„Une chambre à soi”

O cameră pentru tine.

Un teritoriu. Pentru creație, vorbea Virginia Woolf, avem nevoie să ne delimităm un teritoriu, avem nevoie de răgaz, de resurse.

Am construit-o lent. Am început întâi cu fiecare colț al facultății, fiecare colț al clădirii îmi era familiar: curtea de lumină unde stăteam cu toții la cafea doar pe margine să nu călcăm iarba - care din timiditate nu binevoia niciodată să crească; balustrada în trepte a scării și pervazul generos de pe holuri, unde timpul se agăța la o vorbă; fundurile mai întunecoase de sală unde te ascundeai să îți termini planșele când aveau loc prezentările la panou; cimitirul de proiecte de la subsol, la intrare, pe stânga, lângă cabina portarului, pe care Bistriceanu ni l-a arătat odată pe ascuns...

Apoi acasă, în fața planșetei, noaptea, după ora 11, doar cu veioza aplecată în reverență pe planșă. Apoi în tren, în mașină, pe bicicletă... Apoi oriunde...