Jurnal, pe alocuri, subiectiv

15 ediții, o tradiție de 30 de ani, 15 secțiuni, 760 de proiecte în competiție, 34 proiecte premiate, 51 proiecte nominalizate, mii de arhitecți, studenți, profesori, urbaniști, designeri, scenografi, restauratori, istorici, critici de artă, fotografi din nou ÎMPREUNĂ pentru o ARHITECTURĂ mai BUNĂ.

Dacă ediția trecută scriam că Bienala a demonstrat o forță colosală de creație, în România, a noilor generații de arhitecți, anul acesta trebuie să recunosc că tinerii s-au impus, au dominat aproape toate secțiunile și au câștigat tot ce se putea câștiga: premii, respect, popularitate!
Aproape toate premiile s-au dus către echipe tinere, ba chiar am ajuns ca, la o secțiune, cel mai bătrân câștigător să aibă 35 de ani!
Spuneam că Față de tineri, avem obligații. Acum, aș spune că Față de tineri, avem pretenții!

Ideea cu ÎMPREUNĂ s-a impus ca un apel la supraviețuire, ca necesitate vitală și avertisment, cu praf de ironie și amărăciune, că… nu este chiar așa, dar și cu speranță!
Bienala Națională de Arhitectură rămâne cel mai amplu și edificator eveniment al arhitecților și singura competiție profesională de nivel național care vrea și poate să reflecte nivelul profesiei, strategia statului în domeniu (sau lipsa sa de implicare), interesele dezvoltatorilor, implicarea arhitecților în înțelegerea fenomenelor sociale, economice și culturale și soluțiile lor, geografia talentului și creativității profesionale, repartiția interesului și inventivității și excelența, oriunde s-ar afla.
Bienala Națională de Arhitectură vrea și poate să unească arhitecții, indiferent de organizația în care activează, să adune școlile de arhitectură din țară (și vecini) și să pună în luptă dreaptă profesorii cu studenții și absolvenții lor, să prilejuiască întâlniri între birourile mari cu cele aflate la început de drum, să aducă în prim-plan birouri de arhitectură care lucrează în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, să mobilizeze la salvarea, recuperarea și protejarea patrimoniului, a tradițiilor și a valorilor naționale, să încerce să păstreze acasă valorile profesionale și umane, făcându-le cunoscute și recunoscute, dovedind bun-simț și competiție dreaptă, onestitate și responsabilitate, respect pentru înaintași, generozitate față de urmași.

Bienala Națională de Arhitectură vrea și poate să ajute la repararea rupturii dintre generații, ajutându-le să se cunoască și să se respecte reciproc, să omagieze excelența și să o promoveze și în afara țării.

Concursul profesional este manifestarea-cheie menită să reflecte fenomenul arhitectural autohton, în toată complexitatea sa, structurat în 15 secțiuni tematice, unele consacrate și altele care explorează domenii noi în care este implicată creativitatea și arta arhitecților.

Ediția din acest an a marcat o participare record, la concurs înscriindu-se peste 750 de proiecte care însumează circa 3.000 de arhitecți și marchează o creștere de aproximativ 20% față de ediția precedentă. Numărul contează? Da, cred că este important să cunoaștem tot ce se construiește, pentru că radiografia generală nu trebuie să flateze realitatea, ascunzând eșecurile și creând false iluzii selectând numai proiectele remarcabile.

Este semnificativă repartiția celor peste 760 de proiecte pe zone geografice și pe secțiuni, ea dovedind (ca și în anii trecuți), în primul rând, că se face arhitectură de calitate peste tot în țară, că nu există „comanda de stat” pe piața arhitecturii și că fiecare se descurcă cum poate. Multitudinea proiectelor de amenajare interioară, nevoia de afirmare a tinerilor absolvenți, marcarea zonelor în care patrimoniului i se acordă importanța cuvenită, inițiativele cu impact internațional din zona rurală și a patrimoniului, multiplicarea formulelor de învățământ alternativ, creșterea spectaculoasă a calității studiilor și scrierilor teoretice, sporirea evenimentelor arhitecturale cu mesaje și impact civic rezultă din analiza statistică a participărilor și poate oferi o primă imagine a producției din acest an a competiției.
Au fost proiecte multe și au fost proiecte îndrăznețe și interesante. Juriile au avut o treabă dificilă, drama alegerii și multe negocieri cu organizatorii.

ÎMPREUNĂ visăm o Europă verde, competitivă și incluzivă.
ÎMPREUNĂ regândim resursele planetei și încheiem un nou Pact cu natura, bazat pe regenerare și bun-simț.
ÎMPREUNĂ apărăm sănătatea planetei și a locuitorilor săi.
ÎMPREUNĂ gestionăm schimbările climatice și facem clădirile, cartierele, orașele și peisajele rezistente la impactul acestora.
ÎMPREUNĂ învățăm să avem o abordare restauratoare, regenerativă și circulară.
ÎMPREUNĂ înțelegem orașul, anticipăm nevoile grupurilor din medii și cu identități diverse.
ÎMPREUNĂ arhitecți, urbaniști, peisagiști, designeri, dezvoltatori, clienți și proprietari, cercetători, studenți, antreprenori găsim soluții durabile pentru toți.
ÎMPREUNĂ specialiști din multe profesii lucrăm în echipă pentru a crea un viitor durabil și incluziv.
ÎMPREUNĂ arhitecte și arhitecți, tineri și vârstnici, studenți și profesori suntem o profesie de care societatea are nevoie mai mult ca oricând.
ÎMPREUNĂ armonizăm valorile și credințele individuale cu cele colective și construim un viitor previzibil.
ÎMPREUNĂ învățăm din trecut, construim în prezent și privim către viitor, încurajăm spiritul vizionar și experimentul, folosim tehnologii de vârf și învațăm din tradiții locale.
ÎMPREUNĂ educăm libertatea de creație, întemeiată pe etică și solidaritate.
ÎMPREUNĂ reușim și nu lăsăm pe nimeni în urmă.
ÎMPREUNĂ facem o arhitectură care apropie și unește, conciliază și vindecă.

„Am ales să fiu în seara aceasta alături de dumneavoastră pentru că prețuirea mea este multiplă, în primul rând față de dl consilier Sergiu Nistor care mi-a vorbit despre această bienală și despre ce reprezintă ea în lumea arhitecturii din România și față de doamna președintă a UAR pe care o cunosc de mult timp datorită reputației domniei sale, dar e pentru prima oară când ne întâlnim și realmente prețuiesc foarte mult ce a reușit să pună la temelia profesiei de arhitect în România. Aici simt o energie cu totul extraordinară, pentru că are două valențe care vin din preocuparea și grija voastră față de un viitor frumos, durabil, modern, verde, sănătos, un viitor care să asigure o calitate a vieții din ce în ce mai bună, dar și preocuparea față de patrimoniul construit pe care îl avem și care în România se află într-un stadiu de degradare și suferă de o lipsă de intervenție cronică și de o neputință a statului de a păstra o componentă esențială din identitatea noastră națională.”

Raluca Turcan - ministrul culturii

Juriul fiecărei secțiuni a fost alcătuit din personalități care activează în țară sau străinătate. De regulă, am optat pentru arhitecți români, dar, printre excepții, s-au numărat arhitectul Ștefan Mănciulescu (Franța), arhitect-șef al Monumentelor Istorice al departamentelor Cantal, Corrèze și Haute-Loire, care a condus peste 100 de șantiere vizând monumente istorice, și în juriul secțiunii Efemer, Javier Peña Ibañez (Spania), inițiatorul și directorul Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concentrico, devenit eveniment național în Spania și profesorul Agostino Bossi, din Italia, reputat publicist, practician, profesor de arhitectură de interior la secțiunea Arhitectură de interior. Din unele jurii au făcut parte câștigători ai edițiilor anterioare ale Bienalei.

Cu greu, Juriile au decis premiile pe secțiuni care structurează clasamentele și orgoliile prezentului. S-au mai acordat o serie de premii speciale - care se adresează istoriei și memoriei și ne ajută să nu ne pierdem reperele. Cu credința că alegerile se bazează pe o bună cunoaștere a fenomenului arhitectural național, acestea au fost:

Premiul Opera Omnia (care omagiază o carieră dedicată arhitecturii, premiul consacrării în profesie) a încununat cariera de aproape 60 de ani, în slujba Clujului, a arhitectului Vasile Mitrea, arhitect discret și modest care a creat una dintre cele mai viguroase clădiri brutaliste din arhitectura românească, urbanist, creator al etaloanelor de coerență urbană, clasicele cartiere Grigorescu și Gheorgheni, părintele sistemului de parcuri ale Clujului, autorul studiului dedicat Urbanismului și Urbaniștilor din Cluj, dascăl și creator al Facultății de Arhitectură din Cluj.

Marele Premiu al Bienalei (care evidențiază o tendință, o mișcare cu impact internațional a arhitecților sau arhitecturii românești) a revenit Ambulanței pentru Monumente, proiect inițiat în 2016 de Asociația Monumentum și care a fost dezvoltat de organizații ce își desfășoară activitatea independent, în multe regiuni ale țării, cu scopul de a salvgarda obiective de patrimoniu aflate în stare avansată de degradare sau pre-colaps, cu ajutorul voluntarilor, meșterilor și comunităților locale, sub supravegherea și îndrumarea experților în conservare și restaurare a monumentelor.

Premiul Președintei UAR (care semnalează o prezență excepțională, inspirațională și semnificativă, pentru perioada actuală) a revenit arhitectului Köllő Miklós unul dintre cei mai activi militanți ai revitalizării rurale, utilizând lemnul coroborat cu reutilizarea a ceea ce deja există („vechiul e noul nou”), ale cărui proiecte și studii au condus la dezvoltarea unui fenomen arhitectural de tip eco-regionalism.

Premiul revistei ARHITECTURA (care identifică o publicație, construcție, concept sau activitate cu efecte benefice și inspiraționale) a revenit inițiativei „Garaj DESCHIS” - un laborator spațiu de întâlnire, atelier de bricolaj sau loc de relaxare, în care se intersectează locuitorii în contextul unui cartier de blocuri.

În premieră, la această ediție a Bienalei, s-au mai acordat următoarele premii:

Premiul Henrieta Delavrancea (pentru o prezență feminină de excepție, care s-a remarcat atât prin proiectele elaborate, cât și pentru atitudine și moralitate, prin combativitate) a revenit arhitectei Militza Sion care a excelat în proiectarea de case de cultură, blocuri de locuințe și proiecte de urbanism. În paralel, s-a ocupat cu desenul și pictura și a dedicat pasiune și energie pentru recuperarea memoriei și moștenirii unor personalități marcante ale arhitecturii interbelice: G. M. Cantacuzino, Gheorghe Simotta, Horia Creangă și Henrieta Delavrancea-Gibory.

Premiul Reper pentru viitor (pentru o construcție cu calități de a deveni simbolul localității care o găzduiește) a revenit Centrului Cultural „Constantin Brâncuși”, opera arhitectului Dorin Ștefan, lucrare remarcabilă, în pas cu tendințele internaționale, fără îndoială adecvată contextului, cu detalii meșteșugite și adecvate capacității noastre actuale de „hi-tech”.

Premiul Arhitect în funcție/administrația publică (pentru corectitudine, eficiență și influența benefică asupra cadrului natural și construit) a revenit arhitectului-șef al județului Maramureș, Radu George Lazăr, un sprijin pentru dezvoltarea durabilă a județului.

Ediția s-a desfășurat, succesiv, în 8 orașe din țară. Inaugurată la București, a continuat la Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu Mureș, Craiova, Sibiu, Târgoviște și Iași. În fiecare oraș al Bienalei au avut loc Gale de Premiere ale secțiunilor tematice aferente concursului de arhitectură, expoziții, întâlniri cu juriul și autorii proiectelor nominalizate și premiate, evenimente artistice și culturale, conferințe, mese rotunde, dezbateri, târguri de meșteșuguri, proiecții de filme și prezentări de carte.

Cronologic, principalele evenimente ale Bienalei au fost:

3 octombrie, BUCUREȘTI - „Unde fugim de acasă?”

La Teatrul Majestic, în prezența ministrului culturii, doamna Raluca Turcanu, a avut loc Gala de Lansare a Bienalei și de Premiere pentru secțiunile: Locuințe individuale, Locuințe colective și Arhitectură de interior.

Locuința a fost și rămâne programul cheie al activității arhitecților. Secțiunea Locuințe individuale pare să se fi desfășurat sub deviza „Unde fugim de acasă?” deoarece, din cele peste 70 de proiecte aflate în concurs, locuința urbană tradițională a fost practic absentă, tendința fiind evadarea din marile aglomerații spre periferii și noile așezări limitrofe ale marilor orașe, pe vârf de munte, malul lacurilor sau văi de râuri. A fost o competiție a măiestriei și varietății rezolvării unor reședințe în dialog cu natura, cu mari deschideri vitrate, panouri glisante impresionante în zonele de terasă (la parter, la etaj, pe acoperiș), cu o calitate specială a comunicării cu exteriorul, a rafinamentului încadrării și decupării peisajului. Poetica luminii, relația cu soarele, cerul, ploaia și vântul par să fi preocupat, în mod special, creatorii care au utilizat o varietate de mijloace pentru filtrarea luminii, dialogul dintre natură și mediul artificial, spații intermediare și de mediere a relației interior/exterior prin: terase în trepte, în consolă, portice, rame, ancadramente. Funcțional, s-a remarcat o flexibilitate maximă și o versatilitate spațial-funcțională cu potențialitatea schimbării, dorința de dilatare a interiorului și asumării exteriorului… N-aș omite nici ineditul casei cu „perete de cățărat”.
Cele mai multe case utilizează sisteme inteligente și design sustenabil, care optimizează eficiența energetică și îmbunătățesc experiența globală de locuire, scopul fiind autonomia energetică și consumul minim. Impactul energetic ne pune în fața unei schimbări majore a fenomenului locuirii cu puternice implicații urbanistice asupra așezărilor noastre, dar acestea nu par să preocupe deloc, pe nimeni, cu atât mai puțin autoritățile.
Secțiunea Locuințe colective a cuprins, în general, imobile din zone aflate în discutabilul proces de „densificare” urbană, din zone cu trecut industrial pe cale de redefinire, periferii și așezări satelit, dar și câteva proiecte ancorate în zone urbane cu personalitate și tradiție. Dacă liberul arbitru domnește în primele cazuri, în cele din urmă, exigențele legate de integrarea în context, în reconcilierea și asumarea diverselor straturi istorice și culturale ale zonei, echilibrul dintre caracterul local și noile elemente sunt imperative fundamentale care oferă șansa unei viziuni actualizate asupra locuirii urbane, sunt lucrări dificile pentru care scara țesutului urban, atmosfera, materialitatea, cromatica, dialogul dintre existent și propus devin principalele dificultăți ale proiectului. S-au prezentat câteva realizări deosebite, cu finanțări private, ce reprezintă excepția deoarece, în realitate, piața locuințelor colective este lăsată în voia sorții și la cheremul poftelor netemperate sau nestăpânite ale dezvoltatorilor, slujiți umil de corupția și ignoranța administrației publice. Este tragică absența de pe piața imobiliară a autorității și investițiilor publice.
Secțiunea Arhitectură de interior - una dintre cele mai bogate și mai disputate ale Bienalei, ridică, cu siguranță, întrebări legate de oportunitatea separării tematice sau pe alte principii ce urmează a fi definite, care să permită competiția între proiecte comparabile. Extinsă de la proiecte de amenajări ale unor spații de patrimoniu până la suprafețe din noile imobile, spații publice și exclusiviste, centre de loisir, vinoteci și gelaterii, expoziții și restaurante cu cele mai diferite formule culinare, hoteluri cu te miri câte stele și imense sau economice suprafețe de birouri, apartamente minimale și reședințe de lux, proiectele sunt prea diferite pentru analiză și comparație. Încercând să soluționeze acest complicat puzzle, Juriul a ales să împace categorii diferite, de la interioare cu valoare istorică până la spații rezidențiale și publice.

5 octombrie, CLUJ-NAPOCA - „În Con(Text)”

Premiul Opera Omnia a fost decernat respectatului Vasile Mitrea, unul dintre cei mai respectați și iubiți arhitecți clujeni, în cadrul Galei organizate în impresionanta Cluj Arena, creație a unuia dintre membrii Juriului.

Arhitecții clujeni și studenții Facultății de Arhitectură din Cluj au avut prilejul să viziteze expoziția proiectelor participante la secțiunile destinate arhitecturii publice în prezentarea și comentariile membrilor Juriului, personalități recunoscute și devenite repere pentru arhitectura actuală. Cele două secțiuni - dedicate Construcțiilor industriale, administrative, turistice și sport/loisir și Clădirilor socioculturale (educație, sănătate, cult) - au cuprins un mare număr de proiecte, variate ca anvergură, care ilustrează o piață imobiliară ezitantă și haotică, care cârpește pe-ici, pe-colo. Administrația publică - centrală sau locală - pare să nu existe pe lista investitorilor, nici în programe sociale, nici în cele pentru învățământ, nici teoretic, nici practic.

În materie de investiții private, au apărut modele arhitecturale la nivel mediu european, la limita performanței tehnice (care nu este, încă, prezentă în spațiul public românesc, din cauza unor evidente limitări economice, dar și unor carențe social-economice). În afara unor stadioane, calitatea spațiului public este expresia unor modele primare de comportament și de educație și este condiționat de costurile reduse de investiție și de eficiența - îndoielnică - în exploatare.
„Multe construcții, dar nu suficientă arhitectură”, a fost una din concluziile Juriului, invocând valoarea extrem de diferită a lucrărilor. Curajul simplității rafinate, perfecțiunea detaliului, adecvata încadrarea în mediul construit, indiferent de anvergura lucrării, au fost calitățile care au diferențiat construcțiile evidențiate.
Gala a cuprins și expoziția și conferința arhitectului Vladimir ARSENE - „În CON(TEXT)” - care a abordat cinci dintre proiectele sale recente, unele realizate, altele „unbuilt”, explicând și descifrând intenții și semnificații, atingând punctele sensibile și, uneori, controversate. O demonstrație de forță și sinceritate, pe care numai marii creatori și le permit.

10 octombrie, BAIA MARE - „Tradi(nova)ția”

Reperele arhitecturii băimărene erau, până nu demult, Primăria realizată de arh. Mircea Alifanti, dar și Casa de Cultură și Hotelul Carpați, creații ale arh. Nicolae Porumbescu. Pentru anii noștri, s-au adăugat Piața Sf. Ștefan - poate, cel mai rafinat spațiu public al ultimelor decenii - și renăscuta Colonie a Pictorilor, lucrări multiplu premiate de Bienalele Naționale anterioare, creații ale arhitecților maramureșeni, excepționali și neînduplecați profesioniști. Prezența BNA 2023 la Baia Mare este un omagiu adus lor.
Pentru Maramureș, secțiunea Revitalizare rurală este tema relevantă pentru frământările noastre legate de satul „post-țărănesc”, în țara europeană cu cea mai mare populație rurală plecată în bejenie. Dacă va fi să supraviețuiască, satul care parcurge cele mai dramatice clipe ale sale - părăsit și depopulat - el va renaște, probabil, în propuneri imaginate de câțiva arhitecți vizionari. „Tradi(nova)ția” rurală este dezvoltată de o serie de firme de arhitectură, prin lucrări punctuale cu mare putere inspirațională. Deși secțiunea Revitalizare rurală a fost marcată de timiditate în participare, fiind dominată de proiecte de refugii într-un „rural de weekend”, realizări care se înscriu în această tendință s-au regăsit în aproape toate celelalte secțiuni tematice. S-au remarcat „Șura Culturală” din comuna Zetea - clădire gândită ca loc de întrunire pentru evenimente culturale, cu un exterior recompus din materiale recuperate și reciclate și un interior contemporan - și „Grădinița” din comuna Lăzarea - referință la „gospodăria” tradițională de tip „șura-casa-anexa gospodărească” ca obiective care animă spațiul comunitar și adună localnicii, prezintă opțiuni „altfel” care se adresează vieții de „zi de zi”.
Demonstrația a ceea ce ar putea deveni satul „post-țărănesc” a făcut expoziția arh. Köllő Miklós și Larix Studio, expusă în completarea secțiunii, după ce a fost prezentă, la începutul Bienalei, la Muzeul Țăranului Român, împreună cu cartea „Povestea casei mele” - devenită referință pentru mișcarea care consideră că satul contemporan mai poate fi salvat printr-o infuzie de energie, competență, cultură și nesfârșită iubire. „Pentru mine, Ciumani este buricul pământului”, spune Köllő Miklós, care a dovedit că tineri intelectuali, care au studiat în străinătate și au învățat să lucreze în economia concurențială, se pot stabili cu familia în zona rurală din dorința de a trăi într-un altfel de pact cu natura, cu tradiția, cu peisajul cultural, cu valorile perene, cu liniștea și puritatea naturii, pot re-modela așezările, păstrându-le farmecul și unicitatea.
Mișcarea care iubește patrimoniul, păstrează obiceiurile sănătoase și renunță la accesoriile depășite, adoptă inovațiile utile și sustenabile, adoptă meșteșugurile tradiționale și învață de la meșterii pe cale de dispariție, a început acum mai bine de 30 de ani și a fost alimentată de inițiativele, inițial surprinzătoare, ale Prințului Charles. Arhitecții care se implică în viața micilor comunități, care trăiesc între eficiență și bucuria simplității, între IT, sport și drumeție, generează o mișcare eco-regionalistă care devine tot mai puternică și semnificativă.

14 octombrie, TÂRGU MUREȘ - „Efemerul” durează

Gala secțiunii Efemer s-a desfășurat, pentru a 3-a oară, la Târgu Mureș, în recent renovata Sală de Festivități a Universității de Medicină și Farmacie și în acordurile orchestrei de tineri a UMFST.
Un sfârșit de săptămână dedicat arhitecturii, care a început cu întâlnirea dintre studenții celei mai noi Facultăți de Arhitectură din țară, cea de la Târgu Mureș, cu arhitecți de prestigiu, cu membrii Juriului și cu participanții la Bienală, în fața proiectelor lor. A doua zi, în expoziția proiectelor participante la concurs, membrii juriului și-au exprimat părerile și au dialogat cu nominalizații și premianții, accentuând interesul pe care l-au manifestat față de implicarea civică a autorilor și față de utilitatea practică a instalațiilor realizate. Premiile au ilustrat această orientare. „Perimetrul de Solidaritate” asigură spații pentru depozitare persoanelor fără adăpost din București, „Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara” generează o nouă posibilitate de a folosi, imagina și percepe spațiul public, invitând trecătorii să se oprească și să observe Piața Victoriei printr-o experiență nouă, de la înălțime.
În această ediție, abordarea juriului a filtrat gestul arhitectural prin prisma impactului social. În egală măsură, a fost recunoscută virtuozitatea creativă, sofisticată și rafinată, dar de promovat au fost evidențiate proiectele care stimulează coeziunea socială, care creează platforme de interacțiune socioculturală, spații de întâlnire a vecinilor din cartier.
Conferința susținută de Javier Pena Ibanez a fost plină de întrebări, dar și de posibile răspunsuri. În viziunea fondatorului său, Concentrico pune în discuție spațiile problematice din oraș, Festivalul invitând locuitorii să-și re-descopere orașul cu ajutorul unor instalații de autor. Expozițiile, întâlnirile, activitățile și spectacolele organizate, cu acest prilej, creează o legătură surprinzătoare între locurile, piețele, străzile, curțile și spațiile ascunse care trec neobservate în viața lor de zi cu zi. Din 2015, cele nouă ediții ale Festivalului au prilejuit peste 100 de intervenții urbane create de echipe de arhitecți și designeri spanioli și străini (au fost și 5 participanți români). Dialogul care se stabilește între locuitori, patrimoniu și arhitectura contemporană stimulează reflecția și participarea cetățenilor la soluționarea și refacerea acestor spații.

Concertul de coarde din biserica din Cetate, vizita la Castelul din Bahnea (în fază finală de restaurare), au întregit programul etapei.

17 octombrie, CRAIOVA - „Reper pentru viitor”

Era firesc ca, de Ziua Patrimoniului Cultural, să se organizeze Gala secțiunilor Restaurare și Recuperarea patrimoniului și interpretarea identității la recent inauguratul Centru Cultural Brâncuși, cu participarea primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, a președintelui Consiliului Județean Dolj și autorului lucrării, arhitectul Dorin Ștefan. Centrul Cultural Brâncuși este singurul omagiu palpabil adus de țara natală marelui creator și este inițiativa arh. Dorin Ștefan care, pornind de la afirmația lui Brâncuși că „arhitectura este o sculptură locuită”, a realizat acest centru, dedicat studiului operei sculptorului, al cărui simbol este „Oul”. Alcătuit din felii de sticlă și poziționat pe pajiștea Muzeului de Artă, „Oul” este o creație remarcabilă, apreciată pentru caracterul său non-convențional, original, unic, care a fost distins cu Premiul Reper pentru viitor din convingerea că va deveni simbolul Craiovei, reperul său cultural și arhitectural.
Gala a cuprins conferința arhitectului Dorin Ștefan, însoțită de o expoziție-elogiu adus autorului de arh. Vlad Eftenie și o prezentare emoționantă pe care acad. Romeo Belea i-a făcut-o fostului său student și discipol.
Juriul secțiunilor de concurs, din care au făcut parte experți prestigioși din domeniul patrimoniului, a făcut un tur prin țară, pentru a analiza in situ fiecare dintre lucrările care au atras atenția și interesul. Apoi, a decis, în mod cu totul excepțional, să premieze ex-aequo, trei lucrări apreciate ca implicând un suflu emoțional care depășește rutina profesională curentă. Baia Turcească din fostul Feredeu Turcesc al Iașiului, devenită Centrul Internațional al Artelor, Casa Hintz din Cluj, cu mixul său funcțional, și Biserica Reformată din Dej, reintrodusă în circuitul turistic printr-o re-restaurare recentă, au împărțit trofeul și au evidențiat trei echipe de tineri arhitecți pasionați și implicați. Toate proiectele nominalizate au marcat tendința de a salva și readuce la viață nu numai monumente, dar și clădiri cu valoare simbolică, afectivă, sentimentală pentru localitățile în care se găsesc: un cinematograf interbelic din Turnu Măgurele, o casă boierească devenită un inedit muzeu etc.
Premiul secțiunii Recuperarea patrimoniului și interpretarea identității a fost împărțit între „Turnul pompierilor”, restaurat de câștigătorul Premiului Europa Nostra (2017) și „ȘURA - Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă”, comandat de Mihai Eminescu Trust - simbol al gospodăriilor transilvănene.
Excursia documentară din Oltenia nu se putea încheia decât cu o vizită la culele recent restaurate (Cernătești și Brabova) și un popas la Conacul lui Padea din comuna Dranic.

20 octombrie, SIBIU - Cu dulgheri și papură în Piața Mare

Holul Primăriei și Piața Mare au fost decorul perfect pentru secțiunea Școli de vară de arhitectură, tabere de creație. Pe ecranul din Piață au rulat filmele Bienalei, în ciocănitul-bocănitul meșterilor, în fața trecătorilor curioși și copiilor vrăjiți de artizani, gata să se apuce și ei de bătut fieru’ cât e cald și de țesut rogoz. Școlile de vară completează învățământul clasic, oferind tinerilor pregătirea practică, dar, mai ales, pofta și pasiunea față de locuri, oameni, tradiții, meserii, materiale. Satisfacția de a face/realiza ceva concret și de a demonstra localnicilor cum pot prinde formă și viață ruinele din satele lor, de a le dezvălui fața nevăzută a locurilor în care trăiesc ajută la formarea de caractere, descoperă pasiuni și dau sens învățării, ajutându-i pe elevi să-și descopere personalitatea. Pentru localnici, invazia de tineri voluntari entuziaști reprezintă antidotul uitării, izolării, nepăsării și, mai ales, speranța. La Sibiu, ne-au fost alături reprezentanții Ambulanței pentru Monumente, în frunte cu Eugen și Veronica VAIDA, mulți dintre pionierii arhitecturii „altfel”, câștigători ai altor secțiuni ale Bienalei, președinta Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernoland (membră a Juriului, dar și luptătoare, de peste 30 de ani, pentru renașterea satului românesc. Când spui Viscri, spui Caroline!).
La Gala de premiere a fost un public incredibil, tânăr și entuziast, participant și implicat, cu realizări și speranțe. Tabăra Valea Uzului (care însumează 17 ani de muncă cu elevii unui Liceu de Arte - prezenți și ei!), Casa cu Har, Arheo-Arhitectura, Case călătoare, dar și alte aproape 20 de școli de vară constituie nu numai școli de meșteșuguri, ci și școli de caractere și de iubire față de locul în care trăiești. Expoziția Concurs și Târgul Meșteșugarilor din Piața Mare au fost completate de expoziția Miklós KÖLLŐ și de o dezbatere la care au luat parte unele dintre cele mai interesante și implicate arhitecte în revitalizarea rurală și salvarea meșteșugurilor și tradițiilor locale, la Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR din Piața Mică: Caroline Fernoland, Ana Maria Goilav, Silvia Demeter Lowe, Maria Duda.
Suntem gata să sperăm că, în curând, vom avea și meșteri locali alături de Adrien Corbin, Adrien Aurer, Arthur Montury, Léopold Nibel Aubert, Alex Herbert, Marlene Herbert, Mette Pedersen, Yotam Sayer și ceilalți artizani din toate țările Europei Centrale și de Nord care au asigurat demonstrațiile de îndemânare și virtuozitate la standurile din Piață.

23 octombrie, TÂRGOVIȘTE - Arhitectura se învață de mic!

A treia oară, gala secțiunii Publicații de arhitectură a omagiat orașul Muzeului Tiparului, al Cărții Vechi Românești și în care diaconul Coresi a imprimat primele publicații în limba română, care adăpostește tiparnița cu care s-au realizat primele Cărți laice de Antim Ivireanu și unde au apărut primele trei ziare, pe teritoriul României. Curtea Domnească și ansamblul muzeal, din imediata sa apropiere, alcătuiesc o rezervație densă de arhitectură, care se întinde pe multe secole de cultură și civilizație.
În acest cadru, la Muzeul de Istorie, s-a încheiat competiția secțiunii de carte, la care au luat parte mai mult de 50 de lucrări care au făcut extrem de dificilă sarcina juriului, pentru că nu cred că a mai fost an în care calitatea lucrărilor să se împletească atât de organic cu finețea redactării și a editării: cărți „frumoase”, în sensul strict al termenului! Chiar și pentru Juriul experimentat și încercat, alegerea a fost dificilă. În final, laureații s-au dovedit a fi tineri, studioși, originali și inventivi, aflați, majoritatea, la debutul editorial.
Secțiunea Fotografie de arhitectură a fost arbitrată de unii dintre cei mai exigenți maeștri ai momentului, nume de referință pentru arhitectura exprimată prin fotografie, convinși că „Imaginea este, poate, cel mai puternic vehicul de comunicare al epocii noastre. Totuși, doar câteva au șansa să miște, să provoace schimbări în oameni și în societate, să devină memorabile”.
Juriul și-a propus să descopere, din largul spectru oferit de concurenții la această secțiune, „Imaginile care ne schimbă și nu poze de clădiri”.
Ziua a început la Cinematograful Independența, renovat și întinerit, alături de elevii Liceului de Artă „Bălașa Doamna”, care au organizat o expoziție a lucrărilor realizate sub îndrumarea arh. Daniela Radu și a minunaților ei colaboratori (care fac ca absolvenții liceului să reușească la examenul de admitere de la UAUIM în proporție de 100%). Pasiunea cu care câteva arhitecte din țară lucrează cu elevii liceelor de artă își arată roadele, atât prin prisma impactului asupra tinerilor, cât și prin vizibilitatea lor. Am avut oaspeți elevi dintr-o comună apropiată, conduși de preotul satului. Comentariile elevilor, la sfârșitul zilei, ne conving că nu trebuie să precupețim nimic pentru ca Arhitectura să se învețe de mic! Efectul pe care l-au avut filmele dedicate meșteșugurilor tradiționale, taberelor de vară, frământărilor și preocupărilor arhitecților confirmă intenția pe care o avem de a crea o secțiune de Film în viitoarea ediție a Bienalei.

27 octombrie, IAȘI - Viitoarele „nume grele”

La Iași, Galele de Premiere a 3 secțiuni importante ale Bienalei s-au desfășurat la Baia Turcească, pentru a marca re-deschiderea imobilului cu noua funcțiune de Centru Internațional de Artă Contemporană, construcție premiată la Secțiunea Restaurare a actualei Bienale, în prezența și cu participarea, ca de obicei, a dlui Mihai CHIRICĂ - primarul Municipiului Iași, și a autorilor restaurării.
Secțiunea Spațiul public și comunitar a fost expresie directă a implicării minime a edililor pentru traiul bun al locuitorilor, al interesului redus al administrației publice pentru orașul dedicat locuitorilor, pentru spațiile destinate comunicării și destinderii, incluziunii. Ideea salvatoare a curatorului secțiunii a fost să-i invite, în afara concursului, pe câștigătorii unor concursuri publice lansate recent, adică să găsească o soluție de tipul „unde realitate nu e, speranță să fie!”.
Cu atât mai relevante sunt realizările arhitecților care și-au asumat rolul de mediator și decident care, în mod normal, le depășește atribuțiile și au fost remarcate de juriu. Grădina dintre blocuri care a creat un loc de întâlnire și un loc al cunoașterii istoriei orașului, printr-o amenajare peisajeră cu recurs la odată semnificativul canal. Piața produselor tradiționale din Mădăraș este un proiect inedit pentru mediul rural și propune organizarea spațiului pieței agroalimentare ca un loc comunitar de întâlnire și încurajează interesul și încrederea sporită a oamenilor în produsele locale, tradiționale.
Expoziția invitată, a arhitectului Vlad Eftenie, intitulată „Arhitectura: Spațiu, Lumină, Emoție”, a avut darul de a conferi poezie, memorie, visare și artă pură unui spațiu public virtual.
Secțiunea destinată arhitecturii vizionare, criticată edițiile anterioare pentru că a confundat, adesea, proiectele vizionare cu cele „cu mai puțin noroc”, curatoriată de tânărul și tranșantul arhitect Daniel Munteanu, cu un juriu integral feminin, a reușit să infirme această teamă, aducând în concurs multe proiecte interesante, sofisticate, incitante, meditative. Proiectul premiat reprezintă o viziune puternică, un peisaj de tranziție - de la glacial la post-glacial - în care microplasticul joacă un rol critic în dezvoltarea unui nou model de creștere a plantelor, amplificat prin intervenția arhitectului peisagist, în strânsă colaborare cu o echipă de oameni de știință. Producția grădinii evoluează prin noua stratificație compozițională a materialului din post-Anthropocen: plasticul.
Încă de la introducerea sa în Bienală, Secțiunea Diplome - arhitecți în afirmare a fost cea mai ofertantă și disputată secțiune. Cu peste 140 de proiecte, a fost nevoie de o abordare specială: reprezentarea în juriu a celor 4 școli de arhitectură cu tradiție și Facultatea de Arhitectură din Chișinău, un număr sporit de nominalizări (proporțional cu participarea, dar puține față de solicitările juriului, premii speciale și, nu în ultimul rând, un număr special al Revistei Arhitectura - cu speranța că nu vom rata nici unul dintre numele grele ale arhitecturii viitorului!).
Arhitectul Mihai Șom, câștigătorul categoric al ediției anterioare a Bienalei, a fost cel care a predat ștafeta colegilor săi… mai tineri!

Evenimentele programate s-au încheiat, dar Bienala merge mai departe!
Pentru că, de ACUM 132 de ani, tinerii arhitecți care au pus bazele Societății Arhitecților Români au dorit să afle lumea „care ar putea să fie utilitatea unui arhitect, ce foloase ar putea aduce el pentru țară și ce considerație ar trebui să i se dea!”

„Arhitectul ar trebui să fie mesagerul comunității, iar viitorul orașelor trebuie discutat împreună cu cei care le vor folosi”.
Premiul Opera Omnia omagiază o carieră dedicată arhitecturii, fiind recunoașterea consacrării în profesie, iar în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2023 avem deosebita bucurie să îl oferim arhitectului Vasile MITREA.
Prolifica sa carieră se întinde pe 6 decenii, întrețesând arhitectura, urbanismul, filosofia, ecologia, educația, în continuă relaționare cu oamenii, cu publicul, cu specificul local, menținându-și crezul suprem în compoziția armoniei.
Dincolo de a fi o figură emblematică pentru dezvoltarea orașului, la planificarea căruia a participat, și căruia i-a oferit nenumărate repere construite, Vasile MITREA este un cetățean și profesionist implicat, activ în viața publică, împărtășindu-și cu generozitate, fermitate și haz cunoștințele, experiențele, expertiza. Profesor al urbei, continuă să inspire, să molipsească de curiozitate, și să provoace actualitatea, prin critici constructive, să se gândească, în ansamblu, la ziua de mâine.
Acordarea Premiului Opera Omnia arhitectului Vasile MITREA este o expresie a recunoștinței breslei, pe care o reprezentăm, față de elegantul său exemplu profesional și personal.
Vasile MITREA este arhitect urbanist, doctor în arhitectură și conferențiar universitar cu activitate didactică la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Construcții și Facultatea de Protecția Mediului din cadrul Universității Oradea, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.
În perioada 1960-1970, a fost proiectant în arhitectură și urbanism la Institutul Județean de proiectare Cluj, fiind implicat în concepția și proiectarea cartierelor Grigorescu (Microraionul central) și Gheorgheni (Microraioanele I și II) din municipiul Cluj-Napoca. Este autorul Centralei telefonice de pe strada Poștei, Cluj-Napoca, clădire de referință pentru curentul brutalist la noi în țară.
În ultimii 30 de ani, a militat pentru implementarea unui sistem de spații verzi care să includă cele 13 cursuri de apă pe teritoriul intravilan al orașului, creând zone de microclimat, cu Someșul axă a agrementului urban. A ocupat funcții de conducere în învățământul universitar (decan al Facultății de Arhitectură din Cluj-Napoca, decan al Facultății de Arhitectură și construcții din Oradea) și a fost membru în forurile de conducere ale profesiei (UAR, OAR, RUR), fiind și în prezent coordonator al Colegiului Director al Uniunii Arhitecților.
Pe lângă activitatea didactică și de proiectare susținută (peste 80 de proiecte de arhitectură și 50 de proiecte de urbanism și peisagistică), conf. dr. arh. Vasile Mitrea a publicat peste 60 de articole și lucrări de specialitate, fiind de asemenea editorul a două cărți de urbanism despre municipiul Cluj-Napoca.