RDW

O plimbare narativă Ipostaze imaginare [texte experimentale]

Alexandru Crișan, Columbarium, cerneluri pe hârtie, 50x50 cm, 640 g, 2012

Alexandru Crișan, Columbarium, cerneluri pe hârtie, 50×50 cm, 640 g, 2012

COLUMBARIUM [atemporal?] 

[coloana 3, poziția 2, dreapta]

O alee oarecare, rândul 7, poziția 32. Rătăcesc printre nume. Unele par extrem de familiare. De-a valma se învârt împrejur personaje, nume, numere… diferite și toate la fel… sau nume cu rezonanță magnetică a căror provenință se pierde iremediabil în negura timpului… Ghica, Bibescu, Cantacuzino… de multe ori reprezentări fotografice, în alb-negru, patinate, în nuanțe de sepia, uneori imperceptibile… personaje în diverse poziții, posturi… unele gânditoare, altele încrâncenate, niciodată vesele (de parcă ar fi știut unde se va termina totul)… versuri, citate, crezuri, păreri, recomandări… despre viață în general, despre zei, d-zei, despre cei plecați, despre cei ce vor veni… și care probabil vor tranzita întâmplător, cazul meu, sau vor experimenta contextual citind rândurile de mai jos pentru o fracțiune de secundă din viața lor…

(Totul) este matematică… câteodată complexă, câteodată extrem de simplificată…

De multe ori căutăm ceva! Un număr, o adresă, un nume care într-o formă sau alta ne transmite ceva care se detașează semnificativ, dincolo de aparențele înșelătoare, și pe care suntem tentați să-l (re)cunoaștem… Acel nume poate fi pe aleea 7, rândul 5, parcela 21… Ajung la destinație, aparent eroare… nu există! În imediata vecinătate, un loc necunoscut, fără nume, fără număr… probabil doar în trecere… poate acesta fi un Număr?

Urmele transpun pierderea materialității.

Locul este la fel ca ultima oară (anul trecut) și totuși diferit! Regăsesc locuri cunoscute, fragmente care încerc să le uit pentru a retrăi din nou fascinația de a le redescoperi… E toamnă, e galben, e roșu… pe aleea 9 nu cunosc pe nimeni…

 

CARCERI 3 [alegorie/realitate alternativă?]

[fereastra a 5-a, rândul 2, stânga]

Ninge cu fulgi mari, de gheață… Este prima oară după multe săptămâni când ies din celulă și privesc cerul. E atât de aproape și totuși atât de îndepărtat… Încerc să evadez de fiecare dată și tot acolo ajung… mă reîntorc de unde am pornit și recreez în minte același scenariu de 1.000 de ori, diferit ca abordare… Îmi propun de această dată să folosesc burlanul de la bucătărie și să aplic planul de evadare! Abordarea trebuie simplificată! Privesc (cu atenție) detaliile: fiecare piesă de prindere, inelele de rigidizare unde pot pune piciorul, șuruburile laterale de care mă pot agăța cu mâinile. Metalul este rece, înghețat… dar nimic nu-mi poate sta în cale de această dată….!

Este un moment prielnic să-mi pun planul în aplicare… sunt doar eu! Păsările sunt ocupate… se învârt în cercuri largi, supraveghează! Ceilalți sunt preocupați de problemele lor… privesc spre cer! Nimeni nu se uită. Toți par indiferenți! Încet, cu mâinile tremurânde înțepenite de frig, avansez cu dificultate, cu mișcări lente, uniforme, corelate… sunt una cu furnalul! Am ajuns la jumătate și puterile mă lasă. Renunț?… cu toate acestea un gând mă face să continui. Inelul numărul 7 cedează, este ruginit. Încerc să nu fac mișcări bruște pentru a nu atrage atenția. Sunt aproape de streașină și gândul că dincolo este altfel îmi da speranță! Ajung într-un final pe o platformă orizontală. Mă opresc, respir greu… îmi analizez cu atenție mâinile, brațele sunt negre, de zgură, de rugină… tenta albăstruie și gustul metalic… Trebuie să continui!

Privesc în jos spre curtea interioară din care am plecat… sau locul în care am ajuns?  Vederea îmi joacă feste… probabil efortul depus pentru escaladarea burlanului… am ieșit sau am intrat? Am fugit dintr-o lume sau mi-am dorit să ajung în ea… același lucru și invers, dar diferit… și totuși… sunt cu capul în jos…

Citiți textul integral în numărul 1 / 2014 al Revistei Arhitectura

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog