Architecture matters Pledoarie pentru o arhitectură grea de sens

Mai mult decât alte arte, arhitectura se lasă greu reinventată integral. Durata stilurilor aici o depășește pe cea din oricare alt domeniu artistic. Schimbarea de paradigmă s-a produs în ultimele decenii, când arhitectura a și generat pentru întâia oară în istoria artelor două stiluri – postmodernismul și deconstructivismul –, dar a avut drept efect secundar trecerea arhitecturii într-un alt registru ontic, unde durabilitatea și, deci, stabilitatea, nu îi mai sunt acesteia imanente, așa cum s-a petrecut măcar de la Vitruvius la Venturi.

Asta pe verticală. Pe orizontală, vom observa că arhitectura este un vocabular de „choreme”, rămas neschimbat de milenii, în care „sintaxa” se reduce la câteva procedee așa-zis previzibile: colajul și permutarea (între niște limite impuse de necesitatea de a semnala transmiterea eforturilor între cer și pământ), anamorfoza (de la ordinul clasic la cel colosal și la capitelurile ionice despletite ale postmodernismului) și monumentalitatea (din nou, în limitele „măsurii absolute” postulate de Michelis, cel necitit de făptuitorii Casei Republicii, sau a axiomelor despre „Bigness” ale lui Rem Koolhaas, cel din Delirious New York).

Tectonică

Tectonica este știința alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încât ele să dea seama de distribuția corectă, armonioasă, a forțelor, a tensiunilor de pe pământ. Arche-tekton-ul este bătrânul, șeful echipei, singurul care știe de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat: Hiram. Arhitectura a fost, până la postmodernism, mult mai conservatoare, mai întârziată ca timp istoric de generare și de consumare a schimbării decât celelalte arte. Postmodernismul este singurul curent artistic care s-a născut din arhitectură, așadar, în cazul curentului postmodern, schimbarea, inovația, ruptura cu tradiția începe tocmai în arhitectură. Există deja suficientă literatură pe marginea acestei teme; aș aminti aici doar introducerea lui Kenneth Frampton la cartea sa Studies in Tectonic Culture¹ și textul lui Demetri Porphyrios „From Techne to Tectonics”².

Cuvântul grecesc de la care se revendică tectonica este tekton (vb. tektainomai): tâmplar sau, prin extensie, artizan care lucrează un material dur, cu excepția – semnificativă – a metalului: metalurgistul, făurarul nu pot fi tekton, ei întâi supun duritatea prin foc, aproape lichefiind-o, și abia apoi prelucrează materialul. Constructorul însă este recuperat sub umbrela tâmplarului: cuvântul grec care descrie meșteșugul zidirii pare a-și avea la rândul său originile în sanscritul taksan (bardă, secure, topor), care trimite la tâmplărie și la folosirea toporului. Architekton era, așadar, maestrul constructor, cel mai venerabil sau mai înțelept (arché) dintre ei. Lucrul cu etimologia a iscat în ultimele decenii o direcție în arhitectură pe care Frampton o plasează sub genericul unei definiții din 1982, dată tectonicii de A. H. Borbein: „Tectonica devine arta îmbinărilor”³. Această artă a aducerii întreolaltă, a articulării de subansambluri – cu autonomie funcțională și identitate formală proprie – în întreg este, de aceea, o „federație” de obiecte care consimt să lucreze împreună. Prin urmare, tectonica este opusă acelei „autocrații” a zidirii care presupune sedimentarea de straturi succesive de materie unde, între unitatea depusă (chirpic, cărămidă, bloc de piatră) și întreg nu mai există niveluri intermediare de agregare. Efortul de descărcare a eforturilor în pământ este unul colaborativ, care solicită nodul și încheietura, articulațiile, așadar, mai mult decât masa, câmpul de materie, cum e cazul în al doilea exemplu.

Tectonica în sens maximal este chiar arhitectura.

Citiți textul integral în numărul 3 / 2015 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Frampton, Kenneth. Studies in Tectonic Culture: the Poetics of Construction in Nineteenth and Twentieth Century Architecture, John Cava (ed.), Chicago, Illinois: Graham Foundation for Advanced Studies in the Fine Arts and Cambridge, Massachusetts, London, England: The MIT Press, 1995.

2 Porphyrios, Demetri. „From Techne to Tectonics”, în What is Architecture?, Andrew Ballantyne (ed.), London, New York: Routledge, 2002, p. 129-137.

3 Frampton, Kenneth. op. cit., p. 5.