Adevărul se găsește în arhive

Proiecte culturale

ADEVĂRUL SE GĂSEȘTE ÎN ARHIVE¹

text: Loredana BRUMĂ

Carte poștală

În anul 1886, se depunea la Primăria București un dosar de autorizare pentru o casă ce urma să fie construită pe strada Lipscani. Proiectul purta semnătura arhitectului Onderka. Era o construcție tipică pentru acea perioadă și pentru amplasamentul în centrul orașului: o fațadă îngustă, cu un parter dedicat activităților comerciale, după cum indică suprafețele mari vitrate și placheta cu numele proprietarilor poziționată deasupra intrării. Peste parter, un etaj înalt atrăgea atenția prin ornamentele atent detaliate, specifice eclectismului acelei epoci. Fiecare linie își are rolul ei. Distingem fiecare contur al fiecărei viitoare sculpturi, stucaturi, decorații alambicate la nivelul cornișei sau al fiecărui colț de tâmplărie elegant proporționat în ansamblul construcției; un ansamblu de forme inspirate din culturi și timpuri dintre cele mai diverse. Într-un efort de a încadra imaginea într-un context realist, arhitectul s-a amuzat desenând lângă intrarea în clădire doi oameni stând la povești. Or fi Frații Markus? Asta nu știm.
Aproape un secol mai târziu, o tânără doctorandă, istoric de artă, descoperă acest desen la Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale. I se pare o imagine relevantă pentru studiul său privind arhitectura civilă de sfârșit de secol XIX și fotografiază desenul. Procedează la fel cu alte câteva mii de astfel de documente. O parte dintre fotografii aveau să ilustreze teza sa de doctorat „Arhitectura civilă în București în secolul al XIX-lea”, conservată la Biblioteca Centrală Universitară. Dar mare parte a documentarului vizual este păstrat organizat cu grijă în plicuri notate și numerotate. Dacă mai există desenul original semnat de arhitectul Onderka nu știm. Ar trebui mers la arhive și cercetat prin toate actele înregistrate pe parcursul anului 1886. Procedura este complicată, durează și nu avem certitudinea că desenul nostru nu a sfârșit deja prin a fi fost casat.
Între timp, povestea plicurilor continuă în secolul al XXI-lea, odată cu începerea scanării fotografiilor și publicarea treptată a acestora în mediul online, pe un site dedicat.

Unele dintre imagini sunt preluate, prelucrate grafic și transformate în cărți poștale. Acestea duc mai departe povestea caselor Bucureștiului de secol XIX spre un public cosmopolit, bine ancorat în prezent. Altele ajung expuse în fața unor elevi de școală primară. Inspirați de diversitatea modelelor și de complexitatea lor, aceștia desenează case noi, forme noi, linii noi, creează perspective urbane noi, dar, iată, purtătoare de urme ale trecutului. Câți dintre acești copii vor deveni arhitecți? Câți vor rămâne preocupați de istorie și vor urma o profesie în această direcție? Câți vor continua să descopere singuri poveștile orașului de ieri? Nu avem cum să știm.
Ce știm însă cu certitudine este că grija aceea a liniei atent controlate, a formei purtătoare de viziune între ceea ce apare gata realizat și imaginația a ceea ce stă să se nască, precum cea a lui Onderka atunci când desena pentru clienții săi de odinioară, și-a găsit cumva drumul până în zilele noastre. Și putem intui că a lăsat deja o urmă în mintea acestor mici locuitori ai orașului de mâine.
Oare prin accesibilizarea unor forme documentare la nivelul publicului larg putem crea premisele restaurării unor valori identitare? Oare educația poate fi o formă de restaurare?

Ideea colaborării pentru digitizarea arhivei a apărut în 2007 când, la finele evenimentului organizat de Muzeul Cotroceni cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, în urma unui scurt schimb de idei, dr. Cezara Mucenic a povestit puțin despre o arhivă personală cu numeroase date și documente despre București cu care nu știe ce să facă și pe care nu știe cui să o lase spre a fi de folos mai departe altor cercetări.
Proiectul efectiv s-a conturat abia în 2015, în urma unei întrevederi puse la cale de arhitectul Ciprian Neacșu. Așa am aflat despre multitudinea de notițe și fotografii după documente de arhivă păstrate în plicuri organizate pe diverse criterii. Împreună, am stabilit ca prioritară scanarea materialelor, lăsând în plan secundar modalitățile de structurare, utilizare și valorificare a fondului digital rezultat. Am început cu doi studenți voluntari, Anca și Silvia. Ele recuperau treptat seturi de plicuri pe care le scanau și încercau să descifreze notițele. În baza acestor mici începuturi, am reușit să obținem o primă finanțare în 2016: un sprijin acordat de Uniunea Arhitecților din România pentru realizarea unui site dedicat bazei de date și pentru continuarea digitizării arhivei. Astfel, am reușit să încărcăm online aproximativ 1.000 de documente și am extins echipa la un număr de 12 persoane, în special studenți de la Facultatea de Arhitectură.
Mare parte din conținutul acestei arhive este alcătuit din materiale extrase în anii ’70-’80 de la Arhivele Naționale - Direcția Municipiului București, perioada de studiu vizată fiind cuprinsă între 1830-1960. Documentele, fie fotografii după desene de arhitectură, fie notițe de mână ce reproduc sau comentează diverse texte din cadrul dosarelor analizate, au constituit baza documentară pentru teza de doctorat „Arhitectura civilă în București în secolul al XIX-lea”, dezvoltată pe o perioadă de studiu de 17 ani și susținută pe 8 decembrie 1989 la Facultatea de Istorie a Universității București.
După faza de scanare, a urmat cea de-a doua etapă, cea de procesare a informației. Pentru partea de fotografie după documente de arhivă a fost necesară prelucrarea imaginilor, având ca obiectiv principal recuperarea a cât mai mult din conținutul documentar. În ceea ce privește notele, acestea au fost mai întâi transcrise și ulterior verificate împreună cu dr. Cezara Mucenic, pentru a evita pe cât posibil apariția erorilor.
Baza de date digitale rezultată cuprinde forma inițială a informației, în formatul brut, echivalent celui fizic și, separat, un set de materiale prelucrate, pentru care a fost foarte importantă partea de organizare, în sensul că redenumirea trebuia să aibă în vedere conținutul fiecărui fișier, ce reprezintă, ce atribute are, din ce plic a fost extras, ce program reprezintă.
Site-ul dedicat proiectului a fost creat ca o platformă prietenoasă și ușor accesibilă. ARHIVA cuprinde imaginile prelucrate după planurile originale din arhivă. NOTELE includ atât transcrierile corectate, cât și documentele originale scrise de mână. STUDIILE implică o suită de studii istorice dintre cele realizate în perioada post-decembristă. Categoria PLANURI este dedicată fragmentelor de hărți vechi din colecția personală, care au stat la baza diverselor cercetări realizate de-a lungul timpului.
Fiecare document încărcat cuprinde mai multe atribute: anul, funcțiunea, strada sau zona și arhitectul, acolo unde se cunoaște. Astfel, informația poate fi sortată după unul dintre aceste criterii. Spre exemplu, în cazul unei cercetări după un anumit program arhitectural, în secțiunea „căutare” se introduce programul în cauză și se obțin toate intrările cu acest atribut. Se pot realiza căutări după anumiți ani sau, și mai precis, după nume de străzi.
De asemenea, Arhiva Cezara Mucenic cuprinde un fond dezvoltat începând cu 1994, în egală măsură de important, de peste 150 de studii istorice pentru diverse imobile bucureștene. Acestea implică o abordare diferită de digitizare, întrucât, în special în cazul studiilor din anii’90, este necesară reasamblarea dosarelor și corelarea pieselor scrise cu cele desenate, care au fost păstrate în moduri diferite.

Carte poștală

Prin crearea acestei baze de date online, noi am încercat să ducem acest fir mai departe, să dezvoltăm un instrument de lucru util pentru cercetători, pentru arhitecți, pentru studenți la diferite specialități, dar și un simplu website pentru un locuitor al Bucureștiului, curios să descopere ce a fost pe strada lui înainte.
În anul 2017, proiectul a continuat cu partea de digitizare a documentelor și cu o suită de acțiuni care să atragă atenția publicului larg asupra acestui demers util.
Astfel, la finele lunii septembrie, în cadrul unei ore „De-a Arhitectura” la clasa a III-a B, Școala Gimnazială „Sf. Silvestru”, a fost desfășurat un exercițiu experiment pe parcursul căruia elevii au aprofundat noțiuni precum patrimoniul, arhiva sau proiectul de arhitectură, utilizând ca documentație-suport extrase din arhiva digitală.
Luna octombrie a fost dedicată producției unei broșuri de prezentare a procesului de digitizare, în format bilingv, română și engleză, și a unui documentar video numit „Adevărul se găsește în arhive”. Filmul vorbește despre parcursul formativ urmat de istoricul de artă Cezara Mucenic, despre doctoratul său realizat în condiții „speciale” în vremurile dificile ale comunismului din anii ‘70-‘80 și despre studiile sale istorice ca expert în monumente istorice. Sunt abordate problema necesității accesibilizării documentației pentru cercetări de arhitectură, precum și cea privind situația dificilă a arhivelor românești în comparație cu cele din Franța, unde digitizarea constituie o prioritate de ani buni și unde există deja un impact real ca urmare a acestor investiții considerate a fi de utilitate publică. Documentarul este presărat de detalii informale, despre rolul familiei și impactul cercetării, emoțiile trecutului și experiențe pentru viitor și diverse interviuri, unele profund serioase, altele mai relaxate, în limba română și în franceză. Lansarea a avut loc la 14 noiembrie, în cadrul unei proiecții simultane, în București, la Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR și în Paris, la École nationale supérieure d’architecture de Paris-Belleville. Vizionarea a fost urmată de o dezbatere în Paris pe tema importanței digitizării arhivelor de arhitectură, în prezența istoricilor de artă Cezara Mucenic și Jean Paul Midant, discuția fiind transmisă live pe pagina Facebook dedicată proiectului.
În interviul acordat pentru realizarea documentarului video, prof. dr. arh. Nicolae Lascu sublinia particularitatea și importanța acestei arhive: „Dr. Cezara Mucenic a «descoperit» această arhivă a Primăriei București, fondul tehnic, unde se găsesc proiecte de urbanism, autorizații de construcție și alte documente la fel de necesare. Dânsa a fost cea care a deschis această pârtie pe care acum o folosim cu toții. Un alt aspect important este această migală, această pedanterie pe care a avut-o și o are în continuare de a nota totul, de a reține lucrurile esențiale - texte aparent neînsemnate, cum ar fi vizeleunuia sau altuia dintre serviciile primăriei din decursul procedurii de autorizare a unei clădiri și toate schițele și proiectele care există acolo”.

Casă din str. Lipscani, 1859. Arh: Anton Onderka (ACM)

Dincolo de a fi o nouă colecție de documente de arhitectură puse la dispoziția publicului larg, „Arhiva Cezara Mucenic” este un proiect care spune o poveste posibilă într-un timp când mulți susțineau că „așa ceva nu se poate”: o teză de doctorat realizată în vremurile tulburi ale comunismului anilor ’70-’80 într-un domeniu neinteresant pentru prioritățile acelei epoci, o cercetare de arhitectură construită din temelii fără premise și preconcepții, doar pe baza dorinței susținute de a descoperi și înțelege viziuni de ansamblu, un studiu profund, minuțios și metodic al arhivelor locale, altminteri inaccesibile publicului larg.
Poate că, adesea, ne pare dificil să lucrăm cu patrimoniul arhitectural, poate că, de multe ori, ne pierdem răbdarea și vrem, pur și simplu, să mergem înainte, să trecem „peste”. Dar când aflăm despre astfel de experiențe, poate că cel mai important este să conștientizăm cât de norocoși suntem și să ne uităm la provocările noastre altfel, cu mai multă deschidere, răbdare și grijă.
„Arhiva Cezara Mucenic” nu are în vedere doar orașul București, cu arhivele sale și patrimoniul local, ci, mai presus de toate, vorbește despre modele, modele de viață, modele profesionale. Avem nevoie de aceste „arhive vii” care să ne inspire, de la care să învățăm, care să ne arate o cale.

Studiul istoric - un instrument esențial în restaurarea patrimoniului arhitectural?

La începutul anilor ’90, imediat după Revoluție, nu exista o instituție direct responsabilă de cercetarea sistematică a monumentelor istorice. Nu existau suficienți specialiști care să-și asume un volum de cercetări istorice de ansamblu, la nivel național. Într-o primă fază, s-a lucrat în baza unor liste cu monumente datate aproximativ, corelate cu fișe elaborate după informații orale. Înființarea comisiilor zonale a fost un prim pas major în structurarea sistematică a lucrului cu monumentele istorice. La scurt timp, s-a constatat necesitatea unor specialiști atestați. Primii cooptați au fost cei care la vremea respectivă aveau deja realizate câteva cercetări istorice aplicative. În ’93-’94, primele studii istorice aveau între 3-5 pagini. În prezent, ele pot ajunge la 30-40 de pagini sau chiar mai mult.
„Conform legislației, pentru orice intervenție asupra unui monument clasat sau clădire aflată în zonă protejată este nevoie de un studiu istoric care să stabilească permisivitățile și dreptul de intervenție. Este un studiu de fundamentare a unei intervenții de arhitectură sau urbanism. Rămâne de discutat în ce măsură ele folosesc cu adevărat și sunt luate în considerare de autorități, de primărie, de proprietari. Oricum, ele fac parte din acest pachet de documente ce premerge realizarea unei investiții asupra unui monument istoric sau clădire din zonă protejată. Din punct de vedere istoric, ele reprezintă o valoare extrem de importantă pentru că ne permit să descoperim valoarea și interesul unei clădiri” (prof. dr. arh. Nicolae Lascu).
Studiile istorice sunt solicitate de proprietarii imobilelor analizate. În cazul instituțiilor publice, acestea sunt comandate doar pentru imobilele în care entitățile juridice desfășoară activități. Rolul cercetărilor de acest tip este unul extrem de precis și clar: un studiu istoric trebuie să răspundă unor problematici menite a-l ajuta pe proiectant să se încadreze în specificul locului respectiv, să îi ofere argumente pentru deciziile de intervenție asumate. Pe de altă parte, trebuie să permită comisiei o evaluare profundă și detaliată a contextului existent. Dincolo de prezentarea evoluției cronologice, o componentă extrem de importantă a acestei documentări este cea legată de interdicții și permisivități, în baza cărora sunt diferențiate elementele de importanță patrimonială majoră în raport cu intervențiile de tip parazit, pentru care uneori chiar este recomandată înlăturarea.
Evident, structura unor astfel de cercetări variază de la un specialist la altul și în funcție de fiecare caz în parte. Un aspect general valabil asupra căruia dr. Cezara Mucenic insistă însă în mod particular este lucrul cu planurile istorice și suprapunerea datelor legate de casa analizată cu extinderi înspre vecinătăți și stradă în ansamblul ei. Astfel, se urmărește stabilirea unei legături cu privire la natura anumitor specificități. Este important de identificat dacă anumite situații au apărut ca urmare a unei reguli a locului sau a unei decizii singulare. În acest scop, sunt utile documentele istorice cu privire la evoluția cadrului în ansamblu și includerea de imagini cu proprietățile din imediata vecinătate, spre exemplu. Un alt aspect extrem de important este interiorul unei clădiri, un imobil aparent neînsemnat poate ascunde, de multe ori, spații de o inteligență cu totul aparte, atent proporționate și cu ornamente decorative unice.
Dincolo de aplicabilitatea acestor studii, în cazul unor intervenții punctuale asupra anumitor monumente istorice, rolul lor ca instrumente precise de „patrimonializare” a fondului construit este extrem de important.
Astăzi, în era digitală, când avem la îndemână medii atât de accesibile schimbului de informații, publicarea liberă a acestui tip de documente și mai ales în mediul online devine indispensabilă.