Spațiul public/spațiul comunitar, două concepte într-un eveniment

Departe de a fi un eveniment dedicat doar breslei arhitecților, Bienala Națională de Arhitectură reprezintă un mijloc de promovare a valorilor și, în egală măsură, de educare a publicului larg într-un domeniu de anvergură, cu implicații asupra fiecărui moment al vieții cotidiene. Nimic nou până aici, doar un deziderat repetitiv, în speranța că răspunsul societății civile se va ameliora și vom vedea și lucrurile bune care se fac, nu doar intervențiile mai mult sau mai puțin discutabile ce fac obiectul dezvăluirilor spectaculoase din media, făcute de căutătorii de senzațional și audiență.
Cu ușoară reținere inițială la momentul în care mi s-a propus să manageriez în calitate de curator secțiunea Spațiu public și comunitar din ediția BNA 2023, reținere datorată unei participări în general reduse de proiecte în cadrul secțiunii, în special pe fondul neglijării subiectului de către autoritățile locale, am găsit până la urmă atât resursele formale, cât și suportul UAR, în a schimba ușor regula jocului, astfel încât secțiunea dedicată spațiului public să se bucure de o participare cât mai extinsă. Astfel, pe lângă proiectele care au participat la sesiunea de jurizare, fiind înscrise în concurs pentru desemnarea câștigătorilor premiilor secțiunii, am dat ocazia participanților la concursurile de arhitectură organizate pentru amenajarea spațiului public să își prezinte lucrările într-o expoziție care să se adreseze atât publicului larg și profesioniștilor în domeniu, dar și autorităților locale, subliniind încă o dată beneficiile incontestabile ale organizării concursurilor de arhitectură. Participarea și răspunsul prompt al colegilor arhitecți a fost remarcabilă, fapt pentru care le mulțumesc tuturor pentru efortul depus.
Plecând de la ideea lui Adolf Loos care spunea, pe la începutul secolului al XX-lea, că rolul arhitecturii este să trezească emoții oamenilor, regăsim acest sentiment în spațiile publice contemporane? Se pare că da. Mărturie vie stau proiectele înscrise anul acesta în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură la secțiunea Spațiul public și comunitar, fie premiate, fie nu, alături de toate celelalte proiecte participante în secțiunea hors concours. Juriul a fost supus dificilei încercări de a departaja nu doar proiecte, cât mai ales idei, mesaje subliminale, senzații și sentimente ascunse între linii. Am regăsit între proiecte o moară, cu toată încărcătura simbolică și semantică a termenului, amplasată într-o Gradină dintre blocuri (premiul secțiunii), o horă (hejsza) a acoperișurilor șurilor - sculptură încremenită în piața de produse tradiționale, un paradis ascuns într-o Seră (EDEN), o piațetă rurală cu rosturi înierbate de vremuri și istorii, un spațiu vibrant juxtapus cursului Cibinului, o grădină terapeutică cu povești, intervenții în zone protejate și multe altele, toate acestea alături de celelalte proiecte, la fel de importante, care au dat substanța unei secțiuni vitregite de investiții în ultimii ani. Parcurile, piețele și cursurile râurilor propuse spre amenajare prin proiecte de regenerare urbană, rezultate în urma participării la concursuri de arhitectură, au întregit secțiunea de spațiu public hors concours, realizând o expoziție care a pus laolaltă, pentru prima dată, soluțiile selectate de juriile concursurilor având ca temă amenajări de spații publice.
Nu mi-am propus acum o trecere în revistă a proiectelor participante, și asta nu pentru că nu ar merita, ci pentru că mi-aș dori să vorbim despre oricare dintre ele într-un traseu itinerant al expoziției, alături de autori ai proiectelor. Am speranța ca măcar să fi trezit interesul celor ce au avut răbdarea să parcurgă primele reflecții asupra evenimentului, deopotrivă cu răsfoirea numărului revistei Arhitectura dedicat BNA 2023.
Revenind la tema secțiunii, spațiul public si comunitar este un subiect aparte în peisajul arhitectural actual, cu influențe puternice asupra mediului în care ne dorim să trăim, un rău necesar, marginalizat în ultimii ani, dar care încearcă necontenit să ne atragă atenția din uitarea în care a fost lăsat să se scufunde. Fără a avea intenția de a analiza din punct de vedere istoric, într-un mod frivol, morfologia spațiului public, aceasta a fost influențată de utilitatea lui în contextul vremurilor, pornind de la Agora Greciei Antice, Forumul Roman, piețele medievale și renascentiste, amenajările funcționalismului și modernismului și până la spațiile publice contemporane. Evident, fiecare model a fost marcat de plusuri și minusuri, constituind pași importanți în evoluția acestui tip de spațiu.
În încercarea timidă de a face o radiografie a spațiului public și comunitar, suntem pregătiți astăzi să îl înțelegem și să îl utilizam la adevărata lui valoare? Știm de ce avem nevoie de la un spațiu public? Cel mai probabil și de cele mai multe ori, nu.
Abandonarea aproape totală a spațiilor adresate comunității s-a făcut simțită acut în ultimii 30 de ani, micile intervenții locale fiind de cele mai multe ori rezolvări neprofesioniste făcute prin intermediul serviciilor de amenajări peisajere ale primăriilor, cu rezultate rapide, dar de scurtă durată, fără să fie o urmare firească a unei politici coerente de tratare a spațiului public sau a respectării unor reglementări adecvate. Orașul suferă în egala măsură împreună cu locuitorii lui, acaparat de mașini care zac abandonate pe ceea ce s-a șters chiar și din memoria colectivă a fi fost vreodată un spațiu verde. Epoca invaziei mașinilor încă ne domină, fără să înțelegem din greșelile orașelor care au trecut anterior prin acesta etapă, dar dorindu-ne un spațiu public amenajat pe care ne-am dezobișnuit să îl utilizam. Majorarea gabaritului circulațiilor carosabile în dauna celor pietonale s-a dovedit a fi soluția cea mai la îndemână a autorităților locale, contrar rezultatelor oricărui studiu de piață privind așteptările și nevoile cetățenilor unui oraș care reclamă insuficiența spațiilor verzi și plantate. Am ajuns în situația în care interesul public și-a pierdut valoarea și, în lipsa unor intervenții profesioniste, autoritățile locale au apelat la soluții locale găsite pe moment, dar care nu au făcut, de cele mai multe ori, altceva decât să paralizeze circulația și să aglomereze excesiv orașele. Extinderea necontrolată a spațiilor comerciale pe domeniul public și acapararea unor spații gândite inițial ca spații publice au fost, de asemenea, intervenții negative la nivelul orașelor, alterând imaginea arhitecturii clădirilor și a spațiilor dintre ele. Consumerismul excesiv creează doar senzația de bună viață socială, constituind răni adânci în dezvoltarea firească a comunității. Terasele extinse departe de orice limită a proprietății acaparează domeniul public, parcursul pietonal ajungând să fie delimitat de garduri, jardiniere și pergole sau terase cu acoperișuri improprii imaginii urbane, într-o cascadă de elemente agresive și țipătoare, adevărate fuste cu volane adosate unor clădiri chiar și cu valoare patrimonială, perturbând până la dispariție percepția obiectelor de arhitectură sau fluența tramei stradale istorice. Perioada pandemică din al doilea deceniu al anilor 2000 a fost un dezastru evident al vieții sociale, în special în comunitățile în care viața în comunitate avea valențe împământenite din timpuri istorice. Post-pandemic, în schimb, revenirea la viața socială s-a făcut parcă mai agresiv decât înainte, refulările și frustrările rezultate din măsurile impuse de autorități, alături de necesitatea recuperării prejudiciilor financiare create de pandemie fiind elemente ce au generat agresarea și mai acută a spațiului public.
O a doua invazie de care ne lovim astăzi este cea a idealurilor emfatice intrate în vocabularul contemporan privind conceptul de spațiu public ideal: socializare, interacțiune, incluziune, adaptabilitate, identitate. Nenumărate sunt studiile și cercetările în domeniu, însă punerea în practică a acestor idei remarcabile s-a făcut anevoios, existând totuși exemple de bună practică în toata lumea și, mai nou, și în România. Rămâne de remarcat discrepanta uriașă dintre conceptul și obiectivele unei intervenții de amenajare a spațiului public, versus modul în care se utilizează efectiv spațiul respectiv. Dominația realității virtuale a transformat locurile gândite inițial pentru socializare în doar locuri de stat pentru utilizatori frenetici de rețele sociale, nu de puține ori găsind pe băncile amenajărilor locale grupuri de tineri preocupați mai degrabă de informațiile din telefoanele mobile decât de schimbul de idei și relaxarea pe care o acceptam cu ani în urmă. Gândind că e doar o etapă a evoluției, etapă care ușor a început să fie depășită, plăcerea de a experimenta micile bucurii ale vieții în comunitate se regăsește în spații publice amenajate cu responsabilitate de profesioniști.
O altă discrepanță majoră remarcată este cea dintre concentrarea spațiilor publice în zonele centrale versus periferia orașelor, preocuparea de a crea spații publice de calitate în zonele de extensie ale orașului lipsind aproape în totalitate. Ansamblurile noi de locuințe, dezvoltate preponderent pe criterii de profitabilitate, au extins ariile intravilanului fără o dezvoltare sustenabilă, fără prezența funcțiunilor complementare locuirii, spațiul dintre clădiri nefiind nicidecum un spațiu public, ci mai degrabă spațiu inexistent, vid. Impunerea locală a amenajării de spatii de joacă pentru copii ca o condiție de emitere a autorizației de construire a creat, de cele mai multe ori, doar niște spații meschine și improprii, aruncate în zone reziduale ale mobilării urbanistice și dotate cu cele mai ieftine piese de mobilier urban sau instalații de joacă.
Toate aceste aspecte le vedem și le cunoaștem cu toții, profesioniști sau neprofesioniști, fie că le conștientizam acut, fie că nu. Ce rămâne de făcut în aceste condiții?
Cred că intervențiile de bună calitate de amenajare a spațiului public trebuie promovate cât mai mult, pe toate canalele de comunicare, astfel încât să se trezească conștiința publicului relativ la o alternativă convingătoare în comparație cu spațiile la care avem acces în mod curent.
Cred că abordarea proiectelor de amenajare a spațiilor publice trebuie regândită din temelie, acordând încă din faza de intenție credit și valoare profesioniștilor în domeniu, începând de la o dezbatere comprehensivă în care să fie implicată societatea civilă, dezbatere făcută nu doar cu ajutorul arhitecților, urbaniștilor și peisagiștilor, ci și cu comunicatori profesioniști, antrenați în procesul de proiectare alături de sociologi și psihologi.
Cred că autoritățile locale trebuie sensibilizate și, în baza rezultatelor incontestabile privind calitatea soluțiilor rezultate din concursurile de arhitectură, să renunțe la achizițiile directe sau la licitațiile pe criterii preponderent financiare.
Cred că avem obligația morală ca arhitecți să apelam la toate mijloacele posibile în scopul reeducării societății civile, provocând dezbateri și organizând conferințe deschise publicului larg pe tema spațiilor publice și comunitare, evenimente în care să se promoveze exemplele de bună practică, ca alternativă la situația existentă.
Cred că avem toate aceste obligații pentru a putea oferi generațiilor care urmează un viitor spațiu comunitar sustenabil, adaptabil nevoilor comunității, pentru că doar ÎMPREUNĂ vom reuși să facem aceste lucruri.