Climate Iași – Iașul, orașul celor doi regi
Vremurile au venit mereu peste El şi toţi cârmuitorii lui, fără excepţie, de la Vasile Vodă Lupu şi până la Alexandru Ioan Cuza, au contribuit, după puteri, la cinstirea şi înfrumuseţarea vechiului târg al Ieşilor. Mai puţin noii conducători, de orice culoare politică, care nu l-au protejat cu ardoare, nu l-au înţeles suficient, nu l-au iubit în totalitate. E vina lor, doar a lor? E vina noastră, a tuturor românilor, pentru că, dacă-l înţelegeam, dacă-l iubeam cu adevărat, l-am fi avut şi astăzi, măcar în parte, ca atunci când paşii celor doi regi treceau agale pe străzile lui pline de colb, uşor întortocheate, unice. Casele lui pitoreşti au îmbătrânit. Unele au rămas şi astăzi în picioare, ruinate, mustind de amintiri. Cele mai multe au murit de bătrâneţe, lăsând în urma lor multe locuri goale, mai ales în jurul bisericilor.
[…]
Pe lângă monumente, pe care le avem, de altă factură, şi în alte multe oraşe din ţară, la Iaşi există un spirit al locului care pluteşte nevăzut. Clădirile, de un pitoresc aparte, au majoritatea mici plăcuţe la intrare cu texte care mărturisesc existenţa unui număr impresionant de poeţi, scriitori şi alte personalităţi ale neamului românesc; istoria este şi ea aici acasă, pelerinajele la locurile sfinte au ciclicitate câştigată prin eforturile Mitropoliei. Oraşul este molipsitor dacă-l parcurgi destins, sigur te va rechema, pentru că toate sunt legate de fiinţa neamului românesc “…care aici e mai prezentă decât oriunde aiurea…” şi dintre toate umbrele trecutului cele mai invocate sunt cele ale celor doi regi, Creangă şi Eminescu.
Citiţi textul integral în ediţia tipărită a revistei Arhitectura, nr 1/2011
Sentimental si paseist, articolul devoaleaza in metafore edulcorate situatia nefericita in care monumentele Iasului par lipsite de aparare in fata ofensivei speculatorilor din imobiliare.Rand pe rand, emblemele arhitecturale ale acestui oras sunt flancate de noile plasmuiri ale arhitecturii actuale, niste mastodonti fara gust, care se strecoara in cele mai neasteptate brese din situri arhitecturale, care ar fi trebuit protejate.Dar de ce se mai mira distinsul domn arhitect Nicolae Munteanu ca se intampla asemenea lucruri acum, cand chiar domnia sa, in anii 80, a ridicat in Iasi un exemplu tot atat de nefericit de nerespectare a sitului, implantand pe o straduta cu case frumoase, de secol XIX, cladirea Facultatii de Stiinte Economice (Universitatea „Al.I.Cuza”), care, stilistic vorbind, n-are nici o legatura cu locul in care a fost amplasata?…”Orasul celor doi regi” este o alta metafora care te indeparteaza de realitatile istorice ale capitalei Moldovei, caci, te-ai fi asteptat, mai degraba, sa se refere la Carol I si Ferdinand si, poate mai putin, la Eminescu si Creanga, nu pentru ca acestia din urma n-ar fi niste valori culturale de necontestat. Tonul articolului tradeaza, mai degraba, neputinta arhitectului de a se impune ca autoritate in deciziile legate de proiectele zonale sau in cele care ar putea afecta patrimoniul arhitectural al orasului. E bine ca se scrie, ca se trage un semnal de alarma, chiar si printre multe randuri imbibate de sentimentalism dar, ne intrebam, cand va veni ziua in care glasul arhitectilor va renunta la timbrul acesta tanguitor, va reusi sa contabilizeze bunele si relele si, in fine, sa se faca ascultat si respectat in privinta solutiilor reale de salvare, pana la urma, a tuturor oraselor, nu numai a Iasului?
Liric si evocator acest articol.Recunosc ceva din sentimentalismul atat de specific acelor locuri, in care s-au scris pagini importante din istoria acestei tari.Metafora din titlu te duce cu gandul, in primul moment, la alti doi regi: Carol I si Ferdinand,dar leit-motivul care se creaza cu Eminescu si Creanga iti indreapta pasii prin pagini de literatura, care recreaza o lume apusa, a carei atmosfera se mai simte, astazi, doar in cateva locuri simbol ale capitalei Moldovei sau pe cateva stradute cu parfum de epoca..Iasul are sansa unui patrimoniu arhitectural bine delimitat si inca destul de bine conservat.Insertiile noi, care afecteaza vecinatatea unor cladiri emblematice ale orasului fac parte din pacatele unei neputiinte asumate partial si cu titlu colectiv. Un asemenea articol-manifest ar putea avea un impact mai semnificativ, daca tonul critic nu ar fi diluat de lirism si de un oarece paseism.Iasul poate si ar trebui sa fie un „muzeu in aer liber”, cum se propune in articol. Tonul reflexiv-impersonal folosit cand e vorba de implicatiile unor solutii arhitecturale gresite, dictate de furia imobiliara care a cuprins, mai toate orasele importante, resemnarea, pana la urma, ca asta e mersul actual si evolutia orasului, plaseaza articolul sub semnul indeciziei.Poate ca n-ar fi fost rau sa existe o departajare mai clara pe epoci si perioade de timp, ca sa ne dam seama, mai bine, ce s-a facut prost si, mai ales, cand (inainte sau dupa ’90).
Oare, cladirea Facultatii de Stiinte Economice, amplasata pe o straduta cu case vechi, de secol XIX, este un bun exemplu de arhitectura, daca ne gandim la rezolvarea stilistica a fatadelor si la regimul de inaltime?! Sigur ca, poate, exemplul cu cladirea care acopera Palatul Culturii poate fi unul foarte deranjant si, din pacate, nu e singurul. Dar cine poate sa judece impartial, corect si fara un sentimentalism exagerat tot ce s-a construit in Iasi? Poate, doar cineva care n-a cazut niciodata in pacatul de a face compromisuri arhitecturale, chiar si in epoca trecuta.