Dosar tematic

Batem fierul la conac! – arta „de a”

© Mihai Bodea

Workshopul de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale „Batem fierul la conac!” își propune să ofere localnicilor, studenților și profesioniștilor din domeniile conexe arhitecturii ocazia de a intra în contact cu fierăritul, fresca, tencuielile tradiționale cu var, lut și balegă, termoizolația cu baloți de paie, sobăritul, împletiturile vegetale și olăritul. Contextul este ofertant, datorită șantierului care are propria „viață”, ce îți impune să iei hotărârile cu o anumită viteză și, implicit, să lași urme. Amplasarea șantierului este îmbogățită de context – faptul că te afli într-un ansamblu monument istoric, conacul Petre P. Carp, cu propriile sale povești și viziuni pentru mai departe. Dacă atelierele variază în fiecare an, putem spune că o preocupare constantă, neformulată a workshopului a fost legată de materiale, de vecinătățile lor, de atmosfera pe care o creează. Am generat și verificat formule, am experimentat dozaje și moduri de aplicare. În raportul cu acestea, ne-a interesat, fără să facem un plan programatic, diversitatea și particularitățile lor, antrenarea manualității, posibilitatea revigorării prin alăturări neașteptate. Schimbarea percepției asupra materialului, educarea comunității prin exemplul propriu și instruirea oamenilor, folosirea resurselor locale (oameni și materie primă), instruirea și crearea de locuri de muncă pentru localnici, în conexiune cu anumite materiale sau cu modalități de punere în operă sau de prelucrare, ce implică viața materialului, au fost alte priorități. Voi povesti fără vreo pretenție exhaustivă câteva atitudini relevante. Dacă o casă-conac, clădirea cea mai importantă din sat, ajunge să fie acoperită în tencuieli de lut și balegă, după ce a fost cămășuită brutal și excesiv, este și pentru a da un exemplu în sat și a stabili că lutul, în speță, n-ar fi tocmai un material nevaloros, stigmat al sărăciei. Miza noastră a fost copierea acestei practici dinspre conac spre casele din sat, așa cum scopul final al proiectului nu este acela de a restaura o clădire, ci și o comunitate. În ceea ce privește tencuielile tradiționale, ne-am propus să învățăm care sunt pașii ce trebuie urmați pentru a obține o tencuială din lut de bună calitate, sub îndrumarea meșterilor locali. Membri echipelor pregătesc materialele necesare și efectuează o serie de experimente având la bază cantități diferite de apă, lut și nisip. Participanții sunt familiarizați cu moduri de aplicare și cu stratigrafii diferite în funcție de scopul final. În urma acestor exerciții, aceștia ajung la un dozaj al celor trei materiale prin care suprafața tencuită rezultată este lisă, fără crăpături. Odată cu frescele executate după practicile uzuale, anul trecut apare prima frescă executată pe suport de balegă; tensionăm sticla pe un schelet de fier forjat; termoizolația este executată cu baloți de paie și pat de lut și încercăm inserarea metaloplastiei în tencuiala de lut. Ne întrebăm dacă o brățară din fier forjat mai poate fi agreată în zilele noastre și dacă două sau trei accente date de inserția unor pietre sferice colorate pot înnobila suficient materialul, astfel încât să-l poți găsi pe mâinile doamnelor. Baia cu tencuială de lut găzduiește o cadă emailată și mătăsoasă în interior, dar ruginită pe exterior. Deasupra ei, un cadru de fier forjat prinde o perdea prin care trece lumina și întreg ansamblul capătă valența unei iurte într-un peisaj arid. Plăcile de beton, din care e făcută pardoseala camerelor de la parter, sunt șlefuite și arată ca niște pietre bine frecate, călcate zeci de ani. Perimetrele camerelor umplute cu pietriș întrerup rigiditatea pardoselilor. „Casa-experiment”, așa cum o numește uneori arhitectul Șerban Sturdza, este o lecție de curaj și de „derigidizare”, de folosire vie. Stația de autobuz din Țibănești este un obiect de artă de interes public, amplasat în centrul comunei și realizat în cadrul Festivalului Fierarilor, al atelierului „Batem fierul la conac!”, ediția a VI-a. A fost executat pe baza unui parteneriat între Asociația „Maria” din Țibănești și Administrația Fondului Cultural Național prin proiectul cultural „Transfer de inovație – feronerie de artă”, cu sprijinul Primăriei Comunei Țibănești și a vizat realizarea unei stații de autobuz pentru comună. Lucrarea a fost executată folosind tehnici tradiționale de lucru ale fierului forjat, în atelierul de fierărie din satul Țibănești. Echipele de lucru, formate din elevii Liceului Tehnologic „Petre P. Carp”, precum și din participanții la workshop, au fost îndrumate de fierari din Republica Moldova și Franța. Pe 29 iunie, de ziua comunei, stația a fost inaugurată de autoritățile locale, în prezența primarului. În ciuda faptului că este un obiect de interes comunitar, stația de autobuz a fost gândită și executată și pentru a nu fi vandalizată – acesta este motivul apariției Christului, amplasat la nivelul omului așezat pe bancă, de parcă cei doi ar comunica. Imaginea a fost preluată și interpretată după o icoană țărănească veche „Iisus – viță-de-vie”, ideea unei asemenea inserții apărând după ce am realizat faptul că în comunitate există mulți creștini practicanți. Banala tablă din care a fost realizat Christul, tăiată în atelierul de fierărie, a fost pictată de către pictori de frescă. Rezultatul atelierului de fierărie, stația de autobuz, pe alocuri chestionabil (din cauza folosirii policarbonatului cu rol de copertină și a pavelelor de tip „biscuite”, oferite de primărie), se dovedește, însă, a avea un mare impact pentru comunitate. Fierăria capătă prestigiu local, copiii devin „meșteri” și, anual, proiectul este îmbogățit cu frunze forjate, care treptat creează o copertină și înlocuiesc policarbonatul, făcând să dispară totodată ceea ce părea fatal pentru păstrarea coerenței intenției inițiale. Stația de autobuz e un obiect al cărei parcurs și ale cărei consecințe sunt mai importante decât construcția în sine, cu tot ceea ce implică un obiect de arhitectură. Realizarea stației de autobuz aduce cu sine senzația palpabilă de creștere a confortului urban și a conștiinței civice. Proiectul nu a apărut din neant, ci a fost anunțat de o serie de acțiuni de o mai mică amploare: realizarea unui suport pentru lumânări pentru Biserica „Duminica tuturor sfinților”, a crucii de lângă mausoleul familiei Carp și a candelabrului de la conacul Carp, în cadrul festivalului Street Delivery. Tot la Țibănești, pe două tocătoare de lemn, rotunde, cu coadă, au fost pictați Sfinții Petru și Pavel. Rezultatul este încurajant, iar folosirea inițială a lemnului se pierde într-atât încât mulți vizitatori nu îi mai recunosc originea. Cu astfel de proiecte, folosind tablă, vopsea de gard și, de ce nu, tocătoare, am descoperit valențele unor materiale simple sau desconsiderate, care pot oferi mai mult decât ne-am fi așteptat. Pereții fierăriei au o materialitate aparte. Folosiți inițial ca mediu de comunicare prin desen între elevii români și fierarii francezi, mai apoi ca mic dicționar bilingv personalizat, pereții au fost umpluți cu „credințe”, proiecte sau citate scrise cu cărbune, iar aparența lisă a fost înlocuită cu bogăția unei adevărate cercetări graffitice, texturate, care își pierde planeitatea prin unelte agățate sau alte artificii. La conac, materialele se încearcă cu mâna, cu corpul, lutul se bate cu piciorul, ciocanul lasă urme în palmă, fierul se bate cu sudoare – numai așa se pot asuma materialele și se poate ieși din formalismul unui desen pe hârtie sau realizat pe calculator. Experimentând direct contactul cu materialele, constați cât de complexe pot fi în realitate consecințele unei linii, înțelegi întregul traseu și devii mai responsabil față de foaia de hârtie, de tine și de potențialul beneficiar și utilizator. Viața materialului urmărit în procesul construirii este importantă: câte familii mănâncă lucrându-l, câți copii se joacă cu el, de unde vine materia primă? Plătesc un preț corect pentru oalele olarului? Toate aceste întrebări antrenează și o responsabilitate pe care trebuie să o avem față de cei care-l lucrează și-l plămădesc sub forma unui obiect cu caracteristici individuale. În atelierele de la conac am învățat să nu căutăm rețete și formule universal valabile, ci să judecăm fiecare caz în parte, cât de important este contextul folosirii unui material, faptul că el trebuie lucrat corect și ținând seama de proprietățile lui, lăsând mâinile să-l amprenteze și să-l umple de conținut. [gallery size="medium" columns="2" link="file" ids="15662,15663"]