Arhitectură nouă în Delta Dunării

În 2005, am documentat și redactat pentru ARBDD Tulcea, cu câțiva colegi de la UAUIM, un regulament de proiectare pentru orice clădire nouă de construit în Deltă. După ce noi începusem studiul, cu o echipă de tineri colegi de la UAUIM București, s-au trezit și fostul prim-ministru Tăriceanu și fostul președinte Băsescu să critice starea de lucruri din Deltă și să ceară măsuri. În timp, studiul nostru inițial, poate prea stufos, a fost periat de diferite comisii interministeriale, de doi guvernatori și a devenit ordin al ministrului, fiind printre ultimele acte ale guvernului Tăriceanu din 2008.

Iată ce a mai rămas din textul nostru, deși interesant ar fi fost să pun pe coloane paralele textul inițial și acesta.

REGULAMENT CADRU DE URBANISM care să asigure respectarea valorilor de peisaj și tradițiile arhitectonice locale în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Considerații introductive.

Patrimoniul arhitectural al localităților din Delta Dunării trebuie păstrat, încurajat să se dezvolte mai departe ca atare sau ca model de inspirație și de citare în arhitectura nouă.

Se constată că, în ultimii ani, modificările impuse de funcțiile turistice a celor mai multe dintre construcțiile existente sau noi au produs și produc schimbări importante în peisajul arhitectural al localităților existând pericolul iminent de distrugere a valorilor arhitecturale tradiționale, valori care demonstrează, pe de-o parte personalitatea și inventivitatea populației locale în domeniul construcțiilor de locuit, în special în folosirea materialelor locale, iar pe de altă parte conferă o specificitate caracteristică zonei ce se îmbină fericit cu peisajul natural.

În localitățile din perimetrul RBDD este foarte evidentă tendința de dezvoltare a acțiunilor de modernizare a locuințelor existente, precum și tendința realizării unor construcții noi pentru locuit sau pentru a fi folosite în scop turistic. Din păcate, inexistența unor norme generale de conduită în realizarea acestor construcții a condus deja la apariția unor edificii care nu se îmbină armonios cu peisajul natural al localităților prin volume, linii arhitectonice, culori, etc., lăsând o impresie neplăcută vizitatorilor avizați.

Pentru îmbunătățirea situației existente este necesar să se introducă, de urgență, un regulament de construire cu norme arhitectonice precise care să conducă la protejarea și conservarea valorilor de peisaj și tradițiile locale din perimetrul Deltei Dunării.

Modificarea de scară, impusă de funcțiunile turistice, de pildă, trebuie contrabalansate de o serie de măsuri de echilibrare a scării, a proporțiilor, de folosire a anumitor materiale (naturale), a anumitor culori (naturale și alb, albastru, verde, gri), a unui anumit raport între plin și gol, între opac și transparent.

Arhitectura habitatului deltaic trebuie să fie influențată de specificul local și de materialele folosite astfel încât locuirea să fie confortabilă.

Îmbinarea elementelor de conformare rurală și urbană cu tradiția locală și principiile ecologice formează cheia proiectării construcțiilor în habitatul deltaic.

Preluarea elementelor durabile din construcția locală trebuie să pornească de la ideea că locuința tradițională specifică așezărilor rurale nu s-a construit după planurile unor proiectanți, ci ea a fost construită de meșterii locali. În această concepție locuințele au fost gândite și proiectate, după principiul unei locuiri a trei generații (copii, părinți, bunici), ceea ce reflectă viața în familie, educație între generații, economie de resurse.

În vedere realizării dezideratelor prezentate mai sus se impune reproiectarea așezărilor din Delta Dunării ținându-se cont de anumite criterii:

- preluarea din tradiție cu tot ce este pozitiv din punct de vedere al arhitecturii, al orientării spațiului de locuit și al organizării gospodăriei în mod eficient;

- identificarea a tot ce este incompatibil cu protecția mediului înconjurător;

- promovarea unor materiale de construcții noi care să ajute la durabilitatea așezărilor, rezistente în fața apelor, prezentarea unui grad de confort cât mai apropiat de cel occidental;

- găsirea surselor de alimentare cu energie, mai ales cu energie electrică, a localităților prin folosirea unor surse neconvenționale de tipul energiilor solare, biogaz, eoliene și să nu fie neglijată energia din mediul acvatic;

- promovarea unor construcții polifuncționale în care să se desfășoare activități de învățământ, cultură, administrație, servicii diverse.

Elementele ce vor da specificul arhitectural al arhitecturii deltaice se referă la:

- scara umană;

- marcarea orizontalei;

- raportul dintre acoperiș și restul clădirii (1/1);

- raportul plin-gol (în favoarea plinului);

- plastica fațadelor:/;

- culoarea „naturală” a învelitorii;

- culoarea alb-strălucitor la fațade;

- culoarea/forma tâmplăriei, cu variante pe arhitectura specifică etniilor.

2. Norme arhitectonice pentru localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării

2.1. Ocuparea terenului

2.1.1. În zona rurală a Rezervației Biosferei Delta Dunării raportul dintre construit și spațiul liber (curte) trebuie să fie POT maximum 30%.

2.1.2. POT-ul maxim pe loturile „din afara zonelor dens construite” (se înțelege „în afara vetrei localităților”, adică în extravilan) nu va depăși 15%.

2.1.3. Construcțiile din zona urbană vor respecta prevederile legale din planurile de urbanism în vigoare.

2.1.4. În interiorul localităților din Delta Dunării, reglementările actuale ale PUG-urilor trebuie impuse și respectate, cu prevederile din prezentul regulament.

2.2. Realizarea împrejmuirilor

2.2.1. Împrejmuirile trebuie să fie joase pentru a crea un efect de „transparență”, lăsând vizibile clădirile nou-construite. Înălțimea maximă a împrejmuirilor să nu depășească 1,80 m. Coeficientul de utilizare a terenului (CUT) maxim 0,8 în intravilan, 0,4 în extravilan.

2.2.2. În proiectarea împrejmuirilor vor fi utilizate câteva soluții consacrate din arhitectura vernaculară tradițională sau mai recentă din Delta Dunării:

- gard din scânduri, fără soclu;

- soclu din beton sau piatră, cu asize orizontale, de maximum 0,80 m și gard de lemn;

- stâlpișori din zidărie de cărămidă, tencuiți sau nu, văruiți, și gard de lemn vopsit în albastru, verde, gri sau văruit;

- gard de plasă completat la aceeași înălțime de vegetație (gard viu, plante agățătoare, viță);

- gard din stuf, simplu sau cu împletitură la parte superioară.

2.2.3. Nu se vor realiza garduri opace din zidărie, metal și tablă vopsite sau sârmă ghimpată. 2.2.4. Nu se recomandă folosirea suprafețelor de policarbonat, PVC sau sticlă armată.

2.3. Raportul înălțime-lățime

2.3.1. În localitățile rurale, înălțimea maximă admisă pentru clădiri cu funcțiunea de locuit și turism nu trebuie să depășească 10 m la coamă (echivalent a 3 niveluri, dintre care unul obligatoriu în mansardă/acoperiș), pentru a se asigura lungimea ca dimensiune dominantă clădirilor, dimensiune proprie liniilor principale ale peisajului deltaic.

2.3.2. Raportul între dimensiunea cea mai lungă și înălțime trebuie să fie de cel puțin 1,618/1 (secțiunea de aur) și preferabil 2/1.

2.3.3. Se va asigura un raport de cel puțin 0,75/1 între acoperiș și restul clădirii.

2.3.4. Retrageri minime de la limitele de proprietate:

- jumătate din înălțimea construcției, dar nu mai puțin de 2 m față de limitele laterale;

- minimum 5 m față de limita posterioară a lotului.

2.3.5. Distanța minimă între construcțiile de pe același lot (cazul frecvent al căsuțelor de vacanță) va fi egală cu înălțimea la cornișă a celei mai înalte dintre ele.

2.4. Realizarea acoperișurilor

2.4.1. Acoperișurile se vor construi cu minimum două ape, paralele cu direcția lungă a casei, cu folosirea timpanelor spre stradă, decorate de preferință cu elemente tradiționale locului. 2.4.2. Acoperișurile se pot constitui în mansarde. În aceste cazuri termoizolația și hidroizolația pe care le constituiau podurile trebuie dublate de elemente suplimentare în structura acoperișului.

2.4.3. Nu se permit acoperiri tip terasă, decât la stații de pompare și posturi de transformare, respectiv, alte construcții speciale (faruri, alte structuri de navigație, comunicații, apărare). Arhitectura de cult se conformează caracteristicilor plastice și volumetrice proprii cultului respectiv.

2.4.4. Se interzic acoperișurile cu aspect montan și cele cu turnulețe. Lucarnele nu vor fi de formă triunghiulară, ci alungite pe orizontală sau în formă de arc, eventual aplatizat.

2.5. Tipologia planimetrică

2.5.1. Volumele propuse de arhitectura deltaică viitoare trebuie să se inspire, fără a le copia cu necesitate, din ritmurile seriale de dispunere a camerelor de-a lungul - sau împrejurul - unui spațiu generator de umbră/penumbră și răcoare, de tip prispă sau foișor, orientat de predilecție spre sud și protejat (eventual printr-o poală de acoperiș) dinspre direcția crivățului. Dispunerea simplă, în linie, este de natură a sublinia referința la arhitectura vernaculară și asigură simplitatea funcțională, legătura obligatorie cu peisajul natural al curții, către care clădirea este astfel orientată. Această dispunere se pretează pentru clădiri de locuințe, cazare hotelieră, comerț.

2.5.2. Forma planimetrică a clădirilor va fi de tip dreptunghiular, sau de forme asimilabile, cu diferența clară între lungime și lățime, de minimum 0,5/1. Se vor evita formele compacte-pătrate, hexagonale, octogonale, alte forme similare, la clădiri care nu sunt pe parter.

2.5.3. Terasele acoperite nu vor avea arcaturi, iar la balustrade nu se admit baluștri. Se interzice inoxul la balustrade. Se interzic construcțiile cu fațade din scânduri/placaj din lemn, care nu sunt specifice Deltei (excepție - orașul Sulina).

2.6. Raportul plin-gol

2.6.1. Raportul plin-gol în arhitectura deltaică tradițională trebuie să fie unul net în favoarea plinului, a masei construite, a opacului:

- se va evita supra-transparența;

- nu se va depăși un raport de 50% sticlă din suprafața unei fațade;

- se va ține cont, la amplasarea ferestrelor, de direcția vânturilor dominante (crivăț) și de raportul public (stradă)-privat.

2.7. Umbră. Ventilație naturală

2.7.1. Orice intervenție constructivă trebuie ajutată cu obligativitatea plantării unui număr semnificativ de arbori umbroși, de construirea de bolți de vegetație cu caracter sezonier sau peren, decorativă sau chiar agricolă (viță-de-vie). Cantitatea și tipul vegetației solicitate a fi plantate vor fi decise de fiecare primărie în parte, proporțional cu scara lucrării autorizate, cu mențiunea că vegetația (medie, joasă și înaltă) va fi obligatoriu specifică Deltei.

2.7.2. Se va acorda o atenție deosebită microclimatului natural al clădirii, curții și unității de vecinătate, inclusiv a porțiunii de stradă proprie, vitală pentru instaurarea unei arhitecturi viabile fără aport tehnologic consumator de energie (electrică, termică, aer condiționat). În acest scop, clădirile vor avea dublă orientare pentru ventilarea naturală, camerele vor păstra un unghi preferabil de 90 de grade între axa ușii și cea a ferestrelor (evitând curentul pe care îl presupune poziția coaxială), vor avea deschiderea privilegiată către elementul arhitectural de umbră (prispă, arcadă, boltă naturală etc.).

2.8. Materiale de construcție și acoperire

2.8.1. Se interzic materialele care conțin azbest și materialele plastice.

2.8.2. Nu se vor folosi în construcțiile noi de pe teritoriul rezervației următoarele materiale: cimentul și betonul armat, cu excepția fundațiilor și în următoarele cazuri: a) acolo unde studiile geotehnice dovedesc științific că orice altă soluție tradițională este imposibil de folosit; b) la edificiile publice, de mari dimensiuni, și metalul (structuri metalice, tablă de oțel și tablă zincată) cu excepția armăturilor pentru fundațiile de beton, acolo unde acestea au fost acceptate.

2.8.3. Pentru fundare se vor folosi piloți de lemn bătuți, piatră (fundație locală sau continuă) cu mortar de var sau cimenturi și lianți artificiali.

2.8.4. Se pot folosi sisteme prefabricate sau in situ de pereți în trei straturi de lemn cu exterior în sistem caplama. Lemnul se poate folosi, de asemenea, în structura prispelor, a structurii acoperișurilor, în decorația acestora (trafoare, timpane).

2.8.5. Se pot executa construcții din materiale durabile și din materiale tradiționale:

- ceamur (lut amestecat cu paie, ierburi fibroase, câlți sau pleavă, așezat în straturi de 20-25 cm);

- chirpici (calupuri de ceamur pus în forme și apoi uscat, având dimensiunile 10x20x40 cm);

- pământ nears amestecat cu paie și bălegar aplicat pe structuri verticale de nuiele;

- cărămizi - de la cele semi-arse la cărămizile industrializate cu goluri termo și fono-izolante;

- se va evita realizarea pereților din piatră, ca nespecifici;

- amestecuri de chirpici cu cărămidă arsă, pe fundație de piatră;

- placarea cu caplama se recomandă doar în Sulina. Tavanele se recomandă să se execute din grinzi de lemn peste care se bat scânduri și se așterne un strat de ceamur, iar pe dedesubt o căptușeală de trestie cu drișcuială de ceamur. Sistemul de susținere al acoperișului se recomandă să se execute din lemn.

2.8.6. Finisajele exterioare vor fi executate cu tehnologii moderne sau tradiționale și vor fi numai de culoare albă. Se pot introduce coloranți doar la socluri.

2.8.7. Materialele de acoperire trebuie să fie cele naturale: stuf, țiglă/olane, care vor fi preferate celor artificiale (tablă, țiglă metalică, suprafețe bituminoase). Înălțimea coșurilor de fum/evacuare gaze centrală trebuie să depășească cu minimum 1 m înălțimea de coamă a casei.

2.8.8. Materialele de construcție și cele de finisaj, dar mai ales detaliile constructive vor asigura protecția clădirilor contra umidității (apa din capilaritate). Materialele de finisaj vor asigura respirația pereților, având în vedere umiditatea zonei.

2.8.9. Se interzic învelitorile din tablă zincată tip solzi și din azbociment. Se va evita folosirea olanelor, ca nespecifică Deltei. Se acceptă acoperire cu olane și proporții specifice în zona Sulina.

2.9. Culori și texturi

2.9.1. Se vor folosi culorile materialelor naturale, în toate situațiile. Delta Dunării oferă însă, prin arhitectura sa tradițională, și forme de expresie arhitecturală în care se stabilește un raport de contrast între câmpul pereților (alb, suprafață netedă, lisă și reflectantă) și încadrarea lui (stâlpi și grinzi de prispă) colorată puternic în albastru (ultramarin), verde și gri. Ramele, intersecțiile de planuri și structurile care le delimitează pot fi, de asemenea, vopsite în game de griuri, găsite în arhitectura tradițională deltaică. Sunt de preferat pigmenții naturali.

Pământurile nearse și cărămida vor fi văruite cu var stins, în care se introduce sineală pentru a „albăstri” albul și a-i conferi, astfel, strălucire.

Pentru colorarea lemnului se vor prefera baițurile și lacurile colorate care pătrund în textura lemnului și lasă vizibil flader-ul acestuia în defavoarea vopselurilor industriale mate, de ulei. Și cărămida poate fi văruită, la fel și lemnul. Varul este, de asemenea, recomandat pentru văruirea gardurilor de piatră, a soclurilor acestora, precum și a arborilor din gospodării. Piatra trebuie păstrată la culoarea sa naturală, iar dispoziția ei se va face în câmpuri sedimentare, cu textură regulată sau neregulată, rugoasă, pentru a contrasta cu planurile albe și netede. Acoperișurile trebuie să păstreze culorile naturale ale materialelor folosite (stuf, țiglă și olane). În satele cu specific lipovenesc, culorile tâmplăriei pot fi intense (albastru, verde). Piatra la zidărie nu este specifică Deltei Dunării.

2.10. Surse de energie

2.10.1. Pentru arhitectura nouă din Delta Dunării, se recomandă folosirea cel puțin a unei surse de energie neconvențională:

- energia solară captată în sisteme pasive de încălzire a apei calde menajere, dar și în sisteme active, la care să participe fațadele noilor clădiri (fațade inteligente, elemente de stocare a energiei acumulate diurn);

- pompe de căldură;

- energie eoliană în instalații mici cu impact nesemnificativ asupra populațiilor de păsări. Fațade inteligente care să stocheze energia solară nu se pretează specificul zonei. Captatorii solari pot fi amplasați pe acoperișuri sau pe construcții speciale.

2.11. Construcțiile sacre

2.11.1. Edificiile religioase din Delta Dunării trebuie să țină cont de tradițiile locale și de particularitățile de cult ale religiei/etniei cărora li se adresează, făcând însă dovada contemporaneității demersului.

2.11.2. Se recomandă ca prioritară păstrarea edificiile existente, prin lucrări de remediere sau restaurare, de pildă, și abia apoi va fi încurajată producția de lăcașuri noi de cult.

2.11.3. Pentru realizarea edificiilor religioase se vor folosi materiale naturale durabile (cărămidă, piatră, eventual în alternanță de asize, în manieră bizantină), culori proprii materialelor și/sau naturale (tencuieli de var stins). Se va încuraja arhitectura de zid, cu caracter de permanență și se va îngădui păstrarea tradiției turlelor de tablă zincată. Se poate explora potențialul arhitecturii de lemn, dar va fi evitată arhitectura, mult prea efemeră, din pământ nears. Alterarea asizelor, specific bizantină, nu este caracteristică Deltei și se va elimina.

2.11.4. Edificiile de cult vor avea o poziție privilegiată în localitate (centrală și înaltă, acolo unde este posibil, în relație cu spațiul public cel mai frecventat al localității) și o siluetă de natură să le permită a fi vizibile ca reper vertical al localităților respective.

2.12. Dispoziții finale

2.12.1. Reglementările actuale ale PUG-urilor se vor corecta cu prevederile prezentului regulament.

2.12.2. Pentru construcții cu A.D. > 200 mp, indiferent de destinație, se va solicita, prin certificate de urbanism, avizul Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism a Consiliului Județean Tulcea, pentru integrarea volumetrică și plastică.

2.12.3. Sunt exceptate de la cerințele prezentului regulament edificii cu caracter și prezență de unicat (foișoare de pază și belvedere de hotel, faruri și alte structuri de navigație, comunicații și apărare, elemente verticale ale lăcașurilor de cult), așa cum sunt ele definite de legile în vigoare.

Câteva completări la Normativul de proiectare în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Procedura a fost destul de lungă, pentru că am propus o documentare destul de amplă, pe zonele similare din lume (delte, wetlands) și pe terenuri cu probleme analoage, de rezervație, chiar dacă nu erau neapărat zone de vărsare sau de mlaștină ori de maree. Am predat, astfel, o documentare fotografică, normativă și informativă deopotrivă, care mi s-a părut imensă și pe care mă întreb dacă a mai văzut-o cineva de atunci. Apoi, am documentat arhitectura deltaică de la noi, deopotrivă cea vernaculară rurală și cea urbană (sunt câteva orașe, dintre care cel mai important este Sulina). Deși ni se ceruse să punem accentul pe o revitalizare a arhitecturii zise populare, noi am considerat că normativul nu trebuie să dea indicații de estetică a proiectării, ci să descrie un cadru minimal de interdicții, înlăuntrul căruia, însă, să existe libertate deplină pentru experiment și cu tradiția folclorică a locului, dar și cu alte experimente tradiționale sau contemporane. Atât timp cât obiectul final va fi respectat regulile date de regulament, el ar fi primit sigur aprobare, pentru că nu exista o cenzură stilistică, estetică sau vreo formă de „retardare folclorică”. Acestea fiind spuse, credeam că regulamentul nostru era mai degrabă liberal. Or, am aflat că e cu neputință să scoatem betonul din zonă, pentru că, ne-a zis un arhitect local, interzicem locuitorilor Deltei dreptul la modernitate (sic!). Personal, la această avizare, dinaintea unei asemenea replici, am rămas cu gura căscată. Dar omul avea dreptatea lui, betonul este asociat strâns cu modernitatea, chiar dacă ea a murit de cincizeci-șaizeci de ani, fix vârsta individului, fiind ținută sub aparate doar în estul comunist și postcomunist. De ce ar fi venit turiștii într-o Deltă betonată, sau cu arhitectură montană, nu am reușit să aflu. De ce sunt stufarii Deltei plecați să lucreze case eco în Olanda, iar acasă își fac case din beton, acoperite cu azbociment, iar n-am aflat. Câțiva ani după aceea, am licitat și am câștigat să facem cinci micro-sedii în Deltă pentru ARBDD și am vrut să arătăm că se poate face o arhitectură decentă, modestă, cu materiale locale, care să fie, în același timp, contemporană. Până la urmă, s-au edificat doar trei dintre cele cinci: Murighiol, Chilia Veche și Sfântu Gheorghe. Nu cu puține probleme și răzgândiri. Acum par neîngrijite și, de aceea, o parte din ideile noastre, de pildă bolțile de viță care urmau să acopere parterul și să dea umbră spațiilor publice din fața acestor sedii, fiecare pe o structură similară, dar diferită de cealaltă, au murit nebăgate în seamă. Stuful de pe case ne-a făcut probleme, că nu e-n normativ. Nu mai spun de fundațiile pe piloți de lemn, care se știau face acum o sută cincizeci de ani la Sulina, dar acum... vorba colegului, trebuie beton...

Încă un cuvânt la discuția despre normativul de proiectare din Delta Dunării

Elaborarea lui a început în 2005. A răspuns, atunci, unei necesități stringente. Se construiseră, deja, în Deltă, hoteluri imense, în cele mai ciudate feluri cu putință și semănând mai mult cu Harghita meșterilor care le făceau decât cu arhitectura deltaică, unde erau și sunt inserate. Atât premierul de atunci, Tăriceanu, cât și președintele de atunci, Băsescu, au cerut la unison să se ia măsuri de stopare a debandadei imobiliare din Deltă. Prin urmare, răul fusese deja făcut, în bună măsură. Nu am nicio statistică a celor întâmplate după ce, în 2008, obținerea avizului ARBDD a devenit obligatorie. În vizitele făcute după această dată pe șantierele celor trei sedii care s-au ridicat deja după proiectul nostru, în chip empiric, sunt tentat să spun că am văzut clădiri noi mai așezate pe principiile pe care le propuneam în normativ și mai din materialele locului. Oricum, învelite cu stuf. Dacă ele sunt efectul normativului, care lasă arhitecților o libertate practic absolută după ce sunt respectate cele câteva principii de înălțime, proporție a clădirii, materiale locale, nu pot să știu. În orice caz, normativul surprindea o opinie de bun simț mai degrabă decât să fi instituit imperative estetice vernaculare. Dar, dacă e să vină turiștii în Deltă, cu siguranță o vor face cu gândul la tradiția locului și nu cu tradiția munților Întorsurii înmuiată-n Dunăre... Mai propusesem în normativ ca ARBDD să își continue campania de promovare a unei arhitecturi instituind o formă de recomandare a pensiunilor care respectă regulile de încadrare în peisajul natural, tradiții locale culinare și orice altceva mai găsește ARBDD că e demn de păstrat și de promovat, cu un logo și un text care să confirme această conformitate. În timp, speranța era de a crea o tendință, o modă de a fi corect, tradițional dacă vreți. Nu trebuia să fie vorba despre clădiri noi. Chiar și persoanele fizice, sau mai cu seamă ele, ar fi putut primi o astfel de certificare, folosind locuințele tradiționale care s-au mai păstrat drept cazare și masă (bed and breakfast). Abia că atunci s-ar fi instituit o concurență reală între veniturile care au îngropat bani europeni, când nu au spălat alți bani, făcând tot soiul de aplecători cu aspect dubios și servicii pe măsură și sătenii câți au mai rămas sau câți s-ar mai fi întors pentru această formă de turism.

Nu știu să se fi petrecut acest lucru, cu excepția proiectelor curatoriate de Ivan Patzaichin și colegul Teodor Frolu. Prin urmare, mesajul - după ce s-a reușit schimbarea recentă a normativului cu un aggiornamento convenabil investitorilor și celor din anturajul acestora - este acela că am deranjat puțin lucrurile cu normativul nostru, dar nu suficient cât să fi stârnit o schimbare în bine a mentalităților, cel puțin pe cele legate de arhitectura de turism din Deltă. În asemenea zone cu interese mari, chiar venite de la București, directivele așa-zis tămăduitoare au tendința de a fi lăsate pe câte un plaur, care se dizolvă în cețurile Dunării... Mă întreb dacă, de atunci, domnii Tăriceanu și Băsescu vor mai fi fost în Delta Dunării și, dacă da, ce părere vor mai fi avut de modul în care lucrurile au tendința, în profunzimea patriei pe care au păstorit-o, de a se schimba, rămânând pe loc/la fel...

Europolis, pe urmele lui Jean Bart

Nu uitați că în Delta Dunării (în orice caz, pe teritoriul administrat de ARBDD) există și orașe, trecute (Aegyssus, Noviodunum, Halmyris, Histria) sau prezente (Tulcea, Sulina, Babadag). Le cunosc pe toate, fiind născut și copilărit în județul Tulcea, în Dorobanțu, cu gimnaziul și liceul făcute la Tulcea (1975-1983). Dintre toate, pentru economia textului de față, voi glosa doar despre Sulina, mai cunoscută după numele romanului lui Jean Bart, Europolis. E un oraș care, privit astăzi, e mai interesant și mai straniu în poveștile despre el, târgul de odinioară, decât despre ruina locuită de acum. Pare să fie capătul lumii cunoscute, cel mai estic punct al patriei (și mai apropiat, acum, de războiul rușilor cu ucrainenii). Cel mai însorit, de asemenea - ceea ce face și mai greu de înțeles de ce trebuie cărată păcură cu șlepuri, spre a fi arsă pentru termoficarea urbei, în loc să recolteze energia solară măcar pentru încălzirea apei, dacă nu, cum ar fi normal, și pentru producerea de curent electric. Am înțeles, nu punem eoliene în rezervație ca să nu toace păsăretul, dar de ce nu punem fotovoltaice? Nu cumva chiar de acolo, din cel mai însorit loc al țării, ar fi trebuit, în chip demonstrativ, pornit?

De la pravoslavnici lipoveni la reformați britanici

Deși pare la capătul lumii, tocmai această trăsătură i-a asigurat Sulinei cosmopolitismul. Sediu al Comisiunii Europene a Dunării, instituție cu un palat neo-clasicizant, pe măsură, locul a fost populat, de nevoie, de felurime de etnii sau personaje insolite. Cel mai bine reflectă acest lucru cimitirele așezării. Scriitorul și prietenul Doru Mareș a avut, acum vreo douăzeci de ani, o idee genială, aceea de a trasa înapoi în UK istoriile britanicilor îngropați la Sulina, urmând să scoată o carte, destinată încă din proiect, mi s-a părut, a fi un bestseller în UK, dacă nu și în România. Poveștile, pe care ni le-a spus, soției mele și mie, plimbându-ne prin locul de repaos etern al personajelor sale prezumtive, erau oricum foarte, cum să spun, goth. Cuplul de tineri care, nefiind lăsați să se căsătorească, a plecat la capătul lumii (adică la Sulina) și s-a sinucis, fiind îngropați alături pe vecie, cutare personaj feminin care va fi ajuns strigoi, de asemenea îngropat la Sulina și câte altele… Evident, sunt acolo cimitirele etnice, cu creștini de toate denominațiile, de la pravoslavnici lipoveni la reformați britanici și de alte neamuri, alături de musulmani turci și tătari.

Străzi și biserici paralele

Străzile sunt paralele cu Dunărea și numerotate, ca în Manhattan (dar asemănările se opresc aici). Casele sunt din piatră (soclu) cu lemn (nivelul superior), cum sunt de găsit până la Ankara și până la Veliko Tărnovo. Am restaurat o astfel de casă de pe strada întâia și am constatat că fundația stătea pe piloți de stejar de circa opt metri lungime (adâncime), care se transformaseră, stând în mâlul Dunării, în carbon dur: încercați cu sonata, au dat scântei.

Bisericile reflectă și ele același cosmopolitism, până când cea ortodoxă, din apropierea farului vechi, a încheiat șirul, fiind tipică pentru neo-românescul de generația a doua, de după Marea Unire: se găsește pe net filmul de epocă al unei vizite a regelui Carol II cu Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, la Sulina, probabil pentru sfințirea bisericii sau a picturii. Dar urme mai temeinice a lăsat, din nefericire, perioada ceaușistă, cu blocuri pe faleză, pe care sunt simulate scânduri în sistem caplama, propriu zonei, doar că din beton. Nu e caplama asta, ci simulacru, sau cum spunea o asistentă din vremea mea, un fel de criți-crați de toată jena, plus simulările de acoperișuri camuflând terasele necirculabile. Doar ele, echipate cu fotovoltaice, ar lumina Sulina toată…

Mirajul turismului și comunitățile

Sulina a avut parte de primari slabi, care așteptau mare și multă milă, plus păcură, de la județ. Ar putea fi o destinație de vacanță minunată, ca și Sfântu Gheorghe, pentru un alt tip de turism decât cel de la Mamaia: delta și plajă într-un singur loc. Dan Matei Agathon le-a fluturat pe la nas mirajul stațiunii Europolis, așa cum l-a fluturat și pe cel al lui Dracula Theme Park la Sighișoara (emisese și obligațiuni, dacă vă mai amintiți…), dar locurile și lucrurile băltesc pe mai departe. Mai avansată este Delta acolo unde au lucrat regretatul Ivan Patzaichin cu colegul arh. Teodor Frolu, unde accentul este pus pe dezvoltare locală, cu forțe proprii, a comunităților, mai avansat este Sfântu Gheorghe, cu al său Festival Anonimul și alte evenimente, decât Sulina. Păcat…