Orașe în contracție

Context urbanistic actual în arealul dunărean

Orașele de pe Dunăre s-au dezvoltat în contexte spațiale, istorice și geo-politice diferite, sub impactul politicilor naționale sau regionale care le-au influențat, uneori decisiv, profilul economic și social, conectivitatea în sistemul teritorial și forța de a-si valorifica patrimoniul local. În prezent, aceste orașe prezintă diferențe considerabile, cumulate la nivelul bazinului dunărean într-un raport puternic dezechilibrat al rețelei de localități, caracterizat prin extreme, între centre și poli de dezvoltare în disonanță cu periferii și zone marginalizate. Acest dezechilibru este vizibil prin prisma indicatorilor macro-economici, în care se reflectă, într-o relație ciclică, situația unor ramuri economice cum ar fi turismul, serviciile social-sanitare și de învățământ, accesibilitatea acestora, atractivitatea economică și socială (Kádár, Gede, 2021).

Privind diferite mapări ale activității turistice recente pe Dunăre, ale deplasărilor pentru recreere sau afaceri, ale activității portuare sau în interes științific și/sau educațional, descoperim aceeași imagine dezechilibrată. Și nu doar cifrele și hărțile sunt grăitoare, ci și (mai ales) ceea ce vedem ca diferență cu ochiul liber, ceea ce simțim ca vizitatori detașați sau persoane implicate în diferite activități: diferențe în ambianța orașelor, în atitudinea și comportamentul oamenilor. În cadrul articolului, vom prezenta unul dintre cele mai interesante orașe ale Dunării: Sulina - oraș care suscită interesul prin trecutul său, poziția sa spațial-marginală în ecosistemul danubian și valoarea atribuită adesea, de „poartă de intrare”.

În imaginea urbană a Dunării, trama orașelor și a legăturilor dintre ele, granițele și punctele de frontieră, podurile, densitățile și centrii de putere, magnetismul metropolelor și zonele lor de recentă expansiune reprezintă suportul și în același timp manifestarea fizică a unei energii care, în esență, este condiția intrinsecă a dezvoltării în acest teritoriu. Împreună, ele formează un sistem complex, alcătuit fractalic din multiple sub-sisteme regionale, sub-regionale, județene, municipale, locale și intra-locale. Caracterul fractalic al sistemului dunărean merge până în profunzimea comunităților, care la rândul lor se „descompun” în mici grupuri de interese și indivizi, verificând, atât sub aspect spațial-morfologic, cât și sub aspect social, teoriile recente privind metabolismul și ecologia sistemelor teritoriale (Brown et al., 2004) și încercând să explice unele procese sau similitudini inclusiv a celor de creștere-declin și a relațiilor dintre metropole, zone de influență, suburbii și zone periferice (Stanciugelu, 2016, Stan, 2009).

Coerența sau, după caz, incoerența sistemului la scară macro sunt totodată oglindă și cauză ale fenomenelor resimțite la nivelul părților lui. Din această perspectivă, fenomene precum contracția orașelor, indiferent de mărimea lor, trebuie corect înțelese și asumate: există riscul ca prin neînțelegere sau ignorare fenomenul să fie cronicizat sau amplificat. Contracția orașelor trebuie înțeleasă și prin prisma unei duble abordări, într-o relație biunivocă: o abordare care face referire la spațiul fizic, vizibil al orașelor și o altă abordare invizibilă, cuprinsă în deciziile, voința și puterea oamenilor, a comunităților de a crede și a da valoare locurilor în care trăiesc.

Shrinking Cities

În regiunea Dunării de Jos care, în cea mai mare parte a ei, este periferică în sens geografic și sub aspectul conectivității în rețeaua de localități și a performanțelor economice, contracția orașelor este deja una cronică. Ea este prezentă atât la orașele din România, cât și la cele „pereche” de pe malul bulgăresc și/sau cel sârb, care însă, având un alt tip de decupaj administrativ, cu un teritoriu mai amplu care reunește mai multe localități, fac mai puțin evidentă scăderea demografică. Cum însă deja s-a remarcat în cercetări anterioare (Păun-Constantinescu, 2019), sintagma shrinking cities (tradusă aici cu termenul de contracție a orașelor), acoperă un fenomen prezent în toată lumea, cu origini în Germania de după 1990 și beneficiind de vizibilitate internațională între 2002 și 2008, odată cu proiectul „Shrinking Cities”, condus de Philipp Oswald. Acest fenomen prezintă însă manifestări foarte diferite de la un oraș la altul și de la o regiune la alta.
În România, contracția orașelor are cauze structurale, manifestate în anii de evoluție postcomunistă, precum dezindustrializarea, „terțializarea” vieții economice, migrația populației tinere către polii economici majori sau emigrația. Acestora li se adaugă cauze interne, legate mai cu seama de slabele performanțe administrative, de lipsa suportului financiar și a expertizei în dezvoltare locală sustenabilă, lacune importante în legislația privind urbanismul, dar mai ales, de lipsa de voință politică constantă, transparență în dialog și deschidere atent partajată cu comunitatea locală - condiții minime necesare pentru a ameliora declinul și a debloca dezvoltarea.

Sulina, unicitate paradoxală

Orașele dunărene din România sunt în număr de 21 și toate (!) sunt în contracție în baza celor mai recente statistici¹: Sulina, Tulcea, Isaccea, Galați, Brăila, Măcin, Hârșova, Cernavodă, Fetești, Călărași, Oltenița, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia, Bechet, Dăbuleni, Calafat, Drobeta Turnu Severin, Orșova, Moldova Nouă. Dintre acestea, cu excepția orașelor Brăila și Galați, care sunt în categoria orașelor mari (cu populație de peste 100.000 de locuitori), celelalte sunt încadrate în categoria orașelor mici și mijlocii, având și aici mai multe sub-categorii, în conformitate cu mai multe referințe²: orașe medii - cu populație între 30.000-100.000 de locuitori, orașe mici cu o populație între 10.000-30.000 de locuitori și orașe foarte mici, cele cu o populație sub 10.000 de locuitori (și unele chiar sub 5.000 de locuitori).
Contracția acestor 19 orașe mici și mijlocii dunărene este cu atât mai mare cu cât mergem de la est către vest. Totodată, ea este mai accentuată la orașele care nu se află în proximitatea unui oraș de talie mare, considerat pol urban principal, cum ar fi cazul Sulinei, Bechet, Dăbuleni, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea. Majoritatea acestor orașe au zone portuare și șantiere navale construite în perioada comunistă și acum abandonate sau precar administrate, dar cu potențial ridicat în construirea unei infrastructuri urbane verzi în cadrul sistemului urban din regiunea Dunării, asociat cu furnizarea de beneficii multiple ce pot susține un mediu de viață sănătos și bunăstare generală (Stan, Hărmănescu, 2021). Multe din ele își recapătă treptat (în cei peste 30 de ani de tranziție) trăsăturile rurale de dinainte de industrializarea forțată. Între acestea se remarcă o proporție mare (63%) de orașe noi, constituite pe plan prestabilit, cu trama stradală ortogonală (Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Bechet, Dăbuleni, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești), care s-au dezvoltat pe un nucleu istoric medieval sau mai vechi, păstrându-și relativ intacte limitele și structura țesutului trasate în cadrul operațiunilor socialiste de eradicare a satelor și de construire a „orașelor noi” în perioada de după 1948.

9 + 1. Orașele Dunării

Orașul Sulina constituie un caz special, având o populație de doar 3.633 locuitorii în 2011, se încadrează în categoria orașelor foarte mici, singurul din România de această talie. În contextul bazinului dunărean, acesta face parte dintr-o categorie a orașelor cu o populație de sub 5.000 de locuitori, alături de alte nouă orașe: Fridingen an der Donau cu 3.174 locuitori (în Germania), Ottensheim cu 4.478 locuitori, Pöchlarn cu 3.942 locuitori (în Austria), comuna Trstice cu 3.735 locuitori, Topolniky cu 3.307 locuitori (în Slovacia), Dalj cu 3.937 locuitori (în Croația), Rácalmás cu 4.766 locuitori, Dunavecse cu 3.991 locuitori (în Ungaria) și Marten cu 3.632 locuitori (în Bulgaria). Ce este însă interesant este că toate aceste nouă orașe au aparținut unor bazine culturale și geo-politice istorice similare sau comparabile ca forță de emancipare (Imperiul Austro-Ungar, Cisleithania, Transleithania, Imperiul Otoman), toate posedă comunități închegate pe baze etnice și religioase, toate au cel puțin un element arhitectural emblematic (cetate, castel, fort, far), provenind din perioada medievală, premodernă sau modernă, care la scara lor au forța de a cataliza turismul, ca bază actuală a economiei lor, într-o proximitate încă insuficient sau nepotrivit valorificată a Dunării. Dar, la scara regiunii lor, cu excepția Sulinei, toate aceste orașe fac parte și astăzi dintr-o rețea solidă, densă, de legături, politice, economice, administrative, culturale, spirituale și morale, care le leagă și le conferă o anumită identitate în sistemul urban din care fac parte.
Deși aceste nouă orașe similare ca populație cu Sulina sunt și ele în contracție, cauza fenomenului este diferită: pierd populație mai mult prin sporul natural negativ decât prin emigrație, procesul de dezindustrializarea, prezent și aici încă din anii ’90, este contracarat prin proiecte de regenerare urbană coerente și continuu implementate, unele ajunse la o vechime de peste 15 ani. Acestea fac ca fenomenul de descreștere să fie mult mai lent, cu efecte mult mai puțin vizibile și stigmatizante în planul vieții cotidiene.
Energia oamenilor care se pierd
Sulina se distinge prin câteva trăsături marcante și, în parte, paradoxale: este singurul oraș-port deopotrivă fluvial și maritim de pe Dunăre (exceptând Brăila, oraș de talie mare) și singurul oraș parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării; este totodată cel mai izolat oraș în sens geografic, cu acces doar pe apă din centrul municipal (Tulcea) și cu o densitate de doar 10,9 loc./ kmp (care reprezintă cca. 8% din densitatea medie a celorlalte orașe din această listă); este singurul oraș cu o rată a depopularii mai mare de 40% în ultimii 50 de ani.
Contracția Sulinei a însemnat o pierdere a populației mai accentuată după 1990, apropiindu-se de minimul din 1948, când a avut doar 3.373 locuitori. Comparația Sulinei strict prin prisma numărului de locuitori și a densității pe kmp - deși discutabilă sub unele aspecte calitative, ale culturii locale, desigur, care fac aceste numere relative - ne poate pune totuși în evidență, dintr-o altă perspectivă, faptul că, așa cum spunea Dana Vais, în contracția urbană, spațiul devine prea mult, nu prea puțin și că energia oamenilor care se pierd, conform statisticilor demografice, nu poate fi compensată de cea a celor care rămân (Vais, 2019, p. 216).

DANUrB, DANUBIAN SMCs

Într-o cercetare de echipă în cadrul proiectelor DANUrB+³ și DANUBIAN SMCs⁴ a fost analizat modul în care contracția amprentează teritoriul orașelor Dunărene și au fost identificate două tipuri majore de manifestare a acesteia în planul fizic al țesuturilor urbane:

1) contracție prin periferializare, când caracterul periferic (de margine a ceva, de spațiu neterminat, de calitate inferioară) începe să domine caracterul orașului, aspect prezent în special în urma dezindustrializării și, în multe cazuri din România, corelat și pierderii activității portuare legată de acea industrie. Se mai poate numi și contracție prin golire pentru că duce la apariția unor goluri urbane în interiorul structurii urbane existente (abandon fizic sau funcțional al unor imobile, demolare, spații neutilizate, terenuri vagi etc.);
2) contracție prin deconectare din rețeaua urbană, când declinul se manifestă în principal prin accentuarea izolării orașelor mici și lipsa legăturilor viabile cu centrele de gravitație din sistemul teritorial, care la rândul lor își modifică zonele de influență (unele expandând prin sprawl necontrolat, altele generând noi centralități periurbane), toate acestea ducând la pierderea coeziunii (Alexandru, 2019) și accentuării declinului celor mai mici „piese” din sistem.

Sulina este în mod cert un caz aparte, un oraș în contracție care, în plan spațial, face un mix între ambele tipuri prezentate mai sus. Este, pe de o parte, un oraș care se golește de populație stabilă, dar și de identitatea care îl plasa în urma cu un secol ca piesă importantă în strategia europeană a Dunării. Abandonul în țesutul urban este vizibil prin starea degradată a construcțiilor, iar caracterul spațiilor publice, care ar trebui să fie unul dominat de valorile de arhitectură pe care încă le posedă, pare amenințat de o periferializare emergentă, lipsit de efervescența activităților sociale specifice, într-o izolare care reprezintă un dezavantaj al orașului (deși ar putea fi o trăsătură distinctivă de potențare a unui tip de atractivitate turistică).
Cu planuri uneori utopice, alteori lipsite de viziune, cu investiții punctuale de valoare reală mică, fără forța de a se constitui în modele urbane, sociale, culturale sau economice durabile, orașul Sulina riscă să își piardă energia redobândirii identității în ciuda istoriei prestigioase și a ambianței (trist-)încântătoare, dar autentice, pe care orașul încă le oferă. Discutând despre dezvoltarea orașului Sulina, nu putem ignora Tulcea, de care orașul este legat ombilical și care poate avea un rol esențial în relansarea acestuia. Viziunea de dezvoltare a Tulcei în cadrul unui sistem regional urban nu poate să nu cuprindă o viziune pentru Sulina și Sfântu Gheorghe, ca puncte din cele mai sensibile în rețeaua extrem de fidel ancorată în excepționalitatea geografică, ecologică, peisajeră a acestor locuri.

Chiar dacă nu vor ținti în viitorul apropiat la o dezvoltare care să concureze orașele din zona Dunării centrale, orașele din această zonă își pot amplifica dezvoltarea considerând cele câteva valori și resurse autohtone care le individualizează și care le pot aduce o dezvoltare armonioasă și sustenabilă în cadrul unui sistem urban regional. Alături de influențe politice și economice exterioare și interioare localităților, factorul uman joacă un rol important în această reconstrucție, prin reconsiderarea spiritului comunitar, a valorilor social-culturale proprii. Captivitatea orașului în fenomenul de contracție duce, în mod ciclic, la pierderea speranței în rândul locuitorilor. Recuperarea orașului, reinsuflarea locuitorilor din aceste orașe cu speranță și încredere, transformarea pierderilor (evidente) și a dezavantajelor (izolarea) în premise pentru o nouă dezvoltare, au fost și sunt sarcini ale multor proiecte finanțate prin programe europene, din care amintim programul european Interrer - Danube: explorări, mapări, analize pe studii de caz, redescoperiri, reactivări, intervenții acupuncturale, puneri în conexiune ale oamenilor și activităților lor, dincolo de diferențe (de limbă, cultură), perseverență și cunoaștere aprofundată și onestă a acestor valori.

În Povestea Dunării

Ieșirea din contracție înseamnă recăpătarea unei vitalități, regenerarea unei energii pozitive, constructive, pro-active, care are nevoie, la rândul ei, de un pat germinativ de idei și viziuni, ajustate de la nivelul global-regional la cel local și capabile să producă o re-însuflețire: una nu doar în rândul celor care sunt afectiv atașați de oraș, ci și în rândul decidenților asupra dezvoltării sale. Este nevoie atât de o meta-narațiune a Dunării ca element integrator (precum DANUrB: Brandul Dunării), dar și de micro-narațiuni locale, care să reitereze același mesaj al re-activării la nivelul cel mai apropiat, al proximităților și al vieții cotidiene.
Nevoia de apartenență, cunoaștere și integrare este una majoră în întregul bazin dunărean, afirmată inclusiv în cadrul documentelor Strategiei Europene a Dunării⁵, iar metodele necesare nu trebuie căutate doar în datele socioeconomice, demografice, ale coridoarelor de transport și ale politicilor geo-strategice de la nivelul regiunii, deși și acestea sunt extrem de importante, mai ales în contextul actual al reașezării politice, economice și militare generate de războiul din Ucraina. Dincolo de acestea, este important a găsi și acele resorturi interne de creativitate întreprinzătoare care să motiveze o narațiune cu valoare integrativă pentru orașele Dunării, dincolo (sau profitând tocmai) de aspectele contradictorii ale sistemului și de diferențele puternice dintre elementele lui. Specificul acestor orașe mici și foarte mici, apropiate încă unui spirit rural în ciuda urmelor de expansiune și urbanizare ale marilor imperii, imprimă genetic un mesaj multi-direcționat, incluziv și complex în sensul diversității și bogăției de valori. Acestea sunt completate prin politicile și alocările de fonduri europene referitoare la coeziune teritorială⁶. Tocmai grație acestui dramatic paradox al Dunării - al unicității în cadrul unei familii de diversități girate istoric și cultural, al unui dezechilibru în dezvoltare care antrenează și obligă sistemul la permanente ajustări și concurențe dinamice - orașele mici și mijlocii din regiunea Dunării de jos, care nu respectă neapărat patern-urile de urbanizare specifice Germaniei, Austriei sau Ungariei, au de spus o poveste, care întregește și îmbogățește social, cultural și economic bazinul Dunării.

NOTE

1 Datele din 2011, neavând încă rezultalele recensământului desfășurat anul acesta.
2 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - „Dezvoltarea de instrumente și modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”, STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI, STUDII DE FUNDAMENTARE, raport de sinteză, Quattro Design, 2015.
3 INTERREG, Danube Transnational Programme, DANube Urban Brand + Building Regional and Local Resilience through the Valorization of Danube’s Cultural Heritage.
4 ERASMUS PLUS, DANUBIAN_SMCS - Creative Danube: innovative teaching for inclusive development in small and medi-um-sized danubian cities.
5 https://danube-region.eu/
6 https://cohesiondata.ec.europa.eu/stories/s/2021-2027-EU-allocations-available-for-programming/2w8s-ci3y/#3.-goal-european-territorial-cooperation---interreg

Referințe/Bibliografie:
Alexandru, M. (2020). Policentralitate și coerență metropolitană. Asociația Arta în dialog. București.
Brown, J. H. et al. (2004). Toward a metabolic theory of ecology. In Ecology, 85(7), 1771–1789.
ErasmusPlus (2019), DANUBIAN_SMCS-Creative Danube: innovative teaching for inclusive development in small and medi-um-sized danubian cities https://danubian-smcs.uauim.ro
Interreg Danube (2019). DANUrB+. DANube Urban Brand + Building Regional and Local Resilience through the Valorization of Danube’s Cultural Heritage.
 https://www.interreg-danube.eu/approved-projects/danurb_plus
Kádár, B., Gede, M.(2021). Tourism flows in large-scale destination systems. In Annals of Tourism Research, 87(6):103-113
Păun-Constantinescu, I. (2019). (Ed.) Skrinking Cities in România. Dom Publishers. Berlin, București.
Stan, A. (2022). Spațial plan to understand the centre-periphery-borderland relations all along the Danube (nepublicat). În cadrul proiectului DANUrB- ID: DTP3-1-433-2.2. + Building Regional and Local Resilience through the Valorization of Danube’s Cultural Heritage, livrabil D.T.2.1.2
Stan, A. (2009). Peisajul periferiilor urbane, „Ion Mincu”, București.
Stan, Al., Hărmănescu, M. (2021). Abandoned Lands on Lower Danube’s Urban Front as Opportunity to Enhance the River Corridor and the Urban Green Infrastructure. În: Catalano, C., Andreucci, M.B., Guarino, R., Bretzel, F., Leone, M., Pasta, S. (eds) Urban Services to Ecosystems. Future City, vol 17. Springer, Cham. https://doi.org/10.1007/978-3-030-75929-2_19
Stănciugelu, Ș. (2016). Liberalismul periferiei. Partea I. Gramatica fractală în istoria europeană a ideii liberale. Tritonic, București.
Vais, D. (2019). Fizica Declinului Urban. În Păun-Constantinescu, I. (Ed.) Skrinking Cities in România. Dom Publishers. Berlin, București. p. 216.