Stuful, oportunitate sau dușman?

Având peste 170.000 de hectare, suprafața de stuf din Delta Dunării este cunoscută ca fiind cea mai mare întindere de stuf din lume. Nerecoltat, stuful putrezește în apă, generând scăderea oxigenului prin favorizarea înmulțirii algelor. Populația piscicolă scade dramatic în astfel de zone, iar localnicii folosesc soluția tradițională, interzisă prin lege: arderea stufului.
În prezent, sunt exploatate economic 10-20% din resursele de stuf¹, iar cea mai mare parte a stufului care ar trebui tăiat pentru regenerarea ecologică a Deltei rămâne neexploatat. Înainte de 1990, cantități semnificative de stuf (240.000 tone dintr-un potențial de aproximativ 1.000.000 tone anual) erau utilizate pentru producerea celulozei. Alte utilizări la scară mare pot fi cele din zona energiei (peleți sau utilizarea biomasei), unde stuful din Deltă poate fi o resursă excelentă în contextul crizei energetice actuale. Alte utilizări, mult mai eficiente, pot fi cele din domeniul construcțiilor (acoperișuri, pereți prefabricați, module presate de tip baloți, rogojini etc.), dar și în domeniul artizanal sau artistic.

Studiul funcțiunii a implicat o cercetare amănunțită a proceselor tehnologice necesare prelucrării stufului, dimensionarea corespunzătoare a gabaritelor de depozitare a materiei prime și a produselor finite, dar și crearea fluxurilor de vizitare care pot interfera cu cele de producție.

Începutul perioadei de înflorire a Sulinei începe cu tratatul de la Paris din 1856, în urma încheierii Războiului Crimeei (1853-1856). Rezultatul tratatului de pace a determinat sfârșitul ocupației rusești în Marea Neagră și în zona Dunării. Astfel, Delta Dunării intră din nou sub tutela Principatelor, motivul reprezentând liberalizarea zonei. Tot în 1856 se înființează Comisia Europeană a Dunării (CED), având ca scop supravegherea comerțului liber pe Dunăre, singura rută navală directă între Marea Neagră și Europa de Vest. Amplele lucrări de regularizare ale Canalului Sulina au generat rute noi de navigare pentru vasele mari între Sulina și Tulcea, Galați și Brăila.

Dezvoltarea industrială s-a regăsit și în dezvoltarea demografică și socioeconomică, iar fluxul mare de nave a impus și dezvoltarea șantierului naval la standardele vremii. Între 1870 și 1938, Sulina capătă statut de porto franco, obținând neutralitate pe timp de război și numeroase privilegii fiscale. Șantierul s-a extins de la primele ateliere construite la mijloc de secol XIX, găzduind locuințele personalului directiv al Șantierului, precum și câteva ateliere chimice. Bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au distrus aproximativ jumătate din fondul construit, urmate de schimbarea regimului și lipsa turismului și comerțului internațional au reprezentat factorii care au determinat startul declinului Sulinei. Ultima adiție a șantierului a fost în perioada socialistă, reprezentată de hala mare din extremitatea sitului, șantierul căpătând mai mult rol de garaj pentru epavele din zonă.

Situația șantierului în perioada postdecembristă este similară cu a altor orașe industriale de dimensiuni mici prin relocarea și migrarea populației către orașele cu potențial socioeconomic mai mare. Izolarea, depopularea și scăderea diversității locurilor de muncă, în afară de cele sezoniere, au accentuat declinul orașului. Stadiul șantierului naval în 2019 reprezintă o oglindă a orașului în acest sens. Salvarea de la demolare a clădirilor cu valoare istorică a fost posibilă datorită propunerii de clasare ca monument, în 2016, a fostelor hale englezești de la mijloc de secol XIX, clasarea rămânând la stadiul de propunere și acum.
Tema are mai multe niveluri de interpretare a sustenabilității, pornind de la impactul asupra mediului (regenerarea suprafețelor de stuf prin recoltare), funcțiune (utilizarea stufului și procesarea în produse finite valorificabile cu diferite grade de plusvaloare), clădirea propriu-zisă (conversie, post-utilizare si utilizarea de materiale reciclabile pentru extindere), impact social prin crearea de locuri de muncă și impozite la bugetul administrației locale, dar și un rol educativ, de la promovarea modalităților de prelucrare a stufului și până la posibila utilizare la produse de meșteșug sau artistice.

Tema aleasă pentru proiectul de diplomă reprezintă conversia Șantierului Naval Sulina, având ca scop transformarea acestuia într-un centru de prelucrare a stufului, zonă de producție a produselor pe bază de stuf, zonă de testare pentru produsele menționate anterior și generarea de noi ateliere și expoziții de artă din stuf, cu mici zone de învățământ, magazine pentru achiziționarea de produse din stuf și artă și o faleză publică reactivată, care leagă cele două țărmuri ale Sulinei. Având o suprafață de aprox. 60.000 mp, reprezintă un gol urban prezent pe malul stâng al orașului aflat în declin. Accesul pe sit este împărțit terestru dinspre malul stâng și naval dinspre malul drept al Dunării, facilitând astfel un parcurs non-liniar, întrucât vizitatorul alege punctul primus și terminus.

Amplasamentul cuprinde de la halele industriale englezești de la înființarea Comisiei Europene a Dunării de sfârșit de secol XIX la locuințele interbelice ale funcționarilor și până la cantina și hala nouă din perioada socialistă.
Propunerea are ca scop reutilizarea clădirilor aflate pe sit, precum și activarea falezei, transformând tot ansamblul dintr-un gol urban într-un catalizator al orașului. Hala socialistă va fi transformată în zonă de depozitare a materiei prime - maldărul de stuf. De aici, maldărele sunt transportate pe canalul introdus în sistemul de canale și bălți existente către propunerea construită - aripa de procesare - unde maldărele de stuf sunt transformate într-o selecție de produse sustenabile.

Fostele locuințe ale funcționarilor vor deveni săli de curs, bibliotecă, birouri și zone administrative. Spațiile intermediare dintre case vor fi convertite în grădini personalizate, generând astfel primul filtru de la Dunăre. Halele englezești vor fi convertite în spații de depozitare și de desfacere pentru produsele create în complex, pentru a putea fi livrate în țară sau exportate.
Bara propusă găzduiește atelierele industriale de prelucrare a maldărelor de stuf, spații expoziționale și de prezentare, precum și o zonă de birouri destinate atelierelor. Zonificarea funcțională a sitului împiedică intersectarea fluxurilor publice ale vizitatorilor cu cele industriale, maximizând activarea falezei ca spațiu public. De asemenea, inserarea barei în țesutul urban existent favorizează generarea de noi conexiuni între fluxurile tehnologice, respectiv generarea de noi spații intermediare între existent și propus.

Structura clădirii propuse este din CLT, având un impact redus asupra mediului, montaj rapid și un grad ridicat de reciclare și demontare. Datorită instabilității solului din Delta Dunării și mai precis din Sulina, fiind nisipos și lutos, vor fi utilizate fundații prefabricate din beton armat și șuruburi de fundare tip Krinner, limitând utilizarea betonului în Delta Dunării și favorizând recuperarea structurii după ciclul de viață al clădirii și posibilitatea reciclării. Scopul proiectului este de a lua o resursă sustenabilă, cu aplicabilitate ridicată în diverse industrii, pentru a genera un sistem metabolic circular, în care stuful procesat ajută la dezvoltarea economică, socială și demografică a orașului în declin.

Notă:

1 S.I.D.D.D., MDRAP.