Efigii

Ion D. Trajanescu (1875-1964) arhitect, restaurator, publicist, profesor

Cartierul Grant – locuințe ieftine, arh. Ion D. Trajanescu, „Locuințe economice în Capitală”, revista „Arhitectura”, 1924

„Acum, după așezarea neamului nostru pe vechile lui temelii istorice, datoria conștiinței profesionale și românești ne cheamă în cercul restrâns al misiunei ce ne-am luat, de a duce mai departe firul tradiției în arta de toate zilele, căutând să împăcăm «nevoile timpului» cu acelea ale arhitecturii românești.”

(Ion D. Trajanescu, „Arhitectura noastră de azi”, revista „Artele frumoase”, 12/1922)

Ioan Traianescu, cel care va semna ca arhitect cu numele Ion D. Trajanescu, s-a născut în București, la 30 mai 1875. În perioada 1892-1897, urmează cursurile nou-înființatei Școli de Arhitectură a Societății Arhitecților Români, obținând diploma de „conductor de lucrări”. Începând cu anul 1897, timp de cinci ani, își continuă studiile la Școala Superioară de Arhitectură, înființată în acel an ca secție a Școlii de Arte Frumoase din București. Își finalizează studiile în anul 1902, obținând diploma de arhitect în anul 1903, numărându-se printre primii absolvenți ai învățământului românesc de arhitectură. Îl are profesor pe Ion Mincu, care le vorbea studenților săi despre stilul românesc în arhitectură și despre „renașterea arhitecturii românești”¹, având o influență covârșitoare asupra activității profesionale a viitorului arhitect. Trajanescu îl va numi mereu pe Mincu „maestrul meu”, dedicându-i multe dintre lucrările sale, cu „adâncă admirație și recunoștință, aceluia care, cercetând monumentele strămoșești, a reînviat arta trecutului chemând-o spre o nouă viață”².

În debutul carierei sale, în perioada 1904-1907, colaborează cu sculptorul Dumitru Pavelescu-Dimo la realizarea Monumentului lui Traian din Brăila și a Monumentului Independenței din Pitești. După proiectele sale se ridică, în județul Bacău, în perioada 1905-1913, două biserici monumentale: „Sf. Împărați” din Agăș și „Sf. Voievozi” din Scorțeni, care prefigurează stilul românesc cu influență bizantină al viitoarelor biserici realizate de arhitect. Face parte din grupul de arhitecți care lucrează la realizarea expoziției jubiliare dedicate regelui Carol I, din anul 1906.

Începând cu anul 1907, este cooptat în colectivul proaspăt înființatului Serviciu Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, condus de arhitectul Nicolae Ghika-Budești. Va activa aici până în anul 1923, elaborând studii istorico-arhitecturale, cercetări in situ, relevee, memorii de specialitate, antemăsurători și devize, detalii de execuție pentru intervenții de conservare și restaurare a monumentelor istorice. Misiunea sa s-a desfășurat în București și județe din Muntenia, Oltenia, Moldova. Printre lucrările sale se pot enumera intervenții la marile ansambluri medievale de la Hurezi, Govora, Bistrița, Dintr-un Lemn, Brâncoveni, Potlogi, Măldărești, Sărăcinești (județul Vâlcea), Mamu, Todireni-Burdujeni, Mitropolia din București, bisericile de la Corbii Mari, Stănești (județul Vâlcea), Popești (fostul județ Vlașca), Golești, biserica episcopală din Huși, paraclisul episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Începând cu anul 1908, se vor desfășura lucrări de restaurare a ansamblului Mănăstirii Hurezi. Intervenții importante se desfășoară asupra incintei de chilii a mănăstirii. Arhitectul Trajanescu înlătură modificările în stil clasicist realizate în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Intervine asupra stăreției, caselor egumenești, trapezei: readuce turnul de acces în incintă la forma inițială, desființând etajul suplimentar care îi fusese adăugat și, reconstituind decorația fațadelor și forma acoperișului, desființează foișorul Hrisant, de factură clasicistă, ce fusese ridicat simetric foișorului lui Dionisie, modifică forma și materialele învelitorilor, eliberează golurile de la baza foișoarelor, restaurează și reface coloane și ancadramente din piatră, desființează unele compartimentări parazitare. Lui Trajanescu i se datorează și releveele incintei mănăstirești, ale bisericii mari, bolniței și schiturilor.

În perioada 1909-1916, publică studii de specialitate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice: rapoarte și memorii privind lucrări de restaurare, studii istorico-arhitecturale, descrieri și relevee. Materiale ample sunt dedicate ansamblului Mănăstirii Hurezi și Mitropoliei din București.

În anul 1909, participă la concursul pentru proiectarea de locuințe sociale destinate lucrătorilor și micilor funcționari organizat de Primăria Capitalei. Începând cu anul 1910, în paralel cu activitatea în cadrul Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, devine arhitect al Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine, realizând parcelări cu „locuințe individuale, în stil românesc popular”³ – așa cum singur le caracterizează – în cartierele Clucerului, Tei, Mihail Cornea, Drumul Sării, Belvedere – C.A.M., Floreasca, Ana Davila, Steaua Română – C.F.R., Cazarmei – Uranus, unele parcelări fiind realizate de instituții ca: Fabrica de Tutun Belvedere, Fabrica de Chibrituri Filaret, Ministerul de Finanțe, Ministerul de Război, Căile Ferate Române. Locuințele unifamiliale tipizate, cu parter sau parter și etaj, amplasate pe parcele de circa 200 mp, erau alcătuite din 2, 3 sau 4 camere de locuit, bucătărie, baie, WC de serviciu, cameră de serviciu, pivniță, fiind dotate cu instalații de alimentare cu apă și canalizare.

Din anul 1912, Trajanescu devine membru al Comitetului Societății Arhitecților Români, ocupând funcțiile de secretar (1912-1915), casier (1916-1918), bibliotecar (1919-1921), vicepreședinte (1922-1926). Este membru al unor comisii ale Comitetului Arhitecților Români „însărcinate cu studierea chestiunilor și problemelor urgente, interesând corpul arhitecților”⁴: Comisiunea pentru Concursurile Publice, Comisiunea pentru Legea Organizării Corpului Arhitecților, Comisiunea pentru studiul nomenclaturii arhitectonice, Comisiunea Șezătorilor. Din mai 1933 devine membru al Corpului Arhitecților, care fusese înființat cu un an mai devreme.

Este membru fondator și membru al comitetului de redacție al revistei „Arhitectura”, unde publică în perioada 1916-1941. Activitatea sa publicistică se desfășoară și în revista „Urbanismul”, ziarele „Gazeta Municipală” și „Universul”. În anul 1922, înființează împreună cu arhitectul Statie Ciortan, sub patronajul Cercului „Ion Mincu”, revista „Artele frumoase”, care apare lunar, în perioada 1922-1923. Este autorul volumelor: Mitropolia din București, 1913, și Arhitectura. Privire generală asupra arhitecturei antice, medievale, moderne și românești, 1916. O mare parte a studiilor și articolelor sale promovează stilul național în arhitectură, pe care îl numește „stil românesc”, autorul rămânând consecvent doctrinei însușite de la dascălul și maestrul său, arhitectul Ion Mincu, în perioada studenției: Stilul Românesc⁵, Arhitectura noastră de azi⁶, Arhitectura românească în fața curentelor moderniste⁷, Promovarea arhitecturii românești⁸, Arhitectura națională față de stilul modern⁹, Specificul românesc în arhitectură¹⁰.

Își începe activitatea didactică în anul 1913. Până în anul 1920 va activa ca profesor onorific, apoi, în perioada 1924-1940, ca profesor universitar al Facultății de Arhitectură din București, titular al Catedrei de Construcții și Perspectivă. Este autorul manualului Perspectiva liniară. Metodă practică pentru uzul artelor plastice.

Promotor al unei arhitecturi monumentale în stil neoromânesc cu influență bizantină, Ion D. Trajanescu are o bogată activitate de arhitect proiectant, care se desfășoară timp de aproape șase decenii, începând cu anul 1905, când proiectează prima sa biserică, în Agăș, județul Bacău, până în anul 1962, când se finalizează lucrările de construire a Catedralei „Sf. Gheorghe” din Tecuci, ultima sa lucrare. În perioada interbelică, realizează proiecte în cadrul propriului birou de arhitectură, „Planșeta”. După război, în perioada 1950-1953, deși aflat la o vârstă foarte înaintată, este arhitect al Institutului pentru Proiectarea Orașelor, Construcțiilor Publice și de Locuit – ISPROR.

În perioada 1922-1924, Trajanescu colaborează cu arhitectul Duiliu Marcu la realizarea proiectului noii Biserici „Sf. Trifon” – Cărămidarii de Jos, ctitorie a familiei regale. Biserica veche fusese distrusă de un incendiu în anul 1922. În același timp, începând cu anul 1922, se ridică după planurile sale, în cartierul Uranus, noua Biserică „Sf. Spiridon” – Spirea Veche, pe locul vechii biserici datând din secolul al XVIII-lea. Biserica va fi demolată în aprilie 1984.

După proiectele sale se realizează: Biserica „Sf. Dumitru” – Colentina (1924-1934), Palatul Ligii Culturale Române (1926-1929), Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Călărași (1930-1943), parcul, columbarul și decorația capelei Crematoriului uman „Cenușa” (1931-1934, 1938-1941), Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” – Ferentari (1933-1935), Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, din Ivești, județul Galați (1942-1943), vile în București, Bușteni, Ruginoasa, Râmnicu Vâlcea.

Numele lui Ion D. Trajanescu este legat și de edificarea cartierului Grant-Belvedere. În campaniile demarate în perioada 1912-1914, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine realizează după planurile arhitectului, pentru Regia Monopolurilor Statului – R.M.S., parcelarea Grant. În deceniul patru al secolului al XX-lea, ansamblul de producție al R.M.S., devenită din 1929 Casa Autonomă a Monopolurilor – C.A.M., se extinde și se modernizează. Este perioada în care Trajanescu realizează decorațiile birourilor direcției, uzinei electrice și atelierelor Fabricii de Tutun „Belvedere”. În perioada 1934-1940, în parcelare, este construită prin subscripție publică Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Belvedere – C.A.M., autor arhitect Ion D. Trajanescu.

Câteva dintre cele mai importante lucrări ale sale de arhitectură religioasă monumentală sunt realizate în urma câștigării unor concursuri publice: Catedrala ortodoxă „Sf. Mihail și Gavril” din Turda (1926-1935), Biserica „Madona – Dudu”, din Craiova (1928-1938) – coautor arhitectul Sterie Becu, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română din Timișoara (1936-1946), Catedrala „Sf. Gheorghe”, din Tecuci (1938-1962) – coautori arhitecții Magda Iacobescu-Trajanescu și I. G. Mayer. Participă cu proiecte și la concursurile de arhitectură pentru Catedrala Ortodoxă din Brăila, Mausoleul de la Mărășești, Catedrala din Odessa, Piața Palatului Regal – proiecte nerealizate.

Ion D. Trajanescu s-a stins din viață în anul 1964, în București.

În anul 2015, printr-un proiect cultural dedicat arhitectului Ion D. Trajanescu, Institutul Național al Patrimoniului a continuat ciclul de proiecte intitulat „Restauratori români”, finanțat de Uniunea Arhitecților din România din Fondul „Timbrul Arhitecturii”, menit să evoce, să readucă în actualitate și să pună în valoare opera înaintașilor arhitecți, reprezentanți ai școlii românești de restaurare, care au activat în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice și ai Direcției Monumentelor Istorice. Prin cercetarea și repertorierea realizărilor și a proiectelor nerealizate ale arhitectului, a activității sale publicistice, prin inventarierea și digitalizarea proiectelor sale de restaurare și a studiilor de specialitate aflate în arhiva și Biblioteca Institutului Național al Patrimoniului, a fost realizat fondul arhivistic digital „Ion D. Trajanescu”, accesibil pe site-ul: www.trajanescu.ro.