Shrinking Cities
04.08.2016
Expoziția „Shrinking Cities în România”, desfășurată între 20 aprilie și 9 octombrie 2016, la MNAC – Palatul Parlamentului, etaj 3, vorbește despre declinul și contracția orașelor românești ca fenomen de amploare. Datele statistice arată că majoritatea orașelor din România, de varii dimensiuni și tipologii (orașe mici turistice, industriale, orașe cu profil agricol, orașe-port la Dunăre), se confruntă astăzi cu diferite tipuri de declin: socio-cultural, economic, fizic, demografic. Jumătate din orașele țării au, în acest moment, cu o cincime de locuitori mai puțin decât în 1990, însă problematicii shrinking îi este încă acordată puțină importanță, cu toate că de la teoretizarea în spațiul germanic a acestui fenomen a trecut, deja, mai bine de un deceniu.
Reunind un grup larg de cercetători, artiști și practicieni și presărată cu diverse evenimente periodice, „Shrinking Cities în România” reprezintă o premieră în aducerea la lumină a acestui fenomen acut și omniprezent, pe care îl prezintă sub o formă atractivă și interactivă, încercând articularea unei percepții pozitive asupra unui fenomen care pare să aibă, la prima vedere, conotații exclusiv negative.
Curator: Ilinca Păun Constantinescu
Arhitecți: Iulia Curiman, Alexandru Păun, Laura Popa-Florea
Grafică: Gabriela Belcineanu
Texte de: Ana Maria Zahariade, Vintilă Mihăilescu, Gabriel Pascariu, Șerban Popescu-Criveanu, Augustin Ioan, Toader Popescu, Bianca Mitrică, Bogdan Suditu, Vasile Ghețău, Ioan Ianoș, Ioana Tudora, Angelica Stan, Dana Vais, Irina Tulbure, Liviu Ianăși, Vera Marin, Sorin Ioniță, Irina Pața, Ina Stoian, Daniela Calciu, Alex Axinte, Cristi Borcan, Gabriela Pașcu, Simona Zărnescu, Oana Țiganea, Cristina Sucală, Maria Voichița Grecu, Manuela Stănculescu, Gabriela Alexandrescu, Silvia Boeriu
Parteneri: ATU (Asociația pentru Tranziția Urbană), Asociația IDEILAGRAM
Artiști permanenți în expoziție
„Planeta Petrila”/ Ion Barbu // Andrei Dăscălescu
„Fenomenul”/ Tudor Constantinescu și IDEILAGRAM
„Site under Construction” // Mihai Sima, Andreea Iancu, Raluca Sabău, Stejara Timiș, Anca Trestian
„Post-Industrial Stories” // Ioana Cîrlig și Marin Raica
„CASA de CULTURĂ nu e aCASĂ” / Irina Tulbure, Andreea Chirică, Celia Ghyka, Alex Călin și Asociația «cu a mic»
„Cinema, mon Amour” // Alexandru Belc
„Waiting for August”// Teodora Ana Mihai
Evenimente conexe:
20 aprilie:
Fanfara de la Petrila
28 mai:
TEATRUL subPĂMÂNT. VALEA JIULUI DUPĂ 1989
17 iunie:
Trupa de teatru „Auăleu”, Timișoara // Ferma
Iulie:
LABORATOR BRĂILA – Abordări alternative ale periferiilor urbane în cadrul unui Shrinking City (B-LAB) / This place is pretty good (locuri bune în Shrinking Cities);
Iulie:
Proiecții de film UrbanEye
August:
Proiecția întreagă a documentarului „Waiting for August” și dezbatere
Septembrie:
Proiecția întreagă a documentarului „Cinema, mon Amour” și dezbatere
Octombrie:
Masă rotundă internațională, invitați Philipp Oswalt și Tim Rieniets
Noiembrie:
Lansarea catalogului extins al expoziției
Finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național; Ambasada Germaniei la București
Sponsori: Crama Oprișor, Policolor, Saint-Gobain Rigips, Grup Transilvae