Actualitatea internă

Construind comunitatea

19.10.2015

Ajunsă la ediția a treisprezecea, Anuala de Arhitectură București se desfășoară sub o nouă formulă. Tematica Anualei 2015 asigură o privire asupra Bucureștiului ca loc al comunităților, în care arhitectul devine activ și se implică nu doar profesional, dar și social. În acest sens, anul acesta accentul se pune pe comunitățile din cartierele bucureștene și pe intermedierea relației acestora cu autoritățile locale. Anuala dă startul unei noi strategii de acțiune a OAR București, în 4 etape: I. premierea realizărilor de arhitectură; II. OAR București ca interfață între comunitățile locale și administrație; III. Spațiul verde, carte câștigătoare pentru București; IV. Raportul pentru București.

I. Premierea realizărilor de arhitectură

Anuala se desfășoară pe durata mai multor luni de evenimente, seminarii și expoziții. Punctul central îl reprezintă competiția de arhitectură a cărei expoziție a fost organizată în Grădina Casei Universitarilor. Ediția 2015 prezintă 247 de proiecte înscrise în competiție, cel mai mare număr de proiecte depuse până acum la Anuală. Numărul de proiecte participante la secțiunile dedicate proiectelor realizate – Anuala incluzând și secțiuni dedicate studiilor și proiectelor nerealizate – este similar cu numărul de lucrări depuse în 2003, respectiv 31. Acest indicator exprimă nivelul scăzut al lucrărilor cu arhitectură de calitate realizate în București, în raport cu investițiile totale din piața imobiliară, chiar dacă pe piață au intrat și investitori care au ales să realizeze proiecte valoroase. Se remarcă o evoluție a numărului de proiecte de amenajări interioare, aceste lucrări fiind realizate atât în cadrul unor proiecte noi, cât și în incinta unor clădiri existente. Este primul an în care numărul proiectelor de amenajări interioare depășește numărul celor de arhitectură. Restaurările se află în suferință, aceasta fiind secțiunea cu cele mai puține proiecte depuse și cea mai mare stagnare – același număr mic de proiecte în ultimii 3 ani, respectiv 6 acceptate în competiție. Într-o analiză comparativă, a proiectelor rezidențiale vs. proiecte socio-culturale, remarcăm că numărul proiectelor socio-culturale este aproape de două ori mai mic.

În premieră pentru evenimentele de profil din România, OAR București a acordat încă trei tipuri de premii, pe lângă cele tradiționale: premiul pentru „Cea mai sustenabilă clădire de birouri”, pentru „Arhitectură participativă și acțiuni civice” și pentru „Beneficiarul de arhitectură”.

II. Focus pe comunități în cadrul Anualei de Arhitectură 2015

OAR București dezvoltă ample parteneriate cu ONG-uri și grupuri de inițiativă din București, fiind prezentă în 2015, prin diverse programe, în zece cartiere bucureștene, respectiv Cotroceni, Tineretului, Timpuri Noi, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Drumul Taberei, Giurgiului, Giulești, Ghencea sau Centrul Vechi.

III. Spațiul Verde, carte câștigătoare pentru București

Alături de tema „Construind comunitatea”, Anuala de Arhitectură și-a fixat ca strategie analiza detaliată a problematicii spațiului verde și a rolului acestuia în Capitală. Întrucât legislația este ambiguă și lasă loc unor interpretări, OAR București militează pentru includerea spațiilor verzi în strategia de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung, considerând că lipsa unei politici de dezvoltare sustenabilă care să promoveze prezența vegetației va avea efecte nedorite.

Capitala are, potrivit datelor Primăriei, 5.065 de hectare de spații verzi. În 2007, suprafața spațiilor verzi era de 1.958 de hectare. Peste trei ani, suprafața spațiului verde a crescut brusc cu 130%. Creșterea nu a avut la bază o dublare a numărului de parcuri sau ample operațiuni de plantare de copaci, ci creșterea suprafeței intravilane și includerea unor spații verzi ample de tipul pădurilor în rapoartele oficiale.

IV. Raportul pentru București

Toată activitatea realizată și înregistrată de Anuală pe parcursul a șase luni în București, acțiune atât profesională, cât și comunitară, va fi prezentată într-o lucrare-raport, sub forma unui ghid de bună practică asupra Capitalei.