Harry Stern - arhitect și pedagog

Puțini știu că Harry Stern a fost decanul Insitutului de Arhitectură din București la începutul anilor 1950. Cu atât mai putin se știe, astăzi, ce lucrări moderniste a realizat în Capitală și care a fost activitatea sa pedagogică. Pe lângă faptul că și-a exercitat profesia de arhitect cu talent, a fost o persoană distinsă, cu o personalitate puternică. Probabil că viața sa curmată la doar 45 de ani și situația existentă a arhivelor incomplete din țară au făcut ca Stern, arhitect de valoare națională, să fie dat uitării. Însă cei care l-au cunoscut, inevitabil, au remarcat calitățile sale.

Mare parte din documentația acestui studiu asupra activității profesionale a lui Stern se bazează pe interviuri, în special cu arhitectul Mihail Caffe și cu regretatul arhitect Dorian Hardt, ambii foști profesori la UAUIM din București, care au participat la această cercetare cu povestiri și aprecieri competente. Când am întrebat cum se poate recunoaște arhitectura lui Stern, răspunsul a fost: „Echilibrul între plin și gol pe forme foarte simple, uși-ferestre, arhi-tectură sobră, dar rafinată”¹.

Care a fost activitatea lui Stern în dome-niul arhitecturii și ce rol a avut în calitate de profesor

Harry (Herman/Henri) Stern s-a născut în data de 19 ianuarie 1909, la Craiova, într-o familie de origine evreiască. Datele biografice succinte nu oferă o imagine amplă asupra vieții lui, însă este cert că a făcut studiile la Academia de Arhitectură din București, absolvind în 1932². El a practicat arhitectura înainte de a-și încheia studiile. Aflăm dintr-un anunț publicitar că în 1939 biroul său de arhitectură se afla pe Calea Victoriei, nr. 23³. Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind arhitect român de origine evreiască, i s-a luat dreptul de semnătură. Pentru a-și continua activitatea, probabil, a apelat la alți colegi arhitecți care să-i semneze lucrările. Cu toate că situația sa nu era tocmai favorabilă, în anul 1940 și-a început cariera pedagogică, înființând Departamentul de arhitectură la Colegiul Evreiesc din București⁴. După terminarea războiului și desființarea birourilor private de arhitectură, Stern a lucrat la proiecte mai mari, în colaborare cu alți arhitecți. Ajuns arhitect-șef la Ministerul Servicilor Secrete (M.S.S.)⁵, Stern avea putere de decizie, însă este greu de apreciat cu exactitate aportul său în realizarea unui proiect colectiv.

Arhitectul

Mergând pe urmele lui Harry Stern, clădirile identificate au fost plasate în contextul Bucureștiului modernist. După cum se știe, în perioada interbelică, modul de viață al burgheziei din Capitală era influențat de cultura franceză. Modernismul local, pe de o parte, promova ideile occidentale de funcționalitate și estetică, într-o formă moderată⁶, dar, pe de altă parte, discursul teoretic a fost axat pe arhitectura națională⁷. Astfel, arhitectura lui Stern poate fi comparată cu cea locală, a arhitecților moderniști români de nivelul lui Horia Creangă, G. M. Cantacuzino, Duiliu Marcu și mulți alții, precum și cu arhitectura lui Auguste Perret din Franța. Cât despre abordarea sa teoretică se știe prea puțin, dat fiind faptul că nu a publicat și că provenea dintr-o cultură româno-evreiască. De-a lungul studiului asupra lucrărilor lui Stern se pot distinge trei faze cronologice în evoluția sa: cea experimental modernistă (1932-1938), cea de maturitate modernistă (1939-1945) și cea a realismului socialist (1946-1954). Lucrările lui Stern au fost numeroase⁸ însă doar câteva au fost identificate și documentate. Astfel, programele arhitecturale cuprind: o vilă (vila Laserson, a unui colecționar de artă, Bd. Aviatorilor 106 C, astăzi sediul Studioului „Sahia Film”, 1944-1945), imobile cu multe apartamente (Central Palace, str. Domnița Anastasia/Eforie 8, împreună cu ing. Emil Calmanovici, 1939-1949; Piața Scaune, împreună cu ing. C. Brumărescu, 1944-1945), o tipografie („Cartea de Aur”, strada Lucaci 35, 1933), un pavilion (Pavilionul H în Parcul Herăstrău, Șoseaua Kisselef 32, în colaborare cu arh. Gustav Gusti, arh. Ascanio Damian, ing. E. Țițariu, 1949-1953), o clădire industrială (fabrica APACA, strada Iuliu Maniu 7, în colaborare cu arh. M. Alifanti, arh. A. Damian, arh. G. Pavlu, arh. I. Șerban, arh. I. Ghica-Budești, arh. Krohmalnic; ing. Emil Calmanovici, ing. Tiberiu Eremia, ing. Emil Prager, 1948), un club sportiv (Dinamo, de pe Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9, în colaborare cu arh. Medalinski, 1948).

Dintre toate acestea, trei lucrări prezintă un interes deosebit, etalând elemente distinctive din maniera de proiectare a lui Stern, dar și din cerințele societății românești și a contextului dat.

I. Un proiect reprezentativ pentru perioada de maturitate a lui Stern este localizat pe str. Domnița Anastasia/Eforie 8, realizat între anii 1939-1940. Casa-bloc numită Central Palace, are parterul comercial și nouă niveluri superioare de apartamente. Amplasată în front continuu, clădirea preia linia ușor curbată a străzii, retrăgând la parter intrările spațiilor comerciale, precum și intrarea la parcarea subterană. Etajul curent prezintă diferite tipuri de apartamente (unele au fost folosite o perioadă și ca birouri, însă acum sunt doar locuințe): apartamente de lux pe laterală, iar la mijloc garsoniere și apartamente cu două camere.

Funcționalitatea clădirii corespunde cerințelor sociale, cu diferite tipuri de partiuri, cu circulație primară și secundară (pentru servitori), iar apartamentele de lux preiau modelul francez de sfârșit de secol al XIX-lea⁹. Acest model de locuire pare să caracterizeze Bucureștiul interbelic prezentând următoarea distribuire funcțională: delimitarea spațiilor de zi și de noapte, cu un hol principal care face legătura cu camera de luat masa, living și bibliotecă/fumoar. La ultimele etaje, retrase de la stradă, există patru apartamente-studio pe două niveluri, numite duplex. Conform profesorului Mihail Caffe, apartamentele duplex amintesc de partiurile lui Le Corbusier, foarte rare în Capitala anilor treizeci.

O provocare deosebită în arhitectura lui Stern pare să fie rezolvarea volumului simetric pe un sit triunghiular neregulat. Colțurile parcelei sunt tratate în interiorul apartamentelor prin intermediul nișelor de tip scoici rotunjite, închise cu dulapuri încastrate sau pereți despărțitori¹⁰. Distribuția funcțională este vizibilă și în exterior, accentuând ierarhia interioară prin două turnuri laterale, care cuprind apartamentele de lux. Fațada de la stradă a fost placată cu cărămidă fasonată la fața locului.

Similar cu alte soluții structurale din România din acea vreme, ing. Emil Calmanovici a realizat o structură mixtă de stâlpi din beton armat și pereți de rezistență din cărămidă. Calculul structurii era făcut aproape numai la forțele orizontale, precum se obișnuia în perioada interbelică în București. Astfel, elementele structurale se adaptează și după distribuția în plan a funcțiunilor¹¹.

Rigoarea și simetria fațadei este contrabalansată de unele elemente rotunjite interioare, precum ar fi scara principală, arcade, colțuri rotunjite etc. Cert este că niciuna dintre clădirile proiectate de Stern, existente în ziua de azi, nu a cedat la cutremurele puternice din Capitală.

II. Un alt exemplu din perioada interbelică este imobilul din Piața Scaune, realizat între anii 1944-1945. Amplasat pe colțul opus Bisericii Scaune, are patru travee pe str. Dimitrie Bolintineanu (la numărul 3, de unde se face accesul în clădire) și una pe str. Slănic. În perioada comunistă, „clădirea a fost extinsă de Minister și astfel proporția a fost distorsionată”¹². O clădire riguroasă, dar echilibrată și ritmată de golurile uși-ferestre, dă dovadă de rafinament prin rezolvarea cantului dispus ușor curbat înspre Piața Scaune.

III. În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, apar și elemente ale realismului socialist, cum ar fi cele de la clădirea Clubului Sportiv Dinamo (cu pridvoare, balcon la nivelul de deasupra intrării principale, detalii cu cap de leu la ferestre, ca simbol al puterii) fiind „mult mai conformistă și mai puțin elegantă”¹³.

O excepție a fost însă Pavilionul H din Parcul Herăstrău. Publicat în revista Arhitectura R.P.R nr. 1-2, 1952, fiind o lucrare controversată din cauza influențelor „cosmopolite”¹⁴.

Pavilionul H, recent declarat clădire de patrimoniu, a fost proiectat pentru Expoziția Industriei Grele Sovietice și este remarcabil pentru construcția acoperișului din lamele de lemn curbate, precum și pentru echilibrul compozițional, ritmul și amplasarea pe sit în fața Lacului Herăstrău¹⁵.

Afinitatea lui Stern cu arhitectul Auguste Perret se remarcă în modul în care a folosit metode clasice de compoziție, precum simetria, în special la clădirea Central Palace, prin adoptarea unor elemente-cheie, precum ar fi ușile franceze la clădirea din Piața Scaune sau scara interioară tot la Central Palace, de exemplu.

Alte elemente comparabile ar fi expresia scheletului structural la Pavilionul H și aspi-rația la perfecțiunea detaliilor evidente la profiluri sau alte detalii interioare sau exterioare, gândite de la faza de proiectare până la executarea tehnică, a folosirii mate-rialelor variate și de bună calitate¹⁶.

Pedagogul

Harry Stern a devenit profesor odată cu înființarea Departamentului de Arhitectură, fondat de el însuși ca parte a Colegiului Evreiesc din București¹⁷. Departamentul a funcționat la început în Școala lui Ernest Abason (1941-1942), iar după un an a fost transferat la Școala Tehnică a lui Martin Bercovici (1942-1944). Luând în considerare contextul istoriei evreilor din Europa, instituția de studii superioare evreiescă a fost un fenomen singular, având aprobare de operare în perioada fascistă. În condițiile grele datorate războiului, Stern a fost un model de inspirație în atelierul de proiectare, datorită metodei folosite: studenții trebuiau să caute soluții, să propună și să analizeze problemele tehnice și estetice. Dorian Hardt susținea că „atmosfera era a unui mic atelier. Harry Stern, numai cu 10 ani mai în vârstă decât mine, s-a dovedit a fi un lider înnăscut de atelier, greu de găsit în zilele noastre”¹⁸. Stern preda „probleme obișnuite, dar studenții care nu aveau nicio idee au fost forțați să cerceteze pentru a găsi și a propune soluții. Noile idei erau discutate cu toată lumea. Exista chiar si un mic grup de dezbateri arhitecturale, numit Cenaclul de Arhitectură”¹⁹. După ce războiul s-a terminat și Colegiul Evreiesc a fost închis, studenții lui au fost acceptați în universitățile de stat. Stern și-a continuat activitatea sa didactică la Facultatea de Arhitectură din București începând cu 1944. În scurt timp el a fost desemnat decan al facultății (în acea perioadă Institutul de Arhitectură) între 1952-1954²⁰ .

Cariera lui Harry Stern a fost întreruptă subit pe 30 aprilie 1954, când acesta s-a stins din viață.

În cele din urmă, în anii 1960, soția sa, Carmen Stern, și cele două fiice, Dana (Davis) și Yvonne Lorette, au emigrat în Statele Unite²¹. Puține dovezi au rămas din perioada în care preda la Facultatea de Arhitectură sau din perioada în care deținea funcția de decan. Singura publicație unde apare numele său, în calitate de coautor, este o carte publicată post-mortem de Richard Bordenache, colaboratorul său în Facultatea de Arhitectură²². Publicația, în forma unor mape documentare, a fost inițiată chiar de către Harry Stern în 1951 și se dorea a fi o colecție de elemente clasice de arhitectură, după modelul francez a lui George Gromort²³. Aș dori să închei cu convingerea că munca lui Stern este semnificativă, ca parte a istoriei arhitecturii, ca o contribuție la discursul internațional privind „alte Modernisme” și ca un capitol în istoriografia românească a Modernismului Arhitectural. Aportul lui Stern la educația arhitecturală în instituțiile de învățământ superior aproape s-a uitat în zilele noastre, dar asta nu înseamnă ca a avut un rol mai puțin important, ci doar puțin cercetat. Astfel, acest prim pas în cercetarea lui Harry Stern propune o bază pentru studii viitoare și căutarea informațiilor nedeslușite.

NOTE:

1. Dorian Hardt, interviu de Mihail Caffe și Simona Or-Munteanu, 3.08.2011, București

2. Paul Constantin, Dicționar universal al arhitecților, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986, p. 307

3. Important a nu se face confuzia cu arhitectul Leon (Leonel) Stern, care nu a avut nicio legătura cu Harry Stern; „Central Palace”, http://armyuser.blogspot.ro/2011/03/central-palace.html

4. Dorian Hardt, op. cit.

5. Informație din fișa de înscriere a lui Stern la Uniunea Arhitecților din România, în anii 1950, document aflat în fondul de arhivă al UAR București.

6. Mihaela Criticos, Art-deco sau Modernismul bine temperat, București, Editura Simetria, 2010

7. Ana-Maria Zahariade, „Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluție formală”, în Celac Mariana, Ioan Augustin, Hans-Christian Maner, Ana-Maria Zahariade, Teme ale Arhitecturii din România a secolului XX, București, Editura ICR, 2003

8. Paul Constantin, op.cit.

9. Mihaela Criticos, op. cit.

10. Mihail Caffe, Scrisoare despre lucrările architecturale ale lui Stern, 22.03.2012, București

11. Interviu realizat vizitând apartamentul arhitectului Radu Ionescu din clădirea Central Palace, de Simona Or-Munteanu, 4.01.2012, București

12. Dorian Hardt, op. cit.

13. Dorian Hardt, ibid.

14. Arhitectura R.P.R., nr. 1-2, București, 1952, p. 10

15. Mihaela Criticos, „Pavilionul H”, Proiect cultural național 5+5, http://www.inforom-cultural.ro/5+5/cladire-pav-h.php

16. Comparația cu analiza referitoare la lucrarea lui Auguste Perret din Kenneth Frampton, John Cava (ed.) Studies in Tectonic Culture. The Poetics of Construction in the Nineteenth and Twentieth Century Architecture (Studii în cultura tectonică. Poetica construcției în arhitectura secolul XIX și XX.), Massachusetts: MIT, 1995, p. 156

17. Așa-numitul Colegiu Evreiesc a fost format din mai multe școli superioare, organizate pe departamente profesionale, recunoscute oficial de Ministerul Educației, dar sub administrarea comunități evreiești. Nu se putea obține o diplomă oficială după terminarea studiilor, dar a fost menit să ofere tinerilor studenți și elevi o șansă să-și continue studiile întrerupte. Diferite personalități, precum ar fi profesorul Onescu Abason, Martin Bercovici, Marcu Cajal, Harry Stern, Jean Monda și mulți alții, au sprijinit educația chiar și în acea perioadă când părea imposibil.

18. Dorian Hardt, Interviu de Mihail Caffe și Simona Or-Munteanu, 15.10.2010, București

19. Dorian Hardt, ibid.

20. Dorian Hardt, „Arhitectura”, în Nicolae Cajal, Harry Kuller (ed.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, București, Editura Hasefer, 2004, p. 504

21. Danna Davis, corespondeță prin e-mail din 26.08.2012

22. Richard Bordenache, Harry Stern (ed.), Documentar analitic: Studiul ordinelor și elementelor de Arhitectură Clasică; Antichitatea Greco-Romană și Renașterea, București, Editura Tehnică, 1956

23. George Gromort, Choix d’Elements Empruntes a l’Architecture Classique, Paris, 1920, original în franceză; o ediție nouă în limba engleză, The Elements of Classical Architecture (Elementele de Arhitectură Clasică), New York, Norton, 2000. Această publicație reproduce două texte importante care au fost pietrele de temelie ale instruirii la Ecole des Beaux-Arts la începutul secolului al XX-lea

Bibliografie

Gromort George, Choix d’Elements Empruntes a l’Architecture Classique, Paris, 1920, original în franceză; o ediție nouă în limba engleză, The Elements of Classical Architecture (Elementele de Arhitectura Clasică), Norton, New York, 2000

Bordenache Richard, Stern Harry (ed.), Documentar analitic: Studiul ordinelor și elementelor de Arhitectură Clasică; Antichitatea Greco-Romană și Renașterea, Editura Technică, București, 1956

Hardt Dorian, „Arhitectura”, în Nicolae Cajal, Harry Kuller (ed.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Editura Hasefer, București, 2004

Arhitectura R.P.R., nr. 1-2, București, 1952, p. 10

Frampton Kenneth, Cava John (ed.) Studies in Tectonic Culture. The Poetics of Construction in the Nineteenth and Twentieth Century Architecture. (Studii în cultura tectonică. Poetica construcției în arhitectura secolului XIX și XX), MIT, Massachusetts, '95)

Caffe Mihail, Scrisoare despre lucrările architecturale ale lui Stern, 22.03.2012, București

Constantin Paul, Dicționar universal al arhitecților, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1986

Criticos Mihaela, Art-deco sau Modernismul bine temperat, Editura Simetria, București, 2010

Zahariade Ana-Maria, „Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluție formală”, în Celac Mariana, Ioan Augustin, Hans-Christian Maner, Ana-Maria Zahariade, Teme ale arhitecturii din România a secolului XX, Editura ICR, București, 2003

UAR, Fișă de înscriere în UAR a lui Harry Stern la UAR București, aprox. 1950

Online:

Criticos Mihaela, „Pavilionul H”, Proiect cultural național 5+5, http://www.inforom-cultural.ro/5+5/cladire-pav-h.php

„Central Palace”, http://armyuser.blogspot.ro/2011/03/central-palace.html

Danna Davis, Corespondeță prin email din 26.08.2012

Interviuri

Hardt Dorian, interviu de Mihail Caffe și Simona Or-Munteanu, 15.10. 2010, București

Hardt Dorian, interviu de Mihail Caffe și Simona Or-Munteanu, 3.08.2011, București

Ionescu Radu, Interviu de Simona Or-Munteanu, 4.01.2012, București