarde în construcții, o ecologizare mai largă a zonei și reînvățarea artei acoperișurilor de stuf care aproape s-a pierdut. Ce se va pune în practică, de fapt, din toate aceste planuri și cum vor afecta zona, doar viitorul ne poate spune.

Primăvara

Era o zi de vară plăcută, cu 29 de grade și soare în Murighiol atunci când m-am urcat pe barcă. M-am așezat comod, cu aparatul foto la îndemână, pentru o oră de drum lin și plăcut așa cum îl cunoșteam din verile trecute. 10 minute mai târziu dârdâiam de frig, deși desfăcusem tot bagajul pe podeaua bărcii și mă blindasem cu geacă, ochelari și mănuși. În timp ce barca sălta de pe un val pe altul și vântul își făcea loc prin cele mai mici deschizături din hainele strânse pe mine m-am întrebat pentru prima dată, ce caut eu în Deltă în perioada asta? Întrebarea am auzit-o înainte să plec, punctată retoric cu argumente din seria „e prea frig să faci plajă”, „vezi că bate vântul rău”, „totul e inundat” și „nu e nimeni”. Dacă ultimele două mie mi-au servit ca motivație, de fapt, toate duceau către concluzia finală a interlocutorilor: „n-ai ce să faci în Deltă la sfârșit de aprilie”.
„Sfântu” m-a primit liniștit sub un cer mohorât. Ulițele erau pustii, pe dig zăreai mai mulți stârci decât oameni, doar o barcă pescărească tulbura din când în când liniștea când se prezenta la ușa cherhanalei însoțită de propriul stol de pescăruși gălăgioși. Pentru că, deși în luna aprilie e prohibiție - durează până la 15 iunie - e liber la scrumbie, și la Sfântu este din belșug. Le gustasem în anii anteriori, dar nu m-au impresionat. Primăvara asta însă a fost cu totul altă poveste. Un pește specific Mării Negre, unde trăiește în bancuri mari, scrumbia intră în albiile fluviilor pentru a depune icre în aprilie. Este momentul când e proaspătă, grasă și gustoasă, restul anului consumându-se de obicei afumată sau sărată din captura de primăvară. Nu se justifică efortul să cauți bancurile în mare, mai ales în perioade ale anului când se pot prinde alte specii mai apreciate aproape de casă, motiv pentru care o scrumbie bună se mănâncă doar în aprilie-mai. Urcă pe Dunăre până la Galați și Brăila, dar la vărsarea Deltei se zice că e cea mai grasă și gustoasă. După o țuică și o scrumbie la grătar testate direct în port am uitat complet de frigul de pe barcă și eram, în sfârșit, gata pentru o săptămână în Deltă. Aveam în rucsac și primul motiv pentru care să revin - scrumbia a fost ceva special. 
Un alt motiv aveam să-l descopăr în următoarele zile umblând haihui în jurul satului, pe dig sau pe câmpiile inundate: primăvara vine în deltă de la jumătatea lui aprilie. Iar atunci când vine nu seamănă cu cea din oraș. Stuful, copacii și iarba au aici o cromatică diferită decât cea cu care eram obișnuită, iar oglindirea acestor culori în ochiurile de apă prezente peste tot creează spontan tablouri impresioniste, în special la apus. 
Și când plantele se trezesc la viață, vietățile nu se lasă așteptate. E schimb de ture în deltă în perioada asta a anului, unul din puținele momente când speciile care au iernat aici încă n-au plecat de tot spre nord, iar cele care se întorc din deltele Africii au revenit deja. Cerul e brăzdat non-stop de stoluri mari, un du-te-vino care surclasează la nivelul traficului chiar și cele mai aglomerate aeroporturi.
Iar păsările care vin, vin direct în straie de sărbătoare. E perioada împerecherii și nu se cuvine să te prezinți la pețit altfel decât cu cele mai bune haine. Și dacă ai stofă de trubadur, e bine să scoți la vedere și cele mai elaborate triluri pe care le știi pentru că doamnele și domnițele nu se lasă ușor înduplecate. De altfel, asta a fost poate cea mai mare diferență față de vară: Delta cântă.
Privighetori, ciocârlii, silvii se întrec și se suprapun în melodii variate, care durează uneori minute bune. Se suprapun armonios peste chemările cucilor, pupezelor și ale berzelor care țin un plăcut ritm de fond, punctat din când în când grav de o lebădă sau fazan. De multe ori ne-am oprit din plimbări doar pentru a asculta și, deși e frumos pentru orice profan, pentru amatorii de păsări și bird-watching ar trebui să fie un motiv suficient de venit aici primăvara. Am înțeles în sfârșit de ce se spune că în iunie delta amuțește. Nu pentru că nu ar fi animată, ci pentru că nu se compară cu variatul cor de primăvară. 
Zilele au trecut aproape fără să ne dăm seama. Are Sfântu o magie prin care îți umple zilele cu lucruri frumoase, deși propriu-zis nu faci nimic decât să te plimbi la pas, să stai la povești sau te lași mângâiat de soare și de vânt. Era însă momentul să ne rupem de această vrajă și să pornim din nou la drum.

Vara

A trecut ceva timp de când am fost în Delta Dunării, dar, cum vara este încă în toi, iar Sfântu este o destinație perfectă din primăvară și până toamna târziu, sper să găsiți suficiente motive pentru a pune această destinație pe harta proprie. Prima impresie: este mai plin ca în alți ani! Și asta este și bine, și… mai puțin bine. Ca și noi, mulți oameni nu au mai avut disponibilitatea de a călători departe, astfel încât ne-am cam adunat cu toții în locurile frumoase și bine-cunoscute. Din fericire, în special la Sfântu Gheorghe, acest „plin de oameni” se simte diferit. Anul acesta, mai mult ca niciodată, iarna lungă, urmată de multe săptămâni de ploaie, au făcut ca natura să explodeze pur și simplu. Niciodată nu mi s-a părut mai „junglă” la Sfântu decât anul acesta. De pe dig, de-abia se mai zăresc coamele de stuf ale clădirilor. Drumul spre plajă este pe alocuri un tunel, iar zone pe care le știam cu vegetație joasă sunt acum baricadate de stuf. În acest context am prins un fenomen inedit, magic, ce ține doar o zi: efemeridele.
Privite în ansamblu, oferă un spectacol magnific. De aproape însă, trebuie să vă spun că nu sunt nici pe departe la fel de atrăgătoare. Dar povestea lor este. „Numite și rusalii (după data în care își fac scurta apariție), micuțele viețuitoare erau considerate întrupări ale tinerilor morți înainte a-și fi îndeplinit menirea de soți sau soții. Acestora li se acordase o zi din an, cea care corespunde unei mari sărbători creștine, Pogorârea Sfântului Duh sau Rusalii, în care să poată coborî pe pământ sub forța unor ființe înaripate care să trăiască pentru câteva clipe bucuria dragostei. Odată cu împlinirea acestui moment, cei care se bucuraseră de el urmau să moară pentru a reînvia anul următor în același dans de o frumusețe crudă.”

Toamna

Multă lume întreabă ce se poate face toamna în Deltă, când sezonul turistic s-a încheiat, ziua a început să se strângă, iar gradele din termometru reușesc cu greu să mai sară la nivelul de „mânecă scurtă” în miezul zilei. Dacă ești pescar, amator sau profesionist, știi deja că toamna ai aici o ocupație garantată încercând la răpitori, mai ales după căderea brumei. Dar dacă activitatea aceasta nu numai că nu te pasionează, dar are efect instantaneu de somnifer, ce altceva ai putea face în Deltă și, în special, la Sfântu Gheorghe? Am fost să investighez vreme de un weekend prelungit și am întocmit o listă de activități diverse, din care cu siguranță ceva-ceva îți poate fi pe plac: 
1. Dolce farniente. Sau, mai bine-zis, nimic activ, ci mai degrabă contemplativ. Green Village 4* Resort este plin de „cotloane” ce oferă intimitate pentru a petrece timp cu tine, pentru a te gândi pur și simplu sau pentru a citi.
2. Plimbare prin resort și apoi prin sat. O varianta plăcută și deloc solicitantă de a descoperi marina proprie, foișorul cu leagăne, pontoanele flancate de vegetație, restaurantul, cinematograful și zona de răsfăț reprezentată de SPA. Pornind apoi pe ulița principală sau pe dig vei ajunge în centrul satului și în zona portului. Există chiar și un magazin mixt generos, precum și un ATM.
3. Plimbare cu barca, pe canale. E timpul pentru hanorac sau geacă și pantaloni lungi. Cele mai scurte ieșiri sunt cu barca până la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră și până la Sahalin, pe Gârla Turcească (aproximativ 2 ore). Apoi, poți trece la următorul nivel și să ajungi la Arinișul Erenciuc, lacul Erenciuc, Puiu și Lacul Roșu. Din Sfântu Gheorghe se pot face și excursii la Sulina sau chiar până în satul Letea.
4. Ieșire cu caiacul. Activitatea această poate fi făcută la nivel de agrement, de relaxare, poate fi integrată într-o competiție care se desfășoară aici - Delta Caiac Race sau poate fi una de anduranță, în care oameni din toate colțurile lumii pornesc cu caiacul într-o călătorie de două luni în josul Dunării, până la Sfântu Gheorghe. 
5. O plajă doar pentru tine. Sigur, nu mai e de costum de baie și nici de înot, însă plaja de la Sfântu induce o stare de admirație profundă a naturii, indiferent de anotimp. Toamna este absolut pustie, mai bine de 30 de km de nisip fin întinzându-se de aici și până la Sulina.
6. Răsărituri și apusuri. Oricâte ai vedea, nici unul nu seamănă cu altul, iar în Deltă spectacolul vine în dublu exemplar, o dată pe cer și apoi reflectat în apă.
7. Răsfăț culinar autentic. Aici nu am cu ce să îmi susțin afirmațiile, pentru că mereu uit să fac poze la mâncare. Se pare că un stomac plin este o condiție esențială pentru ca mintea să se poată gândi la fotografiat. Nu mă crede pe cuvânt, ci încercă preparatele pe bază de pește pregătite în resort și în sat. 
8. Birdwatching. O activitate pentru care, cu cât este mai frig, cu atât mai bine. După ce păsările de peste vară și-au luat la revedere, Delta se pregătește să-și întâmpine oaspeții nordici: păsările care aleg acest loc pentru a petrece iarna.
9. Fotografie. Destul de evident, punctul forte, niciodată epuizabil, mereu ofertant, mai ales toamna, când stuful și vegetația se colorează în tot felul de nuanțe calde. Pe lângă natură, satul, activitățile de zi cu zi și oamenii locului (întotdeauna întrebând dacă se poate să-i fotografiezi) sunt „subiecte” de explorat și de descoperit.
10. Corporate fun. Cel mai probabil lucrezi undeva și, la un moment dat, va veni momentul unui teambuilding, al unui curs profesional sau al petrecerii de Crăciun. Distanța poate fi un dezavantaj, însă este puternic contracarat de suita de beneficii și facilități cu care se mândrește Green Village și pe care poate nu le-ai bănui: 2 săli de cinematograf care pot fi perfecte pentru prezentări, 3 săli exterioare, biblioteca și două „turnuri” ce pot fi amenajate după necesitățile echipei.

Iarna

E ora 8 dimineața în ziua de Ajun și de-abia începe să se lumineze timid. Soare n-avem, l-am fi văzut de pe terasa camerei dacă apărea, dar azi e ascuns după o pătură groasă de nori. Nimic nu mișcă. Nici vântul, nici vreo vietate și întreg Sfântu e învăluit într-o liniște perfectă. Delta pare înghețată complet și e ideal să tragi plapuma peste nas și să te întorci pe partea cealaltă pentru o leneveală de vacanță cum se cuvine.
Ieșim totuși să dăm o tură pe digul care înconjoară satul și pe care îl știm atât de bine. Doar că de data asta nu pare real, seamănă mai degrabă cu decor de lemn pentru vreun film. Vântul nu adie, stuful stă băț, prins în gheața care acoperă toate bălțile, și nici o crenguță nu tremură. Nici măcar cât să scuture pudra de brumă.
Trecem prin locurile în care astă primăvară făceau gălăgie rațele, silviile și ciocârliile, dar acum sunt aproape pustii. Pescari nu se văd și nu se aude nici vreun motor de barcă. Doar stârcii veghează de pe câte o ridicătură de pământ, imobili și impasibili de parcă ar fi înghețat odată cu tot ce e în jur.
Peisajul e frumos și a fost o idee bună să ieșim din cameră, dar e răcoare și după o oră începem s-o simțim. Revenim în sat și așa vedem prima mișcare, un om care iese grăbit din resort. Aici e activitate, nu glumă. Sub observația și măiestria chef-ului se pregătește materia prima pentru pomana porcului! Se freacă, se spală, se taie și se porționează rapid și cu exactitate.
Mai facem o glumă, ne mai încălzim cu o băutură caldă, testăm șoriciul și până ne dezmeticim s-a făcut prânzul, gustarea e gata și în curând sosesc copiii din sat să ne colinde. Îi colindăm și noi pe ei, și apoi, după ce pleacă, ne „colindăm” și între noi. Angajații resortului sunt toți prezenți, amabili și puși pe glume și surprize. Până se întunecă suntem toți o mare familie. Și, pentru că nu mai ținem la aparențe, se dă drumul la mașinăria de karaoke apărută de nu se știe unde. E loc de hore, de râsete și de voie bună. Gașca se sparge greu, dar mâine o vom lua de la capăt. 
Poate iese soarele, dacă nu, poate luăm o barcă și-l căutăm pe Gârla Turcească. Sau dăm o fugă la Sulina, nivelul apei e scăzut și putem merge cu mașina să vedem codalbi. Sau dormim până târziu și să ne trezim direct la masa de Crăciun, sigur e ceva special și o să se încheie cu petrecere.
Cum este Crăciunul la Green Village? Așteptați-vă la căldură în interior, atmosferă festivă animată de corul „babelor” din sat, preparate variate, delicioase și din abundență, oameni veseli și o echipă „Green” formidabilă. A, era să uit, plaja de la Sfântu Gheorghe, iarna, ne-a oferit aceeași senzație de imensitate, serenitate și liniște, ca de fiecare dată când am venit aici.