ateliercetrei

ateliercetrei (scris într-un singur cuvânt, cu minuscule) este un parteneriat democratic care practică arhitectură, arhitectură de interior, design, urbanism și analiză culturală, încercând să reunească mediul academic cu practica profesională. Scrierea numelui într-un singur cuvânt simbolizează unitatea, în timp ce minusculele amintesc de noțiunea bauhausiană de limbaj non-ierarhic, întărind ideea parteneriatului democratic.

Biroul este condus de doi parteneri responsabili de diferitele proiecte în curs de desfășurare – Anamaria Moldovan și Paul-Mihai Moldovan. Aceștia combină două tipuri diferite de experiențe de viață, precum și de stagiu în două tipologii diferite de birouri de arhitectură/ proiectare. Acest lucru generează o formă contemporană și eclectică de arhitectură, care își are originile în fundațiile puse încă din timpul studiilor de arhitectură, dar și în valorile și principiile arhitecturii tradiționale românești.

Munca noastră (produse, spații și teorii) are menirea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții utilizatorilor ei și se caracterizează prin nivelul ridicat de calitate a proiectelor. Acestea din urmă sunt dezvoltate de la primele schițe până la urmărirea execuției/ implementării. Același nivel de atenție și detaliere este acordat întregului spectru de scări abordate: de la design de obiect până la proiecte de planificare urbană. Procesul nostru de muncă este, deci, unul profund colaborativ realizat de către echipe din care clienții și/ sau beneficiarii devin parte integrantă. Rezultatele sunt, astfel, cele mai bune posibile soluții, pe care niciunul dintre membrii echipelor nu ar fi putut să le conceapă inițial și/ sau individual.

La ateliercetrei, îndrăgim povestirile și considerăm că arhitectura este inevitabil legată de arta lor, mai mult chiar decât de concept sau idee. Lumea, în fapt, este țesută dintr-un șir de povestiri, fundate și construite pe faptele oamenilor... Am ales să prezentăm o serie de 4 proiecte care să reflecte, pe de o parte, această afinitate pentru povestiri, iar pe de alta, spectrul larg de scări și programe pe care le abordăm.

Symbolon. Verighete

Desenul verighetei(lor) reflectă modul în care noi înțelegem căsătoria... un mecanism care funcționează alimentat nu doar de iubire, ci și de o serie de compromisuri. Este un „întreg” rezultat în urma uniunii a doi oameni și singurul caz în care din suma 1+1 rezultă tot 1.

În consecință, am conceput verigheta(ele) ca pe un „symbolon” (din grecescul symbállein – a pune împreună), un mod de a se recunoaște și a se completa reciproc. Verigheta este compusă din două jumătăți care puse împreună dau înțelesul unei vieți trăite în cuplu. Împreună formează o singură verighetă, separat, amintesc fiecărui purtător de jumătatea lui.

Am cerut fotografei Ana Rusu să surprindă verigheta și jumătățile sale la un an de la „darea lor în folosință” pentru a face simțită trecerea timpului prin zgârieturile de suprafață ale verighetei(lor).

SPATJ

Proiectul de reabilitare și refuncționalizare a Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, sau SPATJ în jargonul biroului, se află la intersecția arhitecturii cu arhitectura de interior și a reabilitării cu restaurarea. Este un proiect început capsular în perioada 2011-2013 și continuat până în prezent, din care am ales două lucrări de arhitectură de interior ce îi ilustrează cel mai bine esența: Sala Șantier, nominalizată în cadrul BATRA 2013, și Sala de Joc Popular, premiată în cadrul BATRA 2015, ambele la categoria Arhitectura Spațiului Interior și Scenografie.

Construită la începutul secolului al XIX-lea (1838) alături de ansamblul eclectic din care face parte, clădirea ce adăpostește cele două săli destinate manifestărilor culturale reprezintă o etapă importantă a patrimoniului arhitectural industrial al Clujului.

Sălile au făcut obiectul a două comenzi diferite. Prima dintre ele, Sala Șantier, a suferit o intervenție punctuală de tip „capsulă” ce a funcționat, datorită succesului său, ca un element de generare/ regenerare, ducând la reabilitarea întregii clădiri. A urmat Sala Studio a celei dintâi, Sala de Joc Popular, parte implicită a acestei reabilitări.

Cele două spații se găsesc într-o relație de interdependență. Sala Șantier a fost concepută ca o platformă ce poate găzdui spectacole de teatru, conferințe, prezentări de modă, concerte, expoziții, workshopuri, cocktailuri sau diverse târguri. Sala de Joc Popular este „atelierul de producție” ce găzduiește repetițiile și cursurile premergătoare punerii în scenă din sala-mamă, dar la nevoie acest spațiu poate prelua și manifestări de sine stătătoare.

Pentru a răspunde cerințelor de multifuncționalitate reclamate de sala principală, cea mai mare parte a bugetului a fost alocată infrastructurii tehnice și echipamentelor cu care este dotată și care au fost împărțite în sisteme fixe și sisteme mobile. Sala de Joc Popular are un caracter preponderent static, astfel încât accentul s-a pus pe materialele și elementele de design cu rol în procesul educațional.

Conceptul arhitectural pentru ambele săli a fost unul unitar, bazat pe intervenții minime cu „efecte maxime”, ținând cont, în același timp, de firul epic istoric al clădirii. Ideea a fost aceea a unei „întoarceri la origini” și a lucrului cu elemente ale construcției, precum punerea în valoare a zidăriei de cărămidă plină în ambele săli, a planșeului istoric din bolțișoare și a structurii metalice nituite în Sala de Joc Popular, păstrarea aparentă a structurii din beton, din anii ‘70, a tavanului Sălii Șantier. Elementele adăugate au fost pardoseala din lemn masiv de stejar, peretele acustic din panouri de MDF furniruite cu stejar, tocurile din lemn masiv de stejar și panouri din MDF furniruite, mobilierul pentru ședere și cel de mascare a radiatoarelor, oglinzile, vopseaua neagră tip tablă de scris, cortina și draperiile din catifea ignifugată. Aceste elemente adăugate subliniază latura istorică a sălilor, scoțând în evidență, prin contrast, naturalețea materialelor inițiale. S-a dorit ca, atât prin cromatică, cât și prin materialitate, spațiile create să permită desfășurarea actului cultural fără ca „personalitatea” amenajării să li se impună.

Una din preocupările principale ale biroului nostru, care constituie atât o dilemă, cât și o provocare, este dedicată, în mod constant, conceptelor de identitar și tradițional și posibilelor relații dintre cele două. Elementele identitare ale sălilor devin, astfel, peretele acustic și măștile de radiator, executate din panouri de MDF furniruit, perforate după o interpretare grafică a modelului tradițional de cusătură populară românească, folosită la mâneca iei, „lunceț de unspreceze” sau „albină”.

Castrul LVM

Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii a V-a Macedonica, Potaissa (Turda), este o licitație cu soluții de proiecte organizată de Primăria Municipiului Turda și câștigată în a doua jumătate a lunii martie 2016. Este un proiect care gravitează în jurul unei serii de intervenții punctuale arhitecturale ce constau în clădiri noi (Pavilion primire, Turn de belvedere, Campus de cercetare arheologică) și structuri menite să sugereze gabaritele unora dintre elementele construite ale castrului (Porta Decumana, Portalul de acces al clădirii comandamentului – Principia, o structură pentru acoperirea și protejarea ruinelor Termelor castrului), dar reclamă și intervenții de sistematizare (platforme de parcare, piste pentru biciclete și trasee pietonale) al căror scop este acela de a organiza situl coerent conceptual, planimetric și structural astfel încât patrimoniul în cauză să devină un spațiu public capabil să atragă capital social și educațional.

Povestirea proiectului construiește, asemenea celei a proiectului SPATJ, peste povestirile înaintașilor noștri. Stabilind un dialog între trecut, prezent și viitor, proiectul explorează moștenirea Romei, rezumată în expresia „civilizație urbană” și transmisă prin intermediul legiunilor din castrele pe care acestea le-au edificat când și unde au fost împinse de dorința de expansiune a republicii și apoi a imperiului. Viața cotidiană în castru nu era la fel de confortabilă și de opulentă ca la Roma sau Pompei și Herculaneum, în ciuda existenței unor dotări urbane precum: Termele sau palestra. Era un mod de viață caracterizat de rigoare, ordine și disciplină.

Problema pe care ne-am pus-o a fost cum anume am putea interveni în jurul și peste aceste urme ale civilizației romane? Modul de intervenție ales este unul în care construcțiile propuse, noi fiind, permit citirea straturilor istorice fără să creeze ambiguități și distorsiuni ale acestora. Construcții care să transmită, din respect pentru înaintașii noștri, asemenea modului de viață din castru, o anumită rigoare, ordine și disciplină și care să fie, datorită numărului lor și interpretării date, asemănătoare unui campus... o familie de obiecte al căror rol este acela de a intermedia dialogul amintit anterior.

Soluția constă în operarea cu materialul (și tehnologia specifică lui) cel mai puțin invaziv în cazul acestui tip de intervenție: oțelul și structurile din oțel. Acestea au avantajul de a se putea funda izolat, de a se prefabrica și a se monta în consecință foarte ușor, dar, mai important, de a se demonta cu aproape aceeași ușurință. Ele sunt caracterizate de zveltețe, permițând obținerea de deschideri mari cu elemente puține și elegante, care nu se impun prin masă urmelor castrului și, astfel, au un impact mai mic asupra solului.

Datorită posibilităților de natură estetică și structurală, am reușit să creăm o familie de obiecte care să rezoneze pe două niveluri – construcții noi și sugerări și să dialogheze într-un mod armonios fără ca ele să fie identice sau radical diferite. Această familie se compune din două tipologii de obiecte arhitecturale: [1] cele menite să răspundă necesităților turistice ale ansamblului ale căror structuri metalice sunt în spatele anvelopantelor; [2] cele care sugerează gabaritul fostelor construcții romane ale căror structuri metalice sunt expuse, asemenea unei osaturi. Culoarea și textura vin cu materialele, iar acestea sunt naturale și, asemenea volumetriilor propuse, intermediază dialogul dintre trecut, prezent și viitor, prin capacitatea de a „îmbătrâni” într-un mod elegant.

Zona accesului principal, prin fosta Poartă Decumana, coagulează 3 dintre cele 8 obiecte de arhitectură propuse prin intervenție. Acestea gravitează în jurul unui spațiu public de tip piață, prevăzut cu locuri de ședere pentru grupare și regrupare înaintea vizitării, după achiziția biletelor sau la ieșirea din castru, după cum urmează: Pergola – pe latura nord-vestică, Pavilionul de primire vizitatori – pe latura sud-vestică și structura care sugerează gabaritul Porții Decumana – pe latura sud-estică.

Pergola servește ca punct de întâlnire, o pauză înainte de începerea traseului sau la finalul lui, înainte de plecare. Se încadrează în prima tipologiei a familiei de obiecte, fiind vorba de o structură metalică și lemn cu rol de protecție împotriva capriciilor vremii.

Pavilionul de primire adăpostește punctul de informare turistică, zona de închiriere echipamente audio-guide, casa de bilete, depozitarea bagajelor, magazinul de suveniruri, spațiul pentru alimentație publică, zona de așteptare și grupurile sanitare. Se încadrează, asemenea pergolei, în prima tipologie a familiei de obiecte, fiind totodată generatorul acesteia. Clădirea, în formă de bară, sprijină pe 21 de fundații izolate, fiind dominată de frontonul digital, al cărui rol este acela de a întâmpina vizitatorii în propriile lor limbi și de a fi suportul unei selecții de postări, like-uri, comment-uri sau hashtag-uri ale acestora cu/ despre vizitarea castrului. Ideea este aceea de a atrage, de a promova și de integra castrul nu doar în rețeaua turistică fizică, ci și în cea virtuală, o lume care schimbă întreg ansamblul cutumelor societale, de la cum lucrăm, cum gândim și simțim și până la cum relaționăm și interacționăm unii cu alții.

Pe latura de sud-est a spațiului public se află Poarta Decumana, care se încadrează în cea de-a doua tipologie a familiei de obiecte, fiind totodată generatorul acestei tipologii – cele ale căror structuri metalice sunt expuse, asemenea unei osaturi menite să sugereze gabaritul fostei porți romane. Accesul în castru se va face prin traversarea porții, pe pasarele ce sprijină pe platforma pietonală și pe taluzul din spatele porții pentru a evita orice contact cu urmele fostelor ziduri vizibile încă.

Turnul de belvedere, asemănător unei instalații militare de asalt, este amplasat astfel încât să ofere perspective pe o rază de aproape 360^o, cu precădere asupra Principiei (clădirea comandamentului), dar și a Termelor. Turnul este îmbrăcat într-o anvelopă din plasă de alamă care, asemenea unui material textil, este permeabil vederii, încercând să se facă simțit fără a se impune.

Unul din elementele care ilustrează cel mai bine avantajele oferite de folosirea structurii din profile metalice este pavilionul propus pentru protejarea și vizitarea Termelor. Structura sa, asemănătoare unei pergole cu deschideri mari, pe care am încercat să o sprijinim în cât mai puține puncte pentru a proteja ruinele, permite suspendarea pasarelelor destinate vizitării. În acest fel, se oferă un traseu de vizitare de cca. 170 metri liniari ce sprijină în doar 14 puncte, fără a se întâlni cu zidurile Termelor.