Două expoziții... două opinii
„Arhitectura este dincolo de cele utilitare.”
Citatul lui Le Corbusier arată poate cel mai concis ce trebuie să însemne această sinteză între artă și tehnică, creație în înțelesul platonician al cuvântului, abstractă prin eliberarea de natural și concretă prin prezența ei - cadru complex al vieții milioanelor de oameni. Utilitatea, deci, nu mai este decât o motivație, creația propriu-zisă existând în mod necesar ca o consecință, acest lucru fiind obligatoriu să se întâmple indiferent de contextul social. Chiar și în perioadele cele mai tulburi ale istoriei, oamenii de atunci, beneficiari, proiectanți și constructori, au știut să nu uite ce înseamnă frumosul. De altfel, această noțiune care înseamnă o funcție obligatorie a oricărui tip de creație poate fi inclusă în chiar conceptul de funcțiune extins și în domeniul psihologico-afectiv. Mediul artificial rezultat, fără de care civilizația, viața însăși, nu poate fi concepută, determină comportamente, conexiuni, de cel mai divers tip, modelează spațiul, dar și personalitatea individuală sau colectivă. Mai mult chiar, arhitectura trebuie să genereze sentimente, să emoționeze. Indiferența față de tot acest fenomen este moartea arhitecturii și poate chiar a vieții.