
50, deja!
Pentru unii absolvenți ai Școlii de la Timișoara, participarea la competiții internaționale în anii ’80 și începutul anilor ’90 devenise o obișnuință, transmisă apoi mai departe celor de după 1996. Pe de altă parte, cei din primele generații de absolvenți și nu numai și-au început carierele lucrând ca ucenici/stagiari, unii devenind coautori la lucrări importante, demarându-și mai târziu propriile birouri, în prezent unele de top.