Căutări, exemple, tendințe în proiectarea actuală a locuințelor colective

Adăpostirea, element definitoriu în evoluția omenirii, este în coordonate moderne și contemporane un spațiu destinat siguranței, relaxării și sănătății individuale. Deși aparent locuirea presupune satisfacerea acelorași necesități de bază, în prezent, modul de ocupare al clădirilor de locuit este într-o permanentă schimbare. Programele se cumulează și devin tot mai complexe sau, dimpotrivă, tind către o „sărăcire” și simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanență în fața unor situații noi. Ca o consecință a evoluției generale, asistăm azi la: acceptarea ideilor de schimbare continuă, a studierii domeniilor de graniță, a unei noi atitudini în privința valorilor provenind din culturi diferite, rediscutarea nevoilor umane și o reîntoarcere a atenției către om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii. Din fazele incipiente ale proiectării și până la sfârșitul execuției clădirii, dar și post-execuție, se generează un întreg ansamblu de întrebări, îndoieli și contradicții, care sunt proprii unui organism viu, complex și în permanentă schimbare. Arhitectura tinde către rezolvarea unor genuri noi de probleme: ale comunităților, colectivităților, bazându-se pe acceptarea diferențelor culturale și de gust, precum și pe accentuarea importanței emoțiilor și percepțiilor umane.

Reflectând o seamă de căutări personale, dar și pentru a înțelege și diagnostica stări de fapt regăsite în proiecte recente, încerc surprinderea unor relații de tip cauză-efect în programul de arhitectură al locuirii colective. Subliniind aspecte și tendințe de ultimă oră din experiența practică internațională, începând cu abordarea conceptuală a proiectului și finalizând cu inserarea obiectului de arhitectură în contextul urban al vecinătății imediate, apropiate sau îndepărtate, consider că exemplele alese și prezentate, vorbesc de la sine.

Inserarea într-un context urban determinat

Marea majoritate a exemplelor de locuire colectivă se subscrie acestei caracteristici, aceea de a relaționa cu un context urban mai mult sau mai puțin conturat. Caracteristica evidentă ar fi dezvoltarea planimetrică și volumetrică în concordanță cu vecinătățile diferite, condiționată de un număr mare de restricții ce răspund solicitărilor zonei. De exemplu, dezvoltarea în adâncimea lotului, între două calcane propusă de arh. Philippe Gazeau în Rue de l’Ourcq 46, Paris, în 1993, sau prezența unor volume interconectate pe toată lungimea lotului proiectate de Herzog & De Meuron, Schutzenmattstrasse 11, la Basel, tot în 1993, sunt exemple ce reflectă condiționările dificile impuse de context. Fiind în principiu clădiri cu mai multe etaje, ce respectă configurația tramei stradale, relaționată cu înălțimea, orientarea cardinală, cu volumetria ce definește tipologia structurală, pentru locuințele colective se conturează următoarele opțiuni de orientare a încăperilor principale: către stradă sau către curtea interioară; în multe cazuri curtea interioară este direct conectată la nivelul parterului cu spațiile străzii sau curtea poate servi ca spațiu semipublic, spre care se deschid balcoane, logii; avem aici exemplul de alipire la calcan prin extensii ale volumului major generând curți succesive - proiect Herzog & De Meuron, Rue de Suisses, Paris, din anul 2000. Una alt exemplu este clădirea Alp, a biroului de arhitectură Akihisa Hirata. Volumetria sculpturală mimează clădirile și acoperișurile din vecinătăți. Masa întunecată de beton este partiționată de nucleul format din circulațiile interioare descoperite, generând aspectul unui canion, încă de la intrare. Locuințele multifamiliale asigură avantajele unei locuințe unifamiliale: număr mic de ocupanți, orientarea pe toate patru laturile, relația cu spațiile verzi (grădină), factori determinanți ai calității locuirii. Toate aspectele menționate anterior cu privire la integrarea într-un context urban dat se pot descoperi și în exemplul locuinței multifamiliale, propus în 1999 de arhitecții Isa Sturm și Urs Wolf, Rontgenareal, la Zürich. În exemplul Okurayama Apartment, Kazuyo Sejima & Associates, Yokohama, Japonia, designul acestor nouă unități de locuire în jurul unei curți interioare ondulate conferă fiecăreia accesul către o terasă proprie sau către grădină, aducând un caracter unic ansamblului comparativ cu vecinătățile. Ca o tendință generală observată la exemplele enunțate, aș marca interpretarea a două moduri de integrare a obiectului de arhitectură în context: prin asemănare sau prin contrast, ca fiind modalitățile prin care arhitecții își manifestă intenția de a se impune sau a se subordona acestuia.

Citiți textul integral în numărul 3 / 2014 al Revistei Arhitectura