Pavilion pe faleza Dunării; © Andrea Spreafico

Atelierul de vară de la Brăila, din perioada 22 iulie-5 august 2015, face parte din proiectul Laborator Brăila – Abordări alternative ale periferiilor urbane în cadrul unui oraş cu creşterea stagnată (B-LAB). Proiect finanțat printr-un Grant SEE oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.

Rezultate:

a. expoziția „This place is pretty good” Brăila – 9 abordări arhitecturale, concepută în timpul atelierului de vară pe baza proiectelor elaborate în cadrul cursului de master „Brăila Laboratory – architectural approaches within a shrinking city”, de la Bergen School of Architecture, în ianuarie-mai 2015. Studenți: Illyrian Atdhé Belégu, Siri Borten, Jessica Chang, Martin Hauge, Anton Huhn, Goda Luksaite, Rune André Nautvik, Karl Emil Sødegren, Tiina Johanna Teräs, Wei-Hsiang Tseng, Patricia Miho Tsunoushi, Sebastian Uthaug, Frede Vik, Winnie Sahara Westerlund. Îndrumători: Cristian Ștefănescu, Andrea Spreafico, Guillaume Eckly, Cătălina Ioniță și Angelica Stan.

b. proiect design&built: pavilion pe faleza Dunării inaugurat pe 3 august 2015, autori: Guillaume Eckly, Anton Huhn, Cătălina Ioniță, Goda Luksaite, Andrea Spreafico, Cristian Ștefănescu, Tiina Johanna Teräs, Patricia Miho Tsunoushi, Frede Vik. Detalii: www.urbanmarkers.ro

Trecutul la modul plural

Probabil că principalul atu al proiectului Brăila Laboratory – ceea ce-l face să fie cu adevărat un exerciţiu pertinent – este acela că strategia pe care o propune este una descriptivă, înainte de a fi prescriptivă. Liber de preconcepţiile locale, orientat către „ceea ce este, aşa cum este, aici-şi-acum”, proiectul identifică lucid zonele dinamice ale oraşului, centrele lui funcţionale (care nu se suprapun întotdeauna cu cele propriu-zis urbanistice), potenţialul lui ignorat sau sub-exploatat.

În acelaşi timp – şi graţie aceleiaşi strategii, nu lipsite de o anumită dimensiune sociologică şi antropologică – proiectul identifică, tacit, un surplus de memorie devenit obstructiv. Este vorba despre obişnuinţa de a contrapune un trecut perceput ca prosper şi încărcat de prestigiu unui prezent resimţit ca precar, incoerent şi nu de puţine ori jenant. Acel „chiar” din titlul românesc al proiectului mi se pare că subînţelege exact acest complex de inferioritate – complex, aş adăuga, cu atât mai apăsător, mai paralizant, cu cât este mai intim legat de imaginea unei prosperităţi trecute, imposibil de replicat astăzi.

Lucrările de reabilitare a Centrului Vechi efectuate în 2008–2009, tonul manifestărilor culturale şi populare locale, programul care susţine candidatura Brăilei la titlul de Capitală Culturală Europeană, în măsura în care poate fi discernut în acest moment, sunt, toate, încercări evidente, chiar dacă nu întotdeauna coerente, de a recupera capitalul simbolic al Brăilei ante- şi interbelice, considerat definitoriu pentru identitatea locală.

Prin comparaţie, „arhitectura comunistă” a Brăilei este percepută ca un corp străin, lipsit de legitimitate istorică şi estetică (în practică, cele două sunt arareori disociate). În pofida ponderii şi chiar, în anumite cazuri, a calităţii ei, aceasta continuă să fie înţeleasă în termenii agresiunii şi ai disrupţiei, nu în cei ai reprezentativităţii şi continuităţii. Polemica stârnită de Proiectul 11 (celebrul, de-acum, garaj „monumentalizat”) vine pe acest fundal, la fel şi nedumerirea iscată de interesul, de bună seamă extravagant, pentru patrimoniul arhitectural al anilor ‘60-‘80.

Re-focalizând atenţia asupra acelor aspecte ex-centrice, dar nu mai puţin vii şi reprezentative, Brăila Laboratory are meritul de a detaşa şi de a pune în circulaţie o poveste identitară alternativă, care, fără să-şi propună neapărat să o concureze şi cu atât mai puţin să o disloce pe aceea a „Brăilei de altădată”, poate să ofere o percepţie mai lucidă şi mai nuanţată asupra istoriei, evoluţiei şi calităţilor oraşului şi o atitudine mai stenică vizavi de condiţiile actuale şi de posibilităţile sale de dezvoltare.

Alina-Ruxandra MIRCEA, muzeograf, Muzeul Brăilei „Carol I”, Secţia Artă

Valoarea lucrurilor la îndemână

Ideea de a elibera spațiul, simultan cu ridicarea la rang de „monument”, este clar arătată prin elevarea garajului prefabricat, în starea în care a fost găsit, pe o structură metalică albă, elegantă, curată. Totodată, această structură este și un soclu (minimal) care, pe lângă faptul că, în plan simbolic, eliberează/ redă spațiul privatizat spre folosință publică și încadrează un element valoros al Brăilei – malul drept al Dunării. Așadar, ridicarea garajului pe faleză pare un gest arhitectural-urbanistic simplu și clar, însă, alegerea acestui obiect mundan pentru realizarea pavilionului, capabil să atragă atenția asupra unei condiții periferice actuale și reale, identificate în cadrul proiectului, a provocat reacții neașteptate și pentru noi.

Ceea ce ține de viața de zi cu zi nu este, în genere, spectaculos, însă, atunci când obiectele, spațiile obișnuite, sunt descoperite, recontextualizate, ridicate la rangul de subiect de discuție, prin stranietatea lor, deconcertantă și tulburătoare, obiectele și spațiile obișnuite capătă o aură de misticism care dezvăluie o relație afectivă a locuitorilor cu acest obiect – garajul prefabricat al anilor ’90 – greu de descifrat, dar interesantă.

Dincolo de problema ocupării dezorganizate a spațiului curții de bloc, garajele prefabricate sunt „invizibile” în discuția publică: despre viața socială în cartierele de blocuri, despre modul în care garajul a catalizat inițiativa privată și viața socială prin instaurarea unui mod propriu de gospodărire a spațiului public, despre felul în care atât din nevoia de organizare a spațiului, cât și din nevoia de manifestare a potențialul creativ individual povestea garajului evidențiază diversitatea benefică a gesturilor individuale. Nici povestea prefabricării lor nu este cunoscută. Întrebări precum cine le-a proiectat? Ce legătură există între prefabricatele pentru locuințe și garajele prefabricate? fiind, după știrea noastră, puse pentru prima dată în cadrul acestui proiect chiar dacă răspunsurile la aceste întrebări pot evidenția sisteme interesante astăzi pentru arhitectură: ready-made, transportabilitate, transformabilitate, etc.

Garajul de pe faleză este, însă, doar o parte a Laboratorului în care, prin explorarea activă a spațiului urban, prin descoperirea mărcilor de periferializare, urmărind, atât aspecte arhitecturale și urbanistice, cât și sociale și antropologice, am (re)descoperit tocmai acele situații și caracteristici spațiale care, camuflate în cotidian, ascund un potențial latent ca de exemplu adiacența unui spațiu viran la trecerea pietonală peste calea ferată (proiectul nr.1), tipologia vernaculară a cartierului cu accesibilitate scăzută și aparență de „sat urban” (proiectul nr. 4) sau accesibilitatea parcului natural pentru locuitori (proiectul nr.6).

Cătălina IONIȚĂ, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Urbanism

Garage Thinking: Transfigurarea posibilităților de zi cu zi

Expoziția Acest loc este chiar bun poate fi considerată o încercare de a studia, recunoaște și acționa asupra ceea ce psihologul american J.J. Gibson numea affordances – un set de posibilități latente aflate într-un obiect sau mediu. În studiul său The Theory of Affordances (în volumul Perceiving, Acting, and Knowing: Toward an Ecological Psychology, ed. R. Shaw & J. Bransford, Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum, p. 67–82), Gibson afirmă că aceste posibilități există independent de capacitatea unui individ de a le recunoaște – ele sunt acolo fie că le vezi sau nu. Cu toate acestea, posibilitățile sunt dependente de relația dintre individ și obiect sau mediu pentru a lua ființă – trebuie să întâi să recunoști și a apoi să acționezi asupra obiectului sau a mediului pentru a-și manifesta posibilitățile sale.

Dintre lucrările expuse, garajul elevat este un produs exemplar al unei astfel de gândiri. Această structură prefabricată de beton este remarcabil de prezentă în viața de zi cu zi a oamenilor și activă în formarea spațiului lor social, cultural și fizic. În același timp, din punct de vedere mental, obiectul rămâne la periferia minții oamenilor, la fel cum fizic rămâne la periferia orașului. Familiaritatea și ubicuitatea garajului reprezintă totuși un punct de convergență pentru mentalul colectiv. În timp ce rolul activ în formarea spațiului social, cultural și fizic oferă garajului o calitate acupuncturală. Prin activare, aceasta ar putea desfășura potențial o serie de aspecte contemporane cheie ale arhitecturii și ale orașului, cum ar fi: rolul genului, inițiativa privată de zi cu zi în producția orașului ca spațiu.

Pentru a începe acest proces de dezvăluire, acțiunea noastră de activare s-a concentrat în principal pe distanțarea garajului de utilizarea sa tipică și de context, în timp ce folosim forma sa fizică, pentru a crea o expresie arhitecturală nouă și pură. Această transfigurare are ca scop declanșarea disponibilității colective de a reevalua potențialul garajului și influența sa asupra orașului ca spațiu. Procedând astfel, în timp ce generează un nivel de ambiguitate a modului în care garajul poate fi perceput – este în același timp ceva nou și ciudat, dar și vechi și familiar. În cele din urmă acest lucru este menit să deschidă și să încurajeze (sau să permită) oamenilor să participe mental și fizic la transfigurarea garajului. Acest proces de transfigurare este doar într-o fază incipientă. Este nevoie de timp, spațiu și participarea activă a actorilor-cheie pentru a ajuta la dezvăluirea și centrarea acestui Garage Thinking în cadrul mentalului colectiv și a îi face perceptibil potențialul de a afecta orașul-spațiu.

Cristian ȘTEFĂNESCU,  Facultatea de Arhitectură din Bergen, Norvegia

Garajul, catalizator pentru opinii, discuții, întrebări

Pentru un pavilion ca acesta, fără o utilizare specifică, simbolic dislocat de funcțiunea sa inițială, a existat un moment în care ne-am întrebat dacă valoarea sa funcțională este scăzută, ce alte valori conține/ creează și dacă ne simțim destul de siguri pe ele pentru ca ideea să fie valabilă?

Nu există nicio modalitate de a calcula aceste valori și, mai important, nu putem spune că știm adevărata valoare a obiectului, întrucât puterea simbolismului său stă în percepția celor care nu sunt implicați în proiect. Astfel, acesta a luat o formă care nu proclamă sau oferă răspunsuri, ci îi face pe oameni să aibă propriile opinii, în timp ce se confruntă cu ceva neașteptat. Întrebarea ridicată de garajul strămutat este mai mult despre contextul său decât despre obiect/ acțiune în sine. De ce este atât de enervant pentru unii elevarea unui garaj? Întrebarea trebuie să provină din frustrări fundamentale despre oraș, politică, Europa, bani, artă, frumos și tot ce este proiectat. Succesul garajului, din punctul nostru de vedere, este că el creează discuții și acționează ca un catalizator pentru întrebări. Iar pentru cei care consideră că este ofensator, s-ar putea să ajute în identificarea cauzei acestei frustrări. Garajul în sine nu ofensează și nu trebuie să fie plăcut. Dacă este urât, va dispărea, dacă este plăcut, ar putea fi alocat pentru activități neprevăzute, în ambele situații considerăm că gestul a însemnat ceva mai mult decât un obiect deplasat.

Anton Huhn și Goda Luksaite, masteranzi de la Facultatea de Arhitectură din Bergen, Norvegia

Brăila și a opta minune a lumii: Garaj suspendat la 3 metri, pe Faleză

„Se închină lumea ca la Arsenie Boca”

„De câteva zile, brăilenii care se plimbă pe Faleza Dunării, încercând să se ascundă de canicula care a toropit orașul, își fac cruce, după cum ne-a spus o persoană, mai ceva ca la Sfintele moaște. Mai mult decât atât, mulți au postat pe rețelele de socializare selfie-uri cu ceea ce au descris ca fiind a opta minune a lumii. La doar câțiva metri de malul fluviului, pe aleea de promenadă, a răsărit un garaj, numai că nu pe sol, ceea ce oricum era inestetic, ci „în aer”, suspendat pe un suport înalt de aproximativ 3 metri și fără rampa de acces, cum ar fi fost normal, în condițiile date. (…) «Suntem mai ceva ca la Caracal. Să vedeți cum se închină lumea ca la Arsenie Boca. Demență totală și circ gratis», acesta a fost mesajul unui cititor, care ne-a și reclamat situația, cerându-ne să aflăm cum e posibilă o astfel de grozăvenie. După cum observați, ne-am conformat și am purces la cercetări. (…) Intriga e savuroasă!”.

„InfoBrăila”, 5 august 2015