Sfiștofca connecting people

Satul Sfiștofca, amplasat la extremitatea estică a Uniunii Europene, are o poveste care merită să fie cunoscută și păstrată: comuna C. A. Rosetti, de care aparține satul, este într-un fel proiecția la scară mică a unui model de conviețuire interetnic, în care români, ucraineni și lipoveni conviețuiesc în armonie de mai bine de două secole. C. A. Rosetti, Letea, Periprava, Sfiștofca și Cardon sunt sate în care comunitățile au reușit să se dezvolte individual, dar păstrând relații de bună vecinătate în decursul istoriei, favorizate poate și de o anumită fațetă a izolării care, astăzi, se cuantifică socioeconomic prin situarea într-un context de excepție: în nord-estul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD). Ar mai fi de adăugat că rezervația se suprapune subregiunii naturale a Deltei maritime, se află sub nivelul mării, iar malurile sunt formațiuni complexe de fund al mării.
Sfiștofca este memoria (încă) vie a unei culturi care și-a urmat destinul și va dispărea în lipsa unor acțiuni de susținere active, dar neinvazive. Cei 20-30 de locuitori care mai locuiesc astăzi satul mențin încă aprinsă lumina vetrei, printre alte case tradiționale care, abandonate fiind, se degradează de la an la an, aruncând asupra satului un voal de nostalgie și tristețe.

Despre Sfiștofca în 1913
În câte-va minute suntem la Sfiştofca.
Acelaşi drum, acelaşi praf, aceiaşi tăuni au contribuit ca să ne pară bine că am ajuns așa de curând.
Șfiștofca a fost fondată în secolul trecut, de lipovenii fugiți din Vîlcov. A mai fost numit și „cuibul frigurilor”. În timpul războiului din Crimea, divizia franco-sardică-turcă a suferit foarte mult de friguri. (M. D. Ionescu, op. c.)
Bătrânii din sat, cu cari am stat de vorbă, spun despre originea satului lor, că s’a întemeiat pe timpul când s'a născut Izipol, fiul Sultanului ce domnea peste aceste locuri. Numele satului a fost la început lzipol.
Locuitorilor de atunci nu le-a plăcut acest nume și fiind-că copii din sat își făcuseră niște fluere și fluerau într'una, s'a dat satului numele de Șfiștofca dela rusescul sfistun care însemnează fluerătură.
Prima impresie intrând în sat arată că locutorii sunt în bună stare materială. Strade regulate, largi, curate, și cu multe plantații pe margini. Toate stradele au nume românești. Am notat în trecât: Principele Ferdinand, Mihai Bravul, Eminescu, Cogîlniceanu, etc.
În sat sunt două biserici lipovenești. Una s'a ridicat la 1889 și alta la 1893. Ele sunt ridicate de locutori din venitul peștelui, care la începutul dominațiunei române era al lor. Construcția bisericei din mijlocul satului, pe care am vizitat'o, este construită din lemn și stuf pe fundament de piatră. Este o biserică foarte impunătoare.
Am vizitat câte-va case. Case mari, odăi spațioase, văruite toate în alb. Fiecare casă are o iconiţă fixată în păretele din spre stradă, sub streașină. În interior toți pereții sunt împodobiți cu lucruri de casă, țesături și broderii și o mulțime de tablouri. Femeile și copiii nu prea știu românește.
În fie-care curte e câte un puț. Apa din ele însă nu e bună decât pentru găini și pentru vite. Întregul sat se alimentează cu apă de băut dela un puț din afară de sat.
Școlile în general bine. Bine mai ales la d. Mantu în cl. I și II-a și la d-ra Aneta Petrescu la grădina de copii. Zic bine, pentru că este o adevărată artă și este o muncă titanică să poți învățat să vorbească românește pe acești copii, cari n'au auzit în casa lor această limbă.
Din cauza izolărei dascălii de aci o duc foarte greu. - De multe ori nu găsim nici pâine!
Ocupațiunea principală a locuitorilor este pescăria și economia de vite. Satul e situat la marginea mărei, aproape de granița rusească. Pescuesc mai toți în mare.
Aceste trei sate alimentează piața Sulinei cu lapte, unt, brânză, ouă, păsări și alte producte de ale lor.
Locuitorii acestui sat cerură să fie alipiți de comuna C. A. Rosetti. Astăzi țin de comuna Periprava care e la distanță de 30 kilometri.
D. prefect le-a promis că le va îndeplini această dreaptă cerere. Va fi în viitor o singură primărie la C. A. Rosetti, la care se vor alipi pe lângă satul Letea și aceste două sate, Șfiştofca și Periprava, desființindu-se primăria dela Periprava și făcându-se o singură comună din toate aceste 4 sate.
Locuitorii au rămas mulțumiți și ne a petrecut până afară din sat. În drumul spre casă, la sihastrul Gherassi, ne-au întâmpinat un grup de prieteni din Sulina, cu masa întinsă, cu cari am petrecut aci câteva ore vesele.
Pentru locuitorii din Deltă, inspecţiunea d-lui prefect Petru Sfetescu, va rămane o dată istorică. Este un eveniment însemnat, ca un prefect de județ, să găsească timp pentru vizitarea acestor colțuri uitate și neglijate de toți acei cari aveau datoria să se intereseze de ele.

Am căutat să redau cât mai conștiincios cele văzute și cer scuze cititorilor, dacă puterile nu m'au ajutat îndeajuns.
Adaog aci și tabloul statistic pe care l-am promis în articolul precedent. Lipsesc unele date. În timpul culegerei lor s'a decretat mobilizarea și atunci am alergat cu toții să ne facem datoria către țară.
Extras din articolul „D-l Petru Th. Sfetescu în satele din Deltă” publicat pe 31 iulie 1913 în „Conservatorul Tulcei”

Ce este valoros la Sfiștofca?

Peisajul rural, tradiția materializată în spațiul construit, biserica monumentală de secol XIX din centrul satului, având silueta vizibilă de la câțiva kilometrii depărtare, strada principală impresionantă prin lățimea și întinderea generoasă, acoperită acum de vegetație, gospodăriile și modul lor de organizare, casele și detaliile constructive care utilizează materiale naturale tradiționale, sistemul de încălzire ingenios, decorațiile și valoarea lor simbolică, toate acestea sunt integrate perfect în peisajul orizontal deltaic.
Satul, ca întreaga zonă, se caracterizează prin izolare pronunțată, cu acces redus la serviciile de bază; transportul pe apă este singura opțiune de a călători către și dinspre sat.
Sfiștofca este unul dintre puținele sate din Delta Dunării în care nu sunt vizibile (încă) intervenții agresive, generatoare de poluare, de construcții care să afecteze scara tipologiei arhitecturii tradiționale. Este unul din locurile în care încă mai există case vernaculare așa cum se realizau acum 100 sau 200 de ani. Ritmul frontoanelor decorate ale caselor acoperite cu stuf reprezintă și acum rezonanța specifică a satului lipovenesc.
De ce dispare Satul?
Depopularea masivă din ultimii 30 de ani a dus însă la abandonarea gospodăriilor și la degradarea lor constantă, la cele mai multe până la auto-demolare, fiind în prezent în stare de colaps. Ca mărturie a unor vieți dispărute, în locul caselor care cad în fiecare an rămâne o ridicătură de pământ la nivelul solului, ca un semn discret al amprentei unei foste locuințe.
În tot acest proces se poate identifica, de fapt, un ciclu natural, firesc, ecologic, de reciclare a materialelor naturale din care casele erau construite.
Izolarea, lipsa mobilității (nu există transport local, iar drumurile sunt neamenajate), lipsa unui magazin în sat, apă potabilă disponibilă doar într-o extremitate a satului și alte servicii și utilități normale care lipsesc în sat generează abandonarea acestuia. Lipsa oportunităților economice și solul sărat sunt alte motive pentru care satul este abandonat.

Șfiștofca:
Nr locuitori: 821
Români: 11
Lipoveni: 804
Greci: 6
Ocupația: Pescuitul și economia de vite
Nr școli mixte: 1
Înscriși: 103
Au frecventat: 86
Nr grădinițe de copii: 1
Înscriși: 40
Au frecventat: 30
Nr institutorilor: 3
Nr biserici: 1
Biserici Lipovenești: 1
Nr animale: 735
Observațiuni: Primăria la Periprava

Există șanse de salvare?

Da, ar putea exista! Nu în sensul de a activa viața comunității de acum 50-100 de ani, când satul funcționa că un organism autonom cu peste 1.000 de locuitori. Acest proces probabil că nu este posibil în condițiile de astăzi. Există însă posibilitatea de a salva fondul construit valoros printr-o stopare a degradării rapide, măcar la o parte din locuințele existente. Câteva exemple de bună practică de restaurare, extinderi și conversii pentru spații necesare astăzi (băi, spații de cazare etc.) ar putea reprezenta o masă critică minimă care să întoarcă balanța și să regenereze și alte gospodării. Evident, sensul acestor spații ar putea fi tocmai specificul zonei care ar atrage oameni ce caută ceea ce doar aici pot găsi: liniște, izolare, legătura cu natura și peisajul deltaic, experiența unei vieți simple, naturale.

Provocări educaționale, proiecte și universități

În ideea salvării acestui sat ca mărturie a unui stil de viață pitoresc și specific deltei, un pilon îl constituie menținerea satului în atenția socioculturală. Astfel, au fost realizate de-a lungul timpului activități educaționale ce au avut ca temă găsirea de soluții economice, culturale, practice pentru viitorul comunității. Proiectele educaționale, inclusiv din categoria parteneriatelor universitare, nu reprezintă neapărat un răspuns la provocările menționate mai sus, dar este un exemplu de bună practică în care educația se apropie de necesitatea urgentă de salvare a comunităților rurale cu patrimoniu vernacular în curs de dispariție.
Primele activități de acest tip au fost organizate împreună cu Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea Națională de Arte (UNARTE) și Fundația „Sfiștofca Art Association”. Tematicile au cuprins încă de la început o mare diversitate și un mod de abordare interdisciplinar, adaptat locului, dar și diferitelor grupe de vârstă și sociale (copii, localnici, profesori, studenți din diferiți ani, masteranzi etc.). Reinterpretarea meșteșugurilor locale, spații construite din lemn și stuf în Sfiștofca și Letea, spații memoriale la Periprava, proiecte cu aplicativitate pentru comunitățile locale, relevee și propuneri de reabilitări ale locuințelor tradiționale au fost câteva dintre tematicile inițiale.
Studenții masteranzi vienezi au pregătit câteva proiecte de idei pentru posibile accesări de fonduri europene (idei de afaceri din zona agricolă, apicultură, festivaluri, modalități de filtrare a apei potabile pentru comunitate etc.) materializate într-o publicație de peste 300 de pagini, pusă și la dispoziția primăriei.

VVITA - proiect educațional internațional aplicat satelor pescărești din zone aflate la extremitățile Europei. Workshop în Letea și Sfiștofca

Inspirat de workshopurile realizate anterior, inițiatorii proiectului s-au gândit că este posibil ca problemele comunităților de pescari din Delta Dunării să fie similare cu cele ale altor comunități de pescari din Europa. A urmat un schimb de idei cu colegi de la universități cu care aveam preocupări similare și așa a apărut proiectul universitar VVITA - Modernizing Learning and Teaching for Architecture through Smart and Long-lasting Partnerships leading to sustainable and inclusive development strategies to Vitalize heritage Villages through Innovative, parteneriat strategic Erasmus cu Universitățile din Catania (UNICT) și Trondheim (NTNU), echipa UAUIM fiind coordonatoarea proiectului.
Prima parte a experienței din Deltă a fost întâlnirea echipei VVITA cu cei peste 40 de profesori, studenți și invitați, la Consiliul Județean Tulcea, cu majoritatea entităților implicate politic, administrativ, științific sau instituțional în Rezervația Biosferei Delta Dunării.
A urmat ziua cu prima experiență directă a Deltei, coordonată cu ajutorul asociației „Ivan Patzaichin - Mila 23”, prin ghidarea arhitectului Teodor Frolu. Conceptele de „Low” și „Slow Tourism” au fost prezentate împreună cu experimentarea mobilității pe canalele Deltei.
Apoi, la Letea și Sfiștofca, în comuna C. A. Rosetti, s-a realizat muncă de teren, cu workshopul propriu-zis: relevee de case, releveu la școala din Sfiștofca și propuneri de conversii realizate în echipe internaționale de câte cinci studenți. La sfârșit, fiecare echipă și-a prezentat proiectul și modul în care acesta va fi adaptat noii funcțiuni propuse. Una din lecțiile practice cele mai bune a fost analizarea in situ a caselor părăsite, în care detaliile de construire au rămas vizibile, originale.
Meșterii locali le-au prezentat tehnici de utilizare a stufului la acoperirea caselor și au construit împreună cu studenții un adăpost din stuf la pontonul de la Letea.
Stuful, resursă foarte importantă din punct de vedere ecologic și economic, este, de asemenea, un material utilizat în mod tradițional pentru acoperișuri, conferind un înveliș estetic și eficient energetic pentru casele din satele Deltei.
Exercițiul a subliniat existența unei importante moșteniri culturale în legătură cu meșteșugurile tradiționale ale comunităților din Deltă, atât de diversificate etnic, cuprinzând abilități particulare ce sunt în pericol de dispariție în contextul depopulării.

Rezultate utile comunității

Comunitățile de pescari în care s-au realizat workshopurile au fost implicate în mai multe moduri în proiect: cazarea și masa, realizate la localnici în cazul Deltei Dunării, au dus la o apropiere și o înțelegere directă a modului de viață a comunității. Înțelegerea prin dialog direct a modului de viață, a surselor de subzistență, a vieții cotidiene și a modului tradițional de construire și funcționare a gospodăriei de către studenți a condus la oferirea, prin soluțiile de arhitectură propuse, a unor posibilități de conversie a propriilor gospodării, adaptate oportunităților contemporane și în special turismului rural.