RDW

Dan COMA , UN CADILLAC CU COARNE

Dan COMA

UN CADILLAC CU COARNE

”O, Ford!”- nu este o diferență prea mare între România și SUA. În România, stăpânul absolut este ideologia politică, iar în SUA stăpânul este ideologia consumului.
În lipsa unei ”ordini simbolice împărtășite”, artistul este la fel de singur în țara sa natală ca și altundeva. Eu nu sunt mai nostalgic față de cultura populară din țara mea (care este în curs de dispariție) decât față de cultura indienilor din America (care, la fel, se pierde). În zilele noastre, toți vizităm planeta. Mentalitatea de turist ucide totul. Dat fiind că Pământul este rotund, că nu știm dacă stăm în picioare sau cu capul în jos, că forța de gravitație este neglijată, că nu realizăm dacă Estul este într-adevăr la Est, iar Vestul este cu adevărat la Vest, problema rădăcinilor, a granițelor, a locului, ș.a.m.d., este superficială.
Ambele universuri sunt dereglate în prezent. Estul este Vest și Vestul este Est. Și așa trebuie să fie, deoarece nu soarele se învârtește în jurul Pământului, ci Pământul se învârte în jurul soarelui. La ce ne putem aștepta, când totul este relativ?
M-am simțit străin în propria țară și tot străin mă simt peste ocean. Problema Naționalismului și a Universalității este foarte importantă. Dar, pentru a o analiza, trebuie să existe ”națiuni” și semnificații universale, nu numai ”internaționale”, care să depășească granițele. „Internaționalismul” este o noțiune vagă, pentru că implică doar expansiune pe orizontală, nu și profunzime verticală. ”Universalitatea”este o noțiune mai amplă și mai profundă, deoarece presupune o anumită valoare transcendentală. În ”Universalitate”, spațiul și timpul se contopesc și tind către o forță centrală misterioasă, pentru care, în prezent, nu avem un termen adecvat.
”Bi-culturalismul” presupune existența a două culturi distincte. Dar sunt culturile, astăzi, atât de diferite pe cât le considerăm?
Numitorul lor comun este Natura. Dar unde este acea Natură la care visăm cu toții? Mare parte este de-a dreptul moartă sau conservată cu grijă în parcurile de distracții, care nu sunt decât niște sicrie proiectate pentru aceeași Natură moartă. Natura reprezintă rădăcinile noastre, dar acestea sunt acoperite cu un strat gros de ciment sau sunt prezervate atent, între garduri înalte, în ”oaze” de distracții. Așa cum am arătat, în zilele noastre, nu trăim viața, ci doar o vizităm.

Rădăcinile noastre, moarte dar înfrumusețate, sunt într-un muzeu, corpul nostru este într-o mașină în mers sau într-un avion în zbor, iar gândirea noastră este fragmentată pe masa (sau canapeaua?) de disecție a psihanalistului.
Există încă, desigur, unele puncte de identitate națională, precum Banca Hong Kong-ului de pe Canal Street, dar ele nu sunt relevante, pentru că se referă la aspectul epidermic, a ceea ce numim ”identitate națională”. I. M. Pei este chinez, dar în ce măsură? Multe dintre clădirile sale sunt foarte ”americane” și nu în sensul bun al cuvântului. Uneori, am impresia că, ”noii veniți” devin chiar mai ”americani” decât americanii înșiși.
Cine sunt, în zilele noastre, posesorii Cadillac-urilor albe, uriașe? De multe ori, imigranții. Este mai mult americanism (în sensul agresiv al termenului) în Hong Kong decât în New York. Este și cazul unor filme realizate ”în stil american”, acolo, în Orient.
Într-adevăr, există, încă, unele trăsături specifice. Dar pentru cât timp? Japonia începe deja să semene cu America, America cu Africa (dacă luăm în considerare aspectul de junglă, cu singura diferență că ceea ce este încă natural acolo, aici este tehnologic), Bombay seamănă cu Miami, iar Parisul (anumite zone) cu Manhattan-ul.
Loc-graniță-acasă sunt cuvinte care se referă la o lume cu un ”centru”. Ele exprimă, într-o oarecare măsură, o limitare. Un om este limitat de lungimea brațelor și a picioarelor sale și, nu în ultimul rând, de amploarea gândurilor sale. Pentru ca un loc să poată exista, el trebuie să fie delimitat. Cu ajutorul instrumentelor din ce în ce mai dezvoltate ale expansiunii noastre (vizuale, audio, informaționale), în zilele noastre, omul poate vedea foarte departe. Dar, precum Regele Oedip, el nu este capabil să-și vadă ”propria istorie” sau să înțeleagă determinările limitărilor sale naturale. Atâta timp cât nu-și recunoaște aceste limitări, el nu va fi, nici mai mult, nici mai puțin decât o frunză în vânt, o biată victimă a unui vânt capricios. O frunză fără copac. Un om fără tată. Nu este surprinzător că, în prezent, munca sa este la fel de lipsită de semnificație pe cât este de lipsit de identitate numele său. Tradiția, obiceiurile, credința primară, imperativele morale, specificitatea culturală – toate au dispărut sau sunt simulate superficial în spectacole înfrumusețate, create special pentru turiști. Însă ele au dispărut la nivelul profund – precum orașul a îndepărtat satul, iar omul-Dumnezeu l-a alungat pe Dumnezeu-omul. Putem găsi astăzi (fără să căutăm prea mult) un distins director executiv care practică yoga, un budist angajat în speculații financiare, un hindus care poartă blue-jeans și un creștin îmbrăcat în haine indiene. Prin urmare, în zilele noastre, problema bi-culturalismului este superficială.
Tehnologia uniformizează totul. Este greu să ne imaginăm un video-recorder cu tentă națională, așa cum este greu să ne imaginăm un reactor nuclear care seamănă cu o catedrală gotică, pentru că tehnologia nu are viață, nu este produsă manual (cel puțin în zilele noastre) și este, în esență, lipsită de identitate culturală. Care este diferența dintre un computer japonez și unul american, dintre un aparat de fotografiat german și unul fabricat în Malaezia? Niciuna, cu excepția, poate, a unei anumite diferențe de calitate. Care este deosebirea dintre un zgârie-nori din Franța și unul din China? Ce diferență este între locuințele sociale din Moscova și cele din Harlem?

Cred că este semnificativ faptul că, la Muzeul de Artă Modernă din New York, Brâncuși este prezentat ca sculptor francez născut în România, iar Duchamp ca pictor american născut în Franța. Se pare că ceea ce conferă identitate, în zilele noastre, este cetățenia, nu locul nașterii, codul numeric personal, nu propria identitate, locul unde trăiești și nu spiritul muncii tale. Este exact abordarea din cadrul discuțiilor superficiale de la dineurile din New York, nu ”cine ești”, ci ”unde locuiești”, nu ”ce lucrezi”, ci ”unde lucrezi”. Dar totul este atât de relativ… Ai venit de la periferia Sibiului (din România) și locuiești în centrul comercial al Brooklin-ului, dar muncești în centrul Manhattan-ului. Ai venit din Est, dar acum te afli în Vest, însă în Vest muncești în partea de est a Manhattan-ului și locuiești în partea de vest a Brooklin-ului.
Imaginează-ți că ești Dumnezeu, privind spre Pământ din înaltul cerului, ca în multe reclame TV. Vezi Pământul rotindu-se în jurul axei sale și știi că el se rotește și în jurul soarelui. În aceste condiții, problema referitoare la est și vest, sus și jos, stânga sau dreapta, este complet irelevantă. Ce este est devine vest, ce este nord devine sud, în funcție de poziția spectatorului și de mișcarea Pământului.
Dacă vom continua să vedem Pământul din poziția similară celei a lui Dumnezeu, problema ”bi-culturalismului” iese din discuție. Și nu numai cea a ”bi-culturalismului”, ci și a culturii însăși. Într-o lume în care ”aruncatul este mai bun decât reparatul”, unde expresia ”O, Doamne!” a fost înlocuită cu ”O, Ford!”, cultura va deveni din ce în ce mai nesemnificativă.
În acest moment, un artefact ”bi-cultural” ar putea fi reprezentat foarte bine de Cadillac-ul alb, uriaș, cu sigla în formă de coarne puternice, fixată pe capota din față.
Dan Coma s-a născut în România, a locuit și practicat arhitectura în New York. Astazi tine conferințe la UAUIM și on-line.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog