Mixitate funcțională în bucureștiul interbelic. Imobilul Union

Dosar Tematic

Imobilul Union

text și foto: Daniela PUIA

Imobilul Union (Lăzărescu), perspectivă exterioară, 2017

La sfârșitul secolului al XIX-lea, mai precis în 1893, când lua naștere proiectul de sistematizare a Bucureștiului, cunoscut sub denumirea de „planul Orăscu”, și se proiecta noua axă nord-sud a Capitalei, arhitectul Alexandru Orăscu aprecia că zona centrală a bulevardului va avea un caracter funcțional particular: „case administrative, de speculă și distracție”1. În spiritul și litera acestui plan, așa se va dezvolta toată zona centrală a Capitalei în deceniile următoare și, în special, în perioada interbelică, atunci când imobilele mari cu apartamente și funcțiuni comerciale și de servicii se ridică în lungul bulevardelor și al străzilor principale. Multe sunt „palate” ale marilor societăți și întreprinderi private, asigurând în primul rând sediile acestora, servicii și locuințe destinate angajaților, dar la fel de multe sunt construite din inițiative și prin investiții private. Toate sunt însă imobile de raport/speculă - investiții pe termen lung (pentru sedii sau locuințe proprii și pentru închiriat) sau pe termen scurt (pentru vânzare). Aflate în zona centrală a orașului, aceste imobile răspundeau tuturor cerințelor urbane moderne de ordin economic, social și cultural, de la o foarte eficientă utilizare a terenului și dotări tehnice moderne la un nou mod de locuire și muncă și o nouă imagine urbană.

Programul acestor imobile era stabilit, în genere, pentru prestigiul societăților investitoare, dar în mare măsură pentru o eficiență economică sigură. De exemplu, Palatul Societății Asigurarea Românească (ARO) din Bulevardul Gh. Magheru 12-14 cuprindea, în 1935, anul finalizării tuturor lucrărilor de construcție și amenajare, un șir de magazine la parter spre Bulevardul Magheru, un bar la subsol, o sală de cinema, cabinete medicale la primul etaj, în aripa de pe strada Pictor Verona și apartamente la toate etajele superioare. Deși proiectul inițial prevedea la primele două etaje spații destinate birourilor societății, locul acestora a fost luat de apartamente pentru închiriat în vederea creșterii rentabilității clădirii. Trei ani mai târziu, în 1938, va fi finalizat Palatul ARO din Calea Victoriei, unde o parte a aripii din spate este destinată sediului central al Societății, iar primele două niveluri ale corpului dinspre bulevard, magazinelor și spațiilor de birouri, restul imobilului cuprinzând apartamente.

Reclamele pensiunilor Scala și Favorit, în 1938 (în Municipiul București și împrejurimile, ediția XII, Institutul Cartografic Unirea Brașov, 1938)

Dintre sediile diferitelor societăți construite în aceeași perioadă, regăsim doar pe porțiunea de bulevard cuprinsă între Piața Romană și Piața Universității: Imobilul Casei de Credit și Asigurare a Magistraților (Bulevardul Gh. Magheru 22, arhitect Duiliu Marcu), Imobilul Creditul Rural (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 25, arhitect State Baloșin) sau Imobilul Creditul Minier (Bulevardul Nicolae Bălcescu 16, arhitect State Baloșin). Lor li se adaugă multe altele în zona centrală a orașului, toate cuprinzând cel puțin funcțiunile un parter comercial, alături de spații de birouri și spații destinate locuirii. Aceleași funcțiuni se regăseau și la imobilele realizate prin investiții private: Imobilele Scala (Bulevardul Magheru 2-4, arhitect Rudolf Fränkel) sau Carlton (Bulevardul Nicolae Bălcescu, astăzi dispărut, arhitect G. M. Cantacuzino).

Exista o anumită flexibilitate a spațiilor proiectate în aceste imobile, impusă de piața imobiliară locală. Astfel, în funcție de cerințele clienților, spațiile de la etajele superioare erau oferite închirierii sau vânzării, pentru birouri sau apartamente, în suprafețe mai mici sau mai mari. Reclamele și negocierile pentru viitoarele contracte începeau odată cu deschiderea șantierului și influențau amenajarea finală a spațiilor proiectate. Totodată, exista o mare varietate a comerțului și serviciilor ce funcționau în aceste spații. De exemplu, în imobilul Scala funcționau în 1937 o drogherie, un magazin de haine bărbătești, unul de postavuri, o cafenea Meinl, un magazin de desfacere al Sticlăriei Putna, o bodegă, un cinematograf și birourile Societății Scala și ale Progresului Tehnic2. În lungul Bulevardului Gh. Magheru regăsim, în aceeași perioadă, numeroase restaurante, baruri, magazine auto, săli de teatru și multe altele.
Locuințele din aceste imobile variau de la simple garsoniere la duplexuri și lofturi elegante care beneficiau de anexe de servicii dedicate în cadrul imobilului (portar, camere pentru servitori, spălătorii, uscătorii etc.) și de dotări tehnice moderne care să asigure confort și igienă la un standard ridicat (instalații de gaz, încălzire centrală, apă caldă permanentă). În același timp, spații destinate locuințelor de la etajele superioare ale imobilelor erau de multe ori administrate și închiriate în regim de pensiune. Asemenea pensiuni au funcționat în imobilele Scala, Patria (ARO) și în multe altele din zona centrală. Pentru numeroșii locatari din zona centrală, chiriași sau proprietari, dar și pentru cei care lucrau în birourile și spațiile comerciale din zonă, funcționau și o serie de servicii precum spălătorii sau cantine. De exemplu, în imobilul Sarbloc (Bulevardul Gh. Magheru 29, arhitect Jean Monda) construit în 1945-1948, a fost proiectată o cantină de dimensiuni mari, amenajată la subsolul clădirii, cu acces direct din bulevard. Cantina dispunea de o sală de mese amplă, precedată de un hol de primire și așteptare cu garderobă și grupuri sanitare și o bucătărie cu oficiu, depozitări și acces separat de serviciu din bulevard3.

Imobilul Union (Lăzărescu), perspective exterioare, 2017

Unul dintre imobilele de raport din zona centrală care reunește numeroase aspecte menționate este Imobilul Union (Lăzărescu) din str. Ion Câmpineanu 21, construit de soții Lizica și Radu Lăzăreanu în 1945-1946 pe locul a două clădiri distruse în urma bombardamentelor din 1944. Proiectul de arhitectură a fost realizat în 1945 de arhitectul Gustav N. Marcuzon (Gusti)4 care va urmări și lucrările de construcție desfășurate în 1945-19465.

Din punct de vedere funcțional, construcția răspundea cerințelor pieței din zona centrală a Capitalei și propunea prin proiect funcțiuni multiple: spații de locuit (garsoniere și apartamente cu mai multe camere), birouri, magazine, sală de cinematograf și bar-restaurant alături de toate anexele, dependințele și spațiile tehnice necesare (camere pentru servitori, pivnițe, spălătorii, uscătorii, centrală termică etc.). Spațiile comerciale ocupau nivelurile parterului și subsolului, birourile etajele 1 și 2, iar locuințele etajele 3-8 și mansarda.

La parter erau amenajate spații pentru șase magazine cu acces individual direct din strada Câmpineanu. Fiecare magazin dispunea de un spațiu propriu de depozitare situat la subsolul clădirii, accesibil prin intermediul unei scări elicoidale. Tot din strada Câmpineanu se realiza accesul în spațiul cinematografului, intrarea fiind retrasă pentru a asigura o zonă protejată intermediară care conecta strada cu spațiul public interior. Sala de cinematograf a fost proiectată cu o dispunere aparte, la nivelul parterului făcându-se accesul la balcon, iar nivelul sălii și scenei fiind la cota subsolului. Atât la parter, cât și la subsol, sala era precedată de hall-uri cu vestiare și grupuri sanitare.
Curtea laterală amenajată în zona de sud-est a parcelei continua spațiul public pietonal al străzii Câmpineanu, nefiind prevăzută cu niciun fel de împrejmuire către acesta. De aici se făcea accesul spre spațiile destinate restaurantului, birourilor și locuințelor. Se remarcă modul ingenios de rezolvare a intrării către fiecare dintre spațiile menționate anterior. Deși intrările sunt alăturate, ele sunt bine individualizate și eficient distribuite. Astfel, prima intrare se deschide spre scara de acces la barul-restaurant amenajat la subsolul clădirii. Acesta dispunea de o sală amplă, dotată cu vestiare și grupuri sanitare și deservită de un oficiu și o bucătărie cu acces direct din zona și intrarea de serviciu a imobilului. A doua intrare duce la o scară ce asigură accesul doar la etajele 1 și 2 ale clădirii, ambele destinate birourilor. Cea de-a treia intrare asigură accesul spre spațiile de locuit de la etajele 3-8 și mansardă, deschizând-se într-un hol amplu în care se află scara și lifturile principale ale imobilului. Etajele 1 și 2 au fost amenajate pentru a asigura toate spațiile necesare funcționării birourilor: scară dedicată de acces, hall-uri de primire și așteptare, birouri individuale, săli de consiliu, spații pentru arhivă și telefoane și depozitările și grupurile sanitare aferente. Etajele 3-7 au fost destinate locuirii, fiind amenajate garsoniere și apartamente cu 2 sau mai multe camere, fiecare dispunând de bucătării și încăperi pentru servitori, în funcție de dimensiunea lor.
La etajul 8 și mansardă au fost amenajate 2 locuințe-studio pentru artiști. Fiecare avea la primul nivel un studio/atelier cu înălțime dublă (cca. 5,6 m) și spații anexe (bucătărie și grup sanitar), iar la al doilea nivel, dormitoarele cu băi, cu acces din zona atelierului printr-o scară elicoidală.

În ansamblu, imobilul cu toate funcțiunile sale reprezenta o investiție, iar proprietarii au vândut sau închiriat spațiile unor persoane private și unor societăți comerciale chiar din timpul desfășurării lucrărilor de construcții. De exemplu, în 1947, mai multe spații erau deținute de Fabrica românească de becuri Tungsram, Fabrica de Sticlă Ardeleană, Luco - întreprindere de lucrări publice și construcții și Metal Lux6. În același timp, proprietari privați dețineau mai multe apartamente. În 1950, de

exemplu, Nicolau Aurel deținea șapte apartamente, iar Sotemlis Vasile, 3 apartamente7. Tot în 1950 se afla aici sediul principal al Aero export - întreprindere de stat pentru comerț exterior.
În spațiul sălii de spectacole funcționează din anii `60 Cinemateca Română, iar spațiile de la parter spre bulevard au fost și sunt încă destinate magazinelor, dar fără a mai folosi accesul în subsol care le fusese atribuit. Spațiul din subsol în care a funcționat o vreme barul-restaurant nu este utilizat astăzi. Începând din 1950, toate spațiile de birouri de la etajele superioare au fost transformate treptat în locuințe. Astăzi însă o parte dintre acestea au redevenit spații destinate serviciilor - birouri de traduceri sau apartamente de închiriat în regim hotelier pentru afaceri sau turism.

În ultimele șapte decenii, în principal din cauza limitării regimului de proprietate privat în urma Legii naționalizării din 1948 și modificarea în timp a modului de locuire în comun, mare parte a structurii funcționale a acestor imobile de raport din zona centrală a Capitalei s-a schimbat. Astăzi însă raportul locuirii cu serviciile și comerțul în interiorul aceluiași imobil devine din ce în ce mai bogat și mai nuanțat, iar exemplul proiectelor realizate în primele decenii ale secolului trecut devin necesare pentru înțelegerea patrimoniului construit urban modern din Capitală.

Note

1 Nicolae, Lascu, Bulevardele bucureștene până la primul Război Mondial, (Simetria, București, 2011), p. 53.
2 Abonații S.A.R. de Telefoane București și jud. Ilfov, august 1937.
3 Arhiva Primăriei Municipiului București, Fond I Galben, Dosar 219/1945.
4 Arhitectul Gustav Marcuzon (n. 1910, București) a absolvit Academia de Arhitectură din București în 1934. A fost profesor, șef al Catedrei de Urbanism a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, unde a predat cursul de Teoria Urbanismului. În 1945 își schimbă numele de familie din Marcuzon în Gusti. A fost vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Construcții, a condus Institutul Central de Studii pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (ISCAS) și a fost reprezentant al României la ONU în probleme de sistematizare urbană și regională.
5 Primăria Municipiului București, Serviciul Arhive, IV Verde, Dosar 58/1945.
6 S.A.R. de Telefoane, Lista abonaților București, iunie 1947.
7 Decret nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile, în Monitorul Oficial 36, din 20 aprilie 1950.

Bibliografie

Luminița Machedon, Ernie Scoffham, Romanian Modernism: The Architecture of Bucharest, 1920-1940, MIT Press, Cambridge, Mass, 1999
Nicolae Cajal, Hary Kuller (coord.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Editura Hasefer, București, 2004
Nicolae Lascu, Bulevardele bucureștene până la primul Război Mondial (Simetria, București, 2011)
Technische Universität München. Architekturmuseum, Ana Gabriela Castello Branco dos Santos, Horia Georgescu, Modernism in Bucharest: an architectural guide/Moderne in Bukarest: ein architekturführer, A. Pustet, Salzburg, 2001
Andrei Bârsan, Cinema unul lângă altul, 14 aug 2015, www.abujie.ro/cinema-unul-langa-altul
Municipiul București și împrejurimile, ediția XII, Institutul Cartografic Unirea Brașov, 1938
Decret nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile, în Monitorul Oficial 36, din 20 aprilie 1950
Monitorul Oficial nr. 58, din 12 martie 1945, p. 44
Monitorul Oficial, nr. 14, din 16 ianuarie 1946, p. 37
Abonații S.A.R. de Telefoane București și jud. Ilfov, august 1937
S.A.R. de Telefoane, Lista abonaților București, iunie 1947
Imobilul Lăzărescu, Primăria Municipiului București, Serviciul Arhive, IV Verde, Dosar 58/1945
Imobilul Sarbloc, Arhiva Primăriei Municipiului București, Fond I Galben, Dosar 219/1945

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.6/2018
„NOUA” PARADIGMĂ A LOCUIRII