Școala de la Bunești. Protostructuralism

MANIFEST

EXERCIȚII DE ARHITECTURĂ EXTRA MUROS

Cu cât viața în oraș devine mai sofisticată și mai confortabilă, cu atât nevoia de simplitate devine mai mare. „Bucuriile esențiale” rămân bucuriile primordiale. Atelierele de la Bunești nu propun o alternativă la locuirea sedentară urbană, ci construiesc structuri care invită la un stagiu complementar de locuire minimală, ascetică, în mijlocul naturii. Sunt ateliere de arhitectură a adăposturilor, a minimului necesar. Simplitatea cultivată la Bunești este un mo de viață. Curajul acestei simplități este radical diferit de confortul senzual al minimalismului modern.

MONOSTRUCTURA

Poiana de la Bunești este un mare salon sub cerul liber în care se desfășoară viața unei școli, un plan liber în care „plutesc” locuri, puncte de coagulare a comunității cărora le corespund forme structurale, autoportante, de o extremă concizie: monostructuri.

Monostructura presupune identificarea totală formă-spațiu-structură, prin angajarea unui singur material, a unei singure tehnici sau a unui singur principiu constructiv, de la fundație la învelitoare.

Sunt folosite exclusiv materiale naturale: lemn, pământ și piatră. Punerea lor în operă reprezintă tema majoră de investigație și inovare. Acest purism structural, căruia îi corespunde asceza expresiei, face ca locuința să tindă spre o sculptură de locuit: monoxilă, monolitică, monogee.

Monostructura este o meditație asupra părții și a întregului. Instrumentul acestei meditații îl reprezintă modulul.

Prin materialitatea de camuflaj, homocromă și mimetică, construcția se contopește cu locul.

Monostructurile sunt forme pure, controlate de proporții clasice și impregnate de simbolismul numerelor, fiind așezate cardinal, în lumină, în funcție de destinația lor.

Școala de la Bunești se compune din obiecte casnice la scară mare, realizate de mâna omului, extrapolări spațiale ale patului, mesei, scaunului, devenite astfel locuri pentru somn, masă, discuții. Lumea acestor structuri primordiale este riguros dependentă de scara omului - anthropos methron.

ARHITECTUL-UCENIC

Arhitectul-ucenic nu își propune să producă ceva nou, ci să învețe. El „face ascultare” de materialul natural de construcție. Este un apologet al materialului viu, în stare frustă, pe care îl pune la încercare, căruia îi descoperă energiile constructive pentru a se lăsa condus de ele în actul edificării. Arhitectul-ucenic nu este un desenator, ci un structurist și un constructor. Procesul de execuție poate fi reversibil. Poiana de la Bunești a devenit un atelier de machete de studiu la scara 1:1, unde detaliile de execuție se nasc din experiment. Șantierul are rol inițiatic. Șantierul este o școală vitruviană. Niciodată arhitectul nu știe de la bun început cum va arăta în detaliu structura pe care o construiește. Pe o temă de lucru dată, mijloacele se descoperă și se îmbogățesc pe parcurs.

(...)

Detalii pe www.bunesti.ro.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

FOTOGRAFII: COSTIN GHEORGHE SEBASTIAN CUCU OANA POPOVICI