Pentru o reconsiderare a metodelor moderniste de conservare a monumentelor, ca parte a patrimoniului arhitectural din Ungaria

Dosar Tematic

text și foto: Arnóth Ádám

Când discutăm despre arhitectura secolului al XX-lea, ne referim, de obicei, la clădirile noi ale perioadei. Nu trebuie să neglijăm, însă, faptul că și restaurarea și conservarea clădirilor istorice pot constitui mărturii valoroase pentru istoria arhitecturii, un segment de patrimoniu care face parte, în aceeași măsură, din arhitectura secolului al XX-lea și care merită a fi conservat.
Aceste restaurări s-au conformat prevederilor Cartei de la Veneția, bazate pe o abordare istorico-analitică și, în același timp, ideilor moderne din artă și arhitectură. Astfel de intervenții nu ar trebui „corectate” doar pentru că generația noastră nu le agreează, ci analizate și evaluate într-o manieră similară celorlalte straturi ale istoriei edificiului, în vederea păstrării autenticității monumentelor în toate etapele istorice.

Exemple istoriciste și prototipuri ale paradigmei de gândire moderne

În Ungaria, concepțiile de restaurare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt preponderent de factură romantică și istoricistă (ca, de altfel, în întreaga Europa). Restaurările sunt, în principal, impresionante și extrem de ingenioase, nefiind însă autentice în marea lor parte deoarece reprezintă ipostaze ipotetice ale clădirii în condiții ideale de realizare și conservare.
Înainte de restaurarea realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirile care adăpostesc Biserica Matthias și Bastionul Pescarilor (Budapesta) erau mult mai simple. Au devenit repere importante ale peisajului urban, dar monumentele nu sunt considerate autentice în termeni contemporani. Intervențiile recente asupra edificiului i-au redat bisericii înfățișarea din secolul al XIX-lea, nu pe cea medievală. O pictură de secol XVIII reprezentând Catedrala din Pécs ilustrează toate perioadele sale istorice, de la epoca romanică la cea barocă. În urma restaurării de la sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica îndeplinește condițiile unui stil romanic pur.
În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost realizate o serie de lucrări de restaurare ce pot fi considerate autentice în termenii prezentului. Cea mai timpurie vizează biserica mănăstirii din Zsámbék, care a supraviețuit în stare de ruină chiar în urma restaurării efectuate cu mai mult de 100 de ani în urmă. Noile extinderi și detaliile formale neidentificate sau motivate de rațiuni structurale se deosebesc clar de părțile originale vechi deoarece în locul pietrei a fost folosită cărămida aparentă.

Vestigiile capelei palatului regal din Esztergom au fost descoperite în urma excavațiilor arheologice. Anastiloza capelei a fost realizată cu ajutorul elementelor excavate și în conformitate cu criteriile științifice. Și în acest caz a fost utilizată cărămida aparentă pentru segmentele reconstituite ale clădirii în timpul restaurării din 1938. Exteriorul ilustrează un delicat stil italienizant - novecento, unul dintre stilurile arhitecturale specifice vremii.
Un limbaj arhitectural similar a fost aplicat la basilica Székesfehérvár pentru încadrarea perimetrului grădinii care adăpostește ruinele uneia dintre cele mai importante biserici din Ungaria medievală. Noile clădiri cu arcade imită clădirile monastice medievale, arhitectura romanicului italian având un impact major asupra bisericii originale.
La mijlocul secolului al XVI-lea, turcii au construit o moschee în piața centrală din Pécs; clădirea a fost transformată în secolul al XVIII-lea și a servit drept biserică parohială metropolitană timp de aproape 300 de ani. Intervenția din anii 1940 a restaurat moscheea, păstrând arhitectura otomană inițială, cu excepția extinderii fațadei posterioare, care a fost concepută într-un limbaj arhitectural contemporan diferit, la interior și la exterior.

Exemple moderniste

După aceste prime exemple, un număr mare de lucrări de restaurare au fost efectuate în spiritul gândirii moderniste de către Inspectoratul Național pentru Protejarea Monumentelor Istorice (OMF), înființat în anul 1957. Activitatea instituției s-a desfășurat pe o perioadă de 30 de ani și s-a bucurat de reputație internațională. Pe de-o parte, lucrările de restaurare au respectat cu strictețe obiectivele Cartei de la Veneția, aplicând o abordare istorico-analitică; pe de altă parte, s-au conformat conceptelor moderne din domeniul artei și arhitecturii. Coexistența mai multor perioade este firească în cazul unei clădiri istorice însă existența dimensiunii temporale în artă este o idee proprie secolului al XX-lea, în special în cazul unei compoziții eterogene realizate dintr-o serie de fragmente, un colaj ce rezultă din conflictul diferitor elemente.
Acest tip de restaurări utilizează metode elaborate în special în ceea ce privește identificarea elementelor dispărute, cum ar fi bolțile, deschiderile sau chiar configurația spațială sau dimensiunea originale. Poate fi vorba despre un tip de abstractizare - din nou, o noțiune specifică artei moderne. Noile extinderi folosesc structuri și materiale contemporane într-un mod creativ: acestea sunt în consens cu vechea clădire, fiind, în general, voit izolate de entitatea inițială.

Mănăstirea benedictină romanică din Vértesszentkereszt, construită în mijlocul pădurii, a fost abandonată după Evul Mediu. Chiar și așa, o serie de extinderi noi au contribuit la redarea structurii și spațiului original: coloanele și arcele bolților au fost consolidate cu elemente din beton armat. Structura rezultată indică înălțimea și bolta navei prăbușite și susține copiile basoreliefurilor în poziția inițială. Acest detaliu al restaurării ce contrazice logica ruinei reprezintă tot o soluție caracteristică secolului al XX-lea în termeni de materiale, structură și estetică.

Fig 1: Curtea și loggia castelului din Simontornya

Donjonul din Visegrád (Turnul Salamon), construit la mijlocul secolului al XIII-lea, constituie cel mai vechi fragment din ansamblul cetății regale. Ruinele au fost parțial restaurate în stil istoricizant. Construcția degradându-se, a fost necesară o restaurare modernistă la începutul anilor 1960. Partea prăbușită a clădirii a fost reconstruită, iar pentru fațade s-a folosit beton armat, rezultatul fiind considerabil diferit față de modelul original, în special în ceea ce privește aspectul rusticizat și ferestrele orizontale înguste. Intervenția nu s-a bucurat niciodată de un mare succes, însă reprezintă o soluție caracteristică ce poartă o puternică amprentă a perioadei. Bolta distrusă din partea superioară a turnului a fost înlocuită cu o structură metalică ce dezvăluie forma originală a spațiilor și păstrează intactă suprafața zidurilor.

Lucrările de restaurare realizate în secolul al XVI-lea fac din castelul Simontornya (secolele XIII-XIV) o construcție remarcabilă. Noua structură din cărămidă dezvăluie volumul original al clădirii, susținând un fragment din parapetul de piatră în poziția inițială. Castelul era înconjurat de o curte cu arcade în stil renascentist din care se mai păstrează doar câteva urme; doar două arce fiind reconstituite cu ajutorul câtorva fragmente originale, ceea ce a făcut posibilă expunerea vestigiilor timpurii și târzii ale fațadei. Această structură și designul simplu al noilor intervenții compun o imagine nouă interesantă a castelului. (Fig. 1)

Asemenea majorității bisericilor noastre medievale, biserica din Nagyszekeres a fost transformată de protestanți în secolul al XVI-lea. Forma originală a acoperișului, tipul de ipsos medieval și restaurarea ferestrelor au fost realizate în timpul lucrărilor de conservare. Nervurile și celelalte segmente ale bolții gotice prăbușite au fost găsite în timpul cercetărilor. Cu ajutorul fragmentelor găsite, ar fi fost posibilă reconstrucția integrală a bolții altarului. Cu toate acestea, a fost reconstruit un singur fragment al rețelei de nervuri ca anastiloză care a păstrat tavanul pictat datând din secolul al XVIII-lea. Soluția se bazează pe un montaj modern al părților originale, eliminând nevoia unor noi adăugiri. Astfel, diferite perioade istorice sunt prezentate succesiv, ceea ce îi ajută pe vizitatori să înțeleagă istoria zbuciumată a bisericii, a congregației și¸ în ultimă instanță, a satului. (Fig. 2)
Moscheea turcească din Siklós, realizată la mijlocul secolului al XVI-lea, era cunoscută doar datorită unei schițe vechi. Ruinele sale transformate și deformate se aflau în dependințe deteriorate și au fost identificate ca făcând parte din moscheea din celebrul desen. Reconstrucția volumului clădirii s-a realizat în urma cercetărilor și au fost folosite cărămida și acoperișul piramidal. Boltirea originală este indicată cu ajutorul unei structuri ingenioase din lemn, la fel cum se întâmplă și cu bolta cu stalactite distrusă. Așa-zisa cupolă a fost sugerată printr-o structură-cofraj sudată. Această soluție interesantă se folosește de structuri și materiale contemporane diferite de cele originale, care reușesc totuși să sugereze spațiul dispărut al clădirii.

Fig 2: Reconstituirea boltei gotice și a tavanului din secolul al XVIII-lea din biserica Nagyszekeres

Așa-numitul Turn de foc din Sopron este un exemplu reprezentativ al lucrărilor de restaurare din anii 1970, dar și un model nou de intervenție realizat relativ recent. Turnul se află în același punct în care a fost situată intrarea spre centrul orașului timp de două mii de ani, din vremea romanilor și până în prezent. O clădire învecinată de mici dimensiuni a fost demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Construcția veche de 40 de ani care a înlocuit clădirea dispărută a trebuit să îndeplinească trei sarcini: să consolideze turnul, să asigure accesul vizitatorilor în turn și să acopere și să expună în același timp vestigiile romane și medievale din cadrul sitului. Soluția a constat într-o structură modernă pătrată din beton armat cu acoperiș înclinat și deschideri caracteristice. Interiorul beneficiază de un spațiu remarcabil cu suprafețe brute al căror pronunțat efect arhitectural se observă și în prezent. Cealaltă parte a clădirii acoperă ruinele romane și medievale. Recent, în perimetrul respectiv a fost construit un nou centru pentru vizitatori. Intervenția a reușit să redea, într-o oarecare măsură, aspectul construcției din anii 1970. Pasarela a suferit modificări însă structura suspendată a rămas neschimbată. Tavanul este sprijinit de ziduri înalte de beton, noul centru pentru vizitatori conceput în culori moderne fiind inserat în acest spațiu. Deși prezența acestor transformări este puternică, conceptul original al interiorului poate fi încă percepută.
Indiferent de epocă, arhitectura perioadelor precedente este întotdeauna vulnerabilă. Această afirmație este clar probată în cazul conservării. În prezent, o mare parte din noile restaurări nu agreează accentuarea importanței istoriei; scopul principal este ca restaurarea să fie cât mai ușor înțeleasă de public; prin urmare, nu se feresc de folosirea unor copii, așa cum se întâmpla în trecut. Vizitatorii, factorii de decizie și chiar și unii specialiști sunt la unison în ceea ce privește respingerea arhitecturii moderniste. S-au înregistrat deja numeroase pierderi din această cauză.
Vestigii ale cultului egiptean și ale sanctuarului roman al zeiței Isis au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice din Savaria, în prezent Szombathely. Fragmentele sculptate au fost așezate în poziția inițială cu ajutorul unei construcții abstracte din beton armat. Soluția a devenit un exemplu citat și demn de urmat cu ocazia conferinței în cadrul căreia a fost adoptată Carta de la Veneția din 1964. Acum câțiva ani, presupusa existență a clădirii originale a fost pusă la îndoială. A fost elaborată o nouă versiune conform căreia clădirea avea șase coloane în loc de patru. De asemenea, fragmentele originale de piatră au trebuit să fie îndepărtate din cauza stării avansate de degradare. Ulterior, structura veche a fost demolată. Soluția a constat într-o reproducere conceptuală a clădirii originale. Reconstrucția folosește copiile fragmentelor originale, inserându-le în aceleași poziții în care se aflau în anii 1960. Deși forma are un grad mai mare de autenticitate decât cea precedentă și este mai ușor de înțeles de către public, dimensiunea temporală nu poate fi percepută, ceea ce face ca replica să fie complet neînsuflețită. Noul templu se aseamănă mai degrabă cu un exponat, în loc să reflecte ingeniosul concept arhitectural inițial. (Fig. 3)
În secolul al XIV-lea, pe situl primului castel rudimentar din secolul al XIII-lea a fost ridicat noul castel regal din Diósgyőr, după un model italian cu plan geometric regulat.

Fig 3: Interpretarea templului dedicat lui Isis din Szombathely înainte și după intervenția recentă

Lucrările de restaurare desfășurate pe parcursul a 40 de ani au menținut calitatea de ruină a edificiului. Utilizarea succesivă a materialelor confirmă informațiile legate de detaliile castelului. În cazul unor fragmente de piatră dispărute, ale căror formă și poziție au fost identificate, a fost folosită piatra artificială. Când a fost necesară adăugarea unor detalii pentru confortul vizitatorilor, cum ar fi scări sau balustrade, a fost folosit metalul. Astfel, pot fi identificate principalele etape ale istoriei castelului. Construcția originală a putut fi înțeleasă cu ajutorul unor detalii bine concepute.
Restaurarea recentă a interiorului castelului s-a încadrat într-o paradigmă total diferită, opusă abordării precedente. Zidurile de incintă ale castelului au fost înălțate în ciuda lipsei de informații referitoare la fațade. Refacerea unor detalii necunoscute a transformat castelul într-un fals care ascunde ruinele originale, ceea ce face aproape imposibile cercetările ulterioare. Intervenția anterioară reflecta spiritul avantgarde al arhitecturii moderne, însă noua soluție nu-și propune să devină arhitectură. Chiar și sala gotică a fost reconstituită sub forma unei copii.
Chiar dacă este cea mai mare sală gotică din Europa Centrală, a fost construită la începutul secolului al XXI-lea. Într-adevăr, sala poate fi folosită în prezent, însă accentul ar fi trebuit pus pe arhitectura contemporană de calitate.

Au fost găsite, probabil, suficiente indicii și fragmente ca bolta și întregul spațiu interior să poată fi reconstituite, dar nu au existat niciun fel de informații despre fațadele de la etajul al doilea. Prin urmare, refacerea fațadelor reprezintă o intervenție conjuncturală. Întreaga clădire a devenit o reproducere palidă și inertă a unui original necunoscut, lipsită de valoarea istorică a epocii sale - un Disneyland distractiv destinat turismului de masă, care nu face decât să distrugă intervenția precedentă valoroasă, un exemplu de arhitectură modernă sofisticată. (Fig. 4)

Fig 4: Ruinele castelului din Diósgyőr înainte și după intervenția recentă

Concluzie

Valoarea restaurărilor realizate în anii 1960 și 1970 trebuie păstrată și conservată ca patrimoniu al arhitecturii noastre. Este imperios necesar să acceptăm această idee deoarece noile intervenții constituie o amenințare la adresa celor precedente. Lucrările de restaurare din secolul al XX-lea - asemenea celor din secolul al XIX-lea - nu trebuie „corectate” (doar pentru că nu suntem de acord cu ele), ci analizate și evaluate în aceeași manieră ca toate celelalte straturi timpurii ale istoriei clădirilor, în vederea păstrării autenticității trecutului în ansamblul său, care trebuie să includă și intervențiile din secolul al XX-lea.

Referințe

Ádám Arnóth, Zsuzsanna Lörinczi, Gábor Winkler and others: Architectural Guide of the 20th century of Hungary, 6Bt (2003)

Acest articol este versiunea editată a unei comunicări la Conferința Comitetului Științific Internațional de Teoria și Filozofia Conservării și Restaurării al ICOMOS, Florența 2016.

Sumarul Revistei ARHITECTURA, NR.6/2017-1/2018
POST-RESTAURARE