Promisiuni

Restaurarea și refuncționalizarea imobilului de pe strada Avram Iancu, nr. 7, Sibiu

Promisiuni

Proiect de diplomă
Facultatea de Arhitectură UAUIM,
specializarea Conservare - Restaurare de Arhitectură, Sibiu

RESTAURAREA ȘI REFUNCȚIONALIZAREA IMOBILULUI DE PE STRADA AVRAM IANCU, NR. 7, SIBIU

text: Nicholas CANTONI

Proiectul de diplomă de licență la specializarea Conservare - Restaurare de Arhitectură Sibiu, din cadrul Facultății de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, promoția 2016, a avut ca scop cercetarea (întocmirea Studiului istoric/de fundamentare a intervențiilor), analizarea (întocmirea releveului, a studiului urbanistic al zonei de studiu și a depistării degradărilor) și realizarea proiectului de restaurare și refuncționalizare a imobilului de pe strada Avram Iancu, nr. 7, aflat în centrul istoric al orașului.
Proiectul de diplomă s-a desfășurat pe parcursul a trei etape principale:
Cercetare urbanistică a zonei de studiu și întocmirea de către colectivul anului III, promoția 2016, a releveului actualizat și cartarea degradărilor și problemelor existente ale imobilului;
Întocmirea Studiului de fundamentare a intervențiilor pentru imobilul menționat care cuprinde toată documentarea istorico-arhitecturală privind imobilul;
Propunerea viabilă a unui scenariu de proiect de restaurare și conservare arhitecturală a imobilului precum și proiectul de refuncționalizare (dacă este necesar, inclusiv proiectarea unei extensii pentru imobilul propus spre cercetare).
Prima fază a presupus întocmirea unui releveu actualizat cu un grad de precizie cât mai ridicat, realizat prin intermediul triangulației și al punctelor/surselor reper. Ca urmare a amplasamentului deosebit al imobilului - două curți interioare în pantă + o curte de comunicare cu imobilele și ruinele parcelelor din Piața Mică - măsurarea a fost suficient de problematică însă fructuoasă. În urma lucrului în echipă a rezultat un releveu corect, care a constituit un obiect de studiu extrem de important pentru cercetările ulterioare. De asemenea, cartarea degradărilor, a valorilor arhitecturale, a elementelor nocive și cartarea etapizării construcției derulate, în prima parte a fazei a doua, pe releveul actualizat a permis aprofundarea cercetării istorico-arhitectural-memorialistice a clădirii cuprinse în stufosul Studiu de fundamentare a intervențiilor.

În acest studiu de fundamentare am prezentat clădirea din punct de vedere istorico-arhitectural, din perspectivele evoluției în timp și a etapizării construcției, dar și din punct de vedere al structurii actuale a corpurilor de clădire, precum și încadrarea în oraș și valoarea memorialistică pe care o capătă imobilul în cei 600 de ani de existență estimați.
Clădirea studiată în cadrul zonei de studiu este imobilul situat pe strada Avram Iancu, nr. 7, Sibiu. Clădirea este amplasată în zona centrală a municipiului Sibiu și este clasificată ca monument istoric de interes național (categoria A-SB-II-m-A-12041).

Imobilul are în componență trei tronsoane care bordează curtea interioară și este compus din patru corpuri de clădire edificate succesiv și având caracteristici constructive specifice epocii în care au fost edificate.
- Corpul A, cu fațada la strada Avram Iancu, a fost construit la sfârșitul secolului al XVI-lea și aparține stilului arhitectonic al goticului târziu și al Renașterii; este un corp cu valoare excepțională din punct de vedere arhitectural și istoric;
- Corpul B este amplasat pe latura vestică și nordică a incintei și este legat de corpul A printr-un mic corp de legătură, edificat mai târziu, la începutul secolului al XIX-lea; în general, această parte a clădirii este construită în stil baroc (a doua a jumătate a secolului al XVIII-lea), însă la nivelul subsolului încăperile au fost edificate în perioada gotică (unii pereți ai casei se suprapun pe unele porțiuni cu părți ale celui de-al doilea și celui de-al treilea zid de fortificație al cetății medievale); o parte din acest corp datează din perioada gotică și renascentistă, în timp ce modernizarea definitorie a acestui volum s-a realizat în perioada barocă;
- Corpul C ocupă cea mai mare parte a laturii estice a incintei, în afară de corpul care face legătura cu corpul B; față de celelalte corpuri, acesta nu s-a dezvoltat spontan, ci a fost proiectat de arhitecții Franz Szalogh și Josef Schermann în anul 1894, ca locuință pentru servitorii și chiriașii familiei proprietarilor de atunci - familia Jickeli, care locuia în clădire;
- Corpul D, parazitar, a fost construit în 1974 și constituie o extindere a unui apartament al corpului B, realizat în ideea măririi suprafeței de locuit; acest corp parazitar periclitează imaginea generală a imobilului, neavând o valoare deosebită ca monument de arhitectură sau ca monument istoric, ceea ce îl recomandă pentru înlăturare.

><img src= Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a constatat că imobilul a fost construit în 7 etape:
1. Edificarea în secolul al XIV-lea a zidurilor de fortificație ale celei de-a doua incinte a orașului Sibiu, care se suprapun cu limita vestică a parcelei studiate. De asemenea, încăperea sudică a corpului B se consideră a fi rămășița unui vechi turn de fortificație al celei de-a doua incinte a orașului medieval.
2. Realizarea, pe parcela studiată, a racordului dintre al doilea și al treilea zid de fortificație, care are un turn octogonal pe parcela vecină din stânga.
Luând în considerare tipologia ocupării parcelei din perioada gotică, se presupune că pe parcela studiată au existat două nuclee inițiale construite încă din secolul al XV-lea: primul nucleu orientat spre strada Avram Iancu, de formă dreptunghiulară și cel de-al doilea nucleu cu fațada orientată spre curtea laterală a actualei parcele. Orientarea celui de-al doilea nucleu este cauzată de faptul că între actualele case nr. 26 din Piața Mică și casa nr. 7 de pe Avram Iancu trecea un pasaj care unea Piața Mare cu Piața Aurarilor. Ceea ce a mai rămas astăzi din acest pasaj este chiar curtea aparent reziduală dintre imobilele din Piața Mare și cele de pe strada Avram Iancu. Există și ipoteza că încăperea cea mai înaltă din actualul subsol ar putea fi un turn al celui de-al doilea zid de fortificație al incintei. Din această perioadă datează și portalul renascentist din gangul de intrare al imobilului.
3. Se presupune că, în urma incendiului din anul 1570, proprietarul de atunci al imobilului, aurarul Thomas Stihn (1589), reconstruiește casa, refăcând parțial subsolul, pe aceeași urmă cu cel vechi, adăugând încăperile din față ale corpului A de la parter. În această perioadă, practic, corpurile A și B se sudează pe fostul zid de fortificație al incintei a doua. Tipul de boltire preferat este cel al goticului târziu sau al Renașterii timpurii, adică bolțile în cruce. Nu sunt excluse însă și încăperile boltite semicilindric.
4. În secolul al XVIII-lea, zidul de fortificație din partea vestică a parcelei, corpul B, este completat cu spații de factură barocă, cu bolți a vela. În același timp, parterul corpului B este etajat cu încă două niveluri, toate construite după stilul arhitectonic de atunci, stilul baroc. Etajul I al corpului A este legat de etajul II al corpului B prin intermediul cursivei. Boltirile preferate în această perioadă sunt bolțile a vela - din italienescul vela - cu sensul de pânză de navă (caracteristic barocului timpuriu și matur - corpul B), dar și spațiile tăvănite și decorate cu stucaturi (corpul A).
5. Între 1850-1894, se construiesc balustradele actuale ale cursivei, ale casei scării de la etajul I și balustrada degradată a terasei corpului B. În această perioadă, pe actualul spațiu în care se află corpul C existau niște grajduri și magazii de lemne (vezi Planul orașului Sibiu din 1875).
6. Între 1894-1919 este ridicat corpul C (atestat în 1894 de proiectul desenat al arhitectului Josef Schermann).
7. Între 1950-2007, perioada socialistă și postdecembristă, s-a construit corpul parazitar D și a fost realizată compartimentarea imobilului, necorespunzătoare din cauza închirierii imobilului.

><img src= Se presupune că primul proprietar atestat istoric al imobilului a fost aurarul Thomas Stihn, ale cărui inițiale sunt gravate pe portalul renascentist din gangul de intrare al imobilului. Alți proprietari importanți ai imobilului au fost: primarul Tobbias Sifft, dar și celebrii membri ai familei Jickeli care au donat casa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bisericii Evanghelice din Sibiu.
Cel mai vechi releveu al clădirii a fost făcut în anul 1894 de către arhitectul Josef Gurtner. În acest releveu, arhitectul încearcă să stabilească o periodizare pentru corpul B și, în același timp, face și mici modificări și adăugiri în ceea ce privește planul imobilului. El este primul care recunoaște și susține semnificația și valoarea arhitecturală ale clădirii pentru perioada dintre secolele al XIV-lea și al XX-lea, prin conservarea imobilului într-o unitate armonioasă (gotic, Renaștere, baroc, clasicism, eclectism).

Proiectul de refuncționalizare și restaurare

În urma întocmirii studiului de fundamentare a intervențiilor, care hotărăște limitele ulterioarei restaurări, a urmat proiectul de refuncționalizare. Conceptul de la care a pornit proiectul consta în transformarea imobilului în sediu al unei case de modă din Sibiu în care urmau să se desfășoare cele mai importante activități de desfacere și prezentare a articolelor vestimentare din Sibiu, dar și activități în care sunt implicați studenții de la Design, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

><img src= Clădirea funcționează ca un centru cultural al artei vestimentare din România, legată de tradiția locului (lumea săsească) și de influențele contemporane în modă. Prin urmare, este un loc al creativității, cu ateliere de lucru pentru manechine, designeri, personal specializat, studenți în cercetare, dar și invitați din străinătate (cu asigurarea cazării pentru invitați și manechini, designeri și studenții designeri care-și desfășoară perioada de stagiu aici).
Proiectul de refuncționalizare este susținut de cel de restaurare care presupune revenirea la o imagine istorică autentică prin: demolarea elementelor și spațiilor arhitecturale nocive (corpul D, încăperea consolă dintre corpul A și B), revenirea la fațada autentică prin schimbarea parțială a tâmplăriilor, reconstrucția unor lucarne înlăturate în ultimii ani și lucrări de consolidare privind structura șubredă a șarpantei renascentiste, dar și recondiționarea tâmplăriilor autentice, a pieselor de fontă din secolul al XIX-lea și marcarea intervențiilor ce trebuie să fie reversibilă și să respecte principiile enunțate prin Carta Internațională Pentru Protejarea Patrimoniului Construit de la Veneția formulată în anii ’60 ai secolului trecut. Proiectul propune și detalierea corpului restaurat C cu extindere cu o arhitectură nouă, neutră, ce va reprezenta partea de conducere și administrație a Casei de Modă Vestimentară. De asemenea, învelitorile vor fi reparate prin înlocuirea țiglelor-solzi sparte cu alte țigle aparținând unor clădiri vechi care nu mai pot fi salvate. Nu se recomandă restaurarea cu țiglă-solzi nouă, din motive estetice și din respect pentru materialul autentic.
Sunt în egală măsură importante tratarea la nivel urbanistic (păstrarea specificului parcelei și a imaginii de casă cu curte interioară specifică patriciatului urban) și tratarea la nivel de detaliu (finisajele autentice și, eventual, în cazul imposibilității recuperării materialului autentic, opțiunea de a completa ansamblul cu materiale sau elemente arhitectural construite în același stil și cu aceleași materiale - după doctrina italiană sau franceză de restaurare).
Proiectul de diplomă a creat o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă ca principiu pregătirea (prin analiză și studiu) unui proces de restaurare și refuncționalizare a unei clădiri patrimoniu situată în inima centrului istoric medieval al orașului Sibiu, cu aporturi renascentiste și baroce. Convertirea și reconvertirea spațial-arhitecturală a clădirilor vechi este o condiție a reintegrării lor în viața orașului. Trebuie să fim conștienți de potențialul lor turistic, cultural, artistic, dar și de utilitatea pe care ar putea-o avea prin alegerea unei funcțiuni adecvate, susținute, bineînțeles, de proiectul de restaurare și conservare arhitecturală.