RDW

Limbajul lui Dan Hanganu

Limbajul lui Dan Hanganu

text: Susan Bronson

 

Prețuirea istoriei și măiestria de a folosi creativ materialele și lumina l-au ajutat pe Dan Hanganu să creeze un vocabular arhitectural sofisticat care evită superficialitatea

Primul lucru pe care mi l-a arătat Dan S. Hanganu a fost un pumn de garnituri de cauciuc cumpărate de la magazinul de bricolaj din apropiere. ”Sunt pentru o lampă pe care o confecționez”, mi-a explicat el.
S-a dovedit că el proiectase și lampile suspendate dintre bârnele de lemn ale biroului său, un spațiu pe două etaje dintr-o clădire-depozit din secolul al XIX-lea, situată în cartierul Vechiul Montreal. Masa de ședințe și scaunele poartă, si ele, semnătura sa. Toate sunt făcute din materiale simple, obișnuite, combinate ingenios și original, cu o atenție deosebită la detalii. Atracția lui Hanganu pentru materiale și tehnici de asamblare a evoluat în decursul ultimilor 15 ani, constituindu-se într-un limbaj arhitectural inconfundabil și devenind tot mai sofisticat, pe măsură ce a fost aplicat unei game de produse din ce în ce mai variate.
Dan Hanganu s-a născut în România, la Iași, în anul 1939. A obținut diploma de arhitect la Universitatea din București, în anul 1961 și, după ce a lucrat în România și Franța, a ajuns în Canada, în anul 1970. Profesează la Montreal din 1975, iar acum 10 ani și-a deschis propriul birou de arhitectură.
Hanganu consideră că formația sa europeană i-a oferit o bună cunoaștere a culturii și prețuirea istoriei, influențându-i profund opera. Fiind unul dintre cei care evită ”tendințele senzaționaliste”, este îngrijorat de superficialitatea arhitecturii actuale, bazată mai mult pe „mode” și clișee populiste, în detrimentul unor judecăți sănătoase.
”Se pare că, astăzi, arhitecții nu au suficient curaj sau forță – sau poate nici destule cunoștințe – pentru a lua atitudine împotriva a ceea ce Jean-François Ravel numește „dulcea tiranie a opiniei publice”, afirmă Hanganu, consecința fiind o tendință de ”reducere a arhitecturii la aspecte minore” precum înălțimea clădirii și însorire. Factorii cu adevărat importanți, precum calitatea arhitecturii și rolul clădirii de a exprima idei despre originile sale istorice și culturale, sunt prea adesea neglijați. ”Este ca și cum ai încerca să cânți Mozart numai cu tobe și chitare”, remarcă el, întrebându-se cu voce tare dacă arhitecții sunt, de fapt, cauza sau victimele acestei situații regretabile.
Această înțelegere profundă a situației actuale a arhitecturii, în cadrul contextului mai larg al istoriei culturii, l-a ajutat pe Hanganu să se ferească de abordarea de ”primadonă” și să se concentreze pe ceea ce el consideră a fi arhitectura responsabilă.
Lucrările de început ale lui Hanganu au fost, cu precădere, construcții rezidențiale noi. Proiectele sale variau de la programe de locuințe publice pentru vârstnici la ansambluri speculative pentru clasa de mijloc și complexuri de lux pentru protipendadă. Siturile acestora erau la fel de variate: un lot triunghiular în apropierea unei autostrăzi suspendate, un cartier rezidențial situat la cinci minute de centru și proprietăți pe Insula Maicilor (Nun’s Island), lângă o pădure sau o clădire proiectată de Mies. Cu toată această incredibilă diversitate de programe și situri, Hanganu a examinat minuțios, cu perseverență, aceleași preocupări fundamentale, dezvoltându-le cu fiecare nou proiect și transformându-le în soluții complexe care, în scurt timp, aveau să reprezinte un limbaj semnificativ al arhitecturii rezidențiale.

Cea mai vizibilă dintre aceste preocupări a fost deja menționată: combinarea ingenioasă și originală a materialelor simple, obișnuite. Tehnicile și materialele de construcție, precum și principiile esențiale de proiectare ale unei case înșiruite, tradiționale, din Montreal, de exemplu, sunt reinterpretate prin folosirea unui limbaj arhitectural încrezător și contemporan. Cornierele de oțel care susțin placarea cu cărămidă sunt descoperite, pentru a pune în evidență scopul lor fundamental. Coloanele necamuflate de oțel care sprijină colțurile clădirii devin trăsături arhitecturale care folosesc la articularea configurației sale. Ferestrele și camerele sunt astfel organizate încât să profite de ventilația încrucișată și de lumina naturală. Cărămida, oțelul și sticla sunt combinate cu măiestrie pentru a forma o expunere inconfundabilă a tehnologiei contemporane a clădirilor.
A doua preocupare care definește proiectele rezidențiale ale lui Hanganu este folosirea luminii naturale, care este cea mai puțin costisitoare, dar și cea mai prețioasă dintre toate resursele arhitecturale. Un joc constant de lumini și umbre este realizat prin tratarea exterioară a diferitelor volume arhitecturale – numeroasele abordări ale configurației (inclusiv un sistem interesant de soluții de colț), încorporarea modelelor de cărămidă și introducerea selectivă a unor materiale variate. Ferestrele de mărimi și forme variate care, la exterior, sunt atent plasate pentru a echilibra compoziția generală, creează o atmosferă în continuă schimbare în cadrul volumelor albe din interior. Exploatarea iscusită a proprietăților luminii conferă spațiilor arhitecturale trăsături dinamice atrăgătoare.
A treia preocupare predominantă se referă la semnificație. Fiecare proiect pare să încorporeze un set propriu, intrinsec, de simboluri, unele de o remarcabilă subtilitate, altele foarte evidente. Stâlpii tubulari de oțel care susțin colțurile placate cu cărămidă, de exemplu, reprezintă piloții necesari pentru construirea pe locul gropilor ecologice de deșeuri.
Aceste trei preocupări esențiale evoluaseră deja sub forma unui limbaj distinct pentru arhitectura rezidențială, pe la mijlocul anilor ’80, când Hanganu primea numeroase comenzi care depășeau domeniul rezidențial, incluzând și intervenții la clădiri existente.
Șansa de a aplica acest limbaj la o gamă mai largă de proiecte, inclusiv complexe multifuncționale, clădiri de birouri, biserici și muzee, a sporit rafinamentul vocabularului său și a creat posibilitatea de a exprima idei noi și a genera dialoguri inovatoare despre rolul arhitecturii contemporane în cadrul contextului său cultural și istoric.

Clădirea Clos St.-Bernard, finalizată în anul 1987, a implicat reciclarea unui garaj din beton placat cu cărămidă, datând din anii 1920, situat pe principala arteră a cartierului prosper Outremont din Montreal. Misiunea lui Hanganu era să-l transforme într-un complex multifuncțional cuprinzând spații comerciale la nivel stradal, birouri la etajele doi și trei, apartamente de lux la etajele de mai sus, precum și un penthouse pe două etaje.
Interioarele apartamentelor din imobilul Clos St.-Bernard exemplifică toate trăsăturile distinctive ale primelor sale proiecte rezidențiale. Volumele sculpturale au fost astfel proiectate încât să valorifice pe deplin priveliștea superbă și lumina naturală abundentă. Ferestrele mari și coloanele neacoperite, cu capiteluri în formă de ciupercă, evocă fosta utilizare a clădirii și arhitectura epocii în care aceasta a fost construită. Aplicarea unor grilaje metalice minuțios proiectate la exteriorul acestei clădiri destul de modeste în alte privințe creează un joc de lumini și umbre de-a lungul fațadei și, în plus, îndeplinește exigențele funcționale ale noii sale destinații. Acestea sunt reprezentate de suporturile de semnalizare pentru fațada magazinelor, balustradele balcoanelor apartamentelor și o copertină impresionantă la intrare. Se crează un dialog incitant, deoarece această clădire recent revitalizată se adresează respectuos vecinilor săi rezidențiali și comerciali ”stabiliți”, diferențiindu-se, totodată, ferm, de aceștia.
În anul 1988, firma lui Hanganu a fost angajată, de către compania de publicitate Publicité Martin, pentru a îmbunătăți aspectul clădirii sale de birouri de șapte etaje, construită în anii 1960 și situată pe Strada Muntelui (Mountain Street) din centrul de afaceri al orașului Montreal. Această comandă a contribuit la perfecționarea limbajului arhitectural caracteristic operei sale.
Un ansamblu elaborat de cabluri de oțel, secțiuni negre de metal și panouri din granit roz este montat discret pe fațada din prefabricate, oarecum nedescriptivă. Cablurile întinse în jos spre grilajul vertical al clădirii originale sugerează firele cu plumb folosite în construcții, iar partea de deasupra a panourilor este ușor înclinată în jos pentru a funcționa ca o cornișă, cu care clădirea inițială nu era dotată. În timpul zilei, jocul luminii soarelui pe acest strat suprapus îi conferă clădirii un caracter dinamic; noaptea, fasciculele de lumină artificială dau strălucire cablurilor de dedesubt, punând în evidență verticalitatea arhitecturii originale și conferindu-i o prezență îndelungată și extrem de specială pe stradă, o ”viață de noapte”. Arhitectura a devenit mai mult decât o simplă imagine a companiei pe care o găzduiește sau o reclamă la rațiunea sa de a fi (sa raison d’ être); ea reprezintă un simbol remarcabil al timpului său și al culturii care a creat-o.
Dar cel mai incitant proiect este propunerea de transformare a Pieței Regale (Place Royale) ….Proiectul își propune să sporească conștientizarea publică pentru începuturile orașului Montreal ca centru comercial și de afaceri, așa cum o atestă descoperirile arheologice din acest sit. Proiectul impune proiectarea și construirea unui centru de informare, care va proteja și va face cunoscute aceste descoperiri.
Soluția preliminară a lui Hanganu pentru această problemă include o platformă suspendată deasupra vestigiilor arheologice prin cabluri legate de stâlpi de oțel, pe care este gravată o culegere de texte (paginile istoriei – the pages of history). Astfel, vestigiile arheologice rămân intacte. Vizitatorii vor putea să meargă pe deasupra acestor mărturii ale istoriei timpurii a Montreal-ului, printre sau pe lângă ele.
Proiectul oferă o minunată ocazie de a aplica și verifica preocupările arhitecturale dezvoltate în decursul multor ani de practică – combinarea rafinată a materialelor obișnuite, exploatarea desăvârșită a luminii și referința respectuoasă la numeroasele simboluri culturale și descoperiri istorice inerente acestor vestigii arheologice. În același timp, fragilitatea fizică și simbolică intrinsecă a acestora a inspirat o soluție care stimulează limbajul arhitectural al lui Hanganu să aspire spre un nivel superior, în care arhitectura și structura formează un întreg.
Proiectul pentru Piața Regală încearcă să prețuiască trecutul fără să se asocieze cu el sau să-l domine. El nu poate fi nici supus, nici dur, ci trebuie să fie puternic și, în același timp, subtil. Este o adevărată provocare… (C’est un vrai défi…)

Articolul este scris de Susan Bronson – arhitectă din Montreal – și a fost publicat in publicatia The Canadian Architect in ai 1990.
Foto: Birourile lui Hanganu din cartierul Old Montreal

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog