Arhitectura efemeră

Alba Iulia faldul, fațada zid

text: Dorin Ștefan Adam
foto: Laurian Ghinițoiu

©Laurian Ghinițoiu

Orașul Alba Iulia, situat în centrul României, a atras într-un interval foarte scurt numeroase fonduri europene ce au avut ca destinație refacerea cetății. Cetatea habsburgică de sec. al XVIII-lea se află în centru, situat între orașul de sus și cel de jos. Ea era un spațiu al trecerii pe direcția est-vest, un spațiu care adăpostea clădirile armatei, două biserici, muzeul de istorie, un seminar și nimic mai mult.
Este o cetate pe plan stelar cu multiple șanțuri de apărare. Pe cât de complicat este sistemul ei defensiv de suprafață, pe atât de complex este și cel situat în interiorul zidurilor.
Proiectul are de-a face cu unul din spațiile underground, spațiu tipic ce face legătura șanțului cetății cu ravelinurile de apărare. Proiectul propune sensibilizarea publicului la astfel de spații care au rămas uitate și după ce intervențiile de restaurare au fost făcute, spații care au rămas nefolosite fiindcă nu au atras după sine activități.
Am propus deschiderea lui publicului printr-un eveniment în cadrul Festivalului de Film, Artă stradala și Dans, organizat în parteneriat cu TIFF, în anul 2018.
Propunerea consta într-o lungă masă, situată în spațiul alungit al galeriei, masă la care comunitatea locală se strânge împreună. Ipostazele obiectului masă sunt surprinse în fotografiile anexă. Ele nu țin de estetica lui, ci de adecvarea la loc și de folosință prin participarea omului.

©Laurian Ghinițoiu

Ne-a preocupat spațiul din interiorul clădirii zid (zidul cetate) și diluarea (de pe o parte) a limitei cetății prin încărcarea substanței nefolosite a zidului cu activitate umană sau, aș putea spune, întărirea limitei prin atragerea atenției asupra ei. De fapt, este un demers pe care l-am făcut în zona „blurării” limitei lucrând cu potențarea materialității ei până la diluare sau cu întărirea fermității ei arătând valențele spațiului care nuanțează infinit limita (profunzimi ale penumbrelor, spații fără capăt prin unghiurile piezișe, spații fluide în conținutul dens al zidului de cărămidă, subțirimea învelișului ce ar acoperi materia - tencuiala acoperind cărămida, faldul colorat acoperind, dar și deschizând tola groasă metalică, posibilitatea limitei de a găzdui și de a prinde în ea - masa cu căușe, unde forma e dată de scara omului, loc al întâlnirilor apropiate între oameni).
Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce privește valoarea materială directă, cât și în raport cu posibilitățile de inserție a unor componente extra-culturale.
Importanța artei contemporane în promovarea patrimoniului cultural imobil evidențiază rolul important jucat de arta contemporană ca formă culturală de expresie și modalitate de punere în evidență a patrimoniului cultural imobil din țara noastră.
În arta contemporană omul își arată starea actuală indiferent de nivelul de educație și surprinde un fragment al stării pe care societate o reflectă la momentul respectiv.
Clădirile ce aparțin patrimoniului cultural imobil nu ar trebui păstrate ca niște obiecte închise în vitrină, ci ca o prezența vie care atrage atenția asupra acelui potențial prin reevaluarea și potențarea unor astfel de locuri cu altă destinație decât modul în care am fost obișnuiți să ne raportăm la patrimoniu. Vizualitatea unui spațiu ocupă un rol extraordinar în clipa de față, iar artele vizuale sunt un teritoriu unde toate artele se pot întâlni și au de jucat un rol foarte important.