Hotelurile din Bulgaria observate de Arhitect H. Delavrancea 1962
Itinerar de arhitect
HOTELURILE DIN BULGARIA
observate de Arhitect H. Delavrancea
1962
În 1962, Henrieta Delavrancea participa împreună cu un grup de arhitecți la excursia organizată de UAR (prin ONT Carpați) în Bulgaria, ocazie cu care H.D. dorea să-și revadă, după mai bine de două decenii, lucrările realizate la Balcic în perioada interbelică.
În articolul său din revista Arhitectura 1/1988, Radu Patrulius consemna acest moment:
„De mulți ani recunoșteam la dânsa o înverșunare în contra snobismului, sub toate fațetele sale. Își permitea autoironia: «...În tinerețe, când cutreieram colțuri pitorești din țară, păream actrița care joacă pe Dama cu Camelii...».
În iunie 1962, din acel aer romantic se păstrase doar safirul ochilor ei, care nu numai că priveau și aprofundau, ci observau ceea ce era nevizibil altora. Uniunea Arhitecților ne reunise într-un grup ce a parcurs, în scurt, cu autocarul, o țară plină de surprize plăcute: Bulgaria. Prin toate - ca și prin ținută - decana noastră de vârstă se distanța de noi. Purta într-o traistă blocul schițelor zilnice și nu irosea un minut ca să surprindă diverse modele de arhitectură locală. Într-o zi, întârziindu-ne o haltă, unii confrați i-au adus un reproș cam... sonor. «- Barbarilor!», a fost replica ei, binemeritată de cei cu preocupări axate pe oarecare cumpărături și care dormitau exagerat de-a lungul drumului. I-am fost recunoscători, Victor Aslan și cu mine, când, în popasul din Balcic, autoarea ne-a explicat «Misterioasa», vilă construită pentru Ion Gesticone. În fine, judeca cu maturitate «românescul», la H. Delavrancea-Gibory aceasta rezultând din filiație genetică, sintetizată în simbioza cu prototipul grigorescian al Hanului de la Orății și cu vocația ei de matematiciană.”
Textul pe care îl publicăm în continuare nu se referă la Balcic, ci doar la hotelurile în „stil bulgar” vizitate în orașele incluse în itinerar, „de la Russe, de la Sofia și de la Plovdiv, toate ale Balcan-Turismului”, pe care Henrieta Delavrancea le comentează critic, dar cu o imensă bunăvoință și îngăduință, deși bogatul său portofoliu de până atunci (care întrecea cu mult din punct de vedere al calității arhitecturale hotelurile descrise în detaliu) ar fi putut justifica o oarecare aroganță. Avea 67 ani, numeroase realizări remarcabile, dar nu-și putea stăpâni curiozitatea și interesul pentru ceea ce vedea. Binecunoscută pentru modul liber în care-și exprima părerile tranșante și pentru înverșunarea sa „în contra snobismului, sub toate fațetele sale”, doamna Delavrancea se dezvăluie cu ocazia călătoriei în Bulgaria ca un elev conștiincios, modest și cuminte, care își ia notițe și face schițe pe tot parcursul excursiei, atentă la detalii, observând „ceea ce era nevizibil altora”, fără să se sfiască să învețe din toate câte ceva. Mai mult, din datorie față de organizatorii excursiei, ea scrie acest „raport de activitate” către Uniunea Arhitecților, „în amintirea unor zile frumoase datorate UAR”1!
Un model greu de urmat azi, când realizările arhitecților români nu sunt nici pe departe pe măsura orgoliilor exhibate în mediul profesional și în spațiul public. (Maria Mănescu)
Din vizitarea Bulgariei, în condiții bune și plăcute, dar atît de rapide și de puțin corespunzătoare mentalității arhitectonice, cum se organizează excursiile cu Oficiul Național de Turism Carpați, consider că una din problemele interesante de subliniat este arhitectura „Hotelurilor, cu Restaurantele lor” pentru Călători, Turiști, Vilegiaturiști și Artiști, în legătură cu „Drumul” și „Vacanția”. Arhitecții bulgari știu să le realizeze în scopul pentru care sînt create și le leagă cu natura, în cadrul căreia le concep.
Drumurile te duc, și Hotelurile te primesc.
Te duc frumos pe șosele, majoritatea asfaltate, și bine asfaltate, prin peisaje variate și pitorești ca natură, împînzite cu așezăminte impresionante, din toate epocile dintre cele mai vechi: tracice, romane, bizantine, cît și turcești și postbelice, chiar actuale.
Fiecare regiune oferă caracteristicile ei, în această îmbinare, dar mîna omului, lupta lui, azi, pentru progres se resimte puternic peste tot. Pe drumuri, cu fîntîni și cișmele, cu bănci de piatră și adăposturi îngrijit concepute și realizate pentru drumeții obosiți. La răscruci, însemnări de direcții tratate arhitectonic prin mici monumente de piatră sau din beton, placat în diferite feluri, concepute cu fantezie și expresive, finisate variat și amuzant, uneori cu materiale alese, indicativul direcției adăugîndu-se la elementul decorativ. La baraje, am putut studia planurile regiunilor în ansambluri arhitectonice ridicate pentru priceperea planului, din marmură lustruită, de diferite culori, apa fiind realizată prin mozaic venețian albastru. Seara, pe unele șosele frecventate, hemisfere metalice, așezate în asfaltul drumului, cu mici becuri electrice în ele, marchează, luminat, despărțirea circuitelor; înlocuite în munții sălbatici cu „ochi de pisică” atît pe traseul central - longitudinal, cît și pe margine, în locurile periculoase.
Restaurantele și buvetele2 opresc pe călător acolo unde consideră bulgarul că e bine să-și întrerupă călătorul drumul, pentru o priveliște, un monument comemorativ istoric, un baraj transformat în centru de vele, înnot sau numai pentru propria lui odihnă. Și ceea ce te pune pe gînduri sînt nu numai multiplele puncte comemorative istorice, pentru victorii sau eliberări, dar faptul că ei ridică monumente și pentru înfrîngeri, pentru ca să nu le uite.
Cînd ajungi în orașe, în localități balneare, în munți, în depărtări pierdute și pustii, Hotelurile te primesc și au toate aceeași caracteristică: te primesc bine, hospitalier, curat, vesel și civilizat.
Ne referim la cele construite în noul regim, care prezintă interesul concepției arhitectonice de azi.
Ele sînt mari, solid construite, bine finisate, au ferestre luminoase și deschise către peisajul caracteristic fiecărei regiuni căruia se integrează, sau creat de mîna omului. Au holuri largi, primitoare, bine și adecvat mobilate, covoare discret colorate, pentru a crea de la prima vedere o ambianță intimă, la care contribuie foarte des pereți întregi de sticlă și plante exotice sau specifice țării lor. Pardoselile sînt de marmură masivă sau compuse din diferite combinații și colorituri. Scările, care urcă către camere sau către restaurante, sînt de asemenea de marmură ori reconstituie același material, prin prelucrări variate, de la cele mai complicate, pînă la cel mai simplu mozaic, dus la o asemenea perfecție în execuție încît îl transformă într-un element de lux. Ușile de circulație principală sînt din fer sau lemn mobil, cu mînere bogate de bronz. Rampele scărilor sînt executate îngrijit în baza unei concepții plină de fantezie, realizate din materiale combinate conform placului fiecărui arhitect, foarte des accentul fiind pus pe aramă sau bronz, mat ori lucios, în contrast cu ferul și plasticul. Culoarele sînt largi și pavate ca holurile de acces și, ca și acestea, sînt acoperite parțial cu covoare, întreținute impecabil, cum se prezintă și tot hotelul.
Camerele au anticameră, toalete cu cele necesare: cuvetă, WC, duș ori baie. Uneori, camerele sînt duble, mai întîi un salon, apoi camera. Salonul este astfel conceput încît să poată servi sau să se poată transforma ușor în cameră de dormit pentru turiști. Mobilierul este aproape întotdeauna din lemn masiv lustruit sau ceruit într-un stil simplu și rustic, pe care ei, din patriotism, îl numesc „stil bulgar". Cretone luminoase, vesele și curate, înflorate și de bun gust, îi accentuează prospețimea. Ferestrele variază după stilul epocilor, aducînd în interior din ce în ce mai multă lumină, pe măsură ce a evoluat arhitectura lor spre actualizarea de azi. Lumina artificială este discret realizată, cu lămpi din sticlă cu modele variate și alese, concepute de arhitect, fiecare după caz.
Pe măsură ce s-a ridicat nivelul de trai în Bulgaria, a evoluat și mentalitatea arhitectului și au ajuns, nu numai la hotelurile de pe litoral, dar și la cele din oraș, să aibe toate camerele de locuit loggii, despărțite unele de altele fie prin pereți fini de beton, fie din panouri de sticlă.
Restaurantele la Hotelurile din orașe sînt concepute într-o massă comună, legătura făcîndu-se prin holurile de acces sau prin saloane și au și intrare directă din stradă, pentru accesul publicului.
La hotelurile de vilegiatură și de pe litoral, de cele mai multe ori, în special la cele făcute în urmă, Restaurantele, cu toate că rămîn legate de hotel, fie prin interior, fie prin terase, sînt realizate în masse arhitectonice deosebite, completate cu terase și pergole libere sau acoperite, arcade pentru a izola Hotelul de zgomotul de noapte. În general, restaurantele sînt astfel concepute încît să fie completate prin terase largi, îndreptate către vederea cea mai interesantă, sau prin curți interioare, sau între amîndouă. Curțile interioare sînt adevărate grădini, amenajate în terase, creînd peisajul cînd acesta lipsește; foarte des au niveluri diferite, cu piste de dans, umbrare, basine și plantații, care le dau un caracter de atrium roman, unde aduc și plante exotice, în hîrdae mari și plantează direct elementele dendrologice caracteristice regiunii. Jedouri3 variate dau viață și armonie peisajului static al plantațiilor.
Sălile de restaurant spațioase, dar de multe ori multiple, legate între ele sau complet despărțite (caz Plovdiv), pentru a nu avea caracter de massă, amintesc uneori de saloane de recepție primitoare. Coloritul sobru și discret, uneori mai vioi, creează armonii căutate și reușite între pereți și tavane, care se completează plăcut prin îmbinarea lor cu mobilierul proiectat pe pardoselile compuse întotdeauna diferit. Fantezia arhitectului le imaginează ori în desene geometrice mai clasice, ori în neprevăzutul modern, cu jocuri de marmure și mozaicuri, impecabil executate. În clădirile noi, ferestrele mari pe tot peretele exterior privesc către natură, care face parte integrantă din concepție. În cele din epoca 1952-1958 legătura se realizează mai întreruptă, conform stilului la care s-au adaptat și contrastul apare mai neașteptat.
Anexele Restaurantelor, unde se pregătește mîncarea, și pe cere le-am vizitat adesea din interes profesional, sînt proiectate și realizate conștiincios, după ultimele principii moderne. Un oficiu longitudinal le leagă de sălile restaurantului (foarte des sînt mai multe săli, fie legate, fie distanțate); e lung și destul de larg, ca personalul să circule ușor, chiar în orele suprasolicitate, și despărțit de toate anexele printr-un perete general de sticlă; toate camerele care formează centrele de pregătire a elementelor prime și a pregătirii mîncării fiind despărțite între ele tot prin pereți de sticlă. Supravegherea se face dintr-o privire asupra întregului ansamblu și materialul se trece, dintr-o cameră într-alta, prin ghișee în ghilotină care străpung panourile de sticlă; nemainecesitînd circulația personalului dintr-o cameră într-alta. Domnește calmul, fără imixtiuni în funcții și se obține rapiditate în serviciu. O ventilație mecanică bine pusă în funcțiune împiedică pătrunderea mirosurilor de mîncare în sălile restaurantului, care, de altfel, și ele, la rîndul lor, sînt ventilate artificial.
Impresia de civilizație și curățenie plăcută a acestor anexe, adăugîndu-se la mulțumirea pe care a dat-o restul hotelului, plasează Bulgaria, dintr-odată, printre țările civilizate și evoluate.
Stilurile în care sînt concepute Hotelurile și Restaurantele lor evoluează după caracteristicile acestor 17 ani din urmă.
Încep prin a fi concepute în 1945-1952 în așa-crezutul „stil bulgăresc”, care provine din stilul german antebelic, în care tradiția locală este marcată prin învelitoarea din olane (sau, uneori, greșit cu țiglă), nefiind totuși lipsite de un oarecare farmec (vezi Tîrnovo și Plovdiv). Trec apoi la stilul renaștere influențat de arhitectura 1952-1959 din URSS, pentru a trece treptat și a ajunge la concepția pur mondială arhitectonică, a timpurilor de azi, bazată pe betonul-armat și pe posibilitățile pe care le dă în construcție.
Observațiile generale, pe care le-am descris mai sus, sînt extrase din impresiile fugitive pe care le-am putut reține în orașele vizitate atît de rapid și cu interese atît de multilaterale; care, totuși, mi-au putut permite să clasez hotelurile în diferite grupări, după caracteristicile funcționale, care, se poate zice, că ar forma „Tema” de bază a lor, pe 4 principii deosebite și anume:
I. HOTELURI DE VOIAJORI ȘI TURIȘTI care vizitează acele localități ori sînt nevoiți să treacă prin ele.
II. HOTELURI DE TURIȘTI ȘI ARTIȘTI în urmărirea regiunilor specifice de interes pictural, arhitectonic-pictoresc sau arheologic.
III. HOTELURI DE VILEGIATURIȘTI ȘI TURIȘTI.
IV. HOTELURILE DE PE LITORAL pentru vilegiaturiști și turiști.
Le voi descrie pe baza acestor grupări, atît pentru cele pe care le-am locuit sau le-am putut vizita, ori, pe litoral, parcurse cu vederea, oprindu-mă numai la cele care prezintă interes și citind din ele numai caracterele specifice și trecînd peste generalitățile mai sus-citate, pentru a nu mă repeta..
GRUPA I. HOTELURILE DE VOIAJORI ȘI TURIȘTI
Hotelurile de Voiajori și Turiști sînt hotelurile din orașe, care deservesc nevoile circuitelor normale ale orașelor și totodată sînt menite să servească turiștilor care trec prin acele orașe și se opresc în treacăt sau vin anume ca să viziteze acele orașe și particularitățile lor specifice.
Ele sînt concepute în general în baza principiului unei clădiri masive în care se cuprinde accesul general al Hotelului, care deservește restaurantul, camerele de Hotel și Restaurantul, cu intrare și direct de-afară. Sînt agrementele (cu tot specificul lor urban) și ele cu terase către stradă, pe care se servește vara masa și cu grădini-terase interioare.
Mă voi opri asupra hotelurilor care prezintă interes special: de la Russe, de la Sofia și de la Plovdiv, toate ale Balcan-Turismului.
I. La RUSSE (Rusciuc). Hotelul este așezat pe piața principală, care este o adevărată grădină umbrită de copaci bătrîni.
E clădit în stil sobru, de coloritul travertinului, din placaje și piatră artificială, construcție bazată pe beton monolit, parterul fiind o friză de ferestre care luminează sălile de mese ale restaurantului, completat cu terasele care se desfășură către trotoare.
Cele 3 etaje ale camerelor de călători completează ansamblul, care participă din influențele stilului holandezo-nordic dintre cele două războaie, cu ferestre izolate ancadrate cu profil simplu din piatră și cornișă sobră la coronamentul construcției. Massa arhitectonică este în linii generale în „L”, încadrînd în interior o curte cu caracter de grădină, amenajată cu terase pentru completarea sălilor de mese, flancate astfel între două elemente care plac și mulțumesc. Restaurantul se compune dintr-o înșiruire de 3 săli cu o armonie excepțional de reușită în colorit, îmbinînd discret plafonul, pereții și mobilierul într-un ansamblu optimist, de rafinată căutare, ceea ce plasează dintr-o-dată Bulgaria într-o civilizație avansată. Fiecare din cele trei săli realizează altă varietate în combinația policromă clară și luminoasă. Ele se termină prin rotonda cafenelei de colț, cu acces direct din exterior, tratată într-un colorit mai vioi, adecvat mișcării și agitației publicului care-o frecventează. O scară circulară, degajată de pereți, urcă spre balcoanele etajelor în portafou4 și sprijinită pe stîlpi înalți și fini, placați cu marmoră colorată, dînd astfel grandoare volumului înalt central pe care-l creează.
Hotelul pare a se compune din circa 140 de camere, pentru 280 de călători și a fi construit prin anii 1952-1953.
2. La SOFIA. Ultimul Hotel, construit în 196I-1962, tot al Balcan-Turismului, este Hotelul Rilla, clădit pe întreaga latură de sus a unei piețe nou create, în apropierea centrului orașului capitalei, care coboară în ușoară pantă, dînd grandoare massei arhitectonice, așezată între trei străzi.
Construcția realizează principiile constructive moderne, pe stâlpi de beton armat (clădire monolită) cu parter și mezzanin, iar cele 8 etaje în accentuat portafou de circa 1,60 metri deasupra mezzaninului. Cele trei fațade exterioare ale clădirii, în „U”, sînt concepute în caracter alveolar, fiecare cameră fiind prevăzută cu o Loggie, cu pereții laterali din beton fin, fundul Loggiei, tot de sticlă, dă lumină maximă camerei. Fațada principală, pe un front de circa 60 m lungime, prin axul căreia se intră în restaurant, își desfășoară sălile mari și luminoase ale restaurantelor cu geam pe tot peretele parterului înălțat, completat cu terase care domină piața. Întreaga fațadă se reflectă în două serii de basine gigantice, așezate în acest scop pe piață, adevărate oglinzi de apă, grație cărora hotelul ia proporții miraculoase.
Fațada străzii laterale din stînga cuprinde intrarea în hotel, pentru a nu dăuna, prin sosirile și plecările călătorilor, ambianța creată de restaurant, terase, basine și peluzele grădinilor de pe piață.
Fațada străzii din dreapta cuprinde încă o intrare printr-o serie de geamlîcuri proeminente; dar hotelul nefiind încă terminat complet (decît în aripa stîngă și parte din centrul pieței) nu am putut analiza scopul ei. De asemenea, terasele grădinii din interior, nefiind încă amenajate, nu s-a putut vedea ce vor da în viitor.
În schimb, holul de acces în hotel, luxos finisat, are caracter specific de circulație, cu acces direct în saloane de primire și odihnă, în plus de sălile de restaurant.
Scara urcă la etaje, unde am putut constata o amenajare excepțional de căutată și variată a camerelor. După necesitatea și cerințele fiecărui călător, se găsesc adevărate apartamente, compuse din 1, 2, 3 sau 4 camere, formînd ansambluri cu saloane, despărțite cu uși simple sau cu glaswanduri, după caz; mobilate astfel încît saloanele să poată servi și de camere de locuit familiilor mai numeroase sau grupului de turiști. Traveea (corespunzătoare unei camere) este de circa 4,00 m și adîncimea camerei este de circa 5,00 m. Cele circa 340 de camere pot găzdui în medie 340 x 5/3 = 570 de voiajori. Antecamerele și sălile de toalete la fiecare apartament le completează ansamblul în mod excepțional, care trebuie citat: fiecare cameră de toaletă are baie, WC, bideu și cuvetă foarte largă, în colorit armonizat între pereții de faianță (pînă sus) și pardoseala de gresie și fiecare realizează altă armonie în colorit; dimensiunea lor excepțional de mare variază între 6 și 12 m pătrați.
Mobilierul, de asemenea, are un caracter specific; la cele patru tipuri de apartamente, pe care le-am vizitat, era din lemn deschis, majoritatea din paltin masiv, tot bazat pe principiul simplu, modern așa zis „bulgăresc”, cu cretoane și perdele în colorit foarte deschis și vesel, cu desene originale și distinse; cu covoare moderne, groase și moi, în nuanțe deschise, armonizate cu restul coloritului mobilierului și pereților, așa încît dădeau impresia unei adevărate euforii odihnitoare, menite să primească călătorul obosit de drum sau să adăpostească un spirit care caută liniște și reculegere departe de nevroza orașelor.
Voalurile ferestrelor, odată date la o parte, te primește Loggia și privești peluzele și basinele pieții, în care se reflectă cerul și orașul, care se pierde pînă în depărtare, pînă sub poalele munților Balcani, care își ridică silueta masivă și bătrînă la orizont.
3. La PLOVDIV, vechiul oraș roman întărit „Trimonțium”, peste tradiția tracică, și-a luat numele după muntele cu 3 vîrfuri în care era situată și întărită fortăreața, apoi în epoca bizantină Filipopolis posedă Hotelul orășenesc cel mai plăcut al Balcan-Turismului, executat în epoca 1952-57. Se numește „Hotel Trimonțium” și în aspectul său predomină influența neorenașterii, realizat sub imboldul constructiv al arhitecților din URSS, din acea epocă. Este construit din beton armat monolit, fără să aibă caracterul elementului constructiv; după volume și după goluri și plinuri ar putea fi tot atît de bine realizat din zidărie portantă.
Massa generală a construcției este concepută în „U” cu fațada principală desfășurîndu-se de-a lungul străzii plantate, pe circa 95 de metri, cele laterale de 40 de metri. Construcția, se compune din subsol, parter supraînălțat și 4 etaje de locuit, în interior creîndu-se, înconjurată de arcade, o grădină feerică, cu terase pe 3 niveluri coborînd spre mijloc, excepțional de bogat amenajate. Camerele dinspre fațada la Răsărit principală privesc direct spre cartierul vechiului Filipopoli, de pe muntele Trimonțium, veritabil muzeu, și spre muntele împădurit, cu ceasul turcesc; și de la Loggiile etajului IV spre cel care domină orașul, cu monumentul lui Alioșa, simbolul eliberării Bulgariei și spre cîmpia îndepărtată, unde curge rîul Marița. Cele dinspre nord privesc spre Parcul orașului și spre pădurea muntelui dominat de Alioșa.
Interiorul este special de amplu și bogat amenajat. Scara principală de o desfășurare monumentală, holurile de palier adevărate saloane cu balcoane și privesc către grădina interioară, largi și luminoase, circulațiile de 3,50 metri late, camerele mari de circa 3,70 x 5,00 m, avînd fiecare un vestibul spațios cu oglinzi și loc de bagaje și cameră de toaletă cu toate elementele necesare.
Hotelul are circa 200 de camere pentru primirea a circa 400 de călători sau turiști, care vin să viziteze Plovdiv-ul cu toate monumentele din trecut și pitorescul său oriental.
În exterior, o scară largă și maiestoasă permite urcarea la parterul supraridicat între două mari terase spre stradă, adăpostite de plantațiile ei masive, completează sălile de mese (în special pentru micul dejun și ora ceaiului). Intrarea la restaurant și terasa-grădină interioară este așezată pe una din străzile laterale. Trecînd din cele două mari Restaurante în grădina interioară, dintr-o privire amenajarea apare încîntătoare. Ansamblul ei, compus pe 3 niveluri ample, desfășoară o grădină fermecătoare înconjurată de arcade care formează partea acoperită. În trei ani, plantațiile au devenit mari și, de pe regiunile mai înalte cu arcade și pergole, se văd reflectîndu-se în apele basinului sălciile plîngătoare și copacii exotici din hîrdae. În această ambianță de atrium roman gigantic, lîngă impluvium-ul cu jedouri, pista de dans adaugă fantezie și veselie, creînd un centru de atracție al orașului și reținînd pe călătorii veniți din țări îndepărtate cu auto-turisme și auto-rulote.
GRUPA II. HOTELURILE DE TURIȘTI ȘI ARTIȘTI
Hotelurile care se creează, mai ales grație necesității de-a permite turiștilor să viziteze regiunile pitorești sau renumite, pentru vestigiile arheologice, pietrele sau arhitectonice și care devin și locuri de reședință a artiștilor în cercetările și vizitările mai amănunțite, și chiar centre de creație, sînt rezolvate arhitectonic după împrejurări, teren și caracterul local.
Ca localități cu acest specific, am vizitat numai Tîrnovo și Nesebar. În oarecare măsură participă și Hotelul Trimonțium de la Plovdiv la această grupă, din cauza cartierului Trimonțium cu toate vestigiile trecutului - Roman și Bizantin care, pe lîngă cele turcești, atrag și pe artiști și le dau ocazia să creeze.
1. La TÎRNOVO, hotelul Balcan-Turist apare direct pe strada strîmtă a orășelului balcanic, și cu toată dorința de a-i da un caracter specific local (realizat numai prin învelitoarea de olane), spre stradă au creat o clădire în stil germano-helvețian din epoca 1930-1940, care precizează funcțiunea de turism. Este clădit în epoca 1952-1955.
Pe lîngă turiști străini, care vin în treacăt să-și satisfacă curiozitatea superficială în centrul atît de romantic, fantezist și neașteptat al unui colț pierdut în natură, care te transpune în special în epoca feudală a vechii capitale a Bulgariei, aici mai trag și arheologii, pentru care vestigiile prezintă un cîmp virgin și întins de cercetări; pictorii în căutare de pitoresc excepțional; și arhitecții îndrăgostiți de documentare a unei epoce care, azi, nu le aduce un cîștig palpabil, ci numai unul sufletesc, ca o veche arie de demult uitată.
Massa arhitectonică, de data aceasta, este un paralelipiped dreptunghiular, cu o mică variație, dar așezat pe o pantă abruptă și stîncoasă, ca tot orașul, așa încît accesul care se face la parter printr-un hall-salon, cu o fereastră largă către priveliștea râului Yalta și a munților Țarevici și Monastir, încărcați de vechi ruine bizantine, dă loc la urcare la cele 3 caturi ale hotelului (al 3-lea cat mansardat spre stradă) și la coborîre în subsol pentru sala mare de restaurant; care însă, la rîndul ei, apare ca etajul al IV-lea de piatră, față de păduricea din care se ridică clădirea da piatră. Așa încît clădirea, care apare pe stradă direct, invocînd un turism pseudo-tirolez modern, pe 3 caturi tencuite și albe, din vale are monumentalitate și arată ca fiind clădită pe o cetate de piatră de 3 caturi, terasa cu al 4-lea cat al sălilor de mese și 3 caturi văruite, total 7 caturi. Aici poate să apară caracterul mai oriental cu tot rezalitul scărei, care se compune dintr-o serie de blumer-ferestre5 moderne.
Restaurantul are acces și direct din stradă, prin scări speciale, și este completat în tot lungul lui de o terasă foarte largă, acoperită cu plastic, în care se pot cuprinde toate mesele restaurantului și care pare suspendată peste vidul văgăunei, în care șerpuește rîul Yalta. Restaurantul și terasa, mobilate cam simplu, nu cadrează cu căutarea altor hoteluri; în schimb participă din același romantism feeric al dealurilor în succesiuni de planuri, create de meandrele rîului Yalta, pe care se desprind căsuțele etajate, printre siluetele de turnuri, porți de cetăți, biserici și ruine medievale.
Din cele circa 75 de camere, cele despre est se bucură de priveliștea descrisă mai sus și cele dinspre apus de farmecul orășelului balcanic, etajat și cu trăire astăzi atît de patriarhală ca într-o continuitate ce pare fără început și fără sfîrșit! Hotelul Balcan-Turist, singurul modern, care poate găzdui numai circa 150 turiști, nu satisface nevoile create de un centru atît de căutat.
2. La NESEBAR (Mesembria, din antichitate), străvechea insulă, la care se îmbină azi atît de armonios urmele cetății romane fortificate și bisericile bizantine, încă în picioare, cu caracterul pur constantinopolitan al caselor particulare (la rîndul lor, cetăți minuscule din piatră și lemn), pe o piață principală, am văzut un restaurant cu camere de hotel la etaj, în stil local, cu pergole de lemn precum cele din grădinițele gospodăriilor orientale. Mesele erau așezate pe caldarîmul pieței și adumbrite de copaci piperniciți, acoperiți de un praf alb caracteristic locului, și de pergole rustice de lemn, subt care atîrnau struguri Afuzali ca niște bijuterii colosale. Caracterul mediteranean, unde viața se petrece pe stradă și participarea stilului la acel al orășelului minune, eșit ca din mare, reînviind epoci trăite de mult, din timpuri ancestrale, cu portul străvechi, este cea mai potrivită soluționare asupra căreia se puteau opri arhitecții, neîncercînd să-și exteriorizeze personalitatea, ci mulțumindu-se să păstreze, să întreție și să continue o permanentă existență.
Turiștii sînt mai rari și artiștii, în liniștea hotelului simplu, pot visa și crea.
Grupa hotelurilor de Turiști și Artiști ar fi fost un subiect amplu, dacă am fi putut vizita șirul de localități excepțional de pitorești, unde se risipesc pictorii, în special: Sozopol, cu caracterul lui turcesc pe stînci abrupte; Ropotamo, împădurit; Primorsco; Kiten, cu golfurile lui pitorești și pădurea care coboară pînă în apă; Miciuri; Ahtopol.
GRUPA III. HOTELURILE DE TURIȘTI ȘI VILEGIATURIȘTI
Hotelurile de Vilegiaturiști și Turiști au ca scop de-a da posibilitatea vilegiaturiștilor să găsească un loc de odihnă, după excursii și plimbări sau repaos după un an de muncă și de a primi ospitalier și plăcut pe turistul obosit de drum.
Restaurantele lor, care devin ușor locuri de petrecere și de veselie, arhitecții bulgari le construesc în legătură directă cu hotelul, dar în masse constructive deosebite, pentru a izola unul de altul.
Pentru parte din vilegiaturiști, hotelul și restaurantul fiind scopul final, centrul vieții, arhitecții au știut să îmbine natura și construcția și să o prindă în însuși elementele lor arhitectonice, adaptînd compoziția ambianței înconjurătoare și creînd chiar elemente de natură pentru ridicarea și punerea în valoare a concepției. Voiu putea descrie hotelurile de la PLEVEN, VITOSA, BOROVEȚ și STOLETOV, vizitate sau locuite.
1. PLEVEN, micul oraș istoric, Plevna, legat de independența poporului bulgar, pe care și-o explică detaliat turiștilor, au reușit, prin voință și ingeniozitate, să-l transforme într-un centru de vilegiatură.
Într-adevăr, la o mică distanță de orășel, în locul zis Kaylaca, pe unde curge un rîuleț minuscul, au creat un centru de sporturi nautice și băi cu un mic stabiliment și un hotel, grație unui baraj făcut pe vale în amonte, care dă posibilități rîului.
Hotelul de la Kaylaca, construit de Balcan-Turist, are caracter ușor germanic, ca la Tîrnovo, dar aproape monacal [monahal, n. red.], învelit cu olane, cu parter de piatră, etajul I-iu tencuit și alb, iar etajul II mansardat, cam prea meschin. Au crezut că realizează stil bulgăresc.
Așezat în mijlocul pădurilor, își desfășoră volumul oarecum în „L”, care prinde o grădină-terasă mare cu denivelări, plantații, basene, umbrare acoperite cu masse plastice gălbuie, sub care se ia masa; și în plin soare, lumina devine ciudată.
Colțuri variat și rustic amenajate se alătură, în fund, cu un basen și în centru e pista de dans, printre pavaje variate cu măsuțe strecurate printre plantații.
După ce s-a trecut romanticul pod peste rîulețul stațiunii de vilegiatură, accesul în hotel se face printr-un hall amplu și jos de plafon, care se prelungește cu un salon ca al unei case particulare mari, înzestrat cu un vitraliu larg deschis către o peluză verde, pierdută sub pădurea care ocolește hotelul pe trei părți. Camere de turiști se găsesc și la parter, pe frontul principal al clădirii și la etajul I-iu și la mansarde, pitorești, dar prea întunecate de specificul lor constructiv.
Construcția se bazează pe ziduri portante, planșee de beton armat și mansarde în șarpantă acoperite cu țigle.
Mobilierul este destul de simplu, tot în principiile lor realizat.
Camere sînt circa 110 pentru 220 de vilegiaturiști. O sală mare de restaurant, căptușită cu panouri de lemn, accentuează stilul clădirii, care, atît în exterior și mai accentuat în grădina interioară, au un caracter monacal austriac, cu toată reușita amenajării teraselor.
Pentru completarea distracțiilor necesare vilegiaturiștilor șl turiștilor, parcul continuă în apropierea hotelului către o grotă naturală, traversînd peluze, flori sculpturi, unde este amenajat un restaurant, pe locurile unde s-au găsit stabilimente vechi paleontologice. Stilul interior are un caracter germanic-naiv cu urși împăiați, coarne de cerb printre stalactite, pereții căptușiți cu panouri de lemn brun, lumini electrice misterioase, mese tiroleze, orchestră, pistă de dans... tot ce este necesar, fără a uita jocuri de apă în marginea boltei de intrare în peșteră, pentru a crea veselie și antren, care nu discontinuă zi și noapte.
Pe de altă parte, în amontele rîulețului, valea continuă printre pereți de stînci, care duc la barajul de care am vorbit, care formează un lac destul de mare. În susul barajului, de 2 ani s-au început o serie de construcții pentru hoteluri moderne nu prea mari și case de odihnă, creînd un mic centru de vilegiaturism cu centru nautic, vele, sporturi, băi, completat cu surse de ape minerale.
Jos, lîngă lac, s-a scobit în stîncă pentru a crea o construcție originală pentru cabine de desbrăcare a cărei soluționare liberă a încîntat prin simplicitatea și îndrăzneala fanteziei creatoare pe colegii mei romîni.
Iată ce-a creat în Plevna voința și munca bulgarilor, în locurile unde a fost odată moarte și chinuri în apropierea cîmpurilor de bătălie.
2. La VITOȘA, punct în munții Balcani în imediata apropiere a Sofiei, dar la altitudine cu 800 de metri mai sus, Balcan-Turismul a construit pe terasa numită Kopito un hotel pentru turiști, weekenduri și vilegiatură de munte, care este o adevărată revelație.
arhitectură de beton-armat grupată în două masse deosebite. Realizări arhitectonice din ultimii 2 ani în spirit complet modern, în care se citește construcția ușoară și fără învelitori. Restaurantul pe două etaje cu priveliștea minunată larg deschisă, prin panourile lui de sticlă și terasele cu balustrade, ușor dantelate, abia existente și, în parte, reduse la planuri complet libere pe stîncă. O legătură de sticlă, cu un salon somptuos deasupra, leagă restaurantul de Hotelul compus din patru caturi, care cuprinde circa 70 de camere pentru circa 140 de vilegiaturiști care se bucură de aceleași impresii. Trecerea subită de la 600 de metri la 1400 altitudine, cît și ambianța locală, produc un efect puternic și nu am văzut loc mai suprasolicitat și cu o veselie mai nebună ca la „Kopit”, unde vîrfurile înalte ale Balcanilor atrag pe turiștii-alpiniști cu încă 700 de metri mai sus, către culmi.
3. La BOROVEȚ, localitate de vilegiatură în munți înalți, în plină pădure de rășinoase, Balcan-Turist are un hotel construit, ca masse, pe principiul de la Kopito, de despărțire a hotelului de restaurant, legătura funcțională făcîndu-se prin halul de acces în hotel.
Accesul la restaurant se face și direct pe latura opusă și prin cele două terase etajate, atît de largi încît, apropiindu-ne de el, dispare mai întîi parterul, apoi etajul. Dominanța este categorică asupra întregei stațiuni climaterice, care se desfășoară înspre vale cu clădirile pierdute subt trunchii înalți ai brazilor și pinilor, aici fiind centrul de atracție al localității.
Fațada aproape toată de sticlă a restaurantului dă un caracter modern de construcție de beton armat (foarte cuminte) cu toată învelitoarea roșie care o leagă de caracterul Hotelului.
Stilul hotelului mai modern decît cel de la Kaylaca-Pleven, se compune însă din Parter și două etaje, parțial 3, alb simplu, cu învelitoare roșie, din zidărie portantă, cu planșee monolite de beton-armat, ia un caracter montaniard din Europa Centrală din cauza obloanelor verzi răsfrînte în afară. Acelaș principiu de Parter din piatră și etajele tencuite și văruite. Rezultatul este un stil rustic, care cadrează, în destulă măsură cu pădurea și smeura.
Interiorul celor cca 100 de camere, cu al 3-lea etaj mansardat, plasează hotelul printre cele îngrijite și alese, pe același principiu general explicat mai sus, de care se bucură cei circa 250 de vilegiaturiști; camerele avînd aci cîte trei paturi.
În interiorul Restaurantului, paiante de lemn aparente limitează panouri de cretone înflorate, mobilier de lemn și sticlă, în contrast cu ferestrele mari, moderne și coloritul vesel, reușesc să creeze un neașteptat care atrage și variază în fiecare din sălile parterului și ale etajului.
În vale, basene și un fir de rîu completează ansamblul neterminat încă.
În exterior, cu toate că stilul Restaurantului este mai puțin rustic, cele 2 masse, legate prin geamlîcul Holului, se armonizează, poate în mare parte datorită și trunchilor înalți ale brazilor și pinilor din pădurea neatinsă de constructorii clădirilor.
Holul mare, larg, jos, cu formă neregulată, este o adevărată surpriză prin formă, lumină, reușita excepțională a pardoselei prelucrată din marmură, linia, discretă a scării și abilitatea cu care leagă direcțiile diferite ale celor masse arhitectonice, îndreptate după curbele de nivel ale terenului, cadență de trecere de la un ton la altul, realizat cu fantezie de artist.
4. La STOLETOV, punct istoric de izgonire definitivă a turcilor de către Ruși, ajutați de romîni și de voluntari bulgari, este un centru turistic astăzi și oarecum de odihnă, pe o șea împietrită de munte, justificat prin vederea excepțională peste văi întinse și împădurite pe două direcții diferite, prin altitudinea și prin aerul pur datorit înălțimii.
Turistul este atras de monumentul către care se ajunge urcînd cele 900 de trepte și este reținut în hotelul construit pe același principiu ca la Pleven, stil neogermanic, cu parter de piatră, etaje tencuite și obloane aparente deschise. Construcție mai puțin reușită, dar care are valoare morală; după atîta suiș în singurătate, fie de la Nord, fie de la Sud, ospitalitatea rustică, ascetă aproape, în asemenea împrejurări, mulțumește tot atît ca cele mai rafinate din regiunile locuite de oameni. O sală deosebită adăpostește restaurantul.
Clădirea participă mult la solitudinea locului, a regiunii care, cu toate că domină văi de păduri, rămîne tristă și împietrită, cum o spune însuși numele „Stoletov”6.
Hotelul, clădire din anul cca. 1955, este plantat izolat, fără nici un motiv ornamental și nici o îmblînzire a naturii vitrege și neospitaliere.
N-au lucrat aici cu destul curaj și n-au învestit sumele necesare pentru a domina și a învinge.
Localitatea rămîne un pelerinaj istoric, pios, la care vizitatorul Bulgariei trebuie să se supuie.
GRUPA IV. HOTELURILE DE LITORAL PENTRU VILEGIATURIȘTI ȘI TURIȘTI
Hotelurile de Litoral sînt realizate în special pentru vilegiaturiști, bulgari și străini, turiștii reprezentînd o proporție mult mai mică, prin însuși timpul scurt pe care-l petrec în localități, în raport cu cei care-și petrec timpul de odihnă la malul mării.
Toată coasta bulgară este o vastă înșirare de vilegiaturi de pe malul Mării Negre cu un pitoresc covîrșitor. Se înșiră unele după altele și care de care mai fermecătoare și mai neașteptate pe o lungime totală de circa 230 de km, care reprezintă în realitate o singură și nesfîrșită plajă, cînd largă, aurită și deschisă, cînd în golfuri mici cu stînci, cînd stîncoasă, mai totdeauna împădurită, de la granița turcească pînă la cea romînească.
Din ce-am văzut, nu voi spune decît impresiile generale, care se desprind, pe localități, deoarece, unele după altele, șirurile de Hoteluri și Restaurante ar trebui să facă obiectul unei lucrări lungi, amănunțit și îndelungat studiate.
Ce se desprinde din toate construcțiile și amenajarea urbanistică este grija pentru om și odihnă, liniștea și veselia care-i sînt necesare pentru refacerea sănătății după anul de muncă, atît cît și primirea străinilor în țara lor; confortul, civilizația, mulțumirea fiind egale pentru toți.
1. La BURGAS, port important la Marea Neagră, oraș mare, se realizează un centru de vilegiatură, bazat și pe apele minerale care se iau la 15 km de oraș și pe plajele lui caracteristice, cu nisip special negricios, care conține fer și are o acțiune puternică asupra sănătății.
Un hotel modern, vădit realizat din beton armat monolit, nou, din anii 1959-1960 pe principiul camerelor cu Loggii alveolare pe toată suprafața lui; cu parter și 4 etaje, poate primi circa 250 de vilegiaturiști și turiști.
Restaurantul, clădire izolată pe parter și etaj este legat funcțional de hotel și completat cu umbrare ample și terase, legate de terasele hotelului, ansamblu formînd masse arhitectonice repartizate în „L”.
Compoziția este îndreptată către grădina nou creată, plantație tînără care coboară direct către plajă. Din camerele hotelului, Loggiile privesc spre mare și, seara, muzica teraselor restaurantului ajunge patinată și discretă către camere, acompaniată de murmurul valurilor mării.
Camerele sînt dotate cu vestibul, băi cu toalete complete și luxos finisate; sînt în mare parte reunite cîte două într-un apartament, în care salonul este mobilat în așa fel încît să poată primi o persoană în plus. Adică la 2 camere, trei persoane.
Ambianța care se degajă din hotel este de ordine, civilizație și ospitalitate, este odihnitoare, cu toată veselia, dansul și muzica care rețin pe terase multă lume, seara tîrziu.
Din hotel, vilegiaturiștii, prin grădină, ajung direct la plajă, care se-nșiră pe tot litoralul, în continuare, oprită numai local de portul destul de important al Varnei.
De două ori pe zi, autobusul duce și la stabilimentele de băi de ape minerale, așezate la 15 km.
Prin luxul cu care este prezentat și finisat hotelul, în cele mai bune condițiuni, aproape ca cel de la Sofia, „Rilla”, el atrage și reține.
2. COASTA ÎNSORITĂ este o grupare mare de hoteluri, un centru de vilegiatură de litoral la malul Mării Negre, creat în locul unei stepe părăsite cu o plajă extraordinar de frumoasă, de-a lungul căreia cresc ierburi de mare și plante specifice deșerturilor nisipoase și apoi împăduriri sălbatece, pe care le-au pus la punct și le-au îmbogățit. Malul stîng al coastei, un deal verde și populat, iar la dreapta, insula uitată de vremuri, Nesebar.
Bulgarii au amenajat împădurirea și, legate de alei bine asfaltate și sinuos șerpuite, au construit hoteluri și Restaurante, distanțate unele de altele, de par, la fiecare dată, cîte o nouă descoperire.
Coasta însorită este cea din urmă amenajare de ansamblu de litoral, pe care au făcut-o; fiecare clădire este astfel tratată, proporțiile și înălțimile variază, încât nici una nu seamănă cu cealaltă; s-a dat liber curs fanteziei și ideilor și principiilor fiecărui arhitect în parte. Hotelurile încep de la cele mai joase, de un cat, și se desfășoară, în general, între 2 și 4 etaje, iar unul cu 7 etaje, așa încît mîna omului se pierde în natură, printre plantații, nici o clădire nu întrece și nu strică zona ierburilor verzi-cenușii care păstrează caracterul sălbatec, dînd adevărata odihnă și refacere vilegiaturiștilor, care-și refac sănătatea, găsind aici un cadru de adevărată uitare și izolare de elementele orașului, monotone, mari, massive, asemănătoare și suprapopulate.
Și, totuși, calmul arhitectonic este punctat prin accente dominante, izolate, care creează neprevăzutul. Hotelul Balcan-Turist își ridică massa clădirii cu 14 caturi deasupra împăduririi, iar la extremitatea dreaptă, mai aproape de dealuri, în marginea dunei, se ridică cel de 7 etaje.
Ansamblul de la Coasta Însorită este ultima creație de litoral și pentru că a fost proiectată și realizată în cei 3-4 ani din urmă, cu toată libertatea care s-a permis în concepție și anume din cauza libertății, acest ansamblu este cel mai unitar din toată Bulgaria; pentru că reprezintă curentul normal mondial al unei epoce. Unitatea este în material: beton-armat; în principiu, ușor, subțire și funcțional; izolare completă în viața care se desfășoară în cadrul construcției; libertate, lumină și aer; colorit discret, aproape neexistent ca valoare între albastrul cerului și al mării, auriul nisipului și verdele variat al plantațiilor.
De exemplu, hotelul Astoria, în marginea ierburilor, are o înșiruire de camere pe parter și etaj, toate cu Loggii alveolare de beton armat plin, izolînd perfect camerele unele de altele, cu balustradă ușoară și rară de fer, ca să lase să pătrundă bine razele violete dimineața și cu ferestre de-a lungul peretelui adăpostite de perdele ușor colorate în ocru-roze la parter și albastru-verzui la etaj.
Este din aceeași familie cu dominantul Balcan-Turist de 14 caturi, bazat exact pe aceleași principii constructive și funcționale. La cel cu 14 etaje, stâlpii monoliți susțin balcoanele foarte larg eșite în portafou, care creează loggii camerelor despărțite lateral de panouri de sticlă (suprimate acolo unde gruparea camerelor în apartamente o cere), care sticlă se continuă pe tot peretele clădirii. Balustrade de beton armat ușoare și delicate din fîșii subțiri și stîlpișori verticali între ele realizează o dantelare constructivă pe toată suprafața paralelipipedului, dînd materiei ușurință și imponderabilitate, calitatea cea mai grea și insesizabil de realizat în arhitectură.
Dincolo de prima alee asfaltată, accesul în Hotel este puțin prea redus, în schimb terasele se desfășoară adăpostite între plantații la partea opusă. Caturile se înșiruie în felul următor: La primul un „raz-de-sol”7 din placaj de piatră: intrările, administrația; holuri - saloane etc. la al 2-lea cat; un parter supraridicat, înalt și placat cu lemnărie brună adăpostește sălile de mese - restaurant, cu ferestre dese, dar mai înguste sub o placă de beton armat foarte proeminentă, creează categoric un „pare-soleil”8 pentru întoarcerea de la plajă. Efectul placajului întunecos a displăcut multor colegi; eu am avut sentimentul că era un fel de a lega clădirea de mediul dendrologic înconjurător. Retras din acest subasment9 general de 2 caturi, mai proeminent, se ridică al 3-lea cat, mezzaninul, de la care apoi pornesc, albe, luminoase și aeriene, cele 10 caturi ale camerelor de locuit, care domină plantația și privesc spre dună și mare. Al 14-lea etaj este un grup de camere de terasă, retrase din massa clădirii și acoperite cu trei valuri de beton amplu și ușor înclinate, încît apar aproape sinusoidale. De pe teren, am socotit a fi cca. 350 de camere pentru 500 de vilegiaturiști (la 2 camere, eventual 3 persoane în medie).
Hotelul cu 7 caturi de la extremitatea nord este și el demn de citat, în special pe principiul alveolar, de beton-armat, cu pereți fini care despart Loggiile; exteriorul tot de sticlă spre mare. Varietate mare și neașteptată în combinația apartamentelor și în formarea camerelor. Massele arhitectonice concepute dibaci, în „T”, cu bară orizontală către mare, în marginea plantelor marine.
Trebuie subliniată încă o dată realizarea arhitectonică unitară și totodată atît de variată și fantezistă, datorită libertății complete în care s-a proiectat, a unității în timp care reflectă în mod sincer o epocă. Din punct de vedere arhitectonic, este cea mai reușită dintre vilegiaturile bulgare și foarte inteligent concepută din punct de vedere urbanistic.
3. DRUJBA (Prietenia.) în cadrul unor foste parcuri botanice gigantice cu plantații de copaci bătrîni, ciudați și exotici, care se împreunează cu pinii și stejarii crescuți natural, s-au clădit hoteluri și restaurante pentru turiști și vilegiaturiști, pe care le-am văzut în treacăt; constatând ca o caracteristică comună adaptarea construcției la natură: terase acoperite, străpunse de copaci bătrîni, terase de restaurante umbrite de frunzișul pinilor, acoperămînt natural rezemat pe tulpinele lor, ca pe stîlpii unor săli polystyle.
Pierdute între plantațiile așezate în luminișuri, de unde se văd marea și plaja, stilurile diferitelor epoce, în majoritate din ultimele 2 decenii, pînă la cele corespunzătoare epocei noastre, se îmbină, legate armonios de natură, care le domină. Circulația între ansamblurile arhitectonice împrăștiate în împădurire se face numai pe drumuri umbrite plăcut, bine asfaltate și care se leagă agreabil de diferitele plaje, prinse între stînci, pînă la care coboară, etajat, giganticul parc. Fiecare centru locuit pare a fi unicul și fiecare hotel sau Restaurant nou apare ca o descoperire, nici unul semănînd cu celălalt și, totuși, în același spirit în ultimii cinci ani.
Caracteristică este menajarea plantației și adaptarea clădirii la denivelarea terenului, făcînd din acestea unul din elementele directoare ale „Temei” pe care o realizează.
În construcția nouă din beton monolit și zidărie cu deschideri mari luminoase, pergole și terase, care se îmbină cu plantația, fie ocolind-o, fie integrînd-o în însăși construcția, după fantezia și puterea de adaptare a arhitectului.
Plantațiile massive și peluzele coboară pînă la plajă prin drumuri șerpuite, bine asfaltate și cu schimbări continue de decor.
În asemenea condiții, zilele de concediu al oamenilor muncii sînt cît se poate de plăcute și străinii care vin din țări îndepărtate, triste, reci și umede, găsesc un mediu prielnic și civilizat în cadrul unei naturi excepționale.
4. NISIPURILE DE AUR este vilegiatură mai veche, începută a se clădi în epoca dintre cele două războaie și care s-a dezvoltat în continuare.
Hotelurile și Restaurantele sînt mai luxoase și mai masive, împădurirea mai puțin interesantă și așezarea urbanistică a clădirilor mai puțin misterioasă, construcțiile coborînd pînă jos, chiar la nisip, ansamblul este mai static și apropierea între clădiri dă loc la mai mult amestec de populație.
Nu am putut vizita hoteluri mai de-aproape și restaurante prea puține, principalul [hotel, n. red.] fiind extrem de mare, cu o deschidere către o perspectivă pretențioasă către mare, are un gol eșit din scară pe întregul perete, cu toate că este masiv înconjurat de plantație.
5. CĂSUȚELE DE LEMN sînt un fel de hotel de vilegiatură și weekend, descompus în căsuțe de lemn independente, campate în același loc. Fiecare reprezintă o odae, din scândură, limitată la spațiul necesar unei mici familii; sînt vopsite fiecare în altă culoare și instalate în grupe la puncte interesante de vilegiatură, la munte, pe margini de lacuri de baraje sau pe litoral (Drujba), avînd anexele comune, în clădiri mici, izolate, care deservesc tot grupul.Din punct de vedere practic și social sînt foarte interesante, dar nu au interes constructiv, nici estetic.
Par casele unor pitici.
Coasta Însorită, Drujba, Nisipurile de Aur, atît cît și celelalte vilegiaturi de sud ale litoralului ar merita să fie văzute și studiate cu de-amănuntul, pentru a descrie detaliat atît ansamblul, cît și Hotelurile și Restaurantele care se integrează viziunii, concepției și funcției de azi.
Din ce-am vizitat în Bulgaria reiese că arhitecții bulgari au studiat în de-aproape arhitectura mondială a hotelurilor de orașe, vilegiaturi de munte, stații balneo-climaterice și litoral și că au avut libertatea să conceapă fiecare după gîndirea lui, ceea ce a dat rezultate categoric interesante.
Ei nu construiesc încă în prefabricate, pentrucă fiind un popor sărac și practic, așteaptă ca să facă alte țări experiențe mai aprofundate și să le adapteze la ei cînd vor judeca momentul prielnic din punct de vedere economic.
Studiul de adaptare la teren și aprecierea și integrarea în natură a construcțiilor arată totodată că un popor legat de pămînt încă de curînd, poate și pentru că poate, nu trebuie să renunțe la ceea ce este permanența în om: trăirea în conformitate cu legile firei.
Arhitecții romîni ar avea mult de învățat, studiind mai cu de-amănuntul ceea ce au construit și cum au construit și ce au realizat bulgarii, vizitîndu-le țara în aceleași condiții în care o fac artiștii noștri plastici, adică liber.
Bulgarii ne așteaptă și poarta din Tîrnovo a lui Caloian10, care era construită pentru a împiedeca intrarea străinilor în Cetate, în jurul căreia se dădeau lupte sîngeroase, azi ne este larg deschisă ca să intrăm în oraș.
Note
1 Acest „raport”, dactilografiat, cu corecturile și adnotările originale și ilustrat cu fotografiile și schițele doamnei Delavrancea, cu dedicația olografă a autoarei, ne-a fost pus la dispoziție de Biblioteca UAR. Am păstrat grafia originală și am explicat unele cuvinte și expresii derivate din limba franceză care trădează „originea nesănătoasă” a autoarei (n.r.).
2 De la „Buvette” în limba franceză, tradus prin mic local, tavernă, unde se servesc gustări, mic dejun.
3 „Jet d’eau”, termen provenit din franceză, reprezentând jocuri de apă, fântâni arteziene.
4 „Porte à faux”, termen provenit din franceză, reprezentând o consolă.
5 Este vorba de ferestre formate din grupuri de cel puțin trei ferestre înguste în plin cintru.
6 „Stoletov” se traduce prin „secol”.
7 „Rez-de-sol”, în limba franceză, se traduce prin „la nivelul solului”.
8 Parasolar.
9 Soubassement - fundație, bază.
10 Referință la Ioniță Caloian, numit și „Omorâtorul de romei” (în bulgară Калоян Ромеоубиец), țar de origine valahă în Țaratul Valaho-Bulgar între anii 1197 și 1207. A fost cel de-al treilea frate al celor care au restaurat statul bulgar, Petru și Asan, eliberându-l de sub stăpânirea bizantină. A stabilizat puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și a extins granițele țaratului bulgar, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol. Supranumele de Caloian (în limba latină, Caloiohannes), tradus ca „Ioan cel Frumos” sau „Ioan cel Bun” derivă din limba greacă: Kaloiōannēs reprezentând o formă devenită standard pentru unii împărați bizantini având numele de „Ioan” (Iōannēs) în perioada comnenă, dar mai ales ulterior. Celălalt nume, Ioniță sau Ioannitsa (Йоаница, Ioannica), reprezintă un simplu diminutiv pentru Ioan. Numele de Ioniță Caloian este cel utilizat de istoriografia română modernă. Bizantinii preferau să îl numească în secret Skyloïōannēs („Câinele Ioan”). Înmormântat la Veliko Tarnovo.
A fost păstrată grafia originală, iar fotografiile și desenele care ilustrează articolul aparțin autoarei.